despre valori si aberatii

sunt absolut satula de cretinisme de genul „femeia trebuie sa fie supusa barbatului”…

no shit!

adica sa „sufere” bataile, sa faca sex la comanda, sa fie servitoare umila…si mai ce?

eu ca ridic privirea, strang pumnul si scot pe gura tot ce am in creier sunt „feminista” de alea naspa?

„televizorul devine un model comportamental prentru tinerii din ziua de azi”…apoi daca tie iti dicteaza aia de pe teveu cum sa fii, cum sa traiesti si cum sa te imbraci…creierul tau e futut din fabricatie…nu din „modelare”!

„fiecare barbat cu care se culca o femeie ii reduce acesteia sansele de a fi fericita in viata ulterioara”…apoi clar! daca te culci cu unu -singur da bun- apoi taticule, esti in culmea fericirii… da ce pana me’ faci cand al unu e si prost si impotent si neatent? ramai toata viata o frustrata supusa? si asta duce la implinirea familiei? la bunastare, pace si iubire? ai sictir!

nu spun sa incerci toate poamele pana-ti gasesti viermisorul potrivit, dar nici sa-l iei pe primul care-ti iese in cale. da, bun, daca pe ala il iubesti, pe ala il vrei, asta e cool. dar daca „asa spune religia”, „ma omoara familia”, „mi-e rusine sa recunosc impotenta individului”, atunci e buba.

nu se mai iubesc oamenii pentru ca femeile vor cariera? da ce dracu sa faca? sa stea acasa sa astepte cate 1 leu de tampoane de la barbat?  sa se tina cu o mana de matura si cu alta de basma?

lumea evolueaza, vremurile se schimba. nu mai vanam in padure, nu ne mai pisam pe unde ne vine (aia care au decenta), nu putem sta inchisi in casa fara net, „ca netu e ochiul dracului”…

daca ai creier, treci prin filtru. alegi, separi binele de rau. iei prostia ca divertisment si atat si nu o reproduci in viata ta de zi cu zi.

daca nu ai, alergi cu gura cascata dupa vorbele altora, incercand sa repari o societate stricata cu sfaturi din alte vremuri. crezi ca merge???

as comenta mai mult, dar uite, unii o viata. au de alergat dupa barbatii pe care vor sa ii bage in pat diseara sau au de pilit unghiile cu care sa il zgarie in timp ce.

v-am pupat ca imi incepe emisiunea preferata….

Anunțuri

drumurile noastre

(a se citi pe muzica)

…se intersecteaza ca simpla coincidenta, se invart unul in jurul altuia, se impletesc in cosite verzi, se afunda in ceata si rasar din mari necunoscute.

nu stiu de ce am chef sa pornesc la drum acum, sa urmez o cale presarata cu flori, sa imi tarasc rochia lunga pe lucioasele pietre si sa ma opresc doar acolo unde soarele rasare din mare.

crezi ca cei intalniti in drumul tau au un rol? ca nu i-ai intalnit degeaba?

crezi ca un inger te poarta in brate atunci cand te prabusesti pe prima treapta a unui sir de scari?

crezi ca cei care iti rasar din nou in cale au stat tot timpul in umbra, in desisul ce ti-a insotit pasii prin timp si spatiu?

sau crezi ca totul e o prostie.

ca oamenii exista. punct. ca mergi. punct. ca timpul trece…punct.

?

crezi ca viata are un scop definit, crezi ca e un bulgare de lut in mainile tale…

sau crezi ca e o mare incalceala de drumuri si umbre, o mare chestie aberanta?

crezi ca o mana intinsa din nori te va conduce spre soare sau spre tristete?

tu crezi ca norii isi intind mainile spre tine?

tu crezi ca eu vorbesc acu coerent, ca imi imaginez chestii si zboruri si destine si aripi de porumbei?

…………..

drumurile noastre lasa urme in piatra, in trepte, in rondul de flori, pe pragul tau plin de praf si pe covorul meu din sufragerie…

drumurile noastre sunt o serie de idei bune si proaste si de invarteli in jurul cozii…harta s-a rupt fix la cotitura…

si drumurile noastre nu sunt nimic mai mult decat niste evadari din poveste.

