fantezii

unde e granita dintre fanteziile „safe” si cele „periculoase”? si nu ma refer aici la chestii porno.

fiecare isi creeaza o lume a lui, o fantezie mai simpla sau mai complexa, in care se lupta cu morile de vant personale sau se pupa cu gagicile inabordabile.

cand devin fanteziile periculoase?

cand e ok sa ii judecam pe altii? cand e ok sa ne sperie un prieten care ne complimenteaza prea mult? cand e ok sa fugim si cand sa mentinem povestea?

well, nu sunt psiholog sau psihiatru sa decid. nu stiu nici macar ce sa spun despre propriile mele aberatii…dar, nu ma impiedica nimic sa vorbesc despre ele…

si nu va ascundeti dupa degete: toti avem fantezii!

eu nu pot sa adorm fara povesti. in copilarie, au fost povesti pentru copii, apoi, aub crescut in ritmul meu…incet, incet, pana s-au transformat in povesti cu femei si in povesti cu barbati.

ma sperie cand un cunoscut, coleg sau prieten imi face complimente. ma sperie atingerile involuntare pe mana, pe spate. ma irita insistentele si atacurile directe la petreceri. ma sperie uneori sinceritatea.

eu cred ca fiecare a fost cel putin o data subiectul principal al vreunei fantezii…

te sperie asta? te face mandru de tine? sigur de puterea ta asupra celor din jur?

„si daca ai fantezii cu prieteni?” well…aici e nitel cam nasol. vorba ceea: „fantezia strica pretenia”…ah, da, cu accent moldovenesc, la dracu!

fanteziile cu prieteni sunt pornite dintr-un iures hormonal, dintr-o plictiseala teribila sau dintr-o lipsa acuta de personaje valabile in jur.

e nasol daca ajungi sa fii controlat de fantezie, sa se transforme in vise, sa iti chinuie noptile cu imagini care devin aproape reale in timpul zilei.

ti s-a intamplat vreodata sa visezi ca dintr-o miscare prost calculata saruti pe cineva pe gura, iar in fix ziua urmatoare, printr-o miscare absolut cretin de prost ivita sa te trezesti fata in fata cu fata persoanei din vis? (ah, da, licente poetice).

evitam fanteziile cu persoane „reale”, adanc inradacinate in vietile noastre,  pentru ca ne e frica sa nu alteram viitorul. sau trecutul. sau amandoua.

ne place sa ne pierdem singuratatile si nesigurantele in bratele vibrante ale unor povesti aberante, dar stim cand sa ne desprindem din ele? stim cum sa fugim rapid fara a ne pierde pantofii, capul si linistea vietii?

stim sa deosebim o fantezie de un sentiment? sau un sentiment de o fantezie?

putem sa ne pastram cureaua inchisa si mintea limpede?

hmmmm….

putem, dar CAT si CATI???

cum putem sti daca noi suntem subiectul vreounei fantezii?

cum o putem opri? cand?

vrem sa o oprim? suntem siguri ca exista?

asta e problema: granita invizibila si insesizabila dintre amabilitate si permisiune.

simtim ca o incalcam, ca ne este incalcata…dar oare simtim sau ne-am dori sa simtim?

stim sau ne-am dori sa stim?

si daca renuntam la fantezii, pe  mine cine ma adoarme???

Mama Natura sau mama lui Sailor Moon???

Anunțuri

nu iti spune nimeni, dar simti….

nu iti spune nimeni cand sa te culci, dar simti ca esti obosit;

nu iti spune nimeni cand sa parasesti un job, dar simti ca nu mai esti dorit acolo;

nu iti spune nimeni cand subtitrarea de la viata ta se termina, dar simti cum literele cad sub pagina;

nu iti spune nimeni cand ti se va rupe tocul in plina strada, alergand spre un examen, proces sau eveniment, doar simti gustul de asfalt si mizeria ce-ti roade palmele;

nu iti spune nimeni ca mergi pe gheata, dar uneori te simti ridicat…uneori…pentru ca de obicei ti se lustruieste gheata in fata pasilor…

nu iti spune nimeni cand urmeaza sa mori, dar stii…iti simti organismul cedand, creierul refuzand sa mai lupte, lumina iti dispare din privire…

nu iti spune nimeni cate trepte ai de urcat spre fericire, doar simti piedicile din drum si scara rasucindu-se;

nu iti spune nimeni ca in spatele tau e o balta, doar te lasa sa aluneci in ea ca sa rada…

nu iti spune nimeni cand iubirea pleaca din semnul tau zodiacal…dar simti frigul si veninul adanc in vene, in inima, in jurul tau, asemeni tremurului provocat de fantome… fantoma a ceea ce a fost relatia din care ai iesit fara sa stii, alunecand incet pe gheata lustruita, coborand in somn treptele fericirii, murind cate un pic in fiecare zi, incercand in fiecare dimineata sa te ridici din balta tristetii, alergand cu tocul rupt in palma, incercand sa aduni in poala bluzei toate literele strambe, lasand in urma slujba pe care nu o mai iubeai -dar poate inca o doreai stabila-, incercand sa adormi -tarziu in noaptea trista si degeaba-, si pur si simplu stii!

