IAN

unii au observat ca nu scriu decat fugar despre ian.

de ce?

chiar vreti un adevar dureros?

well…

Ian a avut un frate. nu o sa spun cum il chema, pentru ca ar fi oricum, un nume inventat. nu pot scrie numele lui, nu il pot pronunta, nu vreau sa il aud…

deci, dupa cum spuneam, ian a avut un frate. geaman. oaia alba si oaia neagra. in timp ce oaia alba studia si dadea petreceri cuminti, oaia neagra se imbata, lipsea de peste tot si sfarama inimi.

am fost impreuna acum multi, multi ani, pe vremea cand imi placeau baietii rai. dar tati era impotriva, asa ca am recurs la un mic siretlic: cum fratii, atunci cand erau amandoi treji,  erau 98% identici, in fata alor mei faceau schimb de identitati. in fata tuturor, iubitul meu era ian, in timp ce adevaratul meu iubit ii lua locul. a fost bine pt el… a invatat de la ian sa se mai domoleasca, a incercat sa se potoleasca, dar nu l-a tinut mult.

intr-o seara, fratii au avut un accident…soferul a scapat, dar pasagerul a murit.

soferul era ian. pasagerul era beat, proaspat cules dintr-o crasma.

tineri fiind, cum oaia mea neagra imi promisese marea cu sarea, ian s-a simtit dator sa ma oroteasca din momentul ala si am continuat sa pozam in iubiti, indurerati de moartea fratelui pierdut, cu lesinuri inexplicabile si promisiuni de neainteles…

jucam dupa o singura regula: atat timp cat nici unul din noi nu avea sa-si intalneasca jumatatea, ramaneam „impreuna”…

la inceput, de frica tatalui meu, de rusine, de teama de a ramane singura, de dragul chipului identic, din nevoia de intelegere, am adancit sarada asta pana ni s-a infundat iesirea…

ian ma ocrotea si imi alina sufletul…pana intr-o noapte cand am alunecat amandoi printre cersafuri si ne-am trezit pe jos, stanjeniti, incomod de dezgoliti si imposibil de discutat.

apoi…a ramas asa, dintr-un fel de inertie…

„pana cand ne vom intalni adevarata jumatate…”

si a mers bine, prin pat, pe langa, in seri romantice prin parcuri, in excursii cu masina, cu iahtul, in cine cu familia mea si certuri cu familia lui, pana cand…m-am indragostit.

m-am indragostit de ian intr-o dimineata, si, oricat am incercat sa il mint si sa ii spun ca nu pe el il iubesc, m-a simtit. ma cunostea mai bine decat frati-su!

in momentul ala, totul s-a rupt…iar acum ian incearca sa iasa din lantul de incurcaturi in care s-a bagat de bunavoie.

stiu, o sa imi spui ca e si vina mea, ca am acceptat…ce puteam face?

in lumea mea suntem stapani doar asupra mancarii din stomac. tot restul apartine celor ce ne-au dat viata…sau care ne-au REDAT viata.

si-apoi ian era copia fizica fidela a celui pe care il iubisem foarte mult…imi injumatatea durea, imi crea iluzii, eram foarte tanara, iar el ma facea sa ma simt din nou stapana pe viata mea.

alex era inca prea mic pentru a intelege, dar a stiut de la inceput.

era unul din foarte putinii care ii deosebeau pe cei 2 numai dupa zambet.

si cu alex am un pact: el nu vorbeste despre fantome, eu nu ii reprosez nimic…la inceput il uram pentru asta, apoi am inceput sa il inteleg…

uneori ma intreb daca nu e posibil sa fim frati buni, nu vitregi, apoi ma intreb daca il iubesc intr-adevar pe ian, sau e doar afectiunea declansata de toti acesti ani de semi-singuratate…poate mi-e dor de celalalt…

poate si ian se teme, poate ma respinge din nesiguranta, sau poate chiar nu ma iubeste!

azi o sa dorm singura, maine o sa il sun pe ian. o sa imi spuna ca e obosit, iar eu ii voi spune ca sunt trista. ma va strange in brate si imi va spune povesti, apoi va adormi pe diagonala patului, in timp ce eu ma voi uita la vreun film prost, in compania baloasa a cainelui mare si negru, incercand sa imi inteleg ratiunea…

e de ajuns?

lady me

uneori imi pierd fanteziile in vreun fosnet de rochie colorata…Ian stie ca imi place sa admir.

