Mica si degeaba….

E ciudat ca la cei 175 de cm ai mei sa ma simt mica…dar sunt fix degeaba! Oamenii invata lucruri noi, oamenii avanseaza, oamenii sunt vii…in timp ce eu imi astept sfarsitul cu motanul alaturi si cu ochii la Vladut…

Cum am ajuns asa? Pe unde m-am pierdut? Unde mi-am pierdut visele, viata, dorinta?

Nu mai pot picta. Nu mai scriu. Nu mai stau la povesti cu Alex. Nici macar nu mai conduc masini scumpe. Ma imbrac banal si sters, traiesc banal si sters, iubesc la fel cum traiesc…iubesc?

Iubeam viata!

Eram tanara, creata, roscata si visatoare. Aveam tocuri cui si mintea odihnita. Calcam numai prin strachini, dar o faceam cu buna stiinta. Acum imi masor pasii cu o precizie de ceas elvetian si nu mai stiu sa rad, sa sar, sa cant…

……..

Am plans gandindu-ma la mine. Ma uit in oglinda si ma intreb: ce mama ma-sii a mai ramas din mine?

……..

Sunt doar o umbra din ce am fost, din ce as mai fi putut fi. Sunt o mama groaznica! O fiica nepasatoare si o sora ingrata.

Frustrare?

……..

Mia ma trage de coada razand si imi spune ca sunt o baba otetita.

……..

Va trebui sa imi trag doua palme zdravene si sa ma pun pe alergat dupa viata. Sa simt din nou, sa rad cu pofta, sa nu mai plang, sa visez, sa cred, sa zbor…

Imi sclipesc ochii a zambet cand mi se agata Vlad de gat, cu mainile lui mici, cu ochii lui caprui si mari fixati in ochii mei…il strang in brate si el imi saruta obrajii. Daca nu ar exista, as vrea sa il inventez! E ireal!

Cum poate un copil atat de bun si cuminte sa ma suporte pe mine???

……..

Imi odihnesc mintea pe genunchii Miei…biata fiinta imi spune povesti, ma indeamna sa scriu, imi impleteste codite si zbarnie ca o morisca stricata.

……..

Ma simt mica si degeaba, intr-o camera mare, intr-o lume prea mica, in fata unor munti prea inalti.

Dar, intr-un fel, cred ca Miut avea dreptate…scrisul ne face mai liberi, mai visatori, mai atenti.

……..

Adorm tarziu si ma trezesc de dimineata cu rasul lui Vlad, si vocea lui dulce imi umple ziua de soare. Fug dupa el in biblioteca, trecand pe langa munti…dar muntii nu mai sunt! In locul lor se inalta un castel din carti de joc. Alaturi, un puzzle, o cana de cafea rasturnata si un tablou inceput.

……..

Si peste toate, si bune si rele, un ras suav de copil!

Sa scriu iar o poezie….

 

Pentru cine va sa fie?

Pentru nori, pentru lumina…

Din privirea ta senina,

Peste ceata se ridica,

Luna, cat o roata mica.

……

Seamana a poezie?

Logica nu-i in poveste,

Pentru suflet versul este…

Din saltul de caprioara,

Ghiocei or sa rasara.

…….

Nu-i decat o fantezie!

Zbor de vis de copil prost,

Care-si cauta un rost…

Primavara-i peste camp,

Zbor de flutur mic si tamp…

…….

Ce a fost, ce-o sa mai fie…

Vise, nopti cu stele mici,

Fluturi, flori, mers de furnici.

Si pe luna incet paseste,

Umbra celui ce iubeste…

…….

Iepuri sar din palarie!

Si pe camp alearga alene,

Patru stele, pe sub gene.

Si in dimineata calda,

Mintea lor in nori se scalda…

Iubirea

…oare iubirea nu presupune un anumit grad de dependenta la un moment dat?

O fi iubirea rationala?

Cum iti dai seama ca iubesti?

Cat de greu e sa o spui?

Cum e iubirea?

Cat tine iubirea? Cum se infiripa? De ce?

De ce se sfarseste?

Cum stii ca s-a sfarsit?

Cum arata un indragostit?

Cand te-ai indragostit ultima oara?

Te-ai indragostit „de cine trebuie”???

