Deja vu

Am inceput sa scriu cu vreo 10 ani in urma o poveste in 3 acte: Fericirea, Dezamagirea si Razbunarea. Le-am ambalat frumos in aer de romantic, politist si erotic.

Nu am reusit sa inchei nici o parte. Le-am scris in paralel, Printre cursurile celei de a doua facultati.

Fericirea a fost scurta, dar cuprinzatoare si a generat nucleul povestii, ceea ce avea sa adune celelalte povestiri si sa le dea un sens, o forma…

Dezamagirea a venit sub forma de „incheieri” ale povestilor ramase suspendate in timp si suflet. Le-am inchis pe rand, asemeni personajelor ce nu isi mai puteau deschide ochii spre lumina. Nu am iertat nimic, am inflorit orice boboc si am colorat fiecare raza.

Razbunarea a venit dulce. Ca o felie de marmelada intinsa pe o bucata de paine prajita…topindu-se cald intr-o mare de ite incurcate. Mi-a placut sa ma joc, sa imi insir fanteziile si sa le astern pe ale altora pe foaie.

…..

Mai tarziu, mult mai tarziu, am cunoscut-o pe Ea.

Apoi l-am cautat pe Robert prin gari si printre pagini de roman ieftin…

L-am gasit pe un raft, intr-un anticariat cu vise sfaramate. Avea camasa cu guler teapan, maneci suflecate si sufletul incheiat pana-n gat.

Gandisem deja povestea. Imi trebuiau…Ei. Personajele.

…..

Dar nici o poveste nu-i a celui ce-o scrie…povestea e a celui ce-o citeste. A celui ce-o traieste. Si ei, Eroii Mei de poveste, mi-au lasat pagina goala, fugind…au hotarat sa-mi traiasca povestea in alt decor, in alta lume, pe un alt raft.

I-am urmarit printre pagini, gasindu-i cate putin prin nuantele de gri, apoi…printre aripi de primavara…si le-am simtit parfumul intr-un Adam si o Eva clasici.

…..

M-au tras de maneca intr-o seara, m-au oprit la o masa si m-au rugat sa scriu din nou. Sa termin cartea. Cartile. Pentru ei. Pentru ca ei traiau povestea mea nescrisa. Realitatea lor era realitatea mea si basmul meu era universul lor paralel.

Mi-au dat un jurnal. Un medalion si o ciocolata amara.

Mi-au spus sa scriu pana cand medalionul va rugini.

Mi-au spus sa musc din ciocolata de fiecare data cand cred ca viata e amara.

Si Mi-au spus sa citesc in fiecare zi cate un rand. Si sa scriu cate o poveste. O fantezie pentru fiecare linie coborata din pix. Un capitol pentru fiecare pagina. Si cate o carte pentru fiecare etapa a iubirii.

…..

Robert purta o camasa cu pixeli galbeni. Ea purta o rochita cu buline.

Eram invidioasa pe buclele ei perfecte, pe gulerul lui teapan si pe scrisul lor frumos.

Vroiam sa ajuung acasa, sa citesc tot dintr-o data, sa simt ce simt ei, sa tresar, sa tremur, sa simt.

Dar m-am pierdut pe langa librarii, printre titluri.

Si am uitat jurnalul pe un raft….

…..

Si ei m-au tras de maneca intr-o seara….

Mi-au dat un jurnal…

Si mi-au spus sa scriu!

Cica

Cica eu vreau sa imi lansez cartea… (poate „la apa” ca in librarii nu am tupeu)…

Cica eu vreau sa scriu necenzurat, dar imi e frica de prieteni, ca puricului de aghiazma…

Cica eu vreau sa fac putin din fiecare lucru care-mi place, dar sfarsesc nefacand nimic toata ziua…

Nu puteam sa ma nasc si eu normal(a), ca toti oamenii, sa fiu calauzita in viata de o singura mare si uimitoare pasiune, care sa imi ocupe tot timpul liber, sa imi consume toata energia si sa ma faca sa simt ca am realizat ceva?

Cica sunt o femeie cu de toate: casa, masa, nevast * si copil. Cica am realizat pana la 30 de ani ce altii nu reusesc nici pana la 40…iar altii nici pana la 20…

Cica am avut o afacere. Cica sunt spirit liber. Cica scriu…

P.S. si da, sunt si fericita stapana a unei perechi minunate de motan lenes-caine turbat :))…

Ma simt goala, ca o coaja de portocala fara miez. ca o pereche de cercei facuta in tehnica Quilling…frumos colorata, aparent rezistenta, invidiata de cei care botesc hartia intre degete fara vreun rezultat…dar atat de fragila in contact cu apa…

Cica ar trebui sa ascund unele postari, sa nu…ca sa nu….ca sa nu le citeasca…dar, nu pot. Le-am scos din mine, din mintea mea creata si nu pot sa le dau ignore. Deci sunt libera…

Dar ma macina intrebarea, indoiala, teama ca ma certi. Tu!

Nu mi-am publicat aberatiile, nici nu le-am terminat de insirat pe hartia virtuala. Nu mai cant de mult la chitara. Am uitat cum e sa am unghiile scurte si cu ghearele mele „de doamna” nu pot sa fac nimic.

