eu scriu

cum vreau, ce vreau, cum imi amintesc, ce imi amintesc, cu gramatica pe care am invatat-o Eu in scoala, cu ce imi mai amintesc din ea, cand vreau, despre ce vreau, cui vreau.

poate supar pe cineva.

poate nu intereseaza pe nimeni.

cui ii pasa?

Anunțuri

pentru piticul meu, povestea de seara

…nu im pot lasa piticul nemultumit, asa ca ii mai spun o poveste.

era tot atunci,pe vremea primei povesti, tot cu personajul Cati. era seara. jucasem „delta x” si le inebunisem pe receptionere cu harmalaia pe care o faceam in hotel. eram eu, Cati, tipa de 14 ani, fratele de 10, o fetita de 6, pustiul de 14 si sora mai maricica a lui Cati. asta daca imi mai merge mie memoria…

mutasem tablouri de la un etaj la altul, scrisem pe usi tot alfabetul imaginar, ascunseseram in canapele nenumarate ambalaje de inghetata, strigasem de la geamul holului de etaj toti nenii de pe strada, inebunisem receptionerele si exasperasem pe toata lumea.

a plecat fetita. apoi pustiul laudaros, fara tata, cu mama cool si multicei bani. apoi tipa de 14 (aici am un rateu de memorie asupra numelui). de fapt la final mai eram eu, Cati si pustiul. Cati o placea pe Ea.  Ea pe pusti. (Ea avea 15). pustiul pe mine. Eu pe Altul. Si pe Cati. oarecum…

pustiul a cerut un pupic pe obraz de noapte buna. Cati i-a ars un sut „la misto”. ne-a pufnit rasul. incet, sa nu fim auziti. pustiul a plecat. cati s-a lipit cu spatele de perete. a lipit talpa stanga de perete.

-coboara piciorul, ca ne omoara receptionera!

-si???

m-a prins de mana: – un pupic de noapte buna ? pe obraz…?

De teresa1999 Publicat în povesti

„despartire”…

cu 8-9 ani in urma am scris o poezie pentru o persoana pe care o iubeam atunci, poezie care se chema „despartire”.

titlul nu avea legatura cu ce vroiam eu sa urmeze, ci cu ultima oara cand ne vazusem… era un titlu si-atat.

nu vroiam sa ii spun ca ne despartim, ci ca imi fusese dor in timpul cat nu ne-am vazut, ca mi-a fost greu sa il vad plecand atunci, pe litoral, ca mi-a ramas imprimat in minte momentul acela…

la fel cum mi-a ramas pana acum imaginea lui in capul scarilor de spital, cu foita mea in mana, uitandu-se dupa mine, zambind amar si intrebandu-se ce am vrut de fapt sa ii spun.

ma pregateam sa plec undeva (nu mai stiu unde), cand a sunat tatal lui la interfon. mirata, mi-am luat geaca in spate si am deschis usa, asteptand liftul. asteptam sa il vad, dar a aparut tatal cu surioara mai mica, spunandu-mi ca El e in spital „daca vrei sa il vizitezi…”

cum pana mea sa nu vreau?????????????? ca stiam sau nu, ca ii spusesem sau nu, il iubeam. asa cum iubesc pustoaicele…

stiam ca vizitele incep la ora 16. familia lui a plecat, fara sa intre in casa. eram disperata sa il vad. am plecat in oras. n-aveam stare. i-am luat un iaurt si 2 portocale si am asteptat ora 4. la fara 20 m-am repezit spre spital, cautand intrarea in sectorul lui, in salonul lui. am nimerit intr-un final (desi nu imi amintesc cum) si am ajuns la el. nu stioam ce sa ii spun, ce sa fac, nu stiam ce simt, ce ar fi trebuit sa simt, ce simtea el. ne-am asezat pe marginea patului, unul langa altul, eu cu plovarul meu albastru-gri, el in pijamale, cu nasul bandajat, cu bandajul patat de sange, putin ciufulit…

a scos dintr-un sertar scrisorile mele si a inceput sa imi citeasca fragmente din ultima si sa imi raspunda la ele. nu il auzeam raspunzand. mi se inrosisera urechile cand imi auzeam cuvintele citite…

el zambea suav, iar mie imi venea sa plang.

– hai pe hol, ca se uita toata lumea la noi

am iesit

s-a lipit de perete, cred ca ii era putin rau, si m-a strans usor in brate.