………

Nu stim, nu putem raspunde. Raspunsul  e de fiecare data altul. Alt gest, alt chip, alt vis.

………

Iubirea implica dependenta, nebunie, zapaceala, nelinisti, zambete, lacrimi.

Aluneci de pe munti cu mana intinsa, sari in zapada cu zambet senin, te pierzi intr-o mare de ganduri.

De Dragobete, unii scriu povesti si altii le citesc. Eu…fac liste cu intrebari 🙂

 

Seara

Seara vreau sa scriu…

Sa scriu despre ce?

Ce povesti sa-ti insir, ce ganduri sa-ti impartasesc, ce povesti sa iti spun?

Am un sac de povesti marunte, un dulap de povesti frumoase, o agenda cu schite scurte, un roman pe birou si un basm sub pleoape.

……….

As vrea sa iti spun despre…despre ghiocei! Iti amintesti batrana care mi i-a dat? Imi amintea de bunica mea. Bunica ma ruga mereu sa nu uit ce imi spune ea, pentru ca ea era foarte batrana si traise mult. Si multe!

Nu imi amintesc niciodata ce imi spunea bunica…imi amintesc doar ca ma ruga sa nu uit.

……….

As vrea sa iti povestesc despre visele mele, dar ma tem ca vei rade…

As vrea sa spun povesti din viitor, pentru a lasa trecutul in trecut. As vrea sa-ti povestesc intamplari din prezent, dar prezentul e doar o lingurita de cafea intr-o cana cu lapte.

Bunica imi povestea in fiecare seara povestile pe care eu i le citeam in timpul zilei. Uneori ascultam povesti de pe disc, alteori ascundeam discurile de furia celui ce cauta sticle de vin.

………

Te temi ca nu am puterea lui Drew Barrymore in „Ever after”…te temi ca-mi pun in spate mai mult decat pot duce…ma faci sa rad!

M-am ridicat din patul de spital, in ajun de Craciun, si-am batut la pas toate pietele din oras, in cautarea Bradului Meu. Bradul Meu e acel copac special…putin stramb, sau poate perfect…inalt, sau poate scund, de un verde argintiu, cu o coroana bogata, acel brad de un farmec aparte, ascuns de ochii dispretuitori ai celor ce ies la cumparaturi cu sublerul in palma.

Am plans, am ras, mi-am promis sa nu ma mai intorc in spital si nu m-am mai intors. Detestam acel pat pe al carei tablie fusese scrijelit: „te vei intoarce”…

……..

Seara, in patul meu tare, ma gandesc la povesti.

Copil fiind, incercam sa adorm in mijlocul rafalei de cuvinte „placute” ce imi traversa casa. Evadam in povestile mele, acolo unde aveam super-puteri, acolo unde eu eram regina tuturor.

Copiii rai, profesorii ahtihiati dupa plocoane, invidia, lipsurile, singuratatea, se evaporau toate in bratele mamei lui Sailor Moon…

Acolo fug si acum, in gradina bunicii, sub nucul matusii, pe banca mea, in bratele acelui personaj suav din desene…o vad in rochia ei lunga si alba, cu parul lung si alb prins in doua cozi lungi, cu obrazul tanar si cu ochii mari, plini de duiosie.

Si, inainte de ea, a fost Alisea. Si…Belle…si…Arabella.

………

Aveam un „inel fermecat”. Il mai am si acum, desi in loc de plastic e aur, si in loc de sticla rosie e un diamant mic si clar…

Credeam ca pot rasturna lumea. Credeam ca pot indrepta tot raul din lume.

Nu mai cred…dar mai sper!

……….

„Speranta e cel mai bun medic pe care il cunosc”. Acestea au fost ani in sir, singurele mele medicamente: speranta, visul si povestea.

Privind de sus, nu vei putea sa intelegi!

……….

„Povestea de seara”…

Voi scrie o poveste frumoasa, pe care le-o voi spune copiilor mei la culcare.

Aceeasi poveste, in fiecare zi la fel, in fiecare zi diferita…si voi inchide gradina cu nuc, inlocuind fictiunea cu stralucirea reala si calda a ochilor mari, de copil.

……….

Si in povestea asta va fi loc si pentru mine!

 

 

 

 

Cuvinte

Mergand prin carti, alunecand prin povesti, idei si povete, obisnuiam sa adun cuvinte cu talc.

