„Daca te prind…”

Nu am mai scris de mult…

Am uitat sa scriu, am uitat sa alunec pe taste…noroc de Silva…ar trebui sa le cer bani pentru reclama…

As vrea sa scriu o poveste…dar mi-am pierdut recent fetita. Si coerenta. Si viata.

As fi avut o pereche frumoasa…Vlad intelege….a inteles tot….

E trist si nu despre asta as vrea sa scriu.

….

Imi fuge mintea catre ceva frumos, catre copilarie, catre sosetele umplute cu cirese inca verzi, furate din gradinile din cartier. Am crescut intr-un cartier cu multe case. Cu multi copaci. Cu flori si fructe. Si copii nebuni, asa cum nu mai vezi acum. Pe vremea mea, copiii cadeau din copaci, nu pierdeau vieti in jocuri.

Obisnuiam sa fur din placere, mai mult decat din necesitate. Si dupa intalnirea cu Mia, obisnuiam sa fur pentru ea. M-a fascinat mereu…si am incercat sa o castig, sa o pastrez in viata mea, desi nu intelegeam niciodata ca ea era acolo PENTRU MINE, pentru fata, femeia, care a oprit intr-o dimineata geroasa de ianuarie sa o conduca pana la scoala… credeam mereu ca ea e acolo pentru NFS-ul din calculatorul lui Alex, pentru ciocolata pe care i-o ofeream de fiecare data, pentru plimbarile in masina mea lucioasa…nu m-am gandit niciodata ca m-ar putea iubi cineva pentru MINE. Asa, pur si simplu. Pentru ca exist. EU… Am aflat asta tarziu, prin 2015, cand …cand!

….

„Nici nu m-am indragostit de tine…prea devreme”…..obisnuia sa imi spuna Nick in copilarie. Si am crezut mereu ca  nu pot fi iubita.

„Iubirea sta in gesturile marunte”,  spunea Alex, inainte sa plece si sa ma lase singura in lumea asta mare.

….

Imi amintesc o poveste, un laitmotiv care ma face sa rad…

Incerc sa respir in fiecare zi, sa trec peste, sa ma bucur de clipe….si clipele se inghesuie in mintea mea, oricat le-as alunga…se inghesuie in paharul de bere, ma gadila pe gat si imi urca incet in creier, cate o idee in fiecare bula de acid, cate un rand in fiecare inghititura de culoarea chihlimbarului…povestile se descompun si se amesteca, asemeni unei tablou semnat de Dali…asemeni unui suprarealist „mic dejun in blana”…asemeni unui…apus pe malul unui lac, intr-un leagan, in racoarea serii, cu o patura pe solduri si cu o caramida de sub care tot incearca sa iasa un greiere, pe suflet…

….

„Cred ca mi-ai furat niste mere din curte cand eram copii…sunt sigur…si mi-am promis ca daca te prind…”

Stiu sigur ca am furat zarzare din curtea ta. Si flori. Trandafiri rosii si roz. Stiu sigur, pentru ca iti recunosc gardul… L-am mai sarit in trecut si imi amintesc bucati de scandura vajaind pe langa urechile mele…si cred ca era si un mar…cu mere verzi si acre….

La fel de acre. Dar verzi!

….

„Daca te prind!…”

Un piedestal pentru Robert

Ni se spune adesea ca asezam pe piedestal Iubirea, Barbatul, Femeia, Banul sau Masina, dar nu ne spune nimeni ca locul unora e acolo, fara sa ii aseze nimeni…

Robert este  perfect, pentru ca Robert e produsul mintii mele. Nu l-am gasit in Lumea Lor, asa ca l-am adus din Lumea Mea.

Robert este aproape perfect…pentru ca daca nu i-as fi creat si cateva defecte, nu as fi putut sa uit ca nu exista.

Robert stie  cum sa-si lase degetele sa alunece pe clapele unui pian, poarta (dupa cum imi doream sa il vad purtand) camasi cu maneci lungi, suflecate…zambetul lui poate lumina o camera intreaga (nu pentru ca ar face reclama la vreo pasta de dinti, ci pentru ca e dulce…dulce ca spuma de ness cu frisca. Are un ras cristalin, de copil nebun.