TAROM

primit de la Mia. momentan, rezumat…fata e obosita dupa drum. revenim (curand) cu descrierea pe larg:

‎”Cea mai buna solutie pentru dumneavoastra este trenul” (*) spuse aseara un tarom-ist pe numele de botez „Dan”, unui grup de 30 de calatori a caror cursa a fost anulata fara a li se oferi informatii referitoare la urmatoarea cursa sau la situatia („stand by”) celei asteptate. timp de 4 ore oamenii au fost tratati ca niste copii de gradinita, informatiile oferite de cei trei idioti (fatuca de la ghiseu, nenea Dan si superiorul-lui-dan-superior-fetei) fiind contradictorii, incomplete si false. La intrebarea „cum e cu cazarea la hotelul aeroportului?” ni s-a raspuns cu: „doar femeile insarcinate, ca e criza”. Si nu, nu glumea. Noroc de sefa de tura de la ghiseul de bilete (Dana-coincidenta), care a reprogramat oamenii. Si nu, nu a fost pus un avion mai maricel sa preia si pe cei de la ora 9.40 a caror cursa a fost de asemenea anulata, ci au fost reprogramati. primul zbor cu locuri libere fiind cel de azi de la 18.25…
Nesimtire TATAROM, nesimtire crunta!

* rapidul de noapte din buciuresti, plin de golani si falsi handicapati. platiti, frate, bilet de avion pentru a va plimba cu trenul! va recuperati banii inapoi pe bilet. daca aveti noroc. dar vietile, dar afacerile, dar stresul, oboseala, conditiile?

Tarom, cu dedicatie de la mine, TOATE URARILE ROMANESTI DE CAT MAI BINE!!! (ASTA CA SA FIU DECENTA). cat mai pot…

Ca***l si turma

Draga domnule (ce te credeam a fi), nu doar ca imi stergi comentariile care nu iti convin, deoarece continutul lor e prea inteligent si la obiect pentru tine si cititorii tai „turmisti” (licenta poetica, aka de aia cu spirit de turma), dar mai si faci reclama in timp ce te dai curat ca lacrima si cinstit ca icoana.

Pentru a doua oara in 3 luni, am avut probleme cu o companie aeriana. inutil sa povestesc faza, ideea e ca singura compensatie oferita a fost de data asta un meniu la restaurantul din aeroport. Si un minunat „v-am luat in calcul plangerea”.

Pentru ca e inutil sa mai comentez pe blogul altora, la un articol care ma taraie in noroi fara vreun motiv care sa stea in picioare, comentez aci pe blogul meu, in curtea mea, pentru cititorii mei, oameni care au cutia craniana plina…si nu cu faina.

In primul rand, cum bine spunea „Duduia Ana” (cauta coment-ul la „dotari: creier”), compensatiile incep de la 250 euro, deci tu nu aveai cum sa primesti 200!

Apoi, eu, draga „Mihaela” sunt Doamna (si, da, sunt o Doamna, crede-ma), „ies” in europa cel putin o data pe luna, de multe ori chiar de doua, am fix atat timp liber cat vrea muschiul meu sa am, raspund fix la ce comentarii am chef si detest (DAR CHIAR DETEST) spiritul de turma!

Pe „domnu’ cu blogu” il credeam barbat de treaba (chiar daca a mai comis-o pe ici pe colo tot pe blogul domniei sale), pana cand s-a luat de cu*ul meu si de cat de tare sare acesta in sus (numai si numai) pentru ca am scris doua randuri intr-un comentariu la cei 200 de euro primiti fictiv ca despagubire in aeroport, fara sa fiu sarcastica, fara sa il jignesc, fara sa ma iau de altii.

Mi-ai dedicat un post intreg? UAU, m-ai facut VEDETA!

Si cat trafic mi-ai dat! mie si reclamelor de la mine de pe site!

(Halt! da io nam reclame!) Si daca ai fi intrat draga COMENTATORULE TURMIST pe blogul meu ai vazut ca eu ma ocup cu de-ale vietii, inimii si mintii si nu cu zdruncinarea cutiilor craniene goale!

Ti-as scrie mai mult, dar aici la mine in Europa, acolo pe la vreo cateva mii de km de Romania, e o zi frumoasa tare, cu oameni care poate zambesc mai rar, dar gandesc mai mult…

Ma duc sa imi pun cerceii mai cu covrigi de haur…halt! n-am! si sa ma pierd putin printre oamenii cu capuri fara scaune, sa mi se ofere nitel respect si fara sa cer, sa fiu tratata ca o femeie care are dreptul la opinie, sa nu imi sara in cap tot felul de specimene care nici macar nu stiu cum ma cheama, specimene* care nici macar nu stiu de ce dracu mai fac umbra pamantului degeaba!

*) As spune ‘maimute’, dar ma tem de cenzura…muhaha!