…………..

tu crezi ca eu scriu in timp ce colind mintea, dar eu nu fac decat sa merg pe urma pasilor ce i-ai lasat in urma ta.

eu strang praful de stele pe care spiridusii l-au lasat peste maracini asa doar ca sa rada de noi…

tu crezi ca mie imi place sa ma impiedic in fuste si sa ma intorc dramatic, ca in filme, cu mainile intinse spre trecut.

tu crezi si in fluturi si in oameni.

…………..

cararile noastre nu duc nici macar spre roma si nici macar spre paradis. scara noastra coboara doar in noi, in negura gandului, in recele din suflet, in noianul de planuri amanate si vise ascunse.

drumurile noastre se impletesc intr-o poveste aberanta cu vraji si cu zane cu aripile rupte.

si pasii mei aluneca moale peste ganduri…

si mana mea se strange, se face ghem la piept si rad.

si rad de pasii mei prosti pe un drum fara inceput si sfarsit.

Hobby…

„Nume: Teresa C.

Hobby: …….”

 

well…sa fac si io ca-n reclama: „asta spune despre mine ca citesc mult…da nu si ca imi place sa beau un pahar de vin rosu…”

ce pana mea sa spun?

ca imi place sa scriu? apoi asta se vede, nene: ia de aci!

am toata ziua in cap numai texte si ganduri si randuri si vise si trairi si de astea.

si le scriu?

nu! prefer sa verific net-ul. sa vad daca n-o murit cumva intre cele 2 episoade de ncis de pe teveu…

deci, hobby: frecat de menta.

cred ca am obosit spunand ca mi-as dori sa fiu o femeie normala, cu una-maxim doua pasiuni normale…

dar, nu, nu se poate! mie imi trebe 100 de pasiuni, asa ca sa am ce incepe si sa nu am ce sa termin.

de cate ori am spus ca imi termin romanele? tablourile? melodiile?

de cate ori am promis?

nevermind!

hobby: amanarea…

 

 

„What is love?”

mhmmm….greu!

Iubirea exista in atetea forme si nuante incat e greu de inchis intr-o definitie simpla si seaca.

Pe la 12 ani scriam ca dragostea e atunci cand primesti o pereche de ciubotele. Nu mai stiu de unde pornise asta. Poate din vreun desen animat…

Pe la vreo 24 simteam  ca dragostea e sa privesti un om imperfect si sa stii ca il vrei in viata ta, cu problemele lui cu tot.

Ma intreb ce o sa spun la 36…mai e putin si o sa aflu :p

Ne iubim prietenii, colegii, parintii, copiii, partenerii de viata, bunicii.

Iubim pentru o clipa, o luna sau o viata.

Credem ca iubim, suferim, trece. Vom sti sigur vreodata daca am iubit???

Iubim intens, iubim suav, melancolic, cu pasiune…

Iubim???

De ce ne temem sa ne definim  sentimentele?

De ce ti-e teama sa ii spui unui om ca il iubesti?

De ce nu ne asumam riscul?

De ce ni se pare aiurea sa daruim flori, sa daruim din timpul nostru celor dragi, sa ii imbratisam atunci cand  vrem asta, sa reconoastem ca ne lipsesc, sa in infruntam pe cei care au alte pareri?

Nu stiu cum sa continui postarea asta. Nu stiu daca sa vb despre mine sau despre oameni in general.

Sa va spun ca eu cred in prietenia sincera dintre doi oameni de sex opus? Ca eu cred ca poti iubi un om pentru ceea ce este el si nu pentru ca te atrage fizic?

Mi-ati spune ca atractia exista, dar ca e reprimata.

Conteaza???

Atat timp cat sufletul imi cere sa pastrez anumite persoane in viata mea (indiferent daca prima prietena isi mai aminteste de mine sau nu, indiferent daca un prieten e atras sau nu de mine, indiferent daca un om drag imi scrie mesaje de sarbatori din politete sau din suflet), ma doare fix in cot de parerile altora!

„De ce argumentez daca nu imi pasa?”

Pentru mine, pentru voi…pentru cei traiesc fara aripi.