Copil fiind, citeam despre mistere. Aveam sa descopar un pic mai tarziu ca cel mai mare mister al vietii e iubirea…

Si-am inceput sa o studiez. Pe viu!

Am trait iubirea si am scris despre ea, inainte de a citi despre iubirile celorlalti…povestile clasice  mi-au creat un filtru usor prafuit, usor atipic pentru zilele noastre, usor cam prea diferit. Am cautat povestile mele in timpuri apuse, am cautat povestea suprema intr-o epoca lipsita de timp pentru visare, cunoastere, profunzime. in timp ce altii isi construiau cariere, eu imi traiam povestile. In timp ce toti alergau dupa forme, culori si haine de iarna, eu pierdeam timpul traind, citind, iubind, visand, plangand, asteptand, sperand…si viata mea era o panza de Monet, un concert de pian fara public, o poveste scrisa de mine pentru mine, pentru voi, pentru ei.

In timp ce altii isi numarau diplomele, atestatele si certificarile, eu imi asterneam pe caiete povestile cu soare, cu ochi plini de viata, cu zambete, cu ras cristalin, cu sarit peste balti si rame, cu printi si broaste. Si ma opream uneori sa ma intreb de ce nu pot sa fiu si eu in rand cu lumea…si ma gandeam mereu ca scopul meu in viata e sa traiesc, sa scriu, sa descopar. Sunt o fiinta creata pentru a aduna informatii, pentru a privi lumea, pentru a analiza viata, pentru a lasa in urma cel putin o poveste…

Si mi-am trait iubirea, iubirile, deceptia, deceptiile, uitarile, problemele, depresiile si prieteniile cu o pasiune de copil prost. Pentru ca si femeile destepte isi pierd capul. Ele in mod special…

Si mi-am trait majoritatea povestilor pe fundalul unei mari iubiri, a unui mic regret…cu un orgoliu imens. Pana cand…pana cand soarele a rasarit singur, fara sa-l chem, fara sa-l caut, fara sa cer. Si daca am fi trait intr-o carte, as fi scris continuarea in avans, sa le dau un destin, sa inchid liberul arbitru in penita mea, sa nu stiu fiecare capitor, dar sa cunosc epilogul…

Traind in epoca moderna, penita e degetul cu care apas pe taste…pentru ca eu tastez cu un  singur deget, liberul arbitru e strans cu usa de timp, iar epilogul e mai neclar decat un cod rosu de ceata.

S-au scris atatea carti despre iubire, despre viata, despre noi, incat ma intreb ce sens ar avea inca una…ce sens mai am eu, fiinta care se hraneste cu povesti, fiinta care traieste in propriile povesti, ce loc mai am in lumea asta dominata de intrigi, dorinta de putere, rautate, prostie, interese??? Mai este loc de povesti intre miile de pagini cu poze, intre miile de filmulete urmarite zilnic, intre miile de chipuri fara expresie din jur?

Mai suntem capabili sa simtim, sa constientizam, sa traim? Avem curaj sa mai privim in noi fara ochelarii de soare, sa descoperimn adevarul si sa ni-l afisam pe chip? Avem curaj sa fim sinceri, reali, sa ne infruntam teama, sa recunoastem ca ne temem, sa ne prindem strans de maini si sa sarim in abisul vietii? Avem curaj sa spunem un „te iubesc” sincer si pur???

Cuvintele…

Cuvintele curg simplu cand sunt intai gandite, alese, servite de pe un platou comandat in avans. Automatismele, banalitatile de zi cu zi, raspunsurile date de „pilotul automat” al fiecaruia dintre noi…

Cuvintele…ne raman in gat, ne ineaca, se poticnesc, ne umplu privirea de lacrimi, mintea de furtuni, zambetul de culoare…cuvintele care vin din inima, sunt cele mai dificile.

Am invatat sa compun, sa disec, sa separ, sa adun, sa simt, sa citesc in priviri, sa simt un zambet inainte de a-l vedea, sa prind un cuvand in drumul lui, chiar daca se opreste la jumatatea drumului, am invatat sa inteleg gesturi, priviri, dar n-am putut sa uit sa visez, sa zbor, sa astept, sa cer, sa imi doresc sa aud oglinda vorbind…

Nu vreau sa aud un ecou, vreau sa simt mana care ma tine cand pasul imi e nesigur. Vreau sa simt mana care ma strange usor si ma incurajeaza cand scandurile imi cad de sub picioare, vreau sa vad zambetul senin si cald, si ochii care ma indeamna sa merg in continuare…

Cuvintele curg prin noi, ne traverseaza porii.

