Soare cu dinti

Soare cu dinti, povesti cu zane,

Povesti cu printi, zile senine.

Copiii din noi, dulceata viseaza,

Cand perna e veche, mintea mi-e treaza.

 

Alergam dupa fluturi, pe iarba pasim,

Traind fara visuri, degraba murim…

Zapada se asterne, in suflete calde,

Iarna-i aici, si vara-i departe.

 

Pe streasina turturi, atarna cu spaima,

Si toata lumea, ne incape in palma.

Stolul de ganduri, spre blender migreaza,

Cand mintea imi doarme, si perna mi-e treaza…

 

E soare afara, si-i soare cu dinti,

In umar infipti…zi-mi daca-i simti!

Si picurii cad, cu zgomot cretin,

Si zeci de povesti, sub pleoape eu tin.

 

Zapada murdara, sclipeste a senin,

A soare, a viata, a camp, a destin.

De streasina veche, turturi se tin,

Si ceaiul din cana devine pelin.

 

Pervazul e umed, si perna e tare,

Dar somnul e simplu, caci soare rasare,

Raze trimite, la ceas de trezire,

Nu-i loc de ganduri, nu-i timp de uimire!

 

Pe marginea ploii, pe firul de viata,

O matza grasuna, isi spala o mustata.

Pe marginea lumii, pe o floare de tei,

Inchis e un gand, cu lacate trei.

 

Nici sunet n-ajunge, nici vis, nici poveste,

Caci unde e cifrul, lumina nu este.

Numai copiii, eroii din noi,

Pot sari zidul, cu pasii lor goi.

 

Pe cer e luna, de mult e pe cer,

Luminii ei reci, nimic nu ii cer…

Va fi soare maine, un soare cu dinti,

Povesti cu zane, cu lei si cu printi…

 

 

Anunțuri

Poezie

Pe o creanga vie,

Scriu o poezie.

Plina de parfum,

Soare, nori si drum…

Pe o cararusa,

Iesind din cenusa,

Soarele zambeste,

Mintea se trezeste.

Intr-o dimineata,

Vag citand din viata,

Cu pasul grabit,

Nitel zapacit,

Mi-a intins o mana,

Raza calatoare,

Si-a plecat in nori,

Mama lui de soare!

Visez la narcise,

Camp cu flori si vise,

Construind cetati,

Din frunze si bucati…

Peste primavara,

Soarele rasare,

Mana o sa intind

Si-o sa fug la mare!

Nu mai fug de nori,

Nu mai fug de soare!

„Buna dimineata, buna dimineata, buna dimineata!…..”

Cate vise incap intr-o noapte senina? Dar intr-o mana intinsa?

Buna dimineata, soare! Tu cand ai zambit ultima oara lumii intregi?

Ce-i pasa soarelui de noi, de micile furnici terestre, pierduti in lupta noastra continua cu morile de vant ale societatii…. Indiferent de partea pe care ne trezim, el e acolo, sus, nepasator si cald.

Buna dimineata, copil cuminte! Cand te-ai simtit tanar ultima oara?

Copiii cred ca viata e un joc etern, un sir nesfarsit de felii de paine cu marmelada… Ne deranjeaza copiii altora, pentru ca ne amintesc de copiii din noi…de acei copii care au uitat sa se joace, sa se bucure, sa traiasca, sa rada, sa viseze.

Buna dimineata, om frumos! Tu cand te-ai privit ultima oara prin ochii luminosi ai altcuiva?

Ne raportam mereu la „societate”, la regulile altora, ne ajustam sufletul sa incapa in Patul lui Procust… Uitam ca cea mai buna oglinda e zambetul ce se naste in ochii celor care ne privesc…uitam sa simtim, uitam sa credem, uitam sa iubim.

……..

Un prieten drag, prieten bun si atat, spunea mereu, zambind, ca el vrea sa ne daruiasca noua, celor dragi lui, cate un pic din energia lui pozitiva, din optimismul lui si din fericirea lui… Ne prindea mana in palmele lui mari si o strangea zambind, cu ochii plini de lumina, cu zambetul cald, cu inima buna. Energie sau nu, prietenie sau incredere, lumina sau autosugestie, functiona! Nu puteai sa fii trist, cand Omul Bun iti transmitea caldura.

……..