Ochii lui sunt frumosi, caprui si plini de mister. Il poti privi ore in sir fara sa poti sa ii patrunzi in ganduri. Te-ai putea indragosti de el dintr-o privire, una singura…asa ca te sfatuiesc sa nu iti pironesti privirea intr-a lui.

Robert te strange in brate de parca ar vrea sa treaca prin tine cu tandrete si pasiune.

Mi-am imaginat ca are un farmec aparte, seduce prin cuvinte si fapte marunte. Vorbeste frumos, calm, corect, dar niciodata clar ca lacrima.

E diferit de barbatii cu barbuta si freza „a la moment”…Robert este un barbat adevarat, o specie rara…:)

Si n-as putea sa continui sa il perii fara sa o descriu si pe ea, pe femeia pentru care a trebuit sa il inventez…

……….

Femeia complicata a lui Robert e o rusoaica micuta. Micuta pentru o rusoaica, adica 🙂

Se numeste Elenna, e profesoara de dans pentru copii si tineri, are ochii albastri si parul lung pana la brau.

Slabuta ca o trestie, cu gene lungi si o privire plina de intrebari.

………..

S-au cunoscut intr-o seara calduta, s-au privit si au inceput sa zambeasca.

S-au cautat si s-au gasit, pe marginea unui canion…el se temea sa nu cada, ea se temea sa ramana. I-a spus o poveste, si, cu fiecare cuvant, se indepartau de pericol.

………..

Elenna avea nevoie de o poveste pentru a putea pasi prin realitate. Robert avea nevoie de o realitate pentru a putea visa. Mie imi trebuia o poveste, pentru a avea despre ce scrie…

L-am inventat pe Robert, l-am pus un piedestal sub talpi si un pix in mana. I-am daruit defecte, pentru a-l face uman. I-am pus in brate o poveste, pentru a-i da culoare. Mi-am dorit  sa iubeasca o femeie complicata, pentru a crea un imperiu.

……….

Si nu, nu vreau sa ii cobor in lumea banala, in lumea reala, in povestile triste.

Ii vreau vii, fericiti si frumosi in casuta lor din livada…

Imi trebuie o foaie, sa astern o poveste… 🙂

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

caut un Robert

Robert este….noul meu personaj. Nu are inca un chip.

Robert are o anumita statura si un anumit statut. Nu stiu cum arata, dar stiu cum isi face freza.

Robert conduce o masina relativ scumpa, mereu stralucitoare. Mananca prin restaurante cu amicii si poarta intotdeauna camasi cu maneca lunga.

Lui Robert ii sta bine cu manecile suflecate. Este singur, dar impacat cu sine.

Lui Robert ii plac femeile frumoase, dar e satul de extensii, silicon in buci si alte artificuri… Daca si-ar mai darui sufletul…ar face-o doar pentru o femeie „naturala”.

Robert are prieteni usor imaturi, obsedati de idealul in plastic. El e serios, cu simtul umorului si cu simtul raspunderii…

I-am inventat lui Robert o relatie cu o femeie frumoasa, complicata, dar naturala. Stiu cum arata ea, cum arata chipul ei, stiu totul despre femeia asta care pozeaza in statuie fara pic de efort…dar nu stiu cum arata chipul lui.

Robert e ceea ce ar fi fost Ian daca nu ar fi uitat sa iubeasca, daca ar fi continuat sa se maturizeze si daca…si-ar fi tinut pantalonii inchisi la toti nasturii.

Am o femeie perfecta. Pentru Robert.

Il caut in fiecare metrou, in fiecare statie ma uit atent la toti cei care au statura potrivita. Nu ii cunosc chipul, dar nici nu l-am zarit pe nicaieri…

Il caut pe Robert…

Daca il vedeti pe undeva, va rog sa dati un semn! E inalt, frumos, finut, elegant, are un zambet fermecator, ochi frumosi, poarta camasi scumpe, are o atitudine degajata, un glas placut… si… un loc liber la mine in poveste…

Fragmente

lunile trecute am schitat o noua carte ….

un nou volum de pus in sertarul cu „de publicat intr-o buna zi cu soare”.

e o poveste despre niste oameni pe care i-am cunoscut candva.

o sa insir aci cateva fragmente…de test. sa vad de le citeste careva… 🙂

………………..

