de-abia plecasesi…

e o poezie scrisa de nenea tudor arghezi.

prima oara cand am citit-o, eram prin liceu, si ma identificam cu personajul ratacit printre versuri de parca as fi scris-o eu cu cateva luni inainte.

imi amintesc si acum senzatia pe care am avut-o la intalnirea cu versul intai…

pentru curiosi, ioti poezia:

De-abia plecasesi. Te-am rugat să pleci.

(si aici o vedeam pe ea, dura si neplangacioasa. timp de o secunda)
Te urmăream de-a lungul molatecii poteci,
Pân-ai pierit, la capăt, prin trifoi.
Nu te-ai uitat o dată înapoi!

(nu era trifoi, ca erau in oras, dar merge si asa…)
Ti-as fi făcut un semn, după plecare,
Dar ce-i un semn din umbră-n depărtare?

(semnul lasat dupa plecare l-a simtit ea mai tarziu in suflet, iar imediat numai pe buze)

Voiam să pleci, voiam si să rămâi.

(ba nu, vroia doar sa ramana, dar se simtea un fel de „ghita-durul ” pe-atunci)
Ai ascultat de gândul ce-l dintâi.

(orgoliul)
Nu te oprise gândul fără glas.

(ba da, dar aici a intervenit al doilea orgoliu: al ei)

De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?

Pai, nu???

Morala povestii? Pai ce, toate tre sa aiba o morala?

Iaca n-o stiu!

Da stiu epilogu: „dragi copii luati seama/daca-i capra mama/nu uitati un lucru: ca nu-i tata lupu!…”

Merge?

Anunțuri

cea mai abstracta notiune…

…e pentru mine notiunea de „maine”!

Ce pana mea inseamna „maine”?

variante dupa caz:

-dupa ce ma trezesc (adica daca e „azi” la ora 5 dimineatza cand ma culc, „maine” va fi la ora 10, cand ma scol, daca ma scol asa devreme dupa un culcat la 5!);

-maine, adica 27 mai 2007 (a se inlocui cu data ce urmeaza datei corespunzatoare notiunii de „azi”);

– „te sun eu MAINE”, adica peste vreo 3 luni daca esti norocos/norocoasa;

– „poate maine”, adica intr-o buna zi cu soare, secolul asta de preferinta…;

sau

– „mergem maine!”, adica ORICAND, numai AZI NU!

Acum, ca am stabilit ce inseamna „maine”, hai sa ne concentram pe ziua de azi!

povestile timpului meu

candva, demult, imi placea sa scriu povesti. pentru ca pe vremea mea, copiii citeau!

candva, demult, copii se jucau pe afara, se impingeau, se loveau, plangeau, dar simteau ca traiesc intr-o lume reala cu asfalt dur si iarba inalta si verde (pe care se chinuia mama sa o scoata de pe pantaloni)…

candva, pe timpul meu, oamenii mari citeau povesti. pentru oameni mari. sau romane de sandra brown.

dupa preferinte si obiceiuri…

azi, cartile interesante zac in librarii la preturi de nimic, in timp ce porcariile fara sens se vand cu sutele.

(sau cel putin se vindeau inainte de criza).

depinde de gust, evident. nu pot critica pe nimeni pentru ca citeste aberatii, asa cum nu ma poate critica nimeni pe mine pentru ca le scriu!

visam sa imi public seria de scrieri aberante, dar mai astept. poate ca in viitor oamenii nici nu vor mai fi nevooiti sa invete sa citeasca…poate ca se va inventa „unghia inteligenta de scarpinat scafarlia”, prin intermediul careia informatia ajunge de pe obiectul-continator direct in creier…

pe timpul meu, candva, demult, oamenii scriau poezii. isi scriau poezii.

acum se rezolva prin sms-uri sau mesaje offline.

pe vremea mea oamenii discutau despre diverse.

acu „te pup pe receptor” si „te bag in ma-ta offline”…

vom reveni cu detalii!