Nu stiu. Cand simt scriu. Cand scriu simt.

Cat de mult iubesti o persoana? „Afli abia dupa ce o pierzi” ar spune unii. „Iti dai seama cand persoana in cauza nu te mai iubeste”  ar spune altii. Nu stii niciodata cred eu.

Omul nu e robot sa aiba totul programat, sentimente la portie si portiile egale.

Iubirea se termina???

„Iubirea se transforma” spunea profesoara mea de limba romana prin clasa a doispea. „Se transforma in respect, in admiratie, in prietenie. Pasiunea e cea care se potoleste. Iubirea, senzatia ca lumea ta nu poate ramane intacta cu o piesa lipsa, asta e un sentiment de cursa lunga”.

-Si fantomele din trecut, cu ele cum te descurci?

” Aici depinde de puterea fiecaruia de a-si ordona prioritatile”.

…………..

Am trait iubirea atat de intens si in atatea forme incat revin mereu si mereu la ea ca tema, dar nu sunt nici experta in relatii si nici in controlul inimii.

Stiu doar ca pot iubi in mii de feluri.

Si poate, candva, undeva, cumva, te-am iubit si pe tine!

Femeile si banii.

Fratica, sunt satula!

Lupul moralist in blana de barbat se plange de oaie. Ba ca umbla dupa lupi cu bani, ba ca dupa tapi cu….barba.

Dar cine sustine curentul pitiponc ? Nu cumva voi, fix astia care va plangeti?

Ce pana mea gasiti la smotocitele alea? Extensii care iti raman pe degete cand o mangai romantic, unghii false infipte prin buci, sani pe care nu ii poti atinge ca le strici pozitia???

NU TOATE FEMEILE FUG DUPA BANI!

FATUCILE alearga dupa fraieri de muls. FEMEILE cauta stabilitate.

Un barbat capabil sa se intretina e un candidat pentru postul de tata, de „cap de famile”.

Ce-ati vrea? Sa fugim dupa fraieri care-si beau timpul prin crasme?

Femeile care se respecta isi aleg barbati care se respecta!

Sa bat si cuie, sa spal pe jos, sa fac mancare, sa spal si vase si sa aduc si bani in casa in timp ce individu doarme, bea sau bombane intruna… imi pare rau, dar NU!

Am fost acuzata de fatucile infestate cu „capra-vecinita cronica acuta” (licenta poetica), ca alerg numai dupa….cum le spuneai, draguta, „directori”??? Pentru ca un amic era sef la resurse umane intr-o firma oarecare, pentru ca un fost prieten era multumit de postuletul lui caldut si nu prea si pentru ca „actualul” (la vremea respectiva) avea masina si (juma de) casa ???  Miiishto!

Nu, draguta, si alte fatuci/ indivizi ofticati, dupa cum spuneam mai sus, FEMEILE CARE SE RESPECTA vor STABILITATE.

Si nu, stabilitatea nu se reduce la a avea un copil ca sa tii un barbat sub papuc. Stabilitate inseamna iubire, puterea de a sta in picioare si capacitatea de a-i oferi unui copil conditii decente de viata!

De ce ma seaca virusul caprei nebune? Pentru ca traim intr-o „societate” condusa de dorinta de a pune etichete, de barfe si de spirit de turma.

Cand o sa invatam sa gandim singuri o sa observam ca Doamnele si Domnii nu umbla cu tona  de aur la vedere, nu isi parcheaza masinile scumpe in fata intrarii la mall si nu isi lasa averile prin baruri si saloane de „infrumusetare”.

Intre timp, ma duc sa-mi mint copilul ca oamenii sunt buni!

 

Din nou despre viata…

Momentele frumoase, despartirile, regasirile, sclipirile, iubirile, tradarile,  zambetele, alegerile, cina cu prietenii, dansul, saritul gropilor, versurile care iti descriu trairile, esecurile si realizarile, durerile si bucuriile, toate astea se rezuma intr-un cuvant: viata!

Viata e chestia aia despre care povestesti la o cafea, la un pahar de vin fiert sau la o adunare.

