Deja vu

Am inceput sa scriu cu vreo 10 ani in urma o poveste in 3 acte: Fericirea, Dezamagirea si Razbunarea. Le-am ambalat frumos in aer de romantic, politist si erotic.

Nu am reusit sa inchei nici o parte. Le-am scris in paralel, Printre cursurile celei de a doua facultati.

Fericirea a fost scurta, dar cuprinzatoare si a generat nucleul povestii, ceea ce avea sa adune celelalte povestiri si sa le dea un sens, o forma…

Dezamagirea a venit sub forma de „incheieri” ale povestilor ramase suspendate in timp si suflet. Le-am inchis pe rand, asemeni personajelor ce nu isi mai puteau deschide ochii spre lumina. Nu am iertat nimic, am inflorit orice boboc si am colorat fiecare raza.

Razbunarea a venit dulce. Ca o felie de marmelada intinsa pe o bucata de paine prajita…topindu-se cald intr-o mare de ite incurcate. Mi-a placut sa ma joc, sa imi insir fanteziile si sa le astern pe ale altora pe foaie.

…..

Mai tarziu, mult mai tarziu, am cunoscut-o pe Ea.

Apoi l-am cautat pe Robert prin gari si printre pagini de roman ieftin…

L-am gasit pe un raft, intr-un anticariat cu vise sfaramate. Avea camasa cu guler teapan, maneci suflecate si sufletul incheiat pana-n gat.

Gandisem deja povestea. Imi trebuiau…Ei. Personajele.

…..

Dar nici o poveste nu-i a celui ce-o scrie…povestea e a celui ce-o citeste. A celui ce-o traieste. Si ei, Eroii Mei de poveste, mi-au lasat pagina goala, fugind…au hotarat sa-mi traiasca povestea in alt decor, in alta lume, pe un alt raft.

I-am urmarit printre pagini, gasindu-i cate putin prin nuantele de gri, apoi…printre aripi de primavara…si le-am simtit parfumul intr-un Adam si o Eva clasici.

…..

M-au tras de maneca intr-o seara, m-au oprit la o masa si m-au rugat sa scriu din nou. Sa termin cartea. Cartile. Pentru ei. Pentru ca ei traiau povestea mea nescrisa. Realitatea lor era realitatea mea si basmul meu era universul lor paralel.

Mi-au dat un jurnal. Un medalion si o ciocolata amara.

Mi-au spus sa scriu pana cand medalionul va rugini.

Mi-au spus sa musc din ciocolata de fiecare data cand cred ca viata e amara.

Si Mi-au spus sa citesc in fiecare zi cate un rand. Si sa scriu cate o poveste. O fantezie pentru fiecare linie coborata din pix. Un capitol pentru fiecare pagina. Si cate o carte pentru fiecare etapa a iubirii.

…..

Robert purta o camasa cu pixeli galbeni. Ea purta o rochita cu buline.

Eram invidioasa pe buclele ei perfecte, pe gulerul lui teapan si pe scrisul lor frumos.

Vroiam sa ajuung acasa, sa citesc tot dintr-o data, sa simt ce simt ei, sa tresar, sa tremur, sa simt.

Dar m-am pierdut pe langa librarii, printre titluri.

Si am uitat jurnalul pe un raft….

…..

Si ei m-au tras de maneca intr-o seara….

Mi-au dat un jurnal…

Si mi-au spus sa scriu!