Nu mai poti trai FARA…

…fara internet in primul rand. Tot piciul de cand invata sa shada in c_r, shade in fatza PC-ului…

nu mai poti trai fara hi5, facebook si alte de astea, pentru ca daca nu stie tot poporu ce faci, cate silicoane ti-ai mai bagat/scos, cu cine, cand si unde, nu merge viata…

nu mai poti trai fara freze fistichii, pentru ca nu te mai vede lumea pe strada si risti sa intre boul cu masina in tine… n-ar fi rau ca intra daca n-ar fi in masina si daca n-ar fi bou…

nu mai poti trai fara 3-4 telefoane, cate unu in fiecare retea, „ca gigel e pe zapp si ies mai ieftin”… nu-ti ajung 500 minute in retea, pentru ca tre sa vorbesti incontinuu, chiar si in (sau mai ales de pe) buda…

nu mai poti trai fara zeci de rahaturi pe care ti le cumperi nu pentru ca-ti trebe, ci pentru „ca-s mai ieftine”…

nu mai poti trai fara tabloide! cum sa nu stii tu ce-a mancat iulia vantur dimineatza???????? cu cine se marita romanitza sau cu cine si-o mai trage mihaela????????

nu mai poti trai dom’le fara radio in baie, fara tv in oglinda, fara masina in scara, fara var pe fata, fara mini-laptop, fara posete cat 6 saptamani de post, fara tocuri cat juma din inaltimea proprie si fara diamante in ranjet!

mda, sunt fericita posesoare a trei telefoane in 3 retele (inca nu se acorda gratis minute pt convorbirile gen „from buda to buda”), a 2 laptop-uri, a unui mini-tv incastrat in oglinda (de il vad pe mirciulica in reluare cand ma spal pe dintisori si ma sparii), a unui bolid mishto la scara si a unui frate care il conduce cu succes (amenzile nu se pun, iar gardurile in care a intrat sunt inca in picioare….partial). 

…si uitasem de freza: e albastra!

Nu mai e, nene, ca pe vremuri…in zilele noastre nu mai poti trai la bloc fara sa spargi seminte in dinti in fatza scarii…

De maine ma mut la vila!

„Cand nu o sa mai astepti…”

La categoria povesti cu morala (si cu monezi), o sa bagam azi istorioara urmatoare:

mi-a povestit frati-miu ca avea candva o pretena care pusese ochii pe o moneda asa-zice-se din argint, pe care o avea unul din pretenii sus-numitului frate.

Tantea respectiva s-a milogit/mieunat/enervat timp de vreo 3-4 ore intr-o seara pentru a-l determina pe individ sa ii dea/vanda moneda, dar respectivul era de neclintit in decizia lui de a o pastra.

Dupa cele cateva ore trecute, in timp ce ea butuna ceva la calculatorul din incapere, stapanul monedei se apropie incet si ii sopti:

„o sa primesti moneda ATUNCI CAND NU TI-O VEI MAI DORI, sau atunci cand vei incepe sa uiti de ea!”

Dupa vreo zi-doua, cand mintea ei zbura pe alte file, iar mana i se odihnea lenes in mana lui frati-miu, mergand in pas voios de gasca spre „beraria” din colt, tanti din poveste se trezi ca cineva ii prinde mana, ii pune ceva in palma si ii strange degetele in jurul acelei piese…

a fost atat de rapid, incat nici n-a avut timp sa perceapa prea bine conturul obiectului, inainte de a i se sopti:

„cand nu mai astepti…”

Cand se dezmetici, deschise pumnul si ii explica iubitului: „incetasem sa ma mai gandesc la moneda!”

LA MULTI ANI!

La multi ani, Mia!

Sa ai parte de tot ce ti-au urat nenii si tantile si la anu pe vremea asta sa ne auzim de peste mari si tari!

O Silva bruna la doamna, va rog!

„Florile mele preferate nu infloresc niciodata de ziua mea”…

Mi s-a plans MIA ca nu gaseste niciodata narcise de ziua ei. toata lumea stie ca narcisele infloresc prin aprilie si dispar pe la inceputul lui mai, numai Ea se incapataneaza sa creada ca o sa gaseasca acu…

A fost un an in care am gasit si i-am daruit eu cateva fire, probabil ultimile uitate de soare prin vreo gradina mai intarziata…

Mia vrea de ziua ei 3 narcise.

Am cautat peste tot, nu-s! Numai in gradina omului nu m-am dus sa caut…De unde sa le scot?

E greu cu primaverile astea, dom’le, de la o vreme incoace…trecem din iarna direct in vara, iar tanti viseaza flori albe pe pereti verzi…

Draga Mia, narcisele nu infloresc niciodata de ziua ta!

Capisci???

