cu sau fara fericiri efemere

Fericirile marunte, bucuriile de zi cu zi, fericirile lumesti…

dureaza putin, pleaca repede, le uiti si le calci in picioare.

Am cautat toata viata iubirea, in cea mai pura forma a sa, forma pe care am cunoscut-o intaia oara.

Prima mangaiere, prima inrosire a obrajilor, primul tremur adus de prima raza de soare, prima barca a diminetii la tarm, primul val. Acolo e fericirea!

Fericirea aceea adevarata, statornica, inchisa intr-un curcubeu, sub un fir de nisip pe care obisnuim sa il scapam printre degete…

Drumul spre fericire e ca un mal cu scoici: te apleci sa culegi fiecare bucatica, sa iti umpli pumnul cu o varietate de forme si nuante, pana cand, avand pumnul plin, te apleci spre o bucata de marmura alba, ovala si frumos slefuita de valuri, desfaci 2 degete si te intinzi sa o culegi din calea apei… si pumnul ti-e plin…

si il deschizi o fractiune de secunda sa cantaresti continutul: stii ca-ti va fi spalat de val.

Si treci mai departe, multumit de caldura scoicilor din palma, sau risti un pumn plin de culoare, pentru o piatra alba, perfect slefuita.

Si-o strangi in pumn, si o tii bine, caci e tot ce mai ai in mana…

sau pierzi mergand, scapand printre degete, incet si fara durere, fiecare nuanta, fiecare fir de nisip pe care mana nu il mai poate cuprinde.

Si te intorci!

Nimic nu te asteapta vesnic! Si valurile vin si pleaca, schimband plaja, slefuind pietrele, stergand cuvintele scrijelite sub ele…anii trec, si trec prin pietre, prin apa, prin NOI!

… Si intr-o dimineata, deschizi borcanele cu pietre si scoici si incepi sa aduni.

Ai un borcan cu o piatra mare si alba, ai cate un pumn de scoici pentru fiecare vara trecuta, ai cativa melci insirati pe o ata…

eu nu sunt „doamna cu pisici”, eu sunt „doamna cu scoici”…

nu mi-a placut niciodata sa am pumnul gol.

Si l-am umplut cu vise, cu nori, cu spuma marii, cu nisip si cu pietre. Anii au trecut si am ramas cu palmele goale si cu un dulap de amintiri, dar in palmele mele sunt urme de scoici, de pietre si soare.

Fericirea mea e un castel de nisip pe care il las in urma in fiecare seara si pe care incerc sa il ridic din nou in fiecare dimineata, sperand ca intr-o zi, voi gasi la portile lui piatra cea mare si alba pe care am lasat-o pe mal!

Fericirea e buna intreaga, dar si intregul se transforma in bucati…..

stiu

stiu ca nu esti fericit, ca zambetul tau e de complezenta.

e acelasi zambet amar pe care il port cu mine prin toate magazinele…

stiu ca privirea ta blanda ascunde tristete si ani de ganduri…

la fel cum mana mea ascunde iubire printre randuri.

stiu ca in ochii tai frumosi, ploua intreaga zi,

te vad prin nori, in fiecare noapte, dar nu ma pot trezi!

……..

sau poate razi! din inima, senin, si mi se pare doar

ca albastrul  vietii tale este un roz cam „noir”…

nu stiu daca sa plang cand ochii tai mari rad,

nu stiu ce porti in suflet, nu stiu ce porti in gand!

nu stiu de-i primavara cu raset de copil,

sau doar o acceptare a anilor ce vin…

……..

stiu doar ca imi doresc ca-n ochii tai cei mari,

sa fie primavara, din roua sa rasari…

nu pot sa intreb nimic, caci tot nimic raspunzi,

si-n negura tacerii, orice raspuns ascunzi.

nu stiu de fericirea chipul iti lumineaza,

dar mi-as dori sa pot sa iti trimit o raza!