„[….] Mi-am transformat durerea in poveste in momentul in care eroul nostru drag si paros (as fi zis chicos dar ma tem ca tanara generatie nu intelege termenul), a inceput sa rada de felul in care o alintam pe mandruta lui (sa-i zicem Filofteea…i-as fi spus Pi_duta dar ma tem de cenzura ca dracu de sac).

Pi…pardon, Filofteea, era o muiere nici prea zdravana, nici prea desteapta…si cu atat mai putin frumoasa, cu dintii nitel strambi, cu neg pe gurita imprastiata si cu chicioare de gaina incalecata. Cu parul negru ca pana corbului, prins vesnic intr-o clama. […]

Fatul-Satului, mai putin prost pe la inceputuri, lemn-de-butoi mai pe-nseratul povestii, era un individ frumusel, cu moaca de copil razgaiat, lenes in afara biroului, da cu birou bine ancorat in podea, destept in treburile domniei sale, dar prost intr-ale vietii…[…]

[…] Prostul-mai-prost-ca-oricand: si autograful :P? revenind, imi plac SMS-urile, sper ca si reply-urile sunt OK. cand ne strangem in brate si ne luam de mana, ma simt f bine. dar blocat, caci nu stiu daca fac o miscare ce ar inseamna poate ceva ciudat. de ex, imi venea sa te strang in brate muuuult. ce ai fi zis, abstractie facand cei din jur?

 Filofteea-sfanta rau: tu asa ai patit/simtit cu toate fetele care-ti sunt prietene?

 Prostul-mai-prost-ca-oricand: nope

Filofteea-sfanta rau: tu crezi ca intr-un moment ca ala as fi putut zice ceva? sau face altceva?

 Prostul-mai-prost-ca-oricand: poate la un moment dat ai fi zis ca ti-e sete si ca incurcam de o ora lumea pe peron…

 

[…]

Filofteea-sfanta rau: sunt slaba din fire….si sunt f emotiva…nu trebuia decat sa am o stare usor depresiva..si tu sa fii prin preajma…si..avand in vedere ce frumos ne intelegem…era clar.

Filofteea-sfanta rau: ca sa nu mai zic de un pahar de vin 😀 …

Prostul-mai-prost-ca-oricand: ….rose.

Filofteea-sfanta rau: sau de o melodie…

 Prostul-mai-prost-ca-oricand: da. suna… a sigur 🙂

 Filofteea-sfanta rau: nu spun neparat ca ar fi fost f mult…dar ar fi fost ceva…

 Filofteea-sfanta rau: suficient cat sa tulbure toate apele.

 Prostul-mai-prost-ca-oricand: pai aici e si cheia. tulburarea apelor. ar fi meritat? poate. dar dupa tulburare?

 Filofteea-sfanta rau: nu o sa stim niciodata daca ar fi meritat 😛 sau daca ar merita :P. da..suntem casatoriti…ne iubim sotii…fiecare are planuri si vise impreuna si de toate…si suntem convinsi ca ei sunt „alesii”…si ca ei sunt fericirea noastra….si o sa continuam mereu sa credem asta… dar asta nu ins ca asa e… ca nu exista altcineva cu care am putea fi mai fericiti…

 Prostul-mai-prost-ca-oricand: total de-acord!

 Filofteea-sfanta rau: dar asta e soarte fiecaruia..si noi deja ne-am ales un drum…

 Filofteea-sfanta rau: daca mai aveam 25 ani … unmarried…era wtf? 😀

 Filofteea-sfanta rau: sper sa nu ma intelegi gresit…

 Prostul-mai-prost-ca-oricand: :D, nu wtf? ci what are we waiting for?

 Filofteea-sfanta rau: dar m-as lasa dusa de val intr-o astfel de situatie!

 

[…]

Filofteea-sfanta rau: trust me!

 Prostul-mai-prost-ca-oricand: I do!

