cum eviti o privire

revin la alex (saptamana asta m-o apucat dragul de familie…) si continui mica lui povestioara despre ce si cum s-a intamplat la intalnirea cu fatuca:

„pai, am ajuns acolo cu Dinu…ea ne-a intampinat zambitoare, la brat cu noua ei cucerire…Dinu a ramas prost. eu m-am uitat la ea, am zambit si am intrebat-o daca nu ne ofera ceva de baut, ca ne-a cam luat cu frig. am dat mana cu individu, ea ne-a adus bautura, am salutat restu gastii, am mai indrugat cateva prostii despre starea de bezna a fotbalului, dupa care am injurat guvernul si am plecat sa ne distram.

in local, Ea se uita la mine peste umarul Aluia, de cate ori avea ocazia, in timp ce eu ma prefaceam preocupat de gustul intens al berii si de noua noastra amica, Ioana, o tipa bunaaaaaaaaaaaaaaa, soro, imbracata ca-n reclama aia de la cola-zero, cu o atitudine macho-girl de te baga-n boale…

la un moment dat, pierdut in ganduri razboinice vizavi de iubitul gagicii, ma trezesc ca imi zboara berea din mana si se pierde usor pe gatul fin al Ioanei.

mi-am furisat o privire la Ea si mi s-a parut ofticata. ma privea intens, fix…sunt doar cateva secunde pana cand o privire se transforma din „complezenta” in „dubios-incurcatoare”…stii, e momentul ala, in care vorbind cu un om te trezesti la finalul frazei ca ai ramas ochi in ochi, ca la un final de plimbare de vara prin parc…”

-„te uiti ca bou’ la poarta noua…”

„ma rog…, si am gandit atunci cu viteza de accelerare a unui ferrari la formula 1…stiam ca sunt cu atat mai ridicol cu cat se apropie mai mult secunda critica in care ma transform in bou…

am prins-o brusc pe Ioana in brate, m-am prefacut ca o pup tandru pe gat, soptindu-i la ureche: ‘imi datorezi o bere!’, faza la care fata mea pufneste intr-un ras de parca ii spusesem cel mai tare banc din lume, in tinp ce Ea se porneste vijelios spre mine si imi arde una zdravana dupa ceafa: ‘cretin imputit! nici nu te-am lasat de 5 minute si deja esti cu alta!’…”

m-a busit rasul, si cum alex statea statea cu capul pe genunchii mei, asa cum obisnuia sa stea de fiecare data cand imi povestea ceva trist, i-am dat un bobarnac in frunte de-a sarit in celalalt colt al cemerei:

-„si ma lasi sa te tin in brate si sa ma uit duios la tine…sa mor daca te mai cred vreodata!”

…..

la finalul „petrecerii”, „cretinul asta rasfatat” a ramas cu Ioana, iar „xena, printesa razboinica” cu ochii la luna…

amintirile dauneaza…

…strica puterea de concentrare a omului.

cand valiza cu amintiri (oricat de veche si prafuita ar fi) e prea grea, te trage in jos, te face sa te impiedici de cate o fila care se incapataneaza sa scape din stransoarea corzilor elastice si iti trezeste dorinta de a o arunca in primul rau disponibil…

din pacate, in rau nu poti ineca o valiza!

amintirile dauneaza prezentului atunci cand cand sunt rele.

amintirile dauneaza viitorului atunci cand sunt bune.

amintirile te fac sa razi in ora de franceza cana directorul urla la tine ca visezi la nemurirea sufletului.

amintirile „porcoase” te fac sa zambesti cand treci pe langa un om necajit, il jignesti fara a avea nici cea mai mica intentie.

amintirile „alterate” in timp te fac sa vezi oamenii prin prisma dorintelor si nu a realitatii.

povara lor e grea, a tuturor acelor foi inchise in valize si arhivate in paturi de praf. nu exista nici rau sa le inece, nici foc sa le arda…

unii apeleaza la metoda „ignora si mergi mai departe”. dar nu merge nici asa.

amintirile noastre sunt ca pionezele alea dragute infipte intr-un panou de pluta: sustin de fiecare data o alta poveste, dar raman vesnic acolo, lasa semne pe unde trec si au enervanta calitate de a e intepa cand incerci sa le desprinzi…

sunt momente care ne schimba viata, sunt momente care sunt doar o deviere temporara de pe autostrada destinului, sunt momente care seamana cu un topogan abrupt cu apa, din care nu poti iesi decat cu coatele vinete si genunchii juliti…

ar trebui ca valize astea afurisite sa constituie „zestrea” cu care viata ne da branci pe scari si ne arunca in lume, dar, din pacate, de cele mai multe ori nu raman decat niste pietre de moara in jurul unui inecat.

unii nu sunt setati sa invete din experiente, nu sunt setati sa sara peste greutati,  nu stiu decat sa mimeze viata, trecutul sau viitorul.