 

 

 

Din cugetarile tineretii…

gasii azi, in camera copilariei mele, printre multe amintiri frumoase, urate, prafuite, adormite si vii, textul ce urmeaza:

„Incearca sa reflectezi asupra iubirii si iti vei pierde judecata”

Sunt momente in viata noastra in care trebuie sa luam decizii ce ne vor afecta intreaga viata. de cele mai multe ori trebuie sa renuntam la un vis in favoarea altuia…sa alegem un liceu, o facultate, locul in care ne vom petrece vacanta….si, oricare ar fi alegerea facuta, vom regreta mereu cate ceva.

in cazul meu a fost alegerea sortii, sau poate ca in mod inconstient, a fost alegerea mea. a fost facultatea…dar cea mai grea alegere e alegerea persoanei langa care iti vei petrece restul vietii. si aceasta alegere este grea, deoarece intervine mereu intrebarea: „ce inseamna de fapt iubirea adevarata, cum pot fi sigur ca e ceea ce simt acum si nu ceea ce am simtit candva, pentru altcineva?”

Se spune ca intalnim iubirea adevarata o singura data in viata…si atunci de ce spunem ca iubim din nou? ca iubim ACUM mai mult decat altadata?

Iubire adevarata, „iubire unica”, cu incercari de retraire a unor secvente din trecut…

Si cand ceea ce reprezinta „trecutul” iti defileaza prin minte si prin fata ochilor, cum mai poti spune ca „prezentul e unic”, ca aceasta ULTIMA (???) iubire e acea „IUBIRE ADEVARATA” care te-a obsedat mereu?

Iubirea e un sentiment nascut din ganduri, ganduri ce urmeaza unei imagini ce ti-a ramas imprimata pe retina…imaginea unui zambet, a unei priviri care ti-a facut inima sa bata mai tare pentru o secunda…Sau poate fi Dorinta…

Si aici apare intrebarea: iubirea adevarata e ceea ce ai simtit demult, in epoca primului sarut, a primei atingeri, a primei priviri, acel sentiment de liniste si pace, acea fericire copilareasca, SAU pasiunea din „prezent”, sarutarile care nu te lasa sa respiri, imbratisarile pasionale si noptile pe care le pierzi amintindu-ti???

Ce e mai important pentru tine: amintirea a ceea ce „a fost” , cu vechile scrisori de dragoste, sau parfumul prezentului, concretizat in alte scrisori, biletele si cadouase? Daca poti sa le separi in inima si in minte, lasand trecutul in urma, in umbra, uitandu-l, de ce atunci,  in sertarul biroului tau, trecutul si prezentul sunt amestecate? (si trebuie sa recunoastem cu totii ca avem prin sertare cel putin o amintire „prafuita”…)

Vom putea sti care e adevarata IUBIRE doar atunci cand in sertarele mele, ale lui, sau ale voastre, va fi ordine!

Si poate ca aceasta „clipa a revelatiei” va sosi prea tarziu… cat de tarziu?

„Poate intr-o alta viata!”

……………..

Cum poti opri frunza ce cade/ din pomul care s-a uscat?

Cum poti opri nisipul, care,/ de valuri verzi este purtat?

          Cum poti opri ceasul ce bate/ in fiecare clipa-o zi, 

          Cum poti schimba in lume toate, cum fericirea poti gasi?

ce e fericirea???

nu stiu, dar cu siguranta nu inseamna sa iubesti fara a fi iubit…

fericirea nu e atunci cand ai „aproape tot ce ti-ai dorit”, ci atunci cand nu iti apar lacrimi in ochi in timp ce altii iti vorbesc despre fericirea lor.

fericire inseamna lucru in echipa pana la urma, nu caratul vietii in spate de unul singur!

o sa continui postul asta cand voi avea chef de scris. momentan scriu telegrame.

4 prietene….

nu, nu e vorba nici despre o poveste cu blugi calatori si nici despre o poveste cu sex in oras (prea mult, adica:p)…si nici macar despre vreo bila neagra.

e vorba (acu si aici) despre o dilema a mea, cat se poate de reala, vizavi de 4 prietene (cat se poate de reale, care nu e eu in 4 situatii), care au cate o povestioara…

interesanta!

