MESAJE PASCALE,

Craciun-Fericiste si onomastic-imbucuratoare….

urasc sa scriu mesaje!

urasc sa dau telefoane, in ciuda miilor de minute la 5 euro oferite de retele.

urasc sa raspund monosilabic la mesaje cu iepurasi -de-oua-vopsitori si miei-saltareti-prin-varful-bradului.

si totusi, scriu mesaje. dau telefoane.

si, daca la telefoane mi se raspunde, raspund si urez, totusi nimeni nu raspunde la sms…

pentru exceptii, tot respectul!

La naiba, te iubesc!

Stiu, Nicky, m-ai certa daca ai putea pentru ca spun asta…

Nicky tinea foarte mult la exprimare.

Si nu a recunoscut niciodata ca mi-a spus ca ma iubeste, desi mai mult decat a spus-o, a scris-o…

Mi-a scris cuvintele astea pe un zid…”numele prostilor pe toate gardurile”.

Am vazut un film. (evident ca astea imi declanseaza intotdeauna reactii nostalgice tratabile partial prin scris) si am revenit la ideea mea cu „libera exprimare”.

Libertatea sentimentilor se traduce in multe feluri, poate rani libertatea altuia, poate deveni povara unora, te poate pune in posturi ciudate, te poate bulversa si iti poate da peste cap tot sistemul de valori.

DAR, si accentuez cuvantul pentru a-i sublinia importanta, toate ocaziile ratate se razbuna!

Viata e o entitate cu un ciudat simt al umorului, cu o oarecare doza de sadism. viata e un fel de zana care se joaca, inocenta, cu idealurile si limitarile noastre.

ea trece printre noi cu rochia ei stravezie de nori si stele si zambeste a soare in fiecare dimineata, dar ne rastoarna in fuga ei si ne uita printr-o vagauna intunecata in care zambetele ei calde ajung reci si gri.

Da, cred ca albastrul meu iubit a devenit gri. port gri, scriu gri, sunt gri.

Daca adevarul ne elibereaza, de ce nu fugi la ea sa ii spui?

De ce nu incetezi sa te joci cu tipa de la etajul 5 si sa te duci direct sa ii propui o cafea?

(de care vrei…ai sanse egale sa o primesti in pat sau intre ochi).

De ce nu te duci la parinti sa le spui ca dupa atatia ani, totusi i-ai iertat?

Renuntarea la bucuriile noastre vinovate ne condamna la nefericire. mai mult sau mai putin partiala.

„daca tu tipi in mijlocul strazii pentru ca nu e decat nefericitul ala de paznic prin zona sa te auda, eu de ce nu pot sa strig cat ma tin muschii <in puii mei>?” (varianta soft)

intelepciunea celor batrani si piosi spune ca pentru a scapa de tentatii tre sa le ignori. intelepciunea vietii traita cu toata inima iti spune ca pentru a scapa de tentatii trebuie sa le cedezi.

barierele sunt sociale, lingvistice, rasiale, politice, omenesti valabile.

Nu toate lucrurile care iti sunt permise iti sunt si folositoare.

DAR nu toate lucrurile folositoare iti sunt permise.

Ai fi putut alerga dupa acel maxi-taxi, ai fi putut trimite un sms, ai fi putut sa strigi.

Dar vocea te-a parasit, minutele se terminasera demult, iar picioarele te lasa de cate ori ai nevoie de ele mai mult…

„ai 30 de ani, nu te mai purta ca un copil!”

De ce?

Depresiile apar atunci cand iti lipseste credinta. Cand incetezi sa mai crezi in tine, cand crezi ca nu mai meriti nimic, cand totul e gri si primavara ploua si vara ninge cu nici o asteptare, cand anii trec de parca ieri ar fi azi si cand traiestin intr-un timp fara prezent, cu amintiri din viitor si vise din trecut.

Iepurul meu a rupt bariera. A citit ce trebuie, cand trebuie.

Eu insa uit si sa scriu….

Alex ma viziteaza numai cand moare de foame.

Parintii ma suna doar ca sa intrebe de alex.

Ian…

LA NAIBA,TE IUBESC!

…i-a strigat ea, si autobuzul s-a oprit, el a coborat, a imbratisat-o, a sarutat-o pe frunte, si, tinandu-i capul intre palme, i-a privit ochii mari si i-a spus: Trebuie!

Nu, in film nu era asa…

nu in filmul de azi.

in filmul meu preferat („love me if you dare”). Iubesc filmul ala!

Am iubit-o si pe ea, pana sa ii puna el stapanire pe viata. nu a fost niciodata perfecta, dar el a izolat-o cumva de lume. am vrut sa ii daruiesc ceva, dar nu am gasit nimic sa imi placa. pentru ca mie nu imi prea place nimic.

sunt spaima vanzatoarelor, a agentiilor de turism si a babelor avioniste.

