ma caut si nu ma gasesc…nici in mar, nici in cires…

dar in mod sigur, sunt in pom!

nu stiu daca la baza, sau mai spre varf, pentru ca nu imi bat capul cu chestii extreme…

nu ma (mai) gasesc pentru ca nu (mai) stiu unde sa ma (mai) caut…

nu mai stiu ce caut, cum arata, cum ar trebui sa gasesc…

m-am pierdut undeva intre adolescenta si maturitate, mi-a murit sufletul la fel cum isi pierd pisicile viata, mi-am ingropat amintiri in noroi, pentru a putea calca peste ele, pentru a merge mai departe.

mi-am pierdut cheful de a scrie pe undeva printre miile de lucruri si lucrusoare adunate in camera, mi-am pierdut inspiratia printre paginile de curs, mi-am pierdut dorintele printre realitati…

mi-am pierdut mintea in labirintul vietii, imi e greu sa ma regasesc, imi e greu sa incep sa ma caut… imi e greu sa incep ceva ce nu voi termina niciodata.

m-am pierdut printre faldurii rochiei unei femei prea ocupate, m-am pierdut intre peretii albi, m-am pierdut printre creiere prea inguste…

am lasat cate o parte din sufletul meu in urma fiecarei idei cretine

am lasat viata sa curga intr-un pahar prea ingust.

am uitat sa visez, am uitat sa cred, am uitat pe cine, de ce, si cum ar trebui sa caut….

m-am pierdut prin viata reala…

Anunțuri

azi despre mall si pitzi-vanz-tzaranci…

neata natiune, neatza pitic, neatza vanzatoarelor!

trezirea!

daca va duceti la mall in buda [fie ca acolo (va) vindeti, fie ca nu], macar vorbiti intre voi de aceeasi parte a usii, sau prin sms, sau macar mai incet!
nu ma intereseaza ce a facut „colega Alina” sa impresioneze sefa, cum a spalat ea saracuta rufe la sefa acasa si a luat teapa, nici cum te-ai certat tu cu Grivei al tau ca nu ti-a luat gatnita cu cataroaie de sticla motzata….

sincer, NU MA INTERESEAZA!

m-am uitat in oglinda, in timp ce ma spalam pe maini, la fetzele respectivelor, intrebandu-ma unde penele mele lucreaza astea in mall, daca lucreaza in mall si DE CE Doamne Sfinte le-o fi angajat cineva sa lucreze in mall???????????????????

adica eu inteleg ca pitzipoancele frumoase nu se coboara la nivelul de a fi vanzatoare, dar de ce trebuie sa imi fie mie lezat simtul auditiv si estetic de o pitzi-wannabe semi-cretina si prost „pitziponcita”???

si nu, nu ma refer numai la astea!

urc

etajul 1, pitzi botoasa de parca are burta in loc de gura, roza, cu pieptu cat tancu, sprijinita in tzate pe tejghea…. vindea HAINE SCUMPE, ELEGANTE. de ce?

asta e reclama pe care vi-o faceti domnilor proprietari de spatii in mall sau de brand mai mult sau mai putin muncit???

chestia aia trebuia sa promoveze eleganta???

etajul 2…freza nu rezista… pentru ca pitzipoancele…pardon, vanzat-barfitoarele trebuiau sa stea la cioace, la jumatea drumului dintre standuri…adica FIX in usa….

cum sa mearga bisnisu daca fatada nici macar nu-i vopsita? ca de leopardu zis si „pret” prin popor, nici nu mai are sens sa vorbesc…

deci….concluzie…. ca de aia incepe cu „deci”: Dragii mei patroni si patroane, daca vreti vanzatoare care sparg seminte in dinti si le scuipa in cornet in timpul programului, luati-va stand in complexu din podu ros! daca vreti prete de mall si fitze de mall, luati-va dracu si FETZE de mall!

despre oameni, despre firme – partea 2

eram cu mama de data asta.

in acelasi mare-magazin.

cumparasem o rochie, de altfel f dragutza, la un pret mai mic decat normal, deci eram oarecum mai happy decat de obicei…

cu vreo 3 saptamani inainte luasem o teapa de la un nene in care aveam incredere in mod obisnuit, nenea fiind un cap de firma locala.

am stricat relatia de semi-prietenie-pe-o-singura-banda cu respectivul dintr-un motiv absolut cretin, cauzat de o fiinta si mai cretina. whatever…

ideea era ca nu ma asteptam sa imi apara in fata, impingand un ditamai-caruciorul, tocmai in momentul meu de fericita-scotocire-prin-punga-platita-cu-20-bani-dupa-bonul-de-casa-aferent, timp in care parleam si cu mama despre reduceri.

mi-a zambit cand m-a vazut -de la oarecare distanta de altfel- m-a salutat zambio-razand si a trecut mai departe, in timp ce mama vb in continuare cu capul in pungi, iar eu imi studiam in minte mimica plictisita a propriei fetze.

m-am intrebat de ce zambea: se bucura sa ma vada????????????? dubios!

isi amintea de vremurile bune?

dubios…

ca isi mai amintea de asa ceva!

sau radea de mine?