– prima, isi vede iubitul o data pe luna. da-l vede, e al ei, il are, il pastreaza, o iubeste.

– a doua, il vede o data pe saptamana. il asteapta, il iubeste, il viseaza, dar saptamanile nu-i apartindecat intr-o alta lume…

– a treia, il vrea, poate ca l-ar putea avea, il iubeste, il uraste, il alunga, il cheama, il vede o data pe trimestru…maxim. cred!

– a patra il cheama fara sa vina, il cauta fara sa vrea, il roaga nici ea nu stie ce, il vede in amintiri, nu-l urmareste niciodata cand el ii vorbeste, il vede unde nu este si il evita cand l-ar putea vedea.

o data sau de 2 ori pe an, viseaza la fel ca celelalte.

acum dilema mea ar fi cam urmatoarea:

CARE DIN ELE E CEA MAI (ne)FERICITA? de ce?

pare simplu? nu-i! pe bune ca nu!

„jocuri de copii”

mi-ar placea sa pot spune, asemeni melodiei, ca nu regret nimic!

din pacate, privind spre inceputul vietii mele mature, regret destul de multe.

„prima oara cand scrii despre ceva din trecut simti nevoia de a descrie cu lux de amanunte, a doua oara incepi deja sa omiti detalii cheie si sa schimbi pe ici pe colo, in timp ce ultima oara simti nevoia sa inventezi…”

citatul imi apartine, din pacate, si e „cheia de bolta” a unei parti din filosofia mea de viata, parte care ma face sa inteleg de ce de fiecare data aceeasi poveste are alta varianta. indiferent ca e scrisa de mine (la intervale de timp mai mici sau mai mari)  sau spusa de altii, povestea incepe si se termina diferit…

„ochii nu mint” in timp ce buzele moi si calde iti pot spune in fatza ca nu te iubesc. ochii sunt umezi si tradeaza emotiile.

dar pana si lacrimile pot fi false.

singura senzatie pe care omul nu o poate mima perfect este fericirea!

„jocuri de copii…nu imi mai amintesc, ce-ti spuneam…”

citesc printre paginile scrise in ultimii ani tot felul de citate si trairi experimentate pe propria piele. imi amintesc ce le-a creat, dar le insir diferit pe fiecare pagina. le reiau, povestind unor persoane diferite, la anumite diferente de timp, si povestea se schimba mereu, cu o dinamica uimitoate, penru ca fiecare zi scursa in plus fata de momentul zero al povestii, scalda povestea intr-o lumina noua, intr-un butoi nou de melancolie sau disperare.

„fericirea e o stare pe care nu o simti cand se intampla, te intalnesti cu ea in amintiri…”

asta e un citat cat se poate de adevarat din marius tuca.

„mi-as dori sa mai am inocenta de atunci si mintea de acum…”

am gasit o serie de scrisori scrise de mine unor prieteni in decursul a 4 luni. scrisorile astea contin esenta vietii mele trecute. o sa le postez cand o sa le simt mai putin.

nu stiu de ce nu le-am trimis niciodata. am saci de scrisori netrimise. ele explica toata viata mea.

din pacate, sunt singura care stia de existenta lor. existenta care a fost curmata cu cativa ani in urma. am pastrat doar ceea ce ma ajuta sa scriu in continuare…nu ca ar citi cineva povestile mele, dar imi place sa le scriu, sa mi le descarc din memorie si sa trag cortina peste ele.

care e legatura dintre „jocuri de copii” si „eu nu regret nimic”???

Marion Cotillard!

si reversul medaliei:

„buna ziua…dra, pardon, doamna XYZ…cu ce va pot ajuta?”

– bunaa…ziuaaaa…., aaaa, doamna doctor, am o problema ..bla, bla, bla.

„sa vedem!…da, o rezolvam imediat!”

–dupa consult:

– cat va datorez???

„urari de sanatate si fericire si dumneavoastra!”