 Filofteea-sfanta rau: nu-ti cer mai mult decat visezi deja…

 Prostul-mai-prost-ca-oricand: am pus si un pahar de vin. am voie sau distrug momentul :)?

 Filofteea-sfanta rau: pune ce vrei tu.

 Prostul-mai-prost-ca-oricand: yupii…

 

 Filofteea-sfanta rau: ideea era…

 Prostul-mai-prost-ca-oricand: da?

 Filofteea-sfanta rau: …sa consideram ca eram single…dar cu tot ce avem acuma intre noi…si aveam prima intalnire la „cafea”…trebuie sa alegi o lenjerie care-ti place pt mine..si sa povestesti … cum ar decurge intalnirea…(pana la un punct..normal…nu detalii picante (adica nu neaparat)…daca chiar vrei..i don’t mind….)

 Prostul-mai-prost-ca-oricand: wow 😀

 Filofteea-sfanta rau: ti-am zis ca e peste limita 😀

 Filofteea-sfanta rau: tu mai scrii ceva acolo sau ai adormit?

 Prostul-mai-prost-ca-oricand: pai, sigur pe o melodie potrivita, la o lumina nici prea tare, nici prea moale. dans usor, cam cum eram atunci, cu versuri potrivite, dar in cadrul dansului, fara tremurici si panicat. oricum cu puls la maxim. pe ritmuri de dans, incepand de la ureche, spre gat, iti „furam” o sarutare, in timp ce cu mainile ma plimbam usor pe coloana si din ce in ce mai jos, dar usor. melodia continua. tot usor, as fi vrut sa sarut mai mult. asa ca incepeam in ritmul muzicii sa te debrac, sa pot sa te sarut mai mult. evident, pasiunea in mine creste, si posibil sa fi inceput cu niste sarutari mai puternice, si sa am o respiratie mai … zgomotoasa, mai ales ca vedeam lenjeria care iti vine perfect…

Prostul-mai-prost-ca-oricand: ok, deja incepe sa fie cald aici. ca lenjerie, imediat gasesc 🙂

Filofteea-sfanta rau:….

Filofteea-sfanta rau: eu acuma: speachless, 🙂 

 Prostul-mai-prost-ca-oricand: 😛

 Filofteea-sfanta rau: acuma cred ca pot sa dorm…stiu sigur ce voi visa…cel putin pana adorm :))))

 

[…] Filofteea-sfanta rau: e prea mult pt o seara… mai ales pt toata ziua de azi.

 Prostul-mai-prost-ca-oricand: 😀 K, but you owe me…

Filofteea-sfanta rau: nu stiu…in functie de cum se termina visul din seara asta vad ca iti datorez ceva sau nu. 🙂

Prostul-mai-prost-ca-oricand: tu vrei sa ma pakalesti 😛 – nush de unde am luat fraza asta…

Filofteea-sfanta rau: :)))

 Filofteea-sfanta rau: oricum..imi place ce ai spus..si imi place ce ai ales… ai fi castigat cu siguranta…..

Prostul-mai-prost-ca-oricand: happy 🙂

 Filofteea-sfanta rau: hai sa ne culcam…pana nu uit un cuvant din ce ai scris 😛

Prostul-mai-prost-ca-oricand: ok kiddo. nb (hug) si vise placute 😉

 Filofteea-sfanta rau: nb, boss… o sa fie greu…

Prostul-mai-prost-ca-oricand: da… sniff 😦

Filofteea-sfanta rau: dar ..we’re smart… ne descurcam noi cumva 😉

 Prostul-mai-prost-ca-oricand: definetly… […]”

……………..

ma scuzati pentru greseli, dar mi-e lene sa le corectez acu…pt ca, ca de obicei, mi-e foameeeee…..

have fun!

