poezie pura

cuvintele astea 2 pot fi luate la impins vagoane sau la o cafea pe terasa.

poezie de terasa cu aroma de somn lenes, atarnand intr-un picior pe-o margine de geam, am gasit pe un blog (www.lupalb.wordpress.com)

fac reclama, fiindca-mi place.

poezie de teius (cu t mare nu merge la cat de mica-i gara in cauza), gasim in fiecare gluma de birou.

„pot sa ti-o pun? unde?”

„unde vrei! atata doar sa nu dai peste monitor!”

asta era dintr-o revista cu faze de speriat smecherasii…

poezie pura a fost azi in jocul frunzelor arse, pe care un copil mare le-a confundat cu primii fulgi, poezie veche, poezie noua, cu versuri tocite, cu texte muncite, cu intrebari atarnate in neantul timpului oprit in loc pentru o fractiune de secunda…

si vantul ducea in cercuri turbate gandurile mele mici si amintiri furate…

au trecut poate 5 ani de cand am ascultat ultima oara fosnetul frunzelor!

pentru

pentru Mia eu sunt de neinteles in ultima vreme. imi spune ca nu mai intelege ce scriu, ca nu mai prinde faza, ca am devenit cam dramatica…

well,…frati-miu era psihologul meu…de cand a plecat, am ramas cu toate ideile in dezordine.

ar trebui sa ma acceptati asa cum sunt, nu pentru ca n-as vrea sa redevin Eu, ci pentru ca traim intr-o lume limitata, care chiar si parintilor cu posibilitati le inchide copiii intre peretii opaci ai convenientelor.

pentru ca sunt fiica cui nu trebuie, sunt urmarita semi-permanent.

pentru ca sunt „iubita” (pauza de ras) cui nu trebuie, am multi dusmani puternici.

pentru ca mama si tata s-au iubit, la varsta lor, indeajuns de mult incat sa imi puna mie in carca tot viitorul lor!

frati-miu e inca mic, e baiat, il doare in beci.

nu stiu niciodata daca ma asculta de dragul lelii, de plictiseala, sau de dragul meu.

iau totul ca atare, fara intrebari si fara raspunsuri, la fel ca prietenia celor care nu ma inteleg, la fel ca eforturile „sustinute” ale lui ian de a gasi o finalitate pentru povestea cu taica-su.

imi pare rau, mia, daca tu consideri ca m-am schimbat…

poate ca am fost asa tot timpul dar erai prea ocupata cu prostiile tale pentru a-ti da seama!

nu vreau sa ma gandesc la nimeni, o sa imi inchid telefonul, deschid o carte si las televizorul deschis.

mi-e frig. in casa e cald, dar mie mi-e frig.

am primit o scrisoare (ma mira s-a gandit sa imi scrie abia acum, pe foaie, nu pe net, folosind vechiul cod)…

 

Pile, Chestii si Relatii…

(stiu ca expresia includea cuvantul „cunostinte”, dar acilea se aplica altfel treaba).

Asta e sistemul cu care orice studentel tre sa se integreze in lumea oamenilor Mari: PCR.

Promisiuni, Clubareala si Restante…tine numa-n primii ani.

Eu nu am un sistem propriu de avansat prin viata, fiindca in timpul fackultatii (cu fuck de la fackultate nu de la fuckareala), eram ocupata cu schimbatul barbatilor. Nu la caracter, nu de haine, ci intre ei. unii cu altii.

Si asta nu pentru ca nu reuseam sa gasesc unul suficient de bun incat sa imi placa mai mult timp, ci pentru ca TOOOT timpul imi placea de TOTI.

Tinerete, ochii zboara!

Sau era invers?????

Incercam sa il inlocuiesc pe Ian cu tot felul de copii alese pe sistemul grila (ala de te uiti in amfiteatru 3-4 randuri mai jos sa ginesti pe unul care are grila cu aceasi subiecte si sa ii furi pattern-ul de bulinute inegrite -nu stiu voi cum va descurcati, da io’ asa faceam in tinerete!), copii la fel de exacte ca urarile mele de bine la adresa intelectului pe care-l furam la examen.

As putea spune ca „faptul ca sunt femeie mi-a ocupat tot timpul”…daca n-ar fi fost si Alex.

Cand ma lipeam mai ceva ca acadeaua de rochia noua de cate unul mai rasarit, poc, pica vocea realitatii.

Ma pupam in parc, sms de la Alex ca Ian e bolnav.

Ma pupam la film, o bataie pe umar ca Ian e in sala „vezi, colea, pe partea ailalta, randu paispe, locu doispe…”

Ma pupam pe cuvertura, poc telefonu!