imi admir gagicile cand iesim in 3 sau 4 la vreo terasa, imi admir colegele de munca, dar ma simt ciudat cand imi vad volanele reflectate in vreo balta, vitrina sau masuta joasa.

simt ca ma deghizez in gagica, ca sunt falsa , si parca toata lumea m-ar privi cu repros.

cu Ian port tocuri inalte si pantaloni foarte stramti, o poseta plic si inevitabilii ochelari de soare cu rama de marca…

fara Ian, fustele mele devin false, parul meu intins devine agasant, unghiile lungi devin incomode si ridicole, la fel ca posetele mici si neincapatoare.

pentru frati-miu sunt o aparitie matura, cu halat de pensionara, coc si ochelari de citit. uneori port costumele mamei, hainele ei de blana sau posete facute cadou de tata. tati se supara si ma cearta, ma intreaba la ce dracu folosesc banii lui daca ma imbrac numai de la mama…

tata nu stie nimic de afacerea mea, de treburile mele zilnice sau nocturne si de proiectul in care bag banii de posete si sclipiciuri inutile.

dimineata ii citeam lui alex un fragment din ultima mea carte si ma privea cu ochii goi, mangaindu-mi mana fara nici un cuvant, ca si cum ar fi vrut sa citeasca in palma ceva ce nu gasise in carte…i-am aranjat bretonul si l-am intrebat de sanatate. s-a ridicat fara sa imi raspunda, a inchis tv-ul si a disparut spre bucatarie.

s-a intors cu 2 cafele asortate la cornuri cu ciocolata, s-a asezat linistit si a deschis tv-ul din nou.

a pus maimuta de motan gras intre noi si a inceput sa il mangaie incet, privind in gol spre ecran.

am sters tot capitolul si am inceput sa il scriu din nou, intr-o maniera diferita. i-am prins un zambet fugar si am impins motanul mai aproape de el.

pe la pranz am iesit sa ma plimb. mi-am pus tocurile si ma simteam prea inalta.

le-am scos. mi-am asortat sandalele romane (la propriu:p) cu o fusta scurta si un top colorat.

ma simteam prea scurta…

am inlocuit fusta cu prima pereche de pantaloni care mi-a cazut in mana ( la propriu) din dulapul prea plin, sandale cu balerinii gri, stersi, si am plecat pe jos. mi-a dat prin cap sa imi iau o bicicleta…

mi-am aprins o tigara in parc, si m-am trezit cu privirea lipita in volanul unei rochite de vara…

nu imi plac fustele…nu pe mine! eu nu pot fi o lady!

„lady teresa”…

nu suna ridicol????????????

7 zile

TU ce ai face daca ti s-ar spune din senin ca mai ai doar 7 zile de trait??????

Nu, EU n-am nimic, e doar un gand, o fantezie ce mi-a trecut prin rochia fosnitoare in drum spre creier, intr-o dupa-amiaza cu maini calde si priviri reci.

oare am transforma totul in ETIC?

ar fi etic si moral tot ce inainte nu a fost?

am fi in stare sa facem in cele 7 zile promise/ramase tot ce nu am facut intr-o (alta) viata?

ce am face, oare???

Eu as trai cate o viata in fiecare zi, pentru ca mie mi-are trebui oricum 7 vieti si/sau 7 clone pentru a trai cate putin din ce mi-am dorit sa traiesc…

in prima zi as fi dansatoare. mi-as face un club de salsa, as dansa cu cel mai bun instructor si as castiga un premiu de o oarecare importanta.

in a doua zi as petrece pana in zori, dansand desculta, intr-o rochie eleganta, in vreun bar de pe vreo plaja halara…

in a treia zi as adopta toate matzele vagaboante si le-as hrani, mangaia si trage de cozile lor pufoase. mi-as face o casa la tara, mica, cu perdelute albe, stranse in fundite moi, as creste 3 copii si multe rosii.

in a patra zi as merge intr-un tur all inclusive de tari cu orase si statiuni cu restaurante cu piscine cu topogane de apa si prajituri de toate felurile si de toate culorile…

in a cincea zi mi-as deschide o casa de moda, cu creatii proprii si sfaturi.

in a sasea zi as fi artista. as canta, as picta, as fotografia si as scrie. as publica tot si as astepta critici…

in a saptea zi as face opere caritabile, mi-as suna toti prietenii vechi si noi, buni si rai, sinceri si nu prea, toate fostele iubiri si obsesii, toti colegii, vecinii simpatici si admiratorii, pentru a bea cate o bere cu fiecare.

iar a opta zi, in caz ca ar mai exista o a opta, si apoi o a noua, as fi leftera, beata, obosita, bulversata, celebra, barfita la greu, plina de purici, dar a dracu’ de satisfacuta!…

ma intreb in continuare ce drepturi iti da pierderea dreptului la viata. nu stiu sa raspund, pentru ca nu am nici un deadline. nu vreau sa raspund, pentru ca nu e etic.