Sunt un copil prost, care viseaza ziua. Pentru ca cei ce viseaza ziua vad lucruri necunoscute celor ce viseaza doar noaptea…si de fiecare data cand inchid ochii…visez un zambet senin.

E timpul sa astern pe aici fragmentele ce m-au facut sa scriu aceasta postare. Inspiratia, linistea si furtuna….

…………

” Alaturi de tine ma simt mai inteligent, mai vioi, mai usor, mai generos, mai intreg, ca si cum as patrunde in timpul poetic al vietii mele.”

……

„A te schimba nu inseamna a deveni un altul, ci a ramane cel care esti, acceptandu-te!”

……

„Te vreau pe tine, pentru ca-i mai simplu decat sa imbratisez omenirea intreaga – de care as avea nevoie ca sa te inlocuiesc”.

…..

„E totusi cam greu sa incepi conjugand viata cu A AVEA (am o nevasta, am un sot) si sa incerci s-o traiesti cu A FI (sunt cu o femeie, sunt cu un barbat).”

…..

„Contactul inseamna aprecierea deosebirilor” (F. Perls)

…..

„Infidelitate: nu ma inseli cu altcineva, ma inseli cu tine, prefacandu-te a crede ca eu raman importanta, pe cand totul in tine ma preface-n neant.”

…..

„Vreau sa fiu gata sa ma mir, gata de imprevizibila certitudine ca maine vei continua sa ma iubesti pentru inca o zi, nu pentru totdeauna, nu in vesnicie, ci doar maine, pentru a avea inca o data cu ce umple ziua de azi.”

…..

„Intimitatea va spori prin grija reala de a-l valoriza pe partener, de a-l stimula si de a-l aprecia fara demagogie sau intentii ascunse. Intimitate inseamna de asemeni a fi in contact, adica a fi exact acolo unde ma aflu eu, in ceea ce fac si cat mai aproape de ceea ce spun. Sa fiu pe de-a-ntregul in situatia data, neimpartit intre trecut si viitor”

…..

„Daca pot trece dincolo de teama de-a fi judecat sau de teama de-a nu te rani, sunt dator fata de mine sa trec dincolo de tacerile, de indoielile mele. sunt dator fata de mine sa dezvalui intimitatea descumpanirii, a deznadejdii mele, sa-mi marturisesc vulnerabilitatea (care nu inseamna slabiciune sau fragilitate) fara ca tu sa te simti neaparat vizata sau vinovata de starea mea.”

…..

„Numai persoana pe care o iubim, cea fata de care suntem apropiati are puterea de-a ne narui, de-a ne inabusi si chiar de-a ne ucide, sporindu-ne si cultivandu-ne angoasele…dar tot ea e singura in masura a ne ingadui sa descoperim fortele cele mai ascunse, cele mai uitate”

…..

„Se va ivi intr-o zi o faptura cu privirea atat de adevarata, incat realul o va urma” (Joe Bousquet)

…..

„Te urasc nu inseamna ‘nu te mai iubesc’, ci inseamna: ‘nu am numai sentimente pozitive fata de tine'”.

……

„Raspunsul „fa ce vrei” e o capcana considerabila, nepermitand delimitarea dorintelor mele de dorinta ta, doleanta, intentia ta de a mea.”

…..

„Drumurile ce nu fagaduiesc tara de destinatie sunt cele mai iubite”

…..

„E mai usor sa ne lipsim de ceva ce iubim decat sa induram ceva ce nu iubim.”

…..

„Intr-un cuplu, poate ca important nu e sa vrei sa-l faci fericit pe celalalt, ci sa vrei sa te faci pe tine insuti fericit, oferind aceasta fericire celuilalt”

…..

„Totul e sa spui tot, dar imi lipsesc CUVINTELE.” (Paul Eluard)

………………………….