NEdubios…

m-am „scanat” in minte, privindu-mi hainele…cizmele noi, plovar ok, freza semi-eleganta, geaca cam veche-dar-merge, pachete de cumparaturi cu firma afisata.

la ce pana mea s-o fi gandit?

la imaginea firmei???

(asta e cu shusta!)

despre oameni, despre firme…partea 1

cica eram eu intr-o zi cu miutanu meu la shoapinge intr-un mare magazin, nu nume-fac reclama, si ne plimbaceam de sus in jos si de la dreapta la stanga, in cautare de fulare, caciuli si alte asemenea bunatati de iarna.

vazui un carut cu un bebel dragalash, trecui mai departe cu privirea pe-o vitrina. vazui un om, doi, trei, o gramada, ocoliram, alti oameni.
intram.
iesim.
oameni.

ajungem acasa, deschidem nelipsitul computador, messangerul de rigoare, hop-fereastra!

domnu pe care nu-l vazui: chestii,trestii .. prin …(nu fac reclama)
io: da
m-ai vazut?
el: eh … does it matter
de 2 ori …
dar .. na ..
io: cautam un palton si trebuia sa facem aprovizionarea cu mancare…
stii ca eu nu prerea sunt atenta pe unde merg
el: da stiu .. inainte sa intri in carrefour ..te`o intrebat de sacosa
well not really
io: hmm
asa aproape erai?
el: eh .. ai trecut prima oara .. prin fata mea .. la 2 m .. 0
io: serios ca nu te-am vazut, l-am vazut pe x-ulescu, dar pe tine nu
el: in fata magazinului de haine pt copii
pe el … nu l`am vazut
eu eram obsedata de palton ca merem la o nunta si era frig de sacou
asa ca nu mai eram atenta in jur
ca nu ma prefac , ca nu te vad daca, chiar te vad
el: auleu … ochi de vultur
io: deh…la batranete, slabeste vederea

el: am avut grija de 2 fetie .. ce cumparaturi
asta n`ai vazut
io: ti-am zis ca nu
ale cui?
ai deja copii?
el: eh … nu`s ale mele …
o cunostiinta … dar trebuia sa le vezi
io: eu de obicei ma uit dupa copii, dar na, cand sunt grabita nu prea sunt atenta
stiu ca admiram o fetita intr-un cos cu roti, dar… mai mult nu-mi amintesc
el: si cine o ducea ?
io: iti dai seama ca nu avea sens sa ma prefac , ca nu te vad si totusi sa vb cu tine p mess, nu?
el: mda…
–-
io: uite ce: crezi cum vrei tu, dar data urmatoare cand ma vezi saluta-ma macar sa vezi daca iti raspund!

–-

si ajunseram asa la ziua de …ce-o-fi-fost-ea-greu-cu-memoria-la-batranete…, in care in drumul meu spre mall, trecui pe splai, vazui omuletz.

omuletz incepu zambit. eu nu prea. omuletz ajuns aproape, zambit, salutat zambitor.
eu salutat, vrut oprit, intrebat „vezi ca te salut cand te vad?”, omuletz insa grabit.
omuletz grabit pas, mers sens invers.

eu zambit…

povestea celor 21 de trandafiri -partea 1

aseara am adormit pe bratul motanului meu puricos, dupa ce am epuizat programele tv si vreo 3-4 albume cu poze din „tinerete”.

printre poze, ascunsa in coperta, am regasit imaginea celor 21 de trandafiri. balconul mamei arata putin diferit dupa atatia ani, buchetul nu mai este de mult in borcanul lui, dar poza pare facuta ieri.

„arati la fel aproape in toate pozele! 17, 19, 21, nu fac diferenta intre poze…”

„hmmm…..uite aici seman mai mult cu MINE…”

„cat a durat pana s-a uscat buchetul?”

„nu mai stiu…vreo 7-8 zile, poate mai mult… i-am dus prietenei mele  la facultate cate un fir ce vreo 2 ori…apoi…”

si aici m-am oprit brusc. pentru ca „apoi” i-am dus un boboc celui ce mi-l pusese in brate, atunci, demult, de ziua mea, cand m-am simtit ca de pe alta planeta. si El a pus bobocul pe birou, uitandu-l acolo. peste cateva zile, l-am vazut intr-un bol cu apa, plutind, pierdut in spatiu:

<tu l-ai pus?>

<nu! menajera…>

povestea trandafirilor a inceput in acel an cu vreo 2 luni inainte, intr-o zi in care acel El mi-a promis ca imi va umple bratele de flori: trandafiri si narcise.

mi-a ramas dator cu jumatate…

si cand a aparut, dinspre strada, cu buchetul in brate, parea un copil care cara in brate toata averea lui…buchetul avea cam un metru lungime, iar el era micut.

mi-ar fi placut atunci sa imi prind buchetul in par si sa ma plimb cu el prin oras, sa vada lumea ce fericire daduse peste mine… dar l-am dus in casa, in timp ce pe baiat l-am lasat jos…pentru ca nu aveam unde sa il primesc, nu aveam cu ce sa il servesc de ziua mea.

poate ca ar fi fost de ajuns sa il invit si apa i s-ar fi parut sampanie, iar painea facuta de mama prajitura, dar n-am avut curaj.

am mers de aiurea prin oras, ne-am asezat in parc, pe o banca, si mi-a spus.

eram fericita!

l-am intrebat ce altceva am putea face in seara respectiva (era o zi de miercuri).