:p

vacanta

m-am intors si io ca lenesa, la jumatea saptamanii si ma laud…

fusei in excursion cu ian si cu alex.

fara caine (muhahaaaaaa), fara motan (sniffff) si fara bani. eu, adica.

fuseram (fuseseram nu mere) si noi ca omu, la mare. nu a noastra, nu a lor, nu a voastra.

la marea cuiva, pe iahtul cuiva, cu problemele noastre comune.

iepuru si mia s-au intors mai devreme de pe la marile lor (una-n grecia, alta-n croatia) si s-au intalnit fara mine…

din cauza lui alex nu mi-a tihnit vacanta cu ian. din cauza lui ian, nu mi-a tihnit relaxarea in familie. se cearta incontinuu pe tot felul de prostii.

am vrut sa il cuplex pe alex cu o fata de pe iaht, dar n-a mers.

am ajuns intr-un port, la mama naibii, si a coborat sa-si caute un breloc-suvenir. era vesel si ma bucuram de viitoarea ora de liniste si pace, cand, din senin, s-a oprit brusc. m-am ridicat sa ma uit dupa el si l-a vazut cazand. ian si capitanul au fugit dupa el.

a avut febra 2 zile.

cand le-amsunat pe fete sa le povestesc au zis ca nu ma cred, ca ori delira el, ori deliram eu…

ne-am intors, cu bine, dar sunt obosita…

as vrea sa plec undeva, departe, numai cu ian, dar nu pot!

diseara ma duc acasa, sa am grija de frati-miu si sa o mint pe mama.

fetele ma invidiaza pentru iaht (bleah, nu-i al lui ian si cu atat mai putin al meu!), pentru ian (greu de inteles ) si pentru parintii intelegatori si simpatici (mai ales tati)…iar eu, EU le invidiez pentru libertate si pentru vesnica lor tinerete sufleteasca…

sunt inca in vacanta. cu ian si cu alex. cu ian ma vad mai tarziu.

A-uri mici….

micii sunt aia de-i pui pe gratar si incep sa scoata fum…sa sfaraie si sa iti faca pofta de-un mustar cu salata…

aia micii pot fi copiii care se joaca pe nervii tai in ritm de dansuri traditionale vietnameze (asta o stiu de la tembelizor)…

A-micii, insa, sunt treburile alea misto, porcoase sau nu, care iti incing linia telefonica atunci cand ai/au o problema, sfaraie de necaz in cor, iti fac pofta de o bere buna (sa zicem si bruna:P), se joaca prin nervii tai, reusind uneori sa ii domoleasca (sa fie din cauza ca se tavalesc de ras peste ei???), iti danseazabizar dupa vreo 4 beri si suna mereu la fix.

ca orice chestie misto, e si chestia amicoasa de mai multe feluri:

– chestie de complezenta;

– amiceala prin alianta;

– salivare in salata vecinului;

– colac de salvare in caz de (numai si numai, da musai ca numai extrema) urgenta;

si, preferata mea

– amiceala de sentiment.

Cu chestia de complezenta, lucru-i clar: omu e obligat de ceva/cineva/situatie sa se amiceasca cu tine.

In cazul aliantei…io mi-s pretena cu iepuru, care-i pretena cu miu, care-i pretena cu tine…deci, printr-o teorema (i) logica de clasa a zecea (cred!), io mi-s mare pretena cu tine…da cine puii mei esti tu??? (dupa 3 beri, socializez mai cu damburi, recunosc).

De la salata vecinului incolo, lucrurile se complica.

Daca te-a pus dracu (pardon, naiba!) sa ti se faca pofta de o frunza identificabila prin seria stantata cu dintii in fiecare seara de vreun preten, ai imbuli-pestritat-o!!!

S-ar putea sa te trezesti intr-o dimineata cu partile moi stantate intr-un motiv mai…neprietenos…

Daca e gradina mai mare decat varza, ii bun. Va uitati la filme, la cursele de F1, va plimbati prin parc, papati gales o prajiturica….