Poc de tot.

Uitam des pe unde-l lasam…

ACU imi trebuie niscaiva Piluta, pe undeva ma roade o unghie, da n-am!

Unii in facultate invata Chestii, altii isi fac Relatii.

Pentru toate celelalte, exista IAN!

 

 

„PENTRU TINE MIHAELA”

Am trecut azi cu masina pe langa un stalp de undeva din  jurul Goliei, cu viteza foarte mica, in spatele unei coloane foarte mari…

admiram lucrarile minunate, de pe scaunul pasagerului, cu o privire de catel pierdut in curtea facultatii, cand am tipat brusc: opreste!

am coborat si m-am intors, ignorand sirul de claxoane exasperante, sa citesc un text scris la calculator pe format A4, lipit pe sus-numitul stalp, intitulat ca-n sus-numitul titlu…

…”pentru tine Mihaela”, cine oi mai fi si tu, omul-cine-o mai fi si el- a scris o poezie frumusica, de sentiment, cam fara rima potrivita, incheiata cu o dilema: „de-oi fi femeie, de-oi fi inger…”

M-a pocnit curiozitatea:

o stie careva pe tanti Mihaela?????????

(e sigur tanti, ca scria ceva de 2 copii, si autorul poeziei e sigur nene cu acte in regula, din cauza preocuparii excesive pentru continut in loc de forma…baba stie!:p)

tablou

am o comanda de tablou de la Ian. vrea sa puna in cabana o imagine rurala, cu capite de fan si niste animalute mari si uracioase prin zona. nu-mi place.

„pictezi???”

hopa, nu sari sa ma bati, schitez….mai degraba.

transpun pe diverse materiale fanteziile mele, ale altora, ale nimanui.

nu m-am mai jucat de mult si imi era dor…dar un peisaj de la tara???????

„ce-ai vrea? o pereche de pantofi de firma?”

sa stii ca da! ai facut vreodata caricatura unui pantof ? e sexy!

am lasat telefonul deschis si ii descriu desenul. ma prinde un ras isteric si nu stiu sa-i explic…

„femeie, esti intreaga?”

nu!

rad din nou.

esti nebun? am fost eu intreaga vreodata???

„m-ai desenat pe mine, nu? spune-mi! mi-ai pus paie in cap si ochi de vitel nemancat…o funie pe care ai scris „Prada” si un copil tamp care ma trage dupa el…asa-i?”

am fost eu intreaga vreodata?

esti nebun!

 

De teresa1999 Publicat în povesti

iepurul meu, iepurul tau…

iepurul meu, primul meu iepure, era mic si pufos.

mi l-a daruit o matusa.

era gri, cu urechiuse luuungi si pufoase de care il tinea mama cand il baga in cusca lui mica si urata.

cand a murit de tristete, dupa ce mi-a mancat cojile de la toti harbujii si foile de la toate verzele, matusa l-a transformat in caciula.

am plans dupa codita lui mica si pufoasa pe care speram sa o primesc in chip de consolare, dar nu mi-au dat-o…statea tantosa ppost de mot…

al doilea era un iepur mic-mic, intr-un cuib de puf creat de mamicul lui alb si mare. n-am apucat sa il vad crescand nici pe ala…

cu ultimul iepur a fost o iubire platonica, nu vroiam sa ii spun „al meu” pentru ca nu vroiam sa moara.

…..

am avut o prietena draga in copilarie. am crescut langa ea de la o luna. am mers la aceeasi scoala de dragul ei. am ajuns la disperare din cauza colegilor.

cand mi s-au terminat foile verzi, mi s-au terminat si prieteniile.

mai apoi am invatat ca orice inghetata poate fi impartita cu o colega, atat timp cat platesti una si primesti 2 la promotie…

cand s-a dus promotia, am ramas cu coaja de la harbuz in brate.

dupa un timp mi-am amintit ca aveam candva un iepure mic, pe care il pastram ca poza pe o piesa de mobilier din camera mamei.

toti iepurii mei joaca sotron pe o tabla de sah argintata, intr-o camera verde din gradina primitoare de zarzavat cenusiu.

…am scos o varza din frigider si ma intreb …iepurul tau??????

