urasc, iubesc

urasc sa stau si sa ascult muzica. ma face sa vreau sa scriu.

urasc sa ma plictisesc la birou. nu pot sa scriu.

urasc sa imi fie foame. imi e lene sa gatesc.

urasc sa mananc singura! gatesc bine.

urasc sa imi amintesc. uit sa mai revin la realitate…

….

iubesc sa ma pierd in vise. imi amintesc de povesti frumoase.

iubesc sa gatesc bine. si am toata cina numai pentru mine.

iubesc sa gatesc rar. iese mancarea mai buna.

iubesc sa stau degeaba. ma gandesc la ce treburi am.

iubesc sa scriu. fac asta cand ascult muzica.

Anunțuri

teme, refrene, amintiri si probleme

aveam oricum chef de scris, dar nu m-am putut abtine abia cand am citit ca lumea cauta „argumentarea poeziei -de-abia-placasesi-„….

well….

poezia asta am bagat-o ca refren de cateva ori…

ca sa stea, ca sa se intoarca…

problema e ca as scrie pagini intregi pe tema asta, dar n-am timp!

cat despre „argumentarea poeziei”:

…”el o iubea si o privea plecand. ea cobora scarile, emotionata, fara vreun gand de plecare…urma sa se intoarca a doua zi, urma ca el sa vina sa o vada…

dar el nu a inteles nimic. EI nu inteleg niciodata nimic…el a strigat-o, ea s-a intors si i-a zambit…

….

el a coborat scarile suparat, confuz si a iesit in strada. ea l-a urmat, nestiind ce sa spuna…s-a agatat de geamul masinii si l-a salutat. el a plecat si ea s-a intors la problema de acasa, sa continue cearta si sa caute cu disperare

50 bani ca sa isi poata cumpara linistea.

….

statea pe banca, in curtea localului, isi spanzura picioarele in lateral si le balanganea intr-un ritm enervant. cu fusta ei de fetita avea aerul unui copil agitat. el s-a apropiat si a scos o tigara din buzunar. ea a zambit sec, a coborat si l-a intrebat. nu i-a raspuns. ce ii putea spune?

de ce ar opri-o, de ce l-ar fi oprit? si totusi ea era acolo, cu el, in loc sa faca timpul sa stea in loc.

ar fi alergat dupa autobuz, s-ar fi fasticit si i-ar fi spus ceva…..

ar fi ajuns inainte de a fi prea tarziu si i-ar fi spus o poezie.:

…”de ce-ai mai fi ramas???”…

 

p.s. fratilor, trezirea!

daca si la poezia asta aveti nevoie de comentariile altora, traiti degeaba!

unde a fost foc…

raman urme!

nu poti sa arzi ceva si sa speri ca vantul va ascunde orice urma….

am ars o poveste intreaga, mica si frumusica, cu accente clare si subtilitati geniale, amestecate intr-un vas de pranz.

am impartit covrigi pe bancile din parcuri, de fiecare data un alt covrig, cu o alta amintire; am depanat povesti la marginea bancii….de fiecare data o alta poveste, pe o alta banca; am spus prostii….si am ras de am cazut din pat. am scapat gutui prin camera si am ras de ele.

am aprins chibrituri dintr-o intreaga cutie si am ars lumanari scriind.

am visat povesti si am trait in pagini. arse.

si a iesit fum.

si-am vrut sa il ascund sub pres, ca pisica, dar presul avea propriile povesti, dosite in buzunarul lumii lui exterioare.

mi-am aprins o tigara in balcon, amintindu-mi de o privire blanda si sfidatoare. am zambit si m-am ars.soarele mi s-a oprit in par si i-am vazut culoarea: imbatranesc, in mod clar!

mi-am ascuns ultimile amintiri intr-un lan de zapada, le-am acoperit cu nisip si am tras un val peste ele…

ma uit la soare…si soarele se uita la mine, sfidator…mi-am scapat tigara pe picior si am fugit spre congelator.

cat o sa ma tina?

chestii-trestii si povesti de seara

„ce remarca fetele la un baiat?”

„la ce se uita barbatii?”

„de ce ma ignora?”

„ce-o fi in capul ei?”

„cand ii spui?”

femeile se uita la cum e imbracat un tip. apoi la ochi si la…restul.

remarcase unul ca mi-am schimbat freza. barbatii nu se uita la fatza.

ignori ceva ce iti gadila inteligenta in favoarea unui/unei „ceva” ce iti gadila ochii, ignori ceea ce iti gadila ochii in favoarea unui lucru care iti gadila simturile…si tot asa…

in cap, ea are clame. prinse in par, de obicei. el, are gel. sau spuma…depinde.

nu-i spui nimic, dar intelege tot; ii povestesti cateva ore si ea se uita in gol. el nu intelege niciodata si ea se enerveaza.

el repeta povestea, iar ea, blanda, ii zambeste si coboara.

noapte buna, copii, oriunde v-ati afla, orice ati face si orice v-ati dori sa faceti in timpul asta!