Important e sa nu crantani varza!

Amiceala ca-colac, cu linie in loc de virgula necesara, e cea mai nasoala, frate… sa te sune unu/una numa cand i se scoala/nu i se mai scoala/are bani/n-are bani/are chef/n-are chef…iar tu sa fii constient de asta si sa nu protestezi…inseamna ca ai capsat varza…

(nu, zic, sunt si cazuri usoare, trecubile cu vederea (am baut, deci scriu cum imi place; nu m-am imbatat, ca nu m-as mai scuza)-inchidem prima paranteza-dintr-un motiv sau altul, relevant sau nu pra, dar io ma refer la alea cronice, critice si exasperante)-punct-

Amu, preferat, amiceala din sentiment (nu dragoste, ca dam in verze si-mi vine acru de la cata salata poa incapea intr-un singur post de 20 minute), e trestia aia sincera (oarecum, teoretic, valabil), cand ai nevoie de om si hop! omu-i acolo, cand vrei o imbratisare si hop! -omul ti-o ofera, cand vrei sa te tina cineva in brate, simplu si fara cuvinte, cand vrei sa auzi o vorba buna, o incurajare, o gluma sau un gand frumos, cand te gandesti la un om pur si simplu, si telefonul iti suna a el. (nu pun 3 puncte pt ca suna a cadere in melancolie, si nu-i)

Tin sa le multumesc, cu aceasta ocazie, A- MARILOR mei, care ma sprijina (uneori si inconstient), care tin la mine, care ma ajuta, care nu isi bat capul incercand sa ma inteleaga-ci ma accepta asa cum sunt, care imi mai nimeresc din cand in cand numarul de telefon si care-mi sunt dragi!

au revoir!

o scrisoare prafuita

prin hartiile mamei am gasit o scrisorica din care, patate de timp, mai sunt lizibile doar cateva fragmente. mi s-a parut fascinanta, motiv pentru care o sa o si public:

„Cu ocazia trecerii in noul mileniu, am reusit sa stau mai mult de o ora fara sa ma gandesc la tine. (…) Dar stiu ca am doar 17 ani si ca nu are sens sa vorbesc acum despre copii, dar de cand eram mica visam un bebelus al meu. Verisoara mea preferata e insarcinata. Ea nu se prea bucura. Considera ca e prea tanara (la 26 ani???). ma bucur eu pentru ea.

(….)

Imi suna cunoscut : Andreea si iubirea, A. Si nunta, …daca ar auzi maica-sa, s-ar face verde! (ea discuta cu bunica si nasa ei, mama fiind mai “conservatoare”).

Si, deci tot eu ma gandesc prea departe, da? Eu vorbeam despre un viitor normal, al unui om oarecare, dar ea vorbeste altfel…si suna atat de ciudat unele cuvinte…

De ce baietii se sperie de modul de gandire al fetelor?

Toata lumea spune ca sa ajungi avocat e ffffffff. Greu. Dar mie asta-mi place…ce sa fac? mai am timp sa ma orientez in alta directie, dar unde? Si iar ajung sa te invidiez pentru ca stii ce vrei de la viata. Totusi, este ceva ce imi  bucura sufletul: bebelusul Simonei. Se va naste prin iunie.

Ai avut dreptate, O FOTOGRAFIE NU ITI POATE AMINTI DE CINEVA ASA CUM ESTE…O imagine e doar o imagine.

Viata isi spune cuvantul: baietii sunt obsedati de s_x, iar fetele de baieti. Fiecare incearca sa para cat mai interesant si nu mai conteaza daca ii fac pe unii sa sufere.

Am crescut si am uitat visele copilariei. Incerc sa raman in lumea copilariei, dar am aproape 18 ani si nu mai pot fi copil. Nu ma mai pot urca in copaci, nu mai pot sari din podul casei matusii, nu mai pot sa sar garduri. Trebuie sa invat si sa ma comport ca o fata de 17 ani…

Tu ce crezi?

Ma gandeam ce nume sa ii puna Simona bebelusului. Si mi-a venit o idee. Ea crede ca e baiat. Dar daca e fata? Nu-mi vin idei. Ea nu s-a gandit la nume. De ce-mi bat capul cu asta? Ca sa treaca timpul.

De ce sa treaca timpul ? Ca sa nu mai visez. Ce ?”