 

„oricum doar tu intelegi ce scrii”…

mi s-a mai spus. 🙂

cumva, asta ar cam fi ideea. sa nu inteleaga toata lumea, tot….

si crede-ma… fiecare intelege cum, unde, si de ce scriu despre el.

si postul asta nu il scriu pentru cineva anume…e pentru toti cei care se regasesc in povestile mele.

fiecare isi stie locul in poveste, oricum i-as denumi personajul si oricum as roti amintirile…

…………

e greu uneori sa citesc o poveste mai veche…uit si eu niste faze…imbatranesc :p

…………

dar nu uit niciodata DE CE le-am scris, pentru ca toate au un rost.

ma descarc, povestesc, ma spovedesc unei pagini albe, ca sa ajunga la fiecare preot in parte….la fiecare personaj din poveste.

e criptic, recunosc, dar ideea e sa te lasi furat de poveste, nu sa ii cauti intelesul…si atunci o sa intelegi fara sa mai intrebi…

…………

ce e real si ce e fictiune?

nu stiu! voi stiti? te trezesti si privesti in jur…o camera cunoscuta, un decor cunoscut…o moaca vesela…

…………

nu scriu pentru mine. scriu pentru cei care vor sa citeasca, pentru cei care invata ceva din viata, pentru cei care vor sa invete…

pentru cei ce au fost…si pentru cei ce vor fi.

Poveste cu inceput si fara

Ok. sa scriu normal o poveste, fara versuri, fara metafora pufului, fara cercuri.

ok.

o sa scriu. dar apoi o sa o citesti. tu, ei, voi, toti o sa citim povestea mea si eu o sa ma rusinez de ce scriu iar ei or sa rada.

sa scriu?

sa scriu din suflet dupa ureche, sa scriu o poveste pe care vantul mi-a lasat-o pe umar?

sa scriu o poveste despre oameni, despre asteptare, despre viata, despre iubiri si impliniri, despre aterizari si decolari din suflet, despre exemple, despre idei, despre iubire?

tu, vantule, imi inspiri povesti, dar nu-ti pot scrie tie. caci vant se fac povestile mele si in desert se pierd!

sa ii scriu marii albastre si lunii de mare? i-as scrie. dar lupul urla la luna si mana ma doare si coltii ii simt pana-n suflet!

si ii povestesc poate soarelui de ce marea ma cheama si ma atrage, de ce valul imi uda piciorul, de ce dupa vant intorc gatul alene, de ce ma poarta parfumul diminetii departe si de ce am obosit sa alerg dupa vise?

sa scriu fara sa schimb oamenii in stari, starile in cuvinte si cuvintele in spada?

nu pot! nu stiu sa scriu fara sa ascund in versuri povesti nesfarsite si nu stiu sa scriu de la un capat, organizat. nu stiu sa asez povestile in ordine si timpul in sertare si paginile in viata.

de unde sa incep?

cu cine?

cu mine!

eu…eu sunt o mana ce alearga peste taste visand ca sare pe stanci. si vad piciorul mainii mele sarind din nor in nor, peste valuri, peste scoici, peste fire de nisip. si s-a oprit din dans sa culeaga o idee. o lasa jos si se invarte pe foaie…si foaia e o seara de vara cu foc pe malul marii, cu pescari la rasarit, cu doi copii frumosi si prosti si cu ani multi de povesti nepovestite.

si piciorul pe care imi sprijin cotul stang e o stanca albastra. si unghiile rosii sunt poezii dintr-un volum prost.

perdeaua de la geam e o rochie de bal si e aspra si lunga si ma impiedic in ea de cate ori astept printul.

si tastele fug si fug dupa ele sa le aduc inapoi sub degete, sa dansez peste ele si sa descriu trasee ciudate…

si sa scriu o poveste despre mine, despre tine, despre ei, despre suflet, despre viata…?

ca sa ma intrebi de ce?

ca sa ma intrebi despre cine?

despre cine sa scriu?

sufletul meu s-a retras intr-o bula de sapun si m-a bagat cu slapii in metafore…pana-n gat!

na poveste!

fara inceput si FARA.

mai vrei?

povesti in oglinda

candva, demult, inaintea erei noastre, erau doi prieteni, un baietel inalt si o fetita nazdravana…

si…din discutie in aberatie, fetita i-a spus baietului inalt ca i-ar placea sa il invite in oras.

baietul i-o raspuns cu blandete: „daca as fi vrut sa fii a mea, te-as fi avut de mult…”

…………

candva, demult, mai prin jurul erei curente, traiau o fetita zapacita si un baietel neastamparat.

baietelul o sacaia pe fetita toata ziua. fetita s-a enervat intr-o zi si l-a provocat sa o pupe.

baietelul i-o raspuns cu nesiguranta si ciuda: „daca vroiam cu adevarat sa te pup, te pupam de prima oara!”

