cafea

„si…deci, ia zi….mergem la o cafea?”

voi doi???

el, singur…

„haide, ma…vin la tine acasa…”

vin si eu!

ba nu vine nimeni!… auzi, daca tot ai chef, ce zici de propunerea mea???

„care??? ca-s mai multe….”

„hepi niu ir”

cu ghilimici, ca is nebuna, nu cretina…

happy new year dragii mei (un) cititor(i)!

sa aveti un an usor ca lapticu de pe mustata motanului, senin ca soarele ce mi se reflecta in ecran si bogat ca zapada ce mi-a tot cazut de pe acoperis in ultima luna!…

momentan n-am inspiratii, revin dupa cafea!

din suflet

simt ca nu am mai scris de mult din suflet…sa pun creionul intr-un punct pe foaie, si sa imi las sufletul sa curga in spirala, pe un topogan de amintiri mieroase, cu aroma de primavara si de frunze uscate…

imi e dor de o poveste senina, cu inceput si sfarsit, de un ecou vibrant, din care sa inteleaga ceva si cititorul.

imi e dor de o poveste scrisa de partea mea senina…

imi scrii???

imi aduc aminte de prima cafea cu ian.

abia il cunoscusem, cu o seara inainte si ma agitasem mult sa gasesc un pretext sa-l mai vad. imi promisese ca vom bea o cafea impreuna.

m-am framantat toata ziua si, in final, mi-am facut curaj sa il sun. i-am spus timid ca mi-am uitat ceva la el, un lucru neansemnat, dar imposibil de gasit (fiind inchis in pumnul meu transpirat), si ca daca il gaseste, ramane al lui, daca nu, imi ramane dator cu o cafea.

cred ca a zambit. avea o voce ce aducea a zambet suav.

telefonul zambea a vocea lui, vocea lui suna a viata…

a ramas sa ne vedem printre orele de scoala intr-o pauza cand puteam chiuli amandoi.

ne-am intalnit pe un pod vechi, ce scartaia mai ceva decat genunchii mei la vederea lui. era imbracat in negru, ca un mic diavol, cu ochii lucind a zambet, cu zambetul lucind a fericire.

am mers pe jos, traversand orasul, uitand de ore, de teze, de tot…din 2 ore libere am facut punte 4…din 4 am facut 6…si din 6 am facut 8. am stat in parc, sub un copac vechi, prieten copilaros, care ne-a facut sa vorbim verzi si uscate, din care nu tineam minte nimic nici 2 secunde…caci ochii lui luceau a cer senin si cerul era senin ca intunericul din ochii lui…

in fiinta lui blanda si-au gasit culcus toate sperantele mele, inchise in ciocolata…

m-a sunat mama dupa vreo 4 ore:

„unde esti???”

-in biblioteca!-

am ras amandoi de convingerea cu care am spus-o.

nu mai stiu cum am ajuns acasa, daca de mana sau cu mana in buzunar, fluierand a pustiu sau a cald…

dar era cald la mine in suflet si din ochi scapam caldura.

nu stiu nici daca urmatoarea intalnire a fost a doua, a 3-a sau a4-a zi, dar stiu ca imi mancam unghiile cu tot cu deget asteptand.

am propus sa vin la el sa ii prepar o cafea. m-a asteptat la colt si am urcat tremurand.

toata relatia mea cu ian (partea senina) am tremurat…

ajunsi in bucatarie, ma fastaceam mai ceva ca o pitzi la curatat carftofi…nu nimeream ibricul, plicul de ness si zaharul. el statea pe un taburet, in bucataria lunga si zambea malitios:

„te descurci?”

-ma zapacesti!-

„eu? de ce?”

– nu stiu…-

am baut cafeaua, asa cum a iesit, frecata cu spor, dar fara spuma, am ras de stangacia mea si apoi am ramas privindu-l, din picioare, sprijinita de bufet:

-mmm…ma gandeam la ceva…-

„la ce?”

-…la ceva…cum ar fi daca….-

„daca??”

-nimic….hai sa iti arat un joc…-

„erai curioasa cum e?”

-mahahammm…-

„si cum e?”

-mmmahahammm…..-

a zambit, a ras…

„tremuri!’