A-ti aminti, a retrai, a compara ce simti acum fata de trecut, a te induiosa, a-ti umple ochii de lacrimi in secret, toate astea fac parte din noi, din conditia noastra umana.

Nu te astepti niciodata sa gasesti intr-un pod vechi amintiri pe care le-ai pierdut. Nu te astepti niciodata sa vezi intr-o casa noua, momente vechi.

Nu te astepti sa depeni amintiri la gura sobei, sa simti ca viata ta a fost reala si nu doar un vis.

Ne numaram anii in amintiri si trairi si ne simtim tineri atunci putem imparti o poveste veche cu un prieten drag. Povestile vechi ne amintesc de trecerea anilor, dar cel mai mult ne fac sa simtim ca viata are un sens, ca suntem vii, si ca, indiferent de cate fire de par alb am aduna, sufletul ne-a ramas tanar.

De multe ori ne simtim putin ciudat, usor stangaci in prezenta vechilor clipe. Nu stim nici ce asteapta Clipele de la noi, nici noi de la ele…

Si jocurile…viata e si o suma de jocuri. Cu reguli sau fara. De cele mai multe ori pierzi. Iti pierzi stapanirea in fata unei provocari, iti pierzi zambetul intr-o fundatura, nu-ti iese pasienta, dar ramane mereu placerea jocului.

Si important e CUM pierzi.

Pe aeroportul sufletului aterizarile si decolarile sunt permanente.

Si tind sa cred ca mai buna decat o aterizare ratata si un vesnic drum la mecanic, e o decolare finut efectuata.

Il privesti cum pleaca incet, cu pasagerii fluturand batiste la geamuri, si, oricat de repede ar zbura, inca il vezi pe cer si stii. Stii tot ce trebuie sa stii.

„Daca nu insisti nu poti scapa de <dar daca>…”

Daca am avea taria de a privi fiecare decolare cu raceala, nu am mai fi oameni!

Amintirile fara melancolie, discutiile fara zambete, privirile fara substrat, ar fi simple statistici.

Si nu ne masuram placerea vietii in numarul de ani traiti, ci in multitudinea de clipe memorabile.

Si daca iti curg lacrimi cand inchizi portiera masinii si auzi un vers de „nu pleca”…inseamna ca esti om si n-ai trait degeaba!

Nu stiu ce scop am in viata, ce chestie mareata tre sa fac in viitor…

Dar stiu ca am un trecut de poveste si poveste voi face din el!

muzica si viata

E ciudat cum fiecare ultim album al unei formatii indragite, „la oreja de van gogh”, poarta titlul unui capitol important al vietii mele (ignorand sau nu prea anul aparitiei).

Ordinea albumelor e ordinea vietii…cu o mica inversare.

Am considerat mereu ca viata mea are 6 mari capitole, desi au fost 7 ca sa fiu sincera cu mine…dar am ales sa sar peste o treapta.

Soarele a aparut un an mai tarziu pe veranda casei mele. La 5, la Astoria, visele mele au devenit praf si pulbere, pentru a renaste mai tarziu in bratele unui „vesnic turist”.

Mi s-au spus povesti in timp ce dormeam, in diminetile tarzii si serile lenese, dupa sedintele tarzii. Mi s-a spus ca sunt frumoasa, m-a facut sa ma simt dorita, iubita, uitata.

Si, intr-un final, cerul vietii mele s-a umplut de stele cazatoare. Dorinte pe care le pierd in neant si vise peste care astern intuneric. Si comete. Atat de vii, atat de reci, atat de departe!

Si melodiile au nume de prostii pe care le facem cu totii, de povesti, de dorinte.

Imi doresc lucruri imposibile, visez, sunt un fluturas, o fetita intr-o rochita albastra la petrecerea ta de adio. Esti gandul meu nemuritor, bataia de aripa a clipelor mele fericite, ultimul meu vals peste melci si balti in care se reflecta cerul, esti buchetul meu de trandafiri tineri, esti plaja pe care mi-am lasat sufletul adormit.

