Cine iubeste si lasa…

Poate cineva sa îmi spuna de ce îi parasim pe cei pe care îi iubim? (*)

De ce ALEGEM (alegem, oare???) sa ii abandonam in favoarea banilor, constransi de parinti sau agasati de „gura lumii”???

Oare i-am iubit suficient? Oare ne-a fost teama? Oare nu ne-am considerat suficient de buni?

Poate ca i-am parasit fiind bolnavi. Ne temeam de un viitor sumbru si plin de spitale. Pentru noi, pentru ei.

Poate ca i-am parasit din concepte gresit adaptate despre religie, viata si iubire.

Poate a fost un simplu capriciu, o simpla revolta de moment, care a ajuns sa ne coste prea mult in final.

Oare am fi procedat diferit daca ni s-ar fi spus la momentul potrivit ca suntem idioti???

………….

Poate ca de fapt iubirea chiar trece de pe o zi pe alta. Poate ca azi te iubesc de nu mai am stare…iar maine ma trezesc rece si indiferent/a… Asa crezi?

„Manole nu s-a zidit pe sine, ci sufletul ce il iubea” -citat dintr-un „mare clasic in viata”. Dar DE CE?

Ce ti s-a promis dragul meu „Manole„, mai important decat iubirea???

Iti tin banii de cald noaptea? Te pierzi dimineata la rasarit in adancimea unei sticle de vin? Iti fierbi mintea in jocurile de cuvinte ale subalternilor???

………….

Pare ca e ceva personal, nu-i asa? Pare desprins din mine, din suflet, din tacere, ca un repros tardiv adresat unui carierist convins. Pare…?

………….

Iti traiesti viata, te lasi dus de val, dezmierdat de cate un nou rasarit, intristat de fiecare apus si mangaiat de fiecare cladura umana care te cuprinde fie si o clipa. Ai nevoie sa fii alintat, iubit, sau doar admirat. Te complaci sa traiesti asa, ignorand, uitand, acoperind cu altceva.

Si valurile vin si pleaca, impingandu-te in bratele dragi ale cuiva nou. O noua iubire, o noua iluzie, un nou proiect.

Si cand noul design isi cere jertfa ce faci?

Mai zidesti o persoana?

………….

Si ajungi sa te trezesti singur. Cu soarele jucandu-se pe pereti, aproape de miezul zilei, aproape de miezul vietii, sa ai un palat frumos, o mina de diamante cu o armata de pitici bine dresati, un animal de companie…sau mai multe…, un munte de haine de firma, sa mirosi numai a parfumuri „fine”, te trezesti pe iahtul tau de vacanta, frumos si inca in forta, dar singur.

Si intr-un laptop prafuit (la dracu, nu mai merge sa spun „cufar” in zilele noastre!), un pachet vechi de poze cu ziduri…

………….

Si ajungi sa te trezesti intr-o casa decenta, cu un om  frumos alaturi, poate cu unu-doi copii, urmand drumul ce ti-a fost indicat, dar cautand cu infrigurare cufarul vechi.

………….

Si ajungi sa te intrebi, oriunde ai fi in prezent, cum ti-ar fi fost viitorul cu un pic de curaj din trecut…

Si daca nu ti-ai pus niciodata aceasta intrebare, esti un fericit!

„Dar daca”…

 

 

 

–––––––––––

Nu obisnuiesc sa scriu cu diacritice…imi taie din avant, imi strica ideea si concentrarea…pun numai unde ma irita lipsa lor…

Si NU, NU cred ca poate cineva sa explice DE CE.

Reclame