-mahahammm-

a ras iar. am ras impreuna si am baut inca o gura de cafea…

cum putea sa fie, altfel decat dracesc de bine?

buzele mele atinsesera gura micului diavol. mi-a intrerupt jocul cu un sarut cvasi-timid.

m-am speriat ca tremur. ma temeam de puterea pe care a avea asupra mintii mele. ma temeam de mine. eram prea tineri…eram la inceput…

nu imi amintesc nimic altceva din primele intalniri…decat buzule lui si ochii negri…

el ma saruta si eu tremuram…el ma strangea in brate si eu tremuram…el imi saruta mana si eu visam…

ploua si topaiam printre melci, sa nu-i calc, pe drumul dintre casa lui si scoala; ascultam muzici cretine la micul radio portabil pe drumul dintre casa mea si casa lui…

intre noi parea sa nu fie nimic…decat cerul senin si tremuratul liber…

asta a fost povestea primei cafele…

o cafea

mica sau mare?

la mine sau la tine?

expresso???

stim cu totii (avem o varsta, nu?) ce inseamna o invitatie la o cafea…

de cate ori incerc sa leg o conversatie cu un tip, ma invita la cafea.

era laitmotivul meu pe vremea primelor iesiri cu Ian.

dar era inocent. cu ian chiar imi beam cafeaua…

imi doresc sa mai stau cu cineva la o cafea asa cum stateam cu Alex…

il caut acum pe alex in fiecare prieten posibil, asa cum inainte il cautam pe ian in fiecare iubit.

vreau alexul meu!

 

direct proportional…

cheful meu creste direct proportional cu cantitatea de (fug la frigider sa verific daca il scriu corect) baileys pe care mi-o torn in cafea,  si invers proportional cu cantitatea pe care o torn pe langa.

se imprastie frumos peste frisca si cade artistic pe masa, sub masa, pe mana.

ma gandeam sa pun si faza cu adam si eva.

o s-o pun.

cum incap 27 bestani la o masa de 9, sau ce se intampla cand canta TAVI LAZAR …

in seara asta am fost la TAVI!

http://www.youtube.com/watch?v=oggX2n4Iqzc&feature=PlayList&p=F34282E423BA6787&playnext=1&playnext_from=PL&index=1

nu ma asteptam nici macar sa isi aduca aminte ca existam si eu pe acolo…dar chiar de la intrare m-am lovit (la propriu) de el! mi-a intins mana stanga, iar cu dreapta m-a strans in brate. in timp ce imi studia uimirea de pe fata m-a intrebat: „nu iti mai amintesti de mine?” ‘ba da, doar pt tine am venit azi!’ „ai tai sunt acolo…”

si, totusi, mana intinsa ii era rece, indiferenta, lipsita de fermitate. dar ridicata.

pentru un cititor de studii comportamentale, tavi e o semi-enigma.

(bine, asta a fost doar o paranteza pe care nu m-am putut abtine sa nu o deschid…)

am mers spre coltul meu, in timp ce in coltul opus, un grup vesel de vreo 7-8 persoane intampinau o nou-venita. parea ca nu se mai vazusera de ceva vreme si toti erau adunati spre centrul mesei, unde se asezase nou-venita. mi-am tras scaunul mai aproape de masa si mi-am aprins o tigara.

cand am privit a doua oara spre grupul vesel, nou-venita era in capatul mesei, in timp ce alti nou-veniti captau intreaga atentie a celorlalti.

mi-a venit berea. as fi preferat o vodca, dar lasasem masina in parcare si nu stiu dupa cate pahare imi pierd capacitatea de a o mai scoate intreaga de acolo.

am cerut un pahar.

beau berea cu paharul, sau cu un pai si lamaie…

nu pentru ca sunt snoaba, ci pentru ca asa imi ajunge mai repede in creier!

lamaia? apoi nush ce cauta in bere…am preluat gestul de la o gagica pe care o cunoscusem intr-o seara.

cred ca trecuse o ora de la venire cand tavi a inceput sa cante. privea mereu spre masa galagiosilor, care bateau din palme si il incurajau.

a inceput, cum era firesc, cu „nopti de mai”.

frumoasa melodie!

am aflat ca masa din colt, singura adusa de altfel din „taverna originala”, era a BEST-ului. au fost printre primii lui fani, pe vremea cand mergeam si eu in 13 sa il ascult vinerea. vineri, 13.

m-am indragostit intr-o miercuri pe versurile din „nopti de mai”.

-„mai stai!”

„daca asa vrei, mai stau!”

-„stai pana la final!”