Si soarele rasare pentru toti. Pentru cei veseli, pentru cei tristi, pentru cei sinceri, pentru cei falsi, pentru cei mici si pentru cei mari…dar bucuria de a fi viu, si tanar in suflet, o simt doar cei ce isi rup din timpul lor sa se opreasca si sa admire, sa se opreasca si sa asculte valul care se izbeste de tarm…

Ne temem de valuri, de necunoscut, de apa rece, de diminetile fara soare. Ne temem ca vom pierde tot imperiul din carti de joc pe care l-am cladit atat de greu. Ne temem pentru slujbe, pentru prieteni, pentru materie. Uitam adesea de suflet! Uitam ca putem numi „prieten” doar pe cel ce ramane langa noi cand totul in jur se prabuseste, uitam ca suntem capabili de mai mult, uitam ca muncim pentru a trai, nu ca traim pentru a munci, uitam de iubire, de viata, de „a trai” cu adevarat…

……..

„Ne facem mai buni”…spunea un rand dintr-o carte…

Curajul copiilor inchisi in noi, lipsa lor de teama de necunoscut, dorinta lor de a sti si de a invata, puritatea gandului lor, intrebarile lor fara raspuns, reprezinta motorul lumii. Motorul  lumii noastre interioare pe care o ignoram in mod constant.

Ne temem de noi insine mai mult decat de cei din jur. O poveste de groaza buna de spus la un picnic de seara in padure ar trebui sa inceapa cu: „si mi-am dat seama ca….”. Ne e teama sa inchidem ochii, sa cautam pe rafturile mintii, prin camarutele sufletului, ne e teama ca stim ce vom gasi si preferam sa inchidem micul monstru si sa aruncam cheia in oceanul realitatilor absolute.

Ne temem de noi insine!

………

Nu ne e teama de razele diminetii pentru ca ne alunga visul,… ne temem de visele lucide, ne temem de viata!

………

Oamenii frumosi sunt o specie rara. Oamenii sinceri, placuti, ale caror defecte devin cu atat mai mici, cu cat descoperim mai multe.

M-am hotarat de atat de multe ori sa fiu rea, incat am devenit mai buna… Si nu, nu mai accept din partea niciunui individ lipsit de rabdarea de a ma cunoaste, sa imi spuna ca sunt frumoasa, dar rea. Poti petrece zeci de ani langa un om, fara sa ajungi sa il cunosti. Pentru a cunoaste un om, trebuie sa il lasi sa iti alerge prin suflet, sa alergi cu el prin vise, sa treci de zidul exterior si sa ajungi la esenta.

Orice am face, etichetam.

Spunea, candva, un om bun si cald: „sa nu mai putem etichete, stim ce prieteni apropiati avem si fara a-i imparti in categorii….”

……….

Ce inseamna o dimineata buna?

O dimineata buna inseamna in primul rand, o zi irosita in minus! O dimineata buna poate veni si dupa un somn prost. O dimineata buna are aroma de cafea, de marmelada, sau de ceai de tei.

O dimineata buna e cea in care te trezesti zambind.

O dimineata buna, e ca raza de soare din ochii unui copil frumos…

O dimineata buna, se traduce in aberatii pe blog 🙂

……….

Ce facem cand incepem sa fim mai buni, cand ne simtim inca tineri, plini de vise si plini de intrebari?

Iesim la soare si incepem sa traim!

„Buna dimineata, buna dimineata, buna dimineata!”…

Cum iti mai este viata?

Lumina…

…intr-un fel sau altul, am avut intotdeauna de toate, chiar si atunci cand nu aveam nimic…

Cu ce drept ai intrat tu cu picioarele incaltate in viata mea?

„razbunarea e arma prostului”, dar femeia e proasta prin natura ei…daca n-ar fi, n-ar mai deveni femeie…

……

Urasc mimozele! alea nu sunt femei si nici macar fetite, ci un fel de creaturi gresite, care habar n-au sa traiasca…

A spus cineva, candva, despre mine ca as fi o astfel de aratare. Draguta, gresesti, eu traiesc!

Sunt o femeie cu ganduri, sentimente si trairi…doar ca EU le tin pe toate in curtea mea….chiar si atunci cand distanta ma tine departe de casa! nu intru in curtea TA sau a altuia.

Nu sunt educata, desi am fost crescuta in puf o vreme…si nici macar civilizata nu simt ca as fi, dar sunt „O Doamna, in p..a mea!” (ii multumesc autoarei pentru expresie, e geniala!)…

Sunt o Doamna, si nu verigheta imi da vreun statut…nici macar Demnitatea, pentru ca mi-am pierdut-o prin furii Disperate…Sunt o doamna pentru ca port mereu pantalonii inchisi la 3 nasturi.