SPA de luni

lunea e o zi anosta, zic eu, spun angajatii, se plang prietenii…

lunea e ziua in care iepuru are treaba, mia are draci, mama nu vrea sa faca placinte, tata pleaca in delegatii, alex vine la mine.

alex vine mereu cu aceeasi poveste, in care (cred ca din greseala doar), mai schimba din cand in cand personajele…

cand nu e Ea, e Ioana, cand nu e Ioana, E sora lui Iepuri, cand nu e sora, e verisoara….

…iar eu il ascult de fiecare data, cu un pahar de ceva in mana, cu tigarile alaturi, cu o cafea inceputa pe masuta neagra, cu picioarele stranse sub mine si cu mana libera mangaind suvitele carliontate ale fratelui ratacitor.

imi e drag sa il tin asa, sa il alin, ma linisteste pe mine, imi calmeaza furiile si dorurile nebune, ma duce cu gandul departe si ma face sa zambesc a tinerete…

Ian ma intristeaza si ma infurie lunea….nu e niciodata dispus sa iasa, sau cel putin, nu cu mine…, e ofuscat si nelinistit.

alex e un ghem de nebunie pura, inchis intr-o mutrita inocenta, dar sarmanta.

e mai destept decat mine, nu inteleg niciodata de ce trebuie sa auda de la mine, lucrurile pe care le stie el mai bine…ma simt de multe ori mama, nu sora mai mare, il simt ca pe un copil ce trebuie ocrotit.

as vrea macar sa il pot feri de tot ce e rau in lume, dar eu nu pot, iar el nu vrea…ii place sa traiasca in suspans, in nelinisti, in doruri si dureri ciudate. alex e un om al drumului. nu ii place sa stea prea mult pe loc, e mereu agitat, in cautare de ceva-nici el nu stie ce-, undeva-nici el nu stie unde-, atat timp cat stie ca mereu va exista un „acasa” in bratele surorii singuratice…

ma intreaba ceva de Ian, ii spun ca ne-am certat iar si ca de data asta nu il mai iert asa usor. imi ia paharul din mana, se rasuceste si se uita in ochii mei :

„auzi, tu il mai iubesti???”

incep sa rad, si sorb din cafeaua veche, uitata si rece: „ihi”

imi da vinul inapoi: „bea, caci treaza aberezi!…”

rad din nou si il ciufulesc. pe marginea canapelei se infiinteaza motanul meu paros si alex incearca sa il prinda de coada.

ma simt ca o mama cu 2 copii: unul care miauna si altul care miorlaie!

alex are un semn din nastere pe frunte…o mica cicatrice aproape invizibila, ascunsa uneori sub buclele mai lungi. incerc sa nu ma gandesc, dar imi e ciuda pe cicatricea aia ca ii marcheaza chipul fin si tanardevin constienta de sirul primaverilor mele cand ma gandesc la tineretea lui si a fetitelor pe care mi le fataie pe sub nas in fiecare poveste.

am cunoscut cateva si personal, dar nu m-au atras cu nimic…in afara de Ea…Ea, era o treaba buna! din pacate, ERA si atat!

nu imi mai place vinul, ii spun sa se ridice, sa ma lase sa merg in bucatarie sa imi torn altceva, dar ma prinde de mana si ma intreaba de ce sunt asa de buna cu el.

rad din nou si arat spre poza lui tati.

nu ma crede!

se agata de piciorul meu, ca un lenes, si ma roaga sa ii aduc si lui ceva bun. imi scutur piciorul si il refuz. aud un „zdup” nervos si vad motanul zburlit cum fuge spre dormitor: l-a prins de coada.

pana sa ma intorc, copilul meu o zbugheste pe usa, strigandu-mi ca ma pupa si ca se intoarce tarziu…

dau animalul jos de pe perna si ma intind dupa o carte. mi-e somn. mi-e lene…

si mi-e dor de Ian…

S.P.A.

ce inseamna frate literele astea???

am intrebat shi io ca omu, si uite ce mi s-a raspuns:

– Soare, Plaja, Apa;

– SUPLIMENT de PASIUNE ABSOLUTA;

– Soareci, Pisici, Alte celea;

– supa de galuste, piure cu smantana si alte bunatati;

– Silva bruna, Perna moale si Acasa la ea;

– Suma Pasiunilor Ascunse;

– Spuma marii, Pasul verii si  Albastrul cerului;

– Sincronizarea Pasilor Algoritmici;

– Sinteza Prunelor Afumate…

…Toate acestea, in timp ce pentru mine, S. P. A. inseamna doar „Seara de Povesti cu Alex:p