„prezentul e un dar”…este, pentru ca e singura amintire vie cu adevarat, prezentul e momentul in care poti evita aluncarea piciorului de pe piatra, e momentul in care te poti trezi din vis, e momentul in care privesti viata in ochi si poti citi printre randuri.

trecutul e plin de valize.

viitorul e ca o bila pe o masa de joc: miscarea trecuta imprima vibratia, sub ochii neputinciosi ai mainii intinse…

credeam in copilarie ca batranii sunt mai „zapaciti” pentru ca uita multe, ca pierd informatii pe drum…dar am aflat mai tarziu ca de fapt e o supra-saturare a sistemului. prea multe de tinut minte, de arhivat, de povestit.

sistemul cedeaza, se reseteaza pe o alta frecventa si omul e fericit in zapaceala lui.

nu, nu ma bucur ca ma lasa memoria, ma grabesc doar sa mai scriu coerent inainte de  imbatranirea sufletului…

„a risca si a pierde”

suna cam in genul „vacanta mare: nici nu risti si nici nu castigi”…

nu l-am trimis pe frati-miu dupa cai verzi pe pereti doar ca sa ma amuz eu, ci pentru ca nu poti castiga un joc pe care nu-l joci! joci si castigi/joci si pierzi. dar vei sti mereu ca ai incercat.

risti si iti irosesti o bucata din viata, sau nu risti nimic, stai comod in fotoliu si iti pierzi de fapt sensul intregii vieti.

unii nu risca si nu pierd nimic, altii risca tot si pierd tot. dar cel putin au intrat in joc…

mi-am pregatit blana sa ii fie perna cand ea il va respinge iar eu in loc sa il cert ca mi-a varsat ceaiul, cafeaua sau berea, ii voi intinde pachetul meu de tigari ud si gol, il voi tine in brate si ii voi spune ca asa e viata!

(in timp ce telefonul va suna iar si iar si voi auzi vocea lui Ian rugandu-ma sa ii inapoiez linistea…)

poveste de iarna

stateam infasurata in noua mea blana, pe un fotoliu din cele noi, crem, cu o cana de ceai in mana si cu pachetul de tigari in poala. atunci intra frati-miu si se uita urat la mine, da parca ar fi vazut-o pe mama:

„auzi, draga, da de cand porti tu blana????????”

m-a busit rasul si am varsat ceaiul peste pachet si peste haina. m-am ridicat brust, lasand cana sa cada pe jos si i-am ars una peste bot din viteza: „dobitoc!”

am sters blana, am pus-o in dulap si mi-am luat vesta cu motocei.

asta a ramas ca la teatru.

cand m-am intors in camera, era tot acolo, uitandu-se ca prostu’ cum intra ceaiul de fructe in covor…

nu, frati-miu nu e nici prost si nici dobitoc! mi-a parut rau, dar l-am lasat asa. am curatat mizeria si m-am dus in dormitor. am vrut sa citesc, dar totul ma enerva, simteam ca o iau razna.

simt ca imbatranesc, ca imi lipseste aventura, nebunia, mi-e dor de vara!

am incercat sa dorm, sa trag draperia si sa imi imaginez ca e noapte, dar mi-a zburat mintea la miezul zilei trecute. eram cu Ian in camera lui cu lustra moderna si covor cu model pe care incercam de fiecare data sa il memorez numarand elementele crem si elementele verzi, cu mobila facuta la comanda si cu bara aia de aluminiu pe care mi-o imaginam in mijlocul camerei, nu in mijlocul raftului.

obisnuia sa dea drumul la radio in timp ce ne uitam la televizor,  desi radioul si televizorul erau unul langa altul in afurisitul ala de raft cu bara de aluminiu…

m-am intins spre marginea patului sa caut ciocolata pe care o ascundea intotdeauna dedesupt, dar n-am gasit nimic. cand am revenit langa el, statea intr-un cot si ma privea bulversat: „…aaaa, azi nu-i…”

n-am inteles nimic atunci!