Am atatea lucruri sa iti spun, iti aud pasii cand dorm, batatorind poteca intrebarilor, iti aud respiratia in ureche atunci cand imi doresc sa dansez cu tine, eu si cu tine suntem doar doua umbre pe tabloul celebru al vietii, pictat intr-o clipa de crunta nebunie. Si iti mai cer doar un minut, un singur minut in care sa fiu la 10 centimetri de tine, privindu-te, mangaindu-ti obrajii, zambind vinovat, asa cum fac de fiecare data cand ma privesti…

Si vreau sa vad toata Europa, in timp ce implinesc anii, cu unul in minus de fiecare data… Sa imi prind flori in par la fiecare vizita, sa iti spun ca poti conta pe mine, sa ma prinzi in dulcea ta nebunie si sa astept un 28…

Cine iubeste si lasa…

Poate cineva sa îmi spuna de ce îi parasim pe cei pe care îi iubim? (*)

De ce ALEGEM (alegem, oare???) sa ii abandonam in favoarea banilor, constransi de parinti sau agasati de „gura lumii”???

Oare i-am iubit suficient? Oare ne-a fost teama? Oare nu ne-am considerat suficient de buni?

Poate ca i-am parasit fiind bolnavi. Ne temeam de un viitor sumbru si plin de spitale. Pentru noi, pentru ei.

Poate ca i-am parasit din concepte gresit adaptate despre religie, viata si iubire.

Poate a fost un simplu capriciu, o simpla revolta de moment, care a ajuns sa ne coste prea mult in final.

Oare am fi procedat diferit daca ni s-ar fi spus la momentul potrivit ca suntem idioti???

………….

Poate ca de fapt iubirea chiar trece de pe o zi pe alta. Poate ca azi te iubesc de nu mai am stare…iar maine ma trezesc rece si indiferent/a… Asa crezi?

„Manole nu s-a zidit pe sine, ci sufletul ce il iubea” -citat dintr-un „mare clasic in viata”. Dar DE CE?

Ce ti s-a promis dragul meu „Manole„, mai important decat iubirea???

Iti tin banii de cald noaptea? Te pierzi dimineata la rasarit in adancimea unei sticle de vin? Iti fierbi mintea in jocurile de cuvinte ale subalternilor???

………….

Pare ca e ceva personal, nu-i asa? Pare desprins din mine, din suflet, din tacere, ca un repros tardiv adresat unui carierist convins. Pare…?

………….

Iti traiesti viata, te lasi dus de val, dezmierdat de cate un nou rasarit, intristat de fiecare apus si mangaiat de fiecare cladura umana care te cuprinde fie si o clipa. Ai nevoie sa fii alintat, iubit, sau doar admirat. Te complaci sa traiesti asa, ignorand, uitand, acoperind cu altceva.

Si valurile vin si pleaca, impingandu-te in bratele dragi ale cuiva nou. O noua iubire, o noua iluzie, un nou proiect.

Si cand noul design isi cere jertfa ce faci?

Mai zidesti o persoana?

………….

Si ajungi sa te trezesti singur. Cu soarele jucandu-se pe pereti, aproape de miezul zilei, aproape de miezul vietii, sa ai un palat frumos, o mina de diamante cu o armata de pitici bine dresati, un animal de companie…sau mai multe…, un munte de haine de firma, sa mirosi numai a parfumuri „fine”, te trezesti pe iahtul tau de vacanta, frumos si inca in forta, dar singur.

Si intr-un laptop prafuit (la dracu, nu mai merge sa spun „cufar” in zilele noastre!), un pachet vechi de poze cu ziduri…

………….

Si ajungi sa te trezesti intr-o casa decenta, cu un om  frumos alaturi, poate cu unu-doi copii, urmand drumul ce ti-a fost indicat, dar cautand cu infrigurare cufarul vechi.

………….

Si ajungi sa te intrebi, oriunde ai fi in prezent, cum ti-ar fi fost viitorul cu un pic de curaj din trecut…

Si daca nu ti-ai pus niciodata aceasta intrebare, esti un fericit!

„Dar daca”…

 

 

 

–––––––––––

Nu obisnuiesc sa scriu cu diacritice…imi taie din avant, imi strica ideea si concentrarea…pun numai unde ma irita lipsa lor…

Si NU, NU cred ca poate cineva sa explice DE CE.