 

azi, ieri, maine

azi am simtit ca Nicky a murit din vina mea. mi-a fost frica mereu de viitorul nostru posibil. am vrut sa fug, sa am o siguranta a zilei de maine, pe un teren mai plat, dar…

viitorul a fugit de mine inainte a apuca sa ma ridic de jos.

ieri am simtitca lipsa lui m-a apropiat de Alex si ca

Ian m-a indepartat de el.

maine ma voi apropia de Ian pentru a simti parfumul lui, parfumul unei seri de vara cu eclipsa de luna, parfumul unei melodii vechi de toamna…

azi, ieri si maine sunt file din viata noastra impreuna. noi 3, noi 4, noi 2.

noi 3 eram spaima zilei de ieri;

noi 4 suntem fantomele prezentului pustiu;

noi 2 vom fi (de) maine singuri in existenta noastra monosilabica, in cabana lu tac-su, intr-o mini-vacanta de la viata, cu un zambet chior inghetat pe albul caninului stang, incrucisandu-ne degetele subtiri si lungi in jurul unui pahar prea fragil…

maine, ieri, azi…ploua!

nicky…

….pe fratele lui Ian il chema Nick…

Nicolas cum ii spunea tat-su, Nicolae cum il chema in buletin, Nicky pentru noi 3.

Absenta lui Alex imi aminteste de El.

de ce a plecat Alex?

…m-a intrebat Iepuru acu vreo 2 zile…

as fi vrut sa ii pot raspunde, dar nici eu nu stiu sa explic.

nu pot spune ca ne-am certat, ca m-a suparat, sau ca s-a saturat sa imi faca mizerie prin casa…

nu cred ca nu ii e dor de serile noastre sau de tv-ul meu misto…

Alex a plecat din cauza unei relatii. nu sta nici cu parintii, nici singur.

nici cu femeia.

nu pot spune ca nu am fost de acord cu aventura lui, dar nu mi-a placut.

nu a plecat pentru ca nu am fost de acord, ci pentru ca nu i-am interzis nimic, pentru ca toata viata noastra impreuna i-am permis orice, pentru ca nu l-am parat la parinti, pentru ca pedepsele mele erau simpatice, pentru ca ar fi trebuit sa avem discutii mai scurte, discutii mai lungi, sa il invat cate ceva despre viata.

pe asta s-a bazat tati. eu il echilibram pe el si el pe mine. tata nu „mi-a luat” apartament, tata „ne-a luat” locuinta, casa.

„acasa” la noi era mereu lapte in frigider, vin in bar si un motan pufos prin zona.

masina mea zace in garaj. nu are nici un fun sa ma plimb singura, sa imi folosesc propriile chei, sa le las pe masa, sa ma uit la ce filme vreau, cand vreau, de cate ori vreau, sa ma culc si sa nu ma trezeasca nici o „serenada” matinala…

uneori imi spun ca se va intoarce, cu coada intre picioare, cu motanul sub o aripa, cersind atentie.

mai gasesc cate un e-mail cu mesaje comice, dar nu si biletele prin frigider…

alteori incerc sa ma conving ca e baiat mare, ca se descurca singur, ca intr-adevar nu are nevoie de nici un ajutor si ca voi mai apuca si eu sa trag nitel de volanul masinii lui decapotabile…

gogosi simple

„ce minciuna sa iti mai spun?”

„-ma gandesc…”

mergeam gandindu-ma, oarecum trista, oarecum cu bateria descarcata, oarecum vesela ca incepe odihna, rumegand episodul cu iarba…

am simtit vibratia si am scos aparatul din buzunar: pe ecran trona numarul cunoscut.

„ce faci?”

well,….nimic, merg.

am ajuns acasa, m-a intampinat motanul cu un miorlait recunoscator ca ii dau pernite cu ficatei, am deschis frigiderul si…surpriza: nu era gol!

am gasit o caserola plina si apetisanta, cu un biletel atasat:

(„multumesc pentru tacere!”)

de la Alex.

am zambit si am pus haleul la microunde.

am deschis laptop-ul si am intrat pe mess. Ian avea o poza cu mine (intr-o pozitie in care numai noi 2 putem ghici personajul…si un text expresiv.

am ras, am plans, am ras din nou, l-am sunat pe Alex, i-am multumit pentru mancare, am periat motanul si mi-am turnat un pahar de vin. (nu, la mine vinul NU se termina NICIODATA! -nu pentru ca as bea asa mult, ci pentru ca il tot primesc pe post de atentie…)

filmul la care am inceput sa ma uit mi-a amintit de ceva, am sarit de pe canapea , m-am imbracat in graba, m-am incaltat comod si am butonat ceva rapid.

mi-a aparut poza celui pe care il sunam, m-am strambat putin la ea, i-am repezit 2 vorbe si am fugit spre un taxi stationat in drum…

….

imediat ce am inchis telefonul, mi s-a lipit privirea de o reclama la bunatati:

GOGOSI SIMPLE, GOGOSI CU GEM, LANGOSI CU CIOCOLATA!