……..

E atat de usor sa porti fuste…daro femeie dura poarta culori inchise si pantaloni la dunga. Negri!

Fustele se ridica la fiecare adiere calduta, la fiecare zambet pervers…

Cand ploua, tocurile imi murdaresc tivul, uneori ajung sa inot in noroi, dar tivul meu se curata cu apa, in timp ce fustele tale, ridicate de vant, se pierd in urma ta pe fiecare strada pe care o traversezi!

Si crezi ca viata ta va fi perfecta presarand nisip din litiera peste cacatul de mimoza???

O sa creasca flori, o sa fie frumoase si rosii si o sa miroasa a rahat…o sa le rupi si o sa ti le prinzi in par, sa te falesti cu ele, sa imi demonstrezi, tot mie, ca fluturii tai sunt liberi, ca iti flutura petalele secate de sens…

ce te face sa crezi ca nimeni nu simte aroma? Pentru ca asternutul e mereu schimbat?

Rahatul miroase, cherié, iar tu trosnesti de la o posta a minte ieftina!

Si crezi ca sub tacere, sub cerul albastru al Bavariei, ochii mei tac???

….”daca ochii ei ar putea ucide, multi ar fi morti…”

……..

In ochii mei e intuneric. Vlad a aprins lumina, iar tu ai stins-o…, mai repede decat un picaj stil e-on.

Am trecut pe generatorul intern. Si iti voi inmana factura! :)))

…….

…iar ca sa fie din lou lumina in viata mea, nu trebuie decat ca EU sa zambesc, soarele imi va zambi insutit…in timp ce tu….PE TINE lumina pe care nu ai fost in stare sa o intelegi niciodata, pe tine te va arde.

………

Si-mi vei plati, ciresica, toate facturile restante!

ma gandeam sa scriu o poveste

despre cum bate soarele in geam dimineata si imi alina gandurile…

sau despre un copil care vrea sa vada toata lumea intr-o zi…

sau despre o batranica pe care o coplesesc amintiri…

sau despre un tanar care se plimba pe un taram nelimitat…

sau despre o fetita blonda, cu ochii mari si caprui…

daca ai fi stiloul din mana mea, daca ai fi tastatura lenesa de sub degetele mele, daca ai fi perna pe care o vreau rece atunci cand ma cuprinde cu bratele visului, daca ai fi covorul pe care il mangai cand spun povesti, daca ai fi creionul al carui capat obisnuiam sa il rod in orele plicticoase de curs, daca ai fi foaia pe care imi sprijin coatele cand nu reusesc sa schitez nimic si daca ai fi poza peste care imi aluneca mana, moale, despre ce m-ai face sa scriu?

daca ai fi chitara pe ale carei corzi alunec fara graba, daca ai fi nota de plata de la masa vietii, daca ai fi valul pe care il prind in mana, seara, daca ai fi adierea care imi usuca mana, daca ai fi parfumul care imi impodobeste incheietura, daca ai fi esarfa pe care o strang in mana, la ce m-ai face sa ma gandesc?

daca ai fi nisipul pe care am scris de mii de ori aceleasi cuvinte, daca ai fi stanca pe care am asteptat valul de atatea ori, daca ai fi banca in care mi-am scris povestile, daca ai fi masina care mi-a dus pasii departe si daca ai fi un fulg ce mi se topeste in palma, ce mi-ai sopti?

ma gandeam sa scriu o poveste…

– despre o fetita frumoasa, cu parul blond, cu ochii plini de intrebari si cu mii de vise;

– despre un tanar indragostit ce se lasa purtat de valuri pe o mare cu sute de porturi animate de viata;

– despre amintirile unei femei care deapana ghemul vietii in ritmul altei muzici, zambind langa soba moderna, cu un motan in brate si o carte pe genunchi;

– despre un copil care isi dorea sa le stie pe toate si a aflat ca de fapt, nimeni nu stie nimic despre sine;

– despre soarele de iarna, care lumineaza o dimineata lenesa, intr-o camera lenesa, intr-un timp lenes si albastru…

o sa scriu o poveste despre viata. si o sa incep cu primul gand.

ma gandeam sa scriu o poveste…

unde a fost foc…

raman urme!

nu poti sa arzi ceva si sa speri ca vantul va ascunde orice urma….

am ars o poveste intreaga, mica si frumusica, cu accente clare si subtilitati geniale, amestecate intr-un vas de pranz.