pe seara am plecat si nu mi-a zis nimic.

alex imi povestea dimineata ca ar vrea sa o vada iar, dupa atata timp, dar ca nu stie ce sa faca. e ziua ei in seara asta si iese in oras. au stabilit ca baietii vin impreuna, tinandu-se de un cadou si de-o sticla de tarie si se intalnesc la ea acasa.

venise in biblioteca sa imi ceara sfatul, iar eu urlasem la el si acum imi parea rau…acum aveam eu nevoie de un sfat.

halal sora mai mare!

m-am ridicat si mi-am aprins o tigara. noroc de pachetele ascunse prin fiecare geanta. si uit ca le am cand n-am nevoie de ele!

stiam ca Ian nu avea de gand sa sune, dar ma gandeam ca poate, poate…

poate i-o fi dor de ceva…

m-am ridicat si m-am dus in biblioteca. alex statea in fotoliul meu, invartind pachetul meu ud pe masuta de sticla:

„auzi, eu zic sa te duci! veneam incoa cu gandul sa iti spun sa refuzi, dar mi-a venit brusc sa iti spun sa te duci. faci cum vrei, dar n-o lasa sa te domine!”

…..

alex a plecat de juma de ora si fotoliul meu a ramas liber. ma intreb ce mi-a venit sa il fac sa plece. probabil imi vroiam locul inapoi. sau pachetul ud. probabil o uram pe ea pentru ce facuse din el. probabil ma uram pe mine ca nu am intervenit niciodata.

tarziu, mult mai tarziu, a sunat Ian:

„ce vrei?”

apoi brusc m-am imaginat stand pe canapeaua lui extensibila, cu ceasca de vin fiert in mana, cu ochii sclipindu-mi a dimineata si cu o patura pufoasa in spate…

„scuza-ma, Ian, credeam ca e alex!…”

acum cand scriu e 2.45 noaptea si ma uit la el cum doarme, mic, intr-un colt de pat, de parca nici n-ar fi acolo. stau cu patura aia pufoasa in spate si mangai cainele. ma intreb ce-o face alex. i-am luat cheile de la masina, dar am venit cu taxiul. m-as duce acasa, dar mi-e lene.

Ian doarme…sunt numai 2 cretini treji si tristi in oras pe gerul asta…si unul mi-e frate!

cizme sexy…

imi verificam numarul magnific de mare de vizitatori si am observat cu lumea a ajuns pe blogul meu cautand „cizme sexy”…

sorry, dar n-am!

nu in picioare, nu acum, si in nici un caz nu in poze.

maybe later…

azi n-avem decat pantofi (in)corecti!

prietenu la nevoie se cunoaste…

si asta-i scurta.

cand o sa ma cauti, n-o sa ma mai gasesti.

si sunt sigura ca intr-o buna zi cu soare ma vei cauta…

intre timp imi savurez lent berea imaginandu-mi ce misto te vei simti…

well, sa vedem vremea!

pantoful corect

„…pe vremea mea, tinerii se imbracau corect: o hainita groasa, buna, decenta….un pantalon de asta bun, nu blug (!) si un pantof corect in picioare…”

oaki-poaki…da io am numa vro 3 nelamuriri (legate de citatu’ mai- sus -prezentat, ca in general am mai multe…):

1. cum vine asta dom’le „pantof corect”???

adica, cum e pantoful asta? e cinstit, nu a calcat niciodata pe-alaturi, nu fuge din picior, n-o ia haisa???

2. ce dracu inseamna „pantalon bun si gros” pentru tine?

adica blugii ce au?

io di felu meu am marea pblema ca nu port decat blugi…fie vara cat de hot o vrea, eu nu ies din blugu mea! (whatever sau ceva de genu’)

3. PE VREMEA TA!

q.e.d.

top 5 de inceput de an

de obicei, in reviste zice sa facem topuri si liste cu chestii de facut in nou an cari vini…

de curand vazui un film in cari un neni facea top 5 la orice…si principalu era top 5 despartiri dureroase…faza care imi dadu ideea sa imi descarc din memoria olfactiva (mda, si asta e cu intentie) „top 5 cele mai dureroase momente din viata mea”…

LOCUL 5: prima parte a verii  lu’ 2009…fiindca am amanat ceva ce trebuia facut la momentul oportun, pentru ca acu mi-e greu sa mai reiau si sa ma readun ca oastea lu Nea Stefan cel Mare din parodia cu shantzul…

naspa, frate, cand n-ai sange-n vine! *utu-i ma-sa!