…………

candva, mai incoa, prin zilele noastre, vorbea un baietel cumintel cu o fetita pierduta in spatiu.

fetita ii zambea dulceag si baietelului ii era teama sa se apropie. baietelul a prins-o in brate si a pupat-o pe obraji.

fetita a zambit pe umarul lui si i-a spus: „daca vroiam sa te lipesc de perete, nu ma opreau fastacelile tale…”

………….

undeva, putin peste clipa prezenta, un baietel frumusel si o fetita balaie or sa stea la o masa.

fetita o sa isi plimbe mana prin par si baietelul o sa rada incet. baietelul o sa o prinda de mana.

fetita o sa ii zambeasca sagalnic si o sa il intrebe: „daca vroiai cu adevarat sa fii cu mine, de ce acum..?”

………….

undeva, mult peste era noastra curenta, doi copii aiuriti si zanatici or sa se piarda in vise si-n ganduri…

baietelul o sa se invarta ca titirezul in cusca si fetita o sa urle la luna si la stele si la el.

si…baietelul o sa o prinda in brate si o sa spuna: „te vreau acum!” si fetita o sa il priveasca mirata si o sa rada. de el. de ea. de ei si de cei dinaintea lor.

de cei de dupa.

de cei care stau, care asteapta, care nu cred, care nu stiu, care nu-s hotarati…

or sa rada de vreme, de locuri, de povesti, de oglinzi, de superstitii, de lac, de mare, de curse de masini, de dansuri, de vise, de viata.

si or sa moara razand in timpul lor, pentru a invia in fiecare poveste, in fiecare personaj, in fiecare oglinda a unui sufletul pustiu, in fiecare fir de praf si in fiecare rand de poveste.

si fiecare poveste o sa inceapa cu un suras.

si fiecare suras o sa inspire o poveste!

sa-ti spun…

…si ce sa-ti spun?

ce adevar si ce minciuna

in brate sa iti pun?

……..

ma intrebi de ce…

de ce nu stiu nici eu.

nu stiu ce vrai, nu stiu ce vreu…

……..

sa ma gandesc.

gandesc la ce poveste?

oare o fi, oare mai este??

………

si ce visez?

si de-as visa ce vreu

sa vad in visul meu!

……….

si ce sa-ti spun?

sa-ti spun ce am visat?

doar daca esti nebun!

…………………………………………..

si-as mai lungi povestea…

la dracu, c-o lungesc!

dar nu gasesc povesti in ea sa povestesc!

………

si versu-mi vine alene,

si lenea ma cuprinde,

dar nu termin la naiba de insirat cuvinte!

………………………………………………..

sa stau! sa admir…sa vad,

prin ganduri sa citesc

si poate o usurare in ele o sa gasesc….

………….

te pomenesti pesemne,

ca ti-ai gasit cu cine!

cand mintea n-are stare…a scrie tot imi vine!

Din nou despre viata…

Momentele frumoase, despartirile, regasirile, sclipirile, iubirile, tradarile,  zambetele, alegerile, cina cu prietenii, dansul, saritul gropilor, versurile care iti descriu trairile, esecurile si realizarile, durerile si bucuriile, toate astea se rezuma intr-un cuvant: viata!

Viata e chestia aia despre care povestesti la o cafea, la un pahar de vin fiert sau la o adunare.

A-ti aminti, a retrai, a compara ce simti acum fata de trecut, a te induiosa, a-ti umple ochii de lacrimi in secret, toate astea fac parte din noi, din conditia noastra umana.

Nu te astepti niciodata sa gasesti intr-un pod vechi amintiri pe care le-ai pierdut. Nu te astepti niciodata sa vezi intr-o casa noua, momente vechi.

Nu te astepti sa depeni amintiri la gura sobei, sa simti ca viata ta a fost reala si nu doar un vis.