am impartit covrigi pe bancile din parcuri, de fiecare data un alt covrig, cu o alta amintire; am depanat povesti la marginea bancii….de fiecare data o alta poveste, pe o alta banca; am spus prostii….si am ras de am cazut din pat. am scapat gutui prin camera si am ras de ele.

am aprins chibrituri dintr-o intreaga cutie si am ars lumanari scriind.

am visat povesti si am trait in pagini. arse.

si a iesit fum.

si-am vrut sa il ascund sub pres, ca pisica, dar presul avea propriile povesti, dosite in buzunarul lumii lui exterioare.

mi-am aprins o tigara in balcon, amintindu-mi de o privire blanda si sfidatoare. am zambit si m-am ars.soarele mi s-a oprit in par si i-am vazut culoarea: imbatranesc, in mod clar!

mi-am ascuns ultimile amintiri intr-un lan de zapada, le-am acoperit cu nisip si am tras un val peste ele…

ma uit la soare…si soarele se uita la mine, sfidator…mi-am scapat tigara pe picior si am fugit spre congelator.

cat o sa ma tina?

terapie

cea mai buna terapie e terapia cu soare…

sa ma trezesc dimineata cu razele soarelui jucandu-mi pe obraji;

sa imi beau cafeaua in bucatarie cu soarele batand jucaus in geam si ascunzandu-se in irizatiile aurii ale draperiei…

sa stau la birou visand la po zi de vara insorita, in timp ce 2 cutulandri fugaresc o raza de soare pe zapada…

sunt/ am fost/poate voi mai fi deprimata…

nu am motiv, dar sunt.

simt ca tot ce e bun e aiurea si ca tot ce e aiurea e grav.

incerc sa imi revin de ceva vreme, dar tot ce ma bucura, raneste pe altii.

ma intrebam intr-o zi de ce nu trec si eu la povesti de pe strada, din politica, din teveu…de ce nu scriu comercial, ca sa ma placa lumea, sa ma citeasca, sa comenteze, sa ma cunoasca…

apoi am ras!

„sa ma citeasca”??? nici eu nu ma pot „citi”…

sa ma cunoasca?

nici eu nu ma cunosc…

nu stiu cine sunt, cu ce ma ocup de fapt, cu cine traiesc, de ce, de cand, unde e familia mea, care e, cum e, cat de mare e, daca mai e…

……

buna! eu sunt tereza…am un frate vitreg si un iubit bogat. o mama frumoasa si un tata destept. un motan rasfatat si o mica afacere.

in timpul liber scriu. in timpul ocupat citesc.

scriu pentru mine, in stilul meu, despre mine.

buna! eu sunt tereza…

tu cine esti???

despre suflet cu mos stelica…

mos stelica e un mos intalnit in rapidu de noapte, in timp ce ma rugam ca vreun nene cu baba lui sa urce dracu si-n vagonul in care eram io, ca ma terminau psihic betivanii din compartimentul alaturat…

mos stelica era insotit, evident, de „uite aici femeie buna: asta e nevasta mea!”…

buna o fi fost mosule, ca 8 copii iti facu, toti destepti, realizati si plecati prin tara.

nu era baba cine stie ce frumusete trecuta, dar avea due (adica 2 pt oamenii normali la cuvinte) mari calitati: tacea si zambea!

-paralela aici cu gara de nord, unde tat-su lu omu lu eu zise ca femeia degeaba ii frumoasa, tanara si devreme acasa daca il toaca intr-una pe barbat-

din plictiseala in plicti-pseudo-handicapati-veniti-la-cersit-cearta-cu-ei-seala, ii spusei io mosului ca am oaresce dureri pe suflet.

si apoi incepura sa cada lin si somnoros povetele mosului.

mos stelica n-auzise de cocalari, printese de dupa bloace, bmw-nush-de-care, violuri la babe, morti de copii prin maternitati, insa le avea cu viata.

si printre povestile de viata, strecura, cam din 2 in 2 minute povata:

„apoi draga domnita, cand iti cureti sufletul si nu te mai gandesti la ce-i rau in lumea asta, se curata si inima (aia de exista fizic si o diseaca medicii) si mult mai mult traiesti!….si daca ti-ai ales om bun la suflet cu care te-ntelegi, bun trai si frumos duci!”

no, apoi, dragii babei, puneti si voi labutzele la soare si va bucurati de primavara ca io ma infing intr-o juma de pizza…