LOCUL 4: prima parte a verii lu’ 2006 (pe cuvant ca nu-i laitmotiv!), cand intr-o singura saptamana am primit 3 suturi de la viata…partea cu durerea, si deloc in posterior, este faptul ca cel putin 2 din ele puteau fi evitate…

al treilea, din pacate, e iremediabil!

LOCUL 3: primavara lui 2003, cand a murit bunica…pentru ca o visez de atunci in fiecare noapte si din acel moment m-am adancit in viata mea paralela (paralela de lumea reala) din ce in ce mai mult…atat de mult incat uneori imi e greu sa imi dau seama daca noaptea visez sau ziua dorm.

si, ce ma durea la fel de mult, era ca nimanui nu ii pasa ca si eu sufar…nici familiei mele (care ma acuza ca nu urlu ca la piata sub forma de bocet traditional), nici tipului de langa mine cu care vorbeam de toate alea mai putin de durerile mele…

LOCUL 2: vara lu’ 2004 (ok, e laitmotiv, daca asa vrei!), pentru ca in vara aia am plans dupa 3 luni mai mult decat dupa 3 ani, pentru ca in fiecare dimineata ma trezeam gandindu-ma ca vreau sa mor si in fiecare seara  adormeam doar pentru a ma trezi din nou dimineata…

a fost o vara in care fara A. si B. (nume reala, desi suna „cool” „A” si „B”), as fi vizitat nitel cateva spitale, de diverse soiuri…

Siiiiii, TADADAMMMMMM, LOCU 1 AVEC LE CORONITZA…..:

suma tuturor momentelor mele de extrema lasitate, vanitate si prostie, in care am incercat sa imi mint inima si sa mint ca n-am simtit!

incepand cu momentul de inceput, si sfarsind cu momentul fara sfarsit, tot orgoliul asta inutil m-a mancat de vie…

unde nu-i curaj, vai de….toate celea!

si astea au inceput tot intr-o vara.

moarte moldovenilor! suntem obsedati, inculti si imposibili!

da frate, ma dor ochii de cate comentarii anti-moldoveni vad la orice articol banal de pe net…

„a murit o maimutza…..huuuoooo, moarte moldovenilor, ca sunt maimute!”

„a fost abandonat un copil….huooooo, moldoveni ratati care va fu..ti incontinuu…”

„filmul asta e foarte bun….huooooo, potai inculte, e film de gradinita, cu desene animate…”

pentru ca nu-s chiar a dracu de a dracu, nu dau nici nume, nici articolul exact, dar cam asa ar suna o foarte scurtissima sinteza (mda, dupa cum am mai spus, „licentele poetice”  au un scop in textele mele).

sa lamurim cateva trebi, asa intre mine si cei 2-3 cititori ai mei rataciti pe aici din greaseala:

1. DA, ba, AVATAR e COOL!!! pe cuvantu meu!

nu pentru 3D (desi e cul), ci pentru „imaginatie si scenariu” (dupa cum afirma un moldovean prost), pentru decorurile care ma faceau sa uit de alte efecte, pentru poveste, care promoveaza niste chestii faine cum ar fi prietenia, iubirea, loialitatea…e si o poveste cu un scop, inainte de a fi un magnet de bani!

decorurile…ce aveti ma cu „albastrii?”

TU, ala tare-n piua, cum crezi ca te privesc alte vietuitoare terestre pe tine? te crezi o zeitate absoluta??? (nu ii zic omului ca eu cred in viata pe alte planete ca il sparii…)

mda, ma descarc aici, pt ca la articol nu mai pot comenta din cauza reclamelor, a imbecililor…samd.

2. copiii sunt maltratati de cretini peste tot, sa nu uitam ca in micul meu oras de balta moldovean (mic pe dracu!) rata criminalitatii e mai mica decat in buciurestiu lu tac-tu, moldovean si el dupa mama…da, ma, pentru ca toate moldovencele-s cu… cum le zici tu!

3. 3/4 din bucuresti se trage din spurcatii de moldoveni…restul sunt tigani, unguri si o mana de munteni bastinasi.

comentarii?

(nu greseli de ortografie ca am mentionat la inceput ca ma dor ochii…posibil si deshtu cu care tastez…)