Ne numaram anii in amintiri si trairi si ne simtim tineri atunci putem imparti o poveste veche cu un prieten drag. Povestile vechi ne amintesc de trecerea anilor, dar cel mai mult ne fac sa simtim ca viata are un sens, ca suntem vii, si ca, indiferent de cate fire de par alb am aduna, sufletul ne-a ramas tanar.

De multe ori ne simtim putin ciudat, usor stangaci in prezenta vechilor clipe. Nu stim nici ce asteapta Clipele de la noi, nici noi de la ele…

Si jocurile…viata e si o suma de jocuri. Cu reguli sau fara. De cele mai multe ori pierzi. Iti pierzi stapanirea in fata unei provocari, iti pierzi zambetul intr-o fundatura, nu-ti iese pasienta, dar ramane mereu placerea jocului.

Si important e CUM pierzi.

Pe aeroportul sufletului aterizarile si decolarile sunt permanente.

Si tind sa cred ca mai buna decat o aterizare ratata si un vesnic drum la mecanic, e o decolare finut efectuata.

Il privesti cum pleaca incet, cu pasagerii fluturand batiste la geamuri, si, oricat de repede ar zbura, inca il vezi pe cer si stii. Stii tot ce trebuie sa stii.

„Daca nu insisti nu poti scapa de <dar daca>…”

Daca am avea taria de a privi fiecare decolare cu raceala, nu am mai fi oameni!

Amintirile fara melancolie, discutiile fara zambete, privirile fara substrat, ar fi simple statistici.

Si nu ne masuram placerea vietii in numarul de ani traiti, ci in multitudinea de clipe memorabile.

Si daca iti curg lacrimi cand inchizi portiera masinii si auzi un vers de „nu pleca”…inseamna ca esti om si n-ai trait degeaba!

Nu stiu ce scop am in viata, ce chestie mareata tre sa fac in viitor…

Dar stiu ca am un trecut de poveste si poveste voi face din el!

„acu eu nu stiu daca va iubiti….”

„….dar macar va tineti de cald unul altuia…”

era o primavara rece (ca toate cele din povestile mele), eram intr-o camera mare si goala, plina de paturi si goala de suflete. eram trista -meditam la ipocrizia umana-rol pe care din pacate l-am jucat si eu o bucata-cand a intrat zambind in camera, cu o bucurie de tanc: „suntem singuri!”

……….

eram la un curs de comunicare, dar singura metoda de  comunicare pe care i-am predat-o a fost tehnica „bot in bot”.

l-am invatat sa sarute. sa sarute frumos si cald, cum imi place mie.

……….

tarziu in noapte, cand buzele ni se crapasera de atata visare, cand in sfarsit a recunoscut (?) ca ii place sarutul, m-am cuibarit langa el, pe patul ingust si al dracu de rece, in sacul lui de dormit, creat pentru o singura persoana, cu gecile pe noi si cate 2-3 perechi de sosete (!!!)

nu ne mai sarutam, pentru ca nu mai puteam. 🙂

au mai venit 2 colegi pe paturile libere. 2 baieti. si-au ales patul, si-au instalat sacii+patura+sosetele groase si au incercat sa bage somn.

…………

era un frig de taia in carne vie si facea ca buzele crapate sa usture ca dracu. mai bine dormeam pe afara!

…………

si din toate cate au fost in weekend-ul ala, nu-mi amintesc nici frigul, nici povestea, nici tradarea, nici ipocrizia, nici intriga, nici dansul, nici baia, nici mancarea (am si mancat??), nici distractia si nici macar pupatul intensiv mai bine decat remarca tipului blond:

„….MA, IO NUSH DACA VA IUBITI SAU NU, DAR MACAR VA TINETI DE CALD UNUL ALTUIA!…”

………….

si in afara de placerea zambicioasa de a-mi aminti figura inocenta a omului blond, am scris povestea asta pentru cineva. pentru cineva care nu a fost nici in patul ala si nici in camera, si nici macar la curs.

si am mai scris-o de dragul scrisului, ca sa imi zica Iepuru ca scriu bine, sa imi zica Pam ca-s normala si sa-mi dea Mia doua palme peste cap ca-s nebuna…

acu io nu stiu daca voi va iubiti….