„secret life…”

toti ne dorim clone, vieti secrete, toti avem vise pe care nu le putem realiza intr-o singura viata…

suntem prea batrani pt a o mai lua de la capat.

sau prea tineri pentru a ne da seama ca avem o singura sansa.

mie mi-ar trebui cel putin inca 2 vieti, secrete sau nu, pentru a putea trai tot ceea ce mi-am dorit.

nu neg ca am o viata buna, ca inca mai pot realiza ceea ce imi doresc, dar visele mele se extind atat de mult in fiecare zi, incat nu mai incap in timpul care mi-a mai ramas!

as fi vrut sa fiu dansatoare! nu orientala, nu intr-un bar. sa fiu jumatatea feminina a unui cuplu de dansatori profesionisti care sa fie campioni mondiali la dans sportiv. macar o data!

as fi vrut sa cant, desi nu prea am voce.

as fi vrut sa fiu avocat, sa lupt pt dreptate (dar mi-am amintim in ce tara/era traim si mi-a trecut destul de repede)…

as fi vrut sa fiu ALLY MCBEAL, dar am trait ceva asemanator cu viata ei o bucata de timp, arat cam la fel, deci asta se poate trece la capitolul „done”…

as fi vrut sa desenez, sa pictez…desenez si acum, dar nu asa cum mi-as fi dorit!

as fi vrut sa fiu celebra. dar nu sunt suficient de frumoasa, proasta si nici fufa….deci pica treaba din start!

as fi vrut sa am o fundatie pt copiii saraci, abandonati, nedoriti. dar nu am bani. deci inca una picata!

as fi vrut sa am un magazin al meu, ceva special, in care sa intre o femeie neincrezatoare si sa iasa sexy si zambitoare…

as fi vrut sa scriu carti. dar ceea ce vreau eu sa scriu sunt subiecte lipsite de valoare in zilele noastre…desi e viata mea, redata printre vise si fantezii. erotice sau (mai mult nu).

as fi vrut sa am muloti copii si o casa mare. multe animale. si flori. sa am lumea mea, universul meu in care sa imi traiesc povestile in linite si pace…dar nu m-au primit la nebuni…

as fi vrut sa fi stiut in tinerete ca nu exista decat o viata pt fiecare, in care singurele clone posibile (cel putin pe moment) sunt cele inventate.

as fi vrut sa stiu  valoarea timpului…

as fi vrut sa fi stiut acum 5 secunde ce urma sa scriu. si as fi inchis calculatorul pentru a ma inchide cateva clipe in viata mea secreta…

despre alegeri, cu dragoste!

ieri:

-bai, tie ti-a dat ceva?

-pentru zilele astea sau alea dinainte?

– alea…

-nu! tie?

– putin… da tu de ce nu ceri? ati facut toata treaba aia degeaba? noi ne luam injuraturi si ei stau in birou si iau banii!

– pai cate injuraturi mi-am luat numai la faza cu semnaturile…cate 20-30 de plecam acasa turband…

…..

azi, mai devreme:

– ce-i asta?

-panou mobil de campanie.

– aia nu e tipa cu promisiunea?

– ba da…

– pai du-te acu la ea, inainte de alegeri, sa vezi ce repede te rezolva!…

– cand sunt alegerile?

– duminica…

– prea tarziu!

azi, intrand in scara:

– sa ii ia naiba cu reclamele lor!

-iar e plin?

-pai le scot zilnic si nu mai termin!

– eu aseara i-am rugat sa nu puna in cutie ca nu am cheie…

– dar degeaba!

– da…

– astept sa se termine cu alegerile, dar cred ca nici dupa nu se vor opri…ca nu vine lumea la vot.

– pai cine sa vina?

moneda cu eclipsa

eram tanara pe vremea eclipsei. eram la mare fara sa vreau. era o seara plicticoasa.

la pranz vazusem 2 tineri numai buni de dat exemplu… un blond cu ochi caprui si un brunet cu ochii verzi. foarte inalti si foarte atragatori. pareau frati dupa tresaturile fetei, dar erau atat de diferiti!

atunci am inceput un joc; impartirea „plajenilor” in 5 categorii: – naspa, foarte naspa; – naspa, dar merge la betie; ok-merge si fara alcool; bunut-bunicel-bun de-a binelea si „extra-mamaaaaaaaaaaa”

ei bine, astia 2 erau „taticii” categoriei extra!