(citate din „Vorbeste-mi …am atatea sa-ti spun”, de Jacques Salome)

 

Pur si simplu

Toata lumea scrie despre iubire. Mai ales eu. Nu ca e azi mega-chestie-trestie-importa(n)ta, ci pentru ca azi mi-a venit sa scriu.

Pur si simplu!

Ma intrebam, azi dimineata pe la un zece jumate, asteptand schimbarea culorii la semafor, cu muzica in urechea dreapta si cu vreo trei buchetele de ghiocei in mana stanga, daca mai exista iubire si prietenie neconditionata.

Iubirea neconditionata nu e atunci cand iubesti PENTRU CA….

….”pentru ca si tu ma iubesti”….

….”pentru ca arati bine”…

….”pentru ca ai”…

Iubire neconditionata e atunci cand iubesti PUR SI SIMPLU! Atunci cand stai si tu si te intrebi: „da, de ce?”…atunci cand te trezesti cu el/ea in gand, atunci cand adormi cu gandul la el/ea, atunci cand persoana iubita iti insoteste fiecare gand, cand iti alearga prin minte, prin vene, prin planurile de viitor.

Iubirea ne face mai buni, mai rai, mai fericiti, mai deprimati, mai prosti, mai intelepti, mai visatori, mai nechibzuiti…

Cat timp ne ia sa ne dam seama ca iubim??? Daca ne ia prea mult…inseamna ca nu!

……….

Prietenia neconditionata, linistea, pacea, intelegerea si timpul pe care prietenii adevarati ni-l ofera fara sa cerem nimic…

Da, traim intr-o lume condusa de interese, de goana eterna dupa bani, o lume in care uitam de noi, de sentimente, de oameni. Dar, fara prieteni, suntem singuri si goi. Suflete pustii, robotei prinsi ca hamsterii in eterna roata a vietii de zi cu zi. Nu ne oprim, nu privim in jur, nu intindem o mana…

……….

Ne temem! Ne temem de orice ne-ar putea scoate din ritm, de orice fisura in programul zilnic, de orice sentiment marunt si necontrolat…ne indragostim la comanda, ne casatorim ca „sa avem mai multi bani, sa platim o singura rata/chirie”, „sa intram in randul lumii”, „sa scapam de eterna intrebare a rudelor”, „sa facem copii…ca avem si noi o varsta”, „oricum ne e lene sau teama sa cautam altceva” sau „pentru ca era si timpul”…

Si uitam sa simtim, sa traim, sa fim vii!

Ne e teama sa recunoastem ca sentimentele mor. Ca sentimentele se nasc fara cele 9 luni de „sarcina”. Ne temem sa ne aruncam in necunoscut.

„Iubim” pentru ca e confortabil, caldut, cunoscut.

Ramanem intr-un cerc de prieteni cu care nu mai avem de mult nimic de impartit doar pentru ca „pe astia ii cunosc”, „oricum…m-am obisnuit cu ei asa cum sunt” si „ce, altii or fi mai buni???”

Ignoram, uitam, negam.

Refuzam sa iubim PUR SI SIMPLU!

ciocolata si dragoste

De ce asociem iubirea cu ciocolata?

De ce asociem prietenia cu ciocolata?

De ce asociem ciocolata cu placerea?

Iubirea e dulce, iubitul iti aduce o cutiuta frumoasa de bunatati gustoase, cremoase, irezistibile. E cel mai simplu mod de a spune „te plac”, „multumesc”, „m-am gandit la tine”, „iarta-ma”, „crede-ma”, „te iubesc”, „vreau sa te vad zambind”, „am vazut ca esti trista”, „vreau sa impart totul cu tine”, „te vreau langa mine”, „esti dulce”…si alte asemenea.

Prietenii ne daruiesc dulciuri in semn de prietenie, pe post de suvenir din excursii, pe post de cadou, la o vizita, la o cafea, sau pur si simplu pentru ca vor si pot…

Placerea….placerea, dincolo de endorfine si chimicale, vine din linsul degetelor pe care a curs/s-a topit crema, din simplul gest al impartirii, din timpul pierdut de celalalt pentru gasirea aromei preferate…Pentru mine, placerea provocata de ciocolata obisnuia sa aiba un nume ciudat: „biblioteca”…

Prima iubire o voi inchide intr-o carte scrisa de mine. O voi dezveli complet si o voi imbraca in praf, ani si adevaruri incomode.