Cand vreau sa scriu, ma opresc sa vizionez videoclipul…desi il stiu pe de rost…acvariul…plaja, copiii, batranul…nisipul…

Incep sa scriu si apoi plange Vlad; il culc pe Vlad si incepe motanul. Il inchid pe hol…si ma suna mama…Se trezeste copilul si trebuie sa stau cu el, sa ma joc, sa fiu vesela, sa ii spun povesti…apoi vreau sa imi notez povestile…dar in brate imi doarme fiul si pe taste motanul. Blana ma-sii de matza! Am blana in toata casa si cand nu incerc sa scriu, aspir, matur, scutur. Teoretic am menajera. Practic n-o chem decat atunci cand nu sunt plictisita.

Obisnuiam sa am o mica afacere. Imi ocupa mult timp si imi consuma energia. Mancam in nestire si eram vesnic  supla. Acum am un dulap de haine stramte si frigiderul plin.

Cica absenta lui Ian imi ofera timp pentru mine. Cica pe Alex nu l-am vazut de secole.

Cica am vrut sa intru pe blog sa sterg…sa ascund…

Cica o sa imi treaca!

––––––––-

*Nevast = tipul de barbat care considera ca rolul lui in familie se limiteaza la a da buna ziua, un sarut pe frunte si cardul pe mana nevestei. Daca nu e nervos/obosit/ocupat sau stresat sta juma de ora cu baietelul si 4 pe computer. Cand e relaxat, vesel si odihnit sta 5 minute cu mine, 10 cu Vlad si 7 ore pe computer…

Considera ca lucrurile se repara singure (inclusiv relatiile dintre oameni), ca viata  se limiteaza la ceea ce avem in jur si ca tineretea e vesnica.

CICA!

 

eroi de roman

citesc „romane culte” de o buca de vreme…nu stiu ce-mi veni…alex spune ca asa imi place mie sa traiesc in povesti, sa scriu prostii si sa ma gasesc in vreo carte veche. zice ca seman cu o eroina celebra care nu-si poate gasi linistea nicicum…

alex e baiat destept. a citit 3 carti in toata viata lui: cartea de mate, cartea de fizica si almanahul de benzi desenate.

urasc benzile desenate.

citea des „spiderman”…pe care lasam sa cada uneori scrum de la juma de tigara…

radea de mine si de cartile mele si obisnuiam sa ii ard cate una peste dovleac: „na, ma, poate-ti intra si tie cartea-n cap!”

azi stam amandoi cu fundu-n sus, pe cate un fotoliu, si ne inghiontim din cand in cand numai ca sa ne convingem ca suntem inca vii.

Ian a plecat in anglia cu tat-su, iar asta e singur din nou, prost si plictisit.

mi-am tras o carte noua, din 2 volume (vroiam sa zic „buci”, de la „bucati” adica, dar mi-a trecut cheful in 2 secunde cand mi-am amintit ce zi e azi…)

noi 2 suntem eroii dintr-un roman prost si prafuit, deghizati in personaje de va(r)za ale societatii, 2 pustani cosurosi, care toaca banii parintilor intr-un apartament complet utilat, mobilat si suportat de baba(la)ci…

imi iau pachetul preferat si zbor oblic spre usa:

„vrei ceva?”

-„ceva mult, bun si ieftin…”

i-am tras cheile din buzunar si ma arunc in masinuta sa dau o tura, nu am chef de nimic, niciunde, cu nimeni, da m-as tare mai duce printr-un loc anume.

in romane, o imbulineaza toti eroii astia distrati si zanatici…in realitate imi iau o amenda pentru viteza sau pentru pileala.

nimic…nici un „poli- adjectiv” cu care sa ma cert, nici un „complement direct” care sa includa masina in fraza, nici un pusti care sa joace vreun joc, orice, prin fata blocului…

m-am intors.

-„mi-ai adus?”

…”n-aveau!”

-„cum, ma, aerul de exemplu e mult, bun si gratis…”

„o fi, da nu e ieftin!”

i-am trantit o carte in brate si mi-am reluat locul pe fotoliu. gasisem pe jos o matza lesinata de foame. am adus-o sus. miauna enervant prin bucatarie. semineul fals (casa de cretini fara semineu nu exista), scoate sunete de lemn trosnit in timp ce ploaia rece spala geamurile, desenand pe ele, asa la misto, fetze vesele care se cer sterse.

am uitat de matza, tigarile au ramas in masina, masina in parcare, ploua si mi-e frig. alex doarme in fotoliu cu cartea nedeschisa in mana stanga. de undeva dintr-o fila mototolita se aude un zumzait enervant de telefon…ma ridic brusc si fug in camera mea. ma impiedic de prag si ma izbesc de parchet cu o viteza de om nebun.

nu mai pot sa ma ridic. nu mai vreau. telefonul nu mai suna si alex sforaie. am ramas pe podea, cu o mana sub cap si cu genunchii vineti…

la juma de metru mai incolo a intepenit cartea. cand bate lumina din parcare pot vedea reflexia paginii pe parchet. am obosit.

ma intreb care din noi o sa se scoale primul…