la 5 la astoria

am citit aceste cuvinte tresarind. am ajuns la respectiva melodie (el ultimo vals) de pe albumul sus-numit, din intamplare, navigand printre melodii pe  net…

mi-am amintit fragmentul din trecut intr-un flash de lumina noua si slaba…atat de slaba amintire a acelor cuvinte, dar atat de grea…ca un cercel cu perla intr-o ureche de plus.

„ne vedem in astoria” ii scrise el si mesajul trona pe ecran.

„in astoria” raspunse femeia nevazuta….

iar inima Almei incepu sa bata aiurea.

-„cine e femeia asta???”

…”e un personaj din jocul meu…nu o cunosc…intra pe net si vorbim…stiu ca e maritata, are copii si nu e fericita…”

-„si unde te intalnesti cu ea?”

…”intr-un teritoriu din joc…Astoria…”

-„serios, doar asta e? de ce nu vb cu mine in loc sa vb cu ea???”

…………….

si mi-au ramas cuvintele ei din josul ecranului intiparite intr-un caiet de dictando, pe ultima coperta, intr-o incercare perpetuu-uitata de a intelege…

……………

ascult „rosas” si imi amintesc petalele pe care le vedeam plutind in jurul meu in zilele ploioase, melcii peste care saream in drum spre scoala si baltile pe care incercam sa le evit…

……………….

la oreja de van gogh…frumoase piese, frumoasa voce/voci (caci in timp au schimbat solista).

……………….

ma voi ridica din cenusa propriilor amintiri si voi scrie o biblioteca intreaga……

Anunțuri

povestea celor 21 de trandafiri -partea 1

aseara am adormit pe bratul motanului meu puricos, dupa ce am epuizat programele tv si vreo 3-4 albume cu poze din „tinerete”.

printre poze, ascunsa in coperta, am regasit imaginea celor 21 de trandafiri. balconul mamei arata putin diferit dupa atatia ani, buchetul nu mai este de mult in borcanul lui, dar poza pare facuta ieri.

„arati la fel aproape in toate pozele! 17, 19, 21, nu fac diferenta intre poze…”

„hmmm…..uite aici seman mai mult cu MINE…”

„cat a durat pana s-a uscat buchetul?”

„nu mai stiu…vreo 7-8 zile, poate mai mult… i-am dus prietenei mele  la facultate cate un fir ce vreo 2 ori…apoi…”

si aici m-am oprit brusc. pentru ca „apoi” i-am dus un boboc celui ce mi-l pusese in brate, atunci, demult, de ziua mea, cand m-am simtit ca de pe alta planeta. si El a pus bobocul pe birou, uitandu-l acolo. peste cateva zile, l-am vazut intr-un bol cu apa, plutind, pierdut in spatiu:

<tu l-ai pus?>

<nu! menajera…>

povestea trandafirilor a inceput in acel an cu vreo 2 luni inainte, intr-o zi in care acel El mi-a promis ca imi va umple bratele de flori: trandafiri si narcise.

mi-a ramas dator cu jumatate…

si cand a aparut, dinspre strada, cu buchetul in brate, parea un copil care cara in brate toata averea lui…buchetul avea cam un metru lungime, iar el era micut.

mi-ar fi placut atunci sa imi prind buchetul in par si sa ma plimb cu el prin oras, sa vada lumea ce fericire daduse peste mine… dar l-am dus in casa, in timp ce pe baiat l-am lasat jos…pentru ca nu aveam unde sa il primesc, nu aveam cu ce sa il servesc de ziua mea.

poate ca ar fi fost de ajuns sa il invit si apa i s-ar fi parut sampanie, iar painea facuta de mama prajitura, dar n-am avut curaj.

am mers de aiurea prin oras, ne-am asezat in parc, pe o banca, si mi-a spus.

eram fericita!

l-am intrebat ce altceva am putea face in seara respectiva (era o zi de miercuri).

<pai…asteptam sa plece tata si mergem la mine…>

mi-a povestit cum a scos bani pe furis si a plecat „la cineva in vizita”, adica la florarie, uitandu-se inapoi sa nu fie urmarit. apoi s-a plimbat cu buchetul in mana pana in fata blocului meu, in timp ce fetele isi dadeau coate si baietii isi scrasneau dintii.

l-a sunat pe vestitul si mult-prea-temutul-TATA: <sunt inca la prietenul meu…tu ai plecat sau ma astepti acasa???>

am rasuflat usurati si am izbucnit in ras. plecase.

cred ca am ajuns pe la vreo 8 si ceva. si pe la 12.30 (00.30) m-a sunat mama. era tarziu. tarziu si pentru planurile noastre…

si am ajuns la mine in pat, singura, gandindu-ma la el si la capsunile pe care mi le strecurase in „pachetul de examen” pe care mi-l adusese dimineata la facultate…

capsunile mi s-au imprastiat pe blugi cand am deschis cu nerabdare cutia transparenta, dar trandafirii au ramas… uscati, intr-o cutie de plastic, de unde au fost mutati mai tarziu intr-o cutie de bomboane in forma de inimioara.

cutia de bomboane e de la motanul meu, pe bratul caruia am adormit tarziu…