Prima ciocolata am consumat-o zambind, impartind-o cu un iepure drag, i-am pastrat hainuta lucioasa intr-un album, sa nu uit ca a fost „din partea bibliotecii, cu complimente”….

Da, iubirea e dulce…, fragila, sensibila, influentabila de starea vremii, perisabila, frumos ambalata, simpla, prezentata cu surle si trambite, discreta, plina de surprize, o poti cauta, o poti primi, poti cauta zadarnic un anume sortiment…poate aduce bucurie, lacrimi, iertare, tradare…poate fi amara, iute, veche, alba, neagra, marmorata, cu capsuni, cu cirese, cu alune, cu lapte, cu alcool…

Ciocolata poate fi o poveste, o pagina dintr-o carte, o amintire, un moft. Ciocolata poate umple un frigider, un raft de magazin, un magazin intreg…

Iubirea poate fi o fila de poveste, o carte, o trilogie, un film, un intreg univers.

Un zambet de copil…

Ciocolata poate insoti o carte buna, poate indulci o despartire…

Iubirea poate scrie o biblioteca intreaga!

 

Rouge noir

 

Cand sunt suparata, imi vopsesc unghiile in rosu. Cu cat e mai mare supararea, cu atat sunt mai perfecte unghiutele…

Cand sunt trista, ochii mei sunt inconjurati de un strat serios de tus negru…cu cat e mai mare tristetea, cu atat e mai lunga si mai groasa codita neagra…

Partea buna e ca „ma prinde bine”…negrul e prezent in tot dulapul meu, de la geaca de primavara pana la ultima clamitza de potolit parul.

Partea buna e ca am unghii frumoase, lungi, si ochi expresivi, mari si mai mereu pusi pe plans.

Partea buna e ca negrul ma ajuta sa nu plang…ustura ca dracu cand ajunge in ochi!

Partea proasta e ca plang oricum.

Partea buna e ca imi sade bine, asa plansa, cu negru pe obraji, cu gene lipite de lacrimi, cu unghiile rosii care fac un contrast destul de dragut cu servetelul alb si parfumat…

Partea proasta e ca trebuie sa astept primavara pentru a purta geaca neagra.

Partea buna e ca am si rochii negre…multe…

Partea proasta e ca nu le port.

Imi lipseste un motor sub fund, o zi senina si un drum fara gropi!

Partea buna e ca imi sade bine….

Partea proasta e ca imi curge in ochi….

 

 

 

 

 

 

 

 

Soare cu dinti

Soare cu dinti, povesti cu zane,

Povesti cu printi, zile senine.

Copiii din noi, dulceata viseaza,

Cand perna e veche, mintea mi-e treaza.

 

Alergam dupa fluturi, pe iarba pasim,

Traind fara visuri, degraba murim…

Zapada se asterne, in suflete calde,

Iarna-i aici, si vara-i departe.

 

Pe streasina turturi, atarna cu spaima,

Si toata lumea, ne incape in palma.

Stolul de ganduri, spre blender migreaza,

Cand mintea imi doarme, si perna mi-e treaza…

 

E soare afara, si-i soare cu dinti,

In umar infipti…zi-mi daca-i simti!

Si picurii cad, cu zgomot cretin,

Si zeci de povesti, sub pleoape eu tin.

 

Zapada murdara, sclipeste a senin,

A soare, a viata, a camp, a destin.

De streasina veche, turturi se tin,

Si ceaiul din cana devine pelin.

 

Pervazul e umed, si perna e tare,

Dar somnul e simplu, caci soare rasare,

Raze trimite, la ceas de trezire,

Nu-i loc de ganduri, nu-i timp de uimire!

 

Pe marginea ploii, pe firul de viata,

O matza grasuna, isi spala o mustata.

Pe marginea lumii, pe o floare de tei,

Inchis e un gand, cu lacate trei.

 

Nici sunet n-ajunge, nici vis, nici poveste,

Caci unde e cifrul, lumina nu este.

Numai copiii, eroii din noi,

Pot sari zidul, cu pasii lor goi.

 

Pe cer e luna, de mult e pe cer,

Luminii ei reci, nimic nu ii cer…

Va fi soare maine, un soare cu dinti,

Povesti cu zane, cu lei si cu printi…