 

 

Pam

nu, nu vine de la „pam-pam”, nu e cronica carco, nu e.

e doar un om care ma crede normala.

well, amuzant!

pam e o tipa frumoasa si desteapta, autoritara si blanda. seamana pe undeva cu iepuru…

draga mea, daca citesti blogul asta cap coada, ori intelegi si razi, ori ma intrebi si iti raspund sumar.

Ian are dreptate cu o faza: filtrez totul prin propria sita, imi amintesc in ordinea mainii si scriu in ordinea cartilor.

nu te supara, dar aveam nevoie sa te includ in povesti.

alex…nu mai e prin zona…e mai greu.

si daca imi era drag ca ceara fierbinte cainele lui ian, cand il vedeam in reprize, acu ca mi-a refugiat motanul pe dulap, mi-e drag ca bufnita….

imi place sa imi bag mainile pan la coate in jocul asta de cuvinte si sa amestec… si ma roade rauuuu de tot sa vorbesc „incorect” (a se citi postul de mai jos)…

draga mea, dupa cum spune iepuru meu pufos:

„tu esti normala numa cand bei”-silva bruna sau cola-fara-alcool – important e sa ” ma imbat” cu ceva.

cu soare, cu cuvinte (bleah, ce haios suna), cu povesti…

lumea mea e complicata, colorata rau de tot si a naibii de bruna!

welcome to TERESA; have fun!

 

 

„tu de ce vorbesti asa …corect?”

asta era de pe vremea cand eram singurica si-mi era frica….de nimic!

de vorbit, am vorbit „frumos” de cand ma stiu, presarat cu cate o injuratura traditionala pe ici pe colo, asa ca pentru a accentua semnele de punctuatie….., dar „corect” numa de vreo 25 de ani incoace, de cand mi-o zis un ramnicu-valcean ca mi-s taranca, ca nu vorbesc (virgulaaaa) ca oltenii….

i-am raspuns: „taranca e ma-ta, uei, ca io mi-s din bucuresti!”….

da, da, la varsta aia eram si „alba-ca-zapada ” si marul din copac si ma-sa mai stie ce….

dar important e ca de atunci am vorbit frumos si corect incontinuu, pana cand m-o enervat mama ca l-o luat pe „tata nr 2” si vorbiesti cu el moldoviniesti. tata vorbeste frumos, clar si raspicat…frumos ca el de altfel!

acu, pe cand se intampla povestea din titlu, eram io singurica intr-o doara, intr-o seara, la o masa prin-vreun-club-ceva si schimbam vreo 2-3 cuvinte cu un nene aciuat prin zona. si din cuvant in explicatie-din explicatie in poveste si din poveste in gluma, omu sta, ma priveste fix in lentile, si ma intreaba:

„auzi, da …tu de ce vorbesti asa….corect???”

well, poa’ fiindca mi-s fiica de nea educat, de femeie frumoasa, sau fiindca terminai si eu ceva facultatzuri….sau poa fiindca asa ma obisnui sa vorbesc in cluburi…

da, bineeee, is femeie maritata de putin timp si tre sa ma comport ca atare…

(cand? ce conteaza?)

(luna de miere? nu inca….)

(la vorbit acatarelea ma refeream…adicatelea ar trebui sa scriu cum obisnuiesc sa vorbesc….sau sa vorbesc dupe cum obisnuiesc sa scriu…)

ete fassssssssssss!

nu mai sunt pustoaica!

nu mi-e jena ca nu m-am nascut in buci-uresti!

dar ma amuza faza si acum.

oare daca m-ar citi azi ce ar spune?????????

a seduce

de ce simtim nevoia de a seduce, de a fi sedusi???

de ce ne schimbam brusc aspectul, mersul, accentul, de ce ne plimbam lenes degetele pe modelul uni pahar hexagonal?

de unde nevoia asta de a place tuturor?

unii seduc pentru bani, altii pentru placere, iar eu doar pentru satisfactia orgoliului…

mai bun decat un orgasm nu poate fi decat o victorie!

o victorie asupra mintii umane…dar o victorie prea usoara, nu e altceva decat un mare esec.

sa cuceresti ceva ce toti pot obtine nu are nici un sens.

sa cuceresti un munte de nepasare, e o mare si frumoasa provocare…

ei bine, mie mi-a placut sa seduc pur si simplu…victorii usoare, victorii grele, infrangeri, remize…toate astea fac parte din farmecul vietii, tineretii si sunt caramizi in construirea increderii in fortele proprii.

cand l-am pierdut pe nicky, mi-a fost mai usor sa incerc sa uit; cand incercam sa imi revin dupa accident, fiecare mica victorie insemna un pas inainte pe drumul vindecarii (daca nu mi-as fi recapatat frumusetea nu as mai fi castigat, nu-i asa?); cand mi-a picat afacerea prima oara, am simtit ca nu e decat un mod de a o redresa….si a mers….

gandurile astea ne tin in picioare, ne indeamna sa mergem inainte cu un fel de plasa de siguranta sub picioare….

atat timp cat seducem pentru a merge inainte….

dar ce se intampla cand seducem pentru a sta…?

pentru a merge inapoi…

sau pentru a merge pe alaturi?

astea sunt alte povesti, si vor urma…

(nu, nu ca povestea miei cu hotelul pe care o tot astept de ceva vreme…..)