aveam candva un pitic pe creier

…pe care il chema Ion. si Ion traia cu Maria. si ei aveau o vaca.

The Vaca era cel mai bun neuron al meu.

Ion si Marie lucrau intens la noua generatie de neuroni, asa ca treaba cu ganditul era respunderea vacii.

…….

era frumos in Vaca -neuro-land…pan cand cretina de Maria facu gemeni.

acu….gandeam in trei: The Vaca, geamanul bun si geamanul rau…

Ion si Maria lucrau in continuare…

…….

si totul era frumos si rumegabil pan ce-o murit Vaca.

brusc, in neuro-land era mai multa lumina.

gemenii procesau mai usor si capul meu se invartea mai tare.

…….

Ion si Maria au facut tripleti.

tripletul numarul unu se ocupa de imagine.

tripletu numarul doi se ocupa de sunet….

tripletu numarul trei facea traducerea si adaptarea….

si neuro-land deveni intunecat si urat….

…….

Ion si Maria murira…

si geamanul bun se batea pe subtitrare cu geamanul rau.

si lumea deveni mai clara. si neuro-land-ul mai negru.

si toata lumea se schimbase.

si tot regatul era trist si destept.

…….

cand geamanul bun inventa oaia….

si geamanul rau se bucura in secret.

…….

si oile se inmulteau intre ele, smulgand  iarba gri si restabilind bucuria in micul regat.

si atunci tripletii disparura in eter…

la oi, nu-ti trebe subtitrare!

scena si societatea

„toti jucam niste roluri”….true!

da’ conteaza sa nu uitam sa ne demachiem cand ajungem acasa. sa ne dam jos masca perfectiunii, sa ne imbracam in haine comode si sa fim noi insine macar in propria casa.

nimeni nu e perfect, nimic nu e etern…

perechea perfecta de se pupa prin gari, la sosiri si plecari, se cearta de le sar fulgii in timpul liber. femeia aia minunat de frumoasa dupa care ti se scurg ochii pe strada sau la vreo terasa, e frumoasa azi in mod special… maine, suferinda din dragoste, rapusa de vreo boala sau batuta de cretinul de langa, nu va mai fi decat o tantica banala, dezumflata si trista.

tipul ala bunut, proaspat si sigur pe el, nu e decat un copil fara directie…te uiti la el ca la un Doctor Viata, fara sa stii ca in timpul liber plange pe genunchii primei fatuci pe care-o intalneste…

si iti imaginezi ca esti un nimic…tu cu slujba ta de doi lei jumate…sau cu postul tau frumos si caldut dar atat de fad…si te uiti cu jind la vreun scaun de „specialist”, bun turuitor-despre-orice, cu o viteza remarcabila de reactie si atat de frumos periat la dunga….

iti e ciuda pe vreun coleg de liceu…ca-i mai ajuns ca tine…”iote prostanu’…si eu stau aici si prind purici pe cablu”…iti e ciuda pe „cretina aia” uratica pe care n-o baga nimeni in seama…”ce barbat si-o tras dom’le….si frumos, si banos”…

te uiti cu jind la parintii care se tin de mana pe strada. ai altora, evident…ca pe ai tai nu i-ai vazut niciodata in tandreturi.

……

lumea e o imensa scena pe care dramele, iubirile, comediile si micile jocuri de culise se succed in viteza. nu ai timp sa te opresti, sa treci prin scenariu si sa vezi ca fiecare rol e doar o partitura…

sau joci…intri si uiti sa iesi din hora. ajungi acasa, continui sa joci, si cei din jur te cunosc si-s satui…

……

daca toti am fi sinceri, lumea ar fi mai trista. nu am mai avea „modele” de urmat.

fara invidie, am ramane pe loc. „urat, urat, da biroul e caldut si scaunu se invarte…”

fara ipocrizie, lumea ar fi un loc mai comod, dar o scena mai stearsa.

……

am inceput postarea asta, dorind sa arat adevarul din spatele unor masti, dar am ajuns sa imi doresc sa le las unde sunt in numai cateva fraze….asa e lumea, o piesa fara sens, pe care o scoatem din banal cu niste recuzita.

si, totusi, rezisti cateva ore fara masca???

 

matura

cred ca scriu mai prost decat o matura…

incepusem sa completez gaurile din roman…si…nu mai pot modula limbajul…nu mai imi place…nu mai iese nimic…

oricum nu citeste nimeni. ma chinui de aiurea.

scriu pt mine? incep sa uit si cum ma cheama.

pentru Ian? lui ce-i pasa?

pentru iepuri? e un singur iepure in lumea mea…

pentru altii? care-s aia?

pentru Vlad? el va face oricum greselile noastre. istoria se repeta…numai eu raman in mijlocul paginii ca o matura coplesita de cantitatea de aberatii din jur…

ca daca „50 de umbre fundoase” e asa populara, de ce n-o castiga teren si o carte cuminte, frumoasa, din viata reala?

well…viata reala nu-i place nimanui. pentru sex, vrem pornaciuni. pentru relaxat vrem aberatii. pentru iubit vrem falsitati.

la ce ne mai trebuie carti cu morala???

scriu de parca as scrie din fundul mintii…dar scriu chiar ca o matura???

imi spune careva?

poveste in versuri

sa va spun o poveste in versuri inteleasa,

c-un print si-o printesa, si-o broasca raioasa.

 

poveste incepe, colea pe la amiezi,

cand vulpea incearca usa de la iezi…

si cum dorul vulpii de coada e mare,

desi cata coada in spate ea are,

isi croieste un suflet, facut pe comanda,

ca iedu s-o creada, o biata nomada…

 

si sta si cloceste, si planu da roade,

pe ied il mananca..nu numai in coate…

 

de langa vulpoi, finut se strecoara,

la iedul ce asteapta, ca prostu pe afara.

acu, proasta-i treaba…ca iedu-i insurat,

de multa tare vreme, c-o iada din alt sat.

dar cand dorinta-i mare si mintea mititica,

natangu pune botu un’ coada se ridica!

 

simtind in aer urme, arome de tradare,

zburlita vine iada, calcand iarba-n picioare…

 

si asteapta de la vulpe, un basm cusut cu ata…

nici iada nu e proasta, dar si vulpea e hoata!

 

sa-i scape fundul iedului, ieduta se invoieste,

dar razbunarea-n vene, ca smoala clocoteste.

 

si pleaca surazand, zambind printre mustati…

„o sa-ti soseasca clipa, si tie si la toti!…

 

sa nu crezi tu, conita cu blana ponosita,

ca nu te-o prinde nimeni cu cioara ta vopsita!”

 

pleca semeata iada, suras avand pe chip:

„gasi-voi pentru tine, o cale si-un tertip,

sa fac ca blana ta, de rele spurcosita

se se prefaca-n scrum si-n piele tabacita!

si o sa iti tai coada, ca sa o fac trofeu,

sa nu iti mai prind laba pe teritoriul meu!”

 

asa isi spuse iada, tot rumegand o cale,

de-a arata padurii, de ce-i vulpea in stare…

………

de v-o placut povestea, promit ca oi mai scrie….numa sa incerce vulpea in padure sa mai vie…. 🙂

……..

de nu v-o multumit, certati-l pe vulpoi….ca-i ager ca o piatra, atent ca un butoi!