Am mai vazut un film. cu un nume de fata. am uitat care. se vroia ceva de epoca, filmat ca o piesa de teatru, intr-un singur decor, despre o singura noapte. noapte in care o ea, ducesa sau ceva, se juca in gradina cu sentimentul unui el valet sau ceva, care o ameteste bine din cuvinte, apoi o „apara” printre rafturile din bucatarie de cuvintele rautacioase ale (tuturor) servitorilor ei beti si i-o impinge bine pana cand fata se inamoreaza imbadubitabil de individ.

dupa care incepe tragedia. sau drama

whatever…

descopera ratatul din el, „fata buna” din ea. decid sa fuga. ii surprinde amanta oficiala. bucatareasa sefa. se milogeste. fata ia banii lu taica-su care dioarme. undeva „sus”. nenea o convinge sa ia brigeagul. tatal se trezeste si il cheama. in curte curge un izvor rosiatic. valetul urca la duce cu micul dejun. di end!

tampit, dar eficient!

ma uit la sirul de poze cu care mi-am tapetat peretele biroului. incepe cu tinerete si se termina cu pescarusi.

2 maimute paroase se uita la mine crucis in timp ce un portret facut de mine lui ian sta intr-o rama.

Beau un amestec de ganduri ciudate si taste sarite, cu priviri aruncate peste si monitoare vechi, cu aroma de migdale in crema si flori parfumate, venita dintr-un pachet de carti, uitat pe un colt de covor patat de sampanie…

El a trecut pe langa ea in viteza vietii, nereusind sa prinda mana intinsa, in timp ce ea, ramasa uluita in urma calului gri, isi scutura noroiul de pe rochie oftand:

„La naiba,…te iubesc!

scris sau ghicit???

sa scriu sau sa ghicesc?

eu….ma pricep doar la 2…hai 3 chestii pe lumea asta….

dar a treia nu e de ora la care scriu acu…

sa ghicesc in carti si sa scriu….

de fapt sa ghicesc in orice: in tonul vocii, in mancare, in frunze, in foi, in basme, in emisiuni, in cafele…

as vrea sa am un sclav care sa mearga dupa mine cu un carnetel in care sa tasteze rapid tot ce coace mintea mea plouata…

am zis „sclav”? …pardon, asistent!

cum in ultima vreme cam dau rateuri cu ghicitul in linii…ma gandeam sa imi termin proiectul.

„eclipsa de luna” nu e un blog. nu unul simplu. e parte a unui proiect. de fapt roman.

din viata mea, pentru vietile altora.

maine ma asteapta o sesiune urata de ghicit in lalele. (nu-mi plac lalelele-cate silabeeeee-, crizantemele, lacramioarele si alte-de-astea).

eu cred intr-o singura floare.

hai 2…

sau 3.

cred ca scriu mai prost decat ghicesc, dar cu siguranta mai bine decat ma exprim in real-time. in scris injur finut, dar cu efect, in timp ce in realitate injur mult si fara. beau bere bruna si fumez cu turcii. conduc un imperiu mic si umbrit, o masina de care m-am plictisit demult si hranesc un motan cu resturi de friptura in vin.

nu mai ies la petreceri, nu mai chem petrecerile la mine.

nu mai scriu…

mi s-a spus (iar) ca scriu criptic…well, asta-s io!

daca as scrie comercial, as vinde. in primul rand suflete.

daca scriu criptic, raman un blogger de nisa.

well…de cati ani scriu?

cat de des?

mai scriu?

stai sa ghicesc!…

bani

e un pacat sa ravnesti la bani.

e o virtute sa cresti.

e un pacat sa fii lacom.

e o calitate sa iti doresti sa te autodepasesti.

e un pacat sa iti doresti glorii nemeritate.

e o calitate sa obtii recunoasterea valorii…

TOTI ne dorim recunoasterea, putini o obtin, multi iti doresc doar banii ce vin la pachet.

cum sa separi virtutea de pacat intr-o lume in care totul e compus?

nu mai exista albastru clar, negru, alb, galben.

traim in lumea lui GRI!

lumea noastra e condusa de bani. oricat am sapa sub ei in cautarea sufletului posesorului, nu il vom gasi. pentru ca cei care fac bani si inca mai au suflet, il ascund.

il ascund de teama. de teama ca il vor pierde.

sau de teama ca le va fi gasit de dusman.

unii il ascund intr-un zambet afisat chiar atunci cand castiga mai mult. altii il ascund intr-un repros.

fiecare ne bagam sufletul pe unde ne incape, pe unde mai gasim loc in vietile noastre gri si pline de praf.

ne imbracam in haine colorate….din ce in ce mai colorate, pentru a pacali griul omniprezent…

ascultam rugaciuni, dar nu le rostim niciodata. visam virtuti pe care e greu sa le dobandim. barfim sufletele pure si gri.

„CEEA CE PARE BUN DEVINE RAU ATUNCI CAND E FOLOSIT LA TIMPUL NEPOTRIVIT SI FARA MASURA!”

foarte adevarat, prietene, foarte adevarat!

dar unde e masura? care e masura?

la ce ne mai putem noi raporta?

si timpul asta potrivit se vinde la chill (licenta poetica, repet) sau la gram?

nu, NU gram de ALA!!! gram de fericire, frate!

ar trebui sa mai scriu azi despre nicky, despre cum si de ce ne-am despartit inainte de a muri, dar nu, azi nu am chef!

sau despre alex…

cum fuge mereu si ma lasa sa il astept cu cafeaua facuta si vinul pregatit…

oare motanul mai e prin camera, dormind pe canapea, sau a fugit in bucatarie, in punga cu chipsuri, in cautare de bani???

ma intreb, frate, unde va duce totul…unde vom ajunge…noi si altii ca noi.

Sa mai bag un citat sau sa ma culc pe-o ureche?