<pai…asteptam sa plece tata si mergem la mine…>

mi-a povestit cum a scos bani pe furis si a plecat „la cineva in vizita”, adica la florarie, uitandu-se inapoi sa nu fie urmarit. apoi s-a plimbat cu buchetul in mana pana in fata blocului meu, in timp ce fetele isi dadeau coate si baietii isi scrasneau dintii.

l-a sunat pe vestitul si mult-prea-temutul-TATA: <sunt inca la prietenul meu…tu ai plecat sau ma astepti acasa???>

am rasuflat usurati si am izbucnit in ras. plecase.

cred ca am ajuns pe la vreo 8 si ceva. si pe la 12.30 (00.30) m-a sunat mama. era tarziu. tarziu si pentru planurile noastre…

si am ajuns la mine in pat, singura, gandindu-ma la el si la capsunile pe care mi le strecurase in „pachetul de examen” pe care mi-l adusese dimineata la facultate…

capsunile mi s-au imprastiat pe blugi cand am deschis cu nerabdare cutia transparenta, dar trandafirii au ramas… uscati, intr-o cutie de plastic, de unde au fost mutati mai tarziu intr-o cutie de bomboane in forma de inimioara.

cutia de bomboane e de la motanul meu, pe bratul caruia am adormit tarziu…

MOLODII CARE DACA NU AR EXISTA AR TREBUI INVENTATE:

cautam „la vida es una flor”…si am gasit asta: http://www.youtube.com/watch?v=ntbnlYA5mI8&feature=related

apoi…am ascultat inca vreo 3-4 melodii ale formatiei respective, printre care si asta http://www.youtube.com/watch?v=ALYMyHP0aQE&feature=related

Din punctul meu de vedere, e o melodie superba!

Si mai sunt. Foarte multe…

La oreja de van gogh e numele formatiei…o ureche foarte buna as zice eu!

Mai vreau sa ascult.

(Ar mai fi si ceva pop italian : „luna pop”, si ceva rock frantuz: „kyo”.)

Mi-as putea povesti viata punand cap la cap versurile astea!

http://www.youtube.com/watch?v=v2R_sRzPNOA&feature=related

‘nu conteaza unde esti acum, ci unde vrei sa ajungi”

ma uitam eu zilele astea dupa o felicitare-mare-cat-trei, pentru a-mi plati niste pacate, si vazui una la 5 lei, mare-cat-trei, cu mesajul intelept si profund incadrat in 2 patrate. unul mic si verde, pe coperta, cu o casa la tara, mica si veche, cu ceva iarba si un pom. al doilea, dupa ce deschizi felicitarea si observi ca e decupat patratelul de mai sus, e peisajul intreg, cu o campie intinsa si frumoasa, reprezentand destinatia finala.

acu, nu ma intelegeti gresit, nu era „un loc plin de luminaaa si verdeataaa…”, ci un peisaj intr-adevar frumos, de munte.

deci, esti in patratel. vrei sa ajungi…pe pagina 2, liber, in poienita…

da, de ce nu, la mare?

mi-am amintit apoi in timp ce faceam stanga-dreapta-imprejur-fuga-mars (de 5 lei am printat ulterior 8 A4 cu poze color pe hartie normala, da misto), cum imi spunea Un Nenea, mai mic, mai intelept si se pare ca si mai filosof decat mine (exista???), acu vreo…cine blanitza mea mai stie cati ani, intr-o dupa-amiaza calduta si grabita de toamna (imi amintesc perfect dialogu, dar sa moara musca de pe tavan daca imi amintesc ziua sau luna!), Sa Privesc Inainte!

Oamenii au boala asta a privitului in urma, a traitului in si pentru prezent, fara sa ne uitam inainte, pe paginile inca albe ale vietilor noastre, fara sa ne dam seama ca putem reveni cu un cuvant inainte, ca putem sterge (nu e estetic, dar e bun in draci!) o greseala, daca ne trezim la timp, ca putem schimba epilogul, daca invatam sa gandim un pic mai pe termen lung…

Treaba asta cu drumul, e o treaba care se vrea a fi un ideal. iti iei nu o poza, ci un scop in viata, il faci poza, il afisezi undeva in coltul de sud-vest feng-shui, ca sa iti mearga bine picioarele pana acolo, si te pui dracu’ pe treaba!

Io ma pregatesc de duca…ne vedem pe partea cealalta!

Daca te tin piciorele!