„stau…hai sa iesim un pic la aer…fularul tau a fugit, vino incoace sa ti-l asez…asa…”

si, culmea, urmand versul, am ramas „plangand in luna mai”. chiar la inceput.

pana sa imi beau a doua bere, masa LOR s-a umplut! am inceput sa ii numar…17, 18, 19!

tavi avea emotii, dar canta frumos.

a impartit cd-uri promo. l-am pus bine pe al meu si mi-am aprins ultima tigara din pachet. trebuia sa merg la baie, dar preferam tigara si muzica.

am tras cu sete din bere, sperand sa uit de buda, dar n-a mers!

am iesit aruncand tigara cu nervi.

revenind, mi-a atras atentia masa verde. i-am numarat din nou: 23 sau 24, unii peste altii, care la perete, care pe jos, pozandu-se de zor si lalaind sau urland cu berea in mana. atmosfera.

era ziua unui tip de pe culoarul central.

„acum o sa va cant o melodie in prima auditie…”

-„am mai auzit discursul asta!”

„da, dar acum l-am scris sa nu il uit!”

apoi a inceput sa cante „la multi ani”, cerandu-i tipului sa se ridice in vizorul tuturor.

fata care l-a intrerupt e o fosta prietena din tinerete. ne-am certat demult, nu prea imi mai aduc aminte de ce, dar cred ca avea treaba cu vreun baiat de care imi placea si mie… anyway, incepusem al doilea pachet de tigari si a treia bere.

am dat si o tarie cu baietii, in timp ce gagicile lor se uitau la berea mea ca la aghiazma.

nu am reusit sa meditez prea mult la situatie pentru ca au inceput sa ii dedice bietului om „sa traiasca ma-ta”, faza la care tavi se chinuia, mai in gluma-mai in serios, sa ii faca sa nu urle prea tare cand ajung la cuvantul-minune.

degeaba!

atunci m-a vazut Ea. nasol moment! ce dracu era sa fac? mi-am ridicat paharul in semn de salut, in timp ce eabatea cu unghiile in sticla. (apropo, cum dracu reuseste sa traiasca avand unghiile alea?????)

(oare ne-om fi certat pe unghii? nu cred!)

revenind, a inceput partea a doua a demonstratiei de forta, cu melodii ritmate, cu un tavi mult mai degajat, cu sau fara acompaniament la a doua chitara, cerand de zor o bere sau macar o apa, facand referiri hazlii la verighete si cu galagie de galagie in coltul opus.

ma pune dracu sa ii numar. 27!

mama ma-sii, da multi ati tabarat pe masa aia! o fi fost stropita cu vreo solutie speciala???

cat despre solist, ne-a incantat urechile si memoria pret de vreo 3 ore jumate, 2 pachete si dracu-stie-cate-beri-de-mi-am-lasat-dracu-masina-in-parcare-si-a-venit-frati-mi-u-dupa-ea-injurand, fara mari pauze de odihna, cu tot ce i-a trecut prin cap, cu batai de palme, batai in sticle, in mese, in podea, cu voie buna si mult fum.

„ai cantat f fain…mi-ai facut viata mai frumoasa! mersi!”

n-am reusit sa o ajung, sa ii vorbesc, pentru ca afurisita aia de bere mi s-a urcat la creier tocmai cand mi-a pus unu masa in drum…sau poate ca masa era acolo dinainte dar nu o vedeam eu pentru ca n-aveam treaba!

cu masa adica…

m-am dus la baie, unde una din gagicile fandosite ale bunilor mei prieteni tocmai isi aranja freza de raton obosit: „auzi fata, eu nu zic ca nu-mi place, da…nu-i genu meu!”

no, apai, io zic sa ramai acolo si sa tragi apa…asa incap si eu la masa fara sa ma mai impiedic de scaune. cred!

am plecat.

apoi nu imi mai amintesc decat de frati-miu, ca e badaran si i-am promis de mult ca il spun lu’ mama, asa ca la gradinita…

da pe moment eram eu in balta.

e baiat bun, la urma urmei….

si vreau sa ma bucur de starea asta de bine pe care am inceput sa o regasesc…

m-am trezit dimineata cu pachetul de tigari in mana. nu imi amintesc daca am aprins sau daca am stins ultima tigara, dar cred ca era gol oricum.

mi-am facut o cafea si m-am gandit la Ea, apoi la El, apoi la Tavi.

Oare cat o sa mai astept pana la urmatoarea noapte de mai?

(apropo…cafeaua la mahmureala are gust de sapun…)

p.s. cand am plecat, ei erau tot acolo. mai putimi, dar mai veseli, dansand si cantand ca la ei acasa. ii cool sa fii tanar…mi-as dori sa mai fiu!