dar

m-am gandit ca nu am eu fatza de fatza lor si am inceput sa imi caut prieteni in grupul celor mai „normali”.

dar….

nici asta n-a mers!

din cauza mamei, care insista sa mergem sa nu ratam razele bla-bla-bla-de seara. Si am ajuns pe plaja, unde mi-a impus sa raman in costumul de baie. era nou, dragutz, dar ma simteam dezbracata. nu mi-a placut niciodata sa defilez semi-nud.

nici macar pe plaja!

whatever!

ideea e ca in seara aceea a inceput eclipsa. a fost o luna superba, rosiatica si misterioasa.

paradoxul e cum si cat de repede am uitat de cei 2 frati-frumosi.

si asta are legatura cu moneda cu eclipsa!

hi5,6,7, etc…

mi s-a acrit rau de tot de mail-uri „dela x-ulescu y-ulescu” care imi trimite „big kiss”, „invitatie pe …..”, „vIaGrA”, etc.

fiti atenti pe unde intrati fratilor si faceti-va un cont de mail „fantoma” pt diverse site-uri!

ganditi-va macar la binele meu, daca nu va intereseaza siguranta datelor voastre!

– tu n-ai poze pe hi5? –

-n-am!

– chiar n-ai?-

– am poze pe 360. imi ajunge! am si un blogea nou…

– ce-i ala? –

– blog….

fara poze, as putea adauga.

dilema in sos de soia…

– auzi, mai, de unde a mai aparut si criza asta si ce treaba are cu noi?-

– nush!

– adica banii aia, multi, multi de tot, unde s-or fi dus? –

– nush!

– am jucat aseara la loto… stii rezultatul?-

– nush!

– iesi la o bere? –

– pe banii cui?

-nush…-

poveste cu eclipsa

pentru a-mi multumi piticul ofticos de pe creier, am inceput sa ii scriu povesti.

nu imi asum raspunderea pentru veridicitatea lor, pentru ca nu am 3 surse de verificare.

…auzi, Cati, se spune ca in noptile cu luna plina, daca razele se reflecta in mare netulburate de valuri in timp ce tu lancezesti pe o stanca privind in larg si te gandesti la o persoana draga si indepartata, daca si ea se gandeste la tine, lumina lunii creeaza o punte peste ape si ii poti simti prezenta…

– esti nervoasa!-

– nu sunt, Cati, doar ca ma framanta un gand.

Cati imi intinse o cutie cu bombonele tic-tac. am luat cutia si am inceput sa le arunc, pe rand, in apa.

– ce faci? –

– nimic!

– tine si asta (si isi scoase razand sandala)!-

– mi-o dai sa o arunc?

-hmmm….nu chiar…-

ne-am asezat pe o stanca din sirul de pe dig. m-a ajutat sa ma catar sus, pe varful stabilopodului si apoi s-a catarat si el pe cel de alaturi, spunand: – pastram distanta regulamentara de 50 cm intre noi – a zambit strengar si m-a facut sa rad. nu ne puteam apropia nici daca am fi vrut asta.

am stat asa vreo jumatate de ora, privind valurile lenese si aberand despre lumina lunii. m-a intrebat despre piticul meu de pe creier si i-am raspuns ca e plecat in delegatie.

adevarul e ca imi lipsea. as fi vrut sa stea cu mine pe varful stabilopodului, dar piticii sunt niste fiinte ciudate si capricioase. uneori chiar mai capricioase decat mine!

– ajuta-ma sa cobor!

-daca ma rogi frumos…-

– hmmm….

am sarit, pentru a evita sa ma prinda in brate.

era un tip placut, simpatic, amuzant, relaxat, jucaus, sarmant, etc, etc, dar mie nu imi lipsea decat piticul de pe creier.

mint!

piticul si o toana sub forma de ochi de smarald spalacit.

spune-mi si mie, te rog, daca tu cunosti vreo femeie care sa nu aiba capricii!

auzi, Cati, tu mai stii cum era povestea?

piticul meu

piticul meu are universul lui propriu populat cu pitici mici si mari, frumos colorati, si, evident, inutili.

piticul meu traieste de la o eclipsa de luna la alta, tanjind dupa povestile pe care i le citeam in tinerete.

piticul meu e tarcat si gri, inghetat pe o stanca pustie, pe un dig, undeva departe, asteptand sa apara un manuscris colorat cu vise.

piticul meu mai crede in basme.

piticul meu e mai optimist decat mine.