…si globul se invartea…

am vazut recent intr-o vitrina un glob mic si ieftin, cu luciu de buze. arata ca o bila din cristal.

am vazut azi un film care m-a emotionat. imi amintesc de vremea in care filmele ma lasau complet rece.

sunt singura persoana pe care o cunosc care nu a plans la Titanic si nici nu s-a dus sa il vada in cinema. Am asteptat tvr-ul. Si n-am plans nici prima, nici a doua, si nici macar a doua treia cand am prins secvente din el.

filmul de azi era despre oameni si despre gura lumii, ochii societatii si inimi.

invarteam bila de cristal pe birou, in timp ce ma gandeam la film.

nu ma intereseaza luciul de buze pe care il contine, ci bila in sine. ma fascineaza cum se invarte, cat de atragator face sa para continutul, care nu e decat o chestie incolora lipicioasa si nehidratanta…

ma obsedeaza!

am fost si eu o bila de cristal, sau am crezut ca sunt, sau mi s-a spus ca sunt, ca atrag lumina atunci cand ma invart, dar ca nu am nici un continut…

m-am invartit prin viata ca o bila pe un birou, in timp ce pamantul se invartea in jurul soarelui cu un scop, adaugand forta gravitationala picioarelor mele si indepartand tot ce nu putea tine pasul cu mine.

nu mi-am dat seama ca timpul trece doar o data printr-un punct, nu am stiut sa apreciez nimic la timpul potrivit, nici acum nu prea stiu sa profit de timpul pe care il am…

si globul se invartea pe masa, si timpul trece, si eu trec…

(azi) mi se falfaie…

ieri am primit din eter o conversatie mica si cuprinzatoare, pe tema falfaitului…

acu, faza nu e ca baietilor li se cam falfaie de obicei (vezi bancul cu Stefan si  turcii), ci faptul ca li se falfaie selectiv, in functie de SPM („starea prostiei momentane”- echivalentul starii lunare feminine adicatelea)…

EA: ma duc sa cumpar harta Orasului din carturesti…

EL: ce sa faci cu ea?

EA: sa o folosesc

 sa nu ma ratacesc

EL: cand?

EA: poimaine

El: sunt la TM

EA: a, nu, ca probabil ma duc la film

El: sunt la TM

Ea: asa, si?

El: si mi se falfaie ca vii tu in bucuresti si ca iti iei harta!

EA: http://www.youtube.com/watch?v=ljVgRyV8uqM  asta apropo de falfait…

Acu, DACA IMI MAI CITESTE SI MIE VREUN NENE SAU VREO TANTI BLOAGELE, as vrea sa propun un concurs:

no, apoi, gasiti dragi mosului cea mai buna replica de trantit baiatului din poveste…cea mai buna replica va fi trimisa individului, asa post-mortem si fix de-am boulea!

Astept…

schimbul schimbarii schimbarilor…

in viata fiecaruia apare un moment, 2, 3, etc, in care simte nevoia sa schimbe ceva, sau tot, sa o ia de la capat, pentru a nu-stiu-cata oara…

poate fi o decizie la nervi, la rece, proprie, dupa indemnul cuiva drag, sau nu, buna, rea, potrivita sau nu.

eu incep intotdeauna cu parul.

ii schimb usor nuanta.

ultima data m-am enervat in negru.

dar, exact ca in bancul lupului, nu se schimba decat blana si altceva nik…

de fiecare data ma intreb daca ar trebui sa fiu maqi buna sau mai rea.

mai rea de atat inca e posibil, deci e totusi o decizie de luat.

unii isi imagineaza cum ar fi sa se intoarca in timp, sa schimbe un moment, sau 2, sau 3, sau pe toate…

dar cine are tupeu sa puna pariu cu mine ca daca s-ar intoarce ar fi prea las sa mai schimbe ceva?

nu suntem niciodata multumiti cu/de ceea ce avem, dar ne temem de necunoscut mai ceva decat de fericire…

ajuns in momentul decisiv, te-ai intreba daca sa retraiesti ceea ce stii deja sau sa te abandonezi „destinului”. dar tot „destinul” putea sa te aduca frumos-frumusel si in starea din care ai vrut sa evadezi initial.

nu e nici o concluzie…e doar eterna problema a timpului, a acelui „dar daca” amplificat zilnic de filme, reviste si muzici placute…

TU ce ai schimba? Crezi ca ai avea curaj sa schimbi ceva?

Momentul „x”, la timpul lui a fost doar o chestie de sansa ratata sau luata, ca atunci cand dai cu banul. ACUM ar fi o decizie. Iar deciziile sunt pentru cei care au „cojones” serioase!

Se baga careva la pariu?

Nu de alta, dar am visat as-noapte cum se asambleaza Masina Timpului…