De cate ori iubim?

„De cate ori iubim cu adevarat? Cate mari iubiri are un om intr-o viata? Nu era numai una? Si atunci…?”

Si atunci…iubim din nou.

Iubim diferit, traim diferit. Pe varste, pe culori, pe sunete diverse.

……………

Ar trebui sa spun ca fiecare varsta are marea ei iubire…dar, daca ar fi asa, cum de unii iubesc o data si bine? Oare iubesc O DATA sau (de fapt) NICIODATA, cu intensitatea acccea amara, care ne macina, ne distruge si ne recompune cu fiecare intarziere, cu fiecare zambet, cu fiecare raza de soare si cu fiecare nor…

Cei care se arunca in bratele iubirii fara teama, fara regret, fara intrebari si fara raspunsuri, sunt nebuni! Nebuni vii!

Daca traiesti cu teama, traiesti pustiu.

Mancatul, dormitul, muncitul si rutina ne asigura doar supravietuirea. A trai nu inseamna doar a fi capabil sa respiri…A TRAI inseamna A SIMTI, A IUBI, A INVATA, a fi capabil sa risti.

„Cap ou pas cap!”, vorba filmului….

Sa risti din iubire. Sau prostie. Dar sa ai curajul de a risca.

Iubirea….cine pana mea poate defini iubirea? Aveam in plan un post lungggg tare pe tema asta….dar timpul, cheful si viata nu se aliniaza corect pentru a incepe sa-l astern pe…taste.

…………..

Cum stii ca esti indragostit? Cum poti separa pasiunea trecatoare, atractia fizica de iubire? Cum poti separa iubirea de dependenta? Dependenta de nebunie?

Da, FIECARE VARSTA ARE O MARE IUBIRE. Si fiecare mare iubire are TIMPUL EI…dar asta nu inseamna ca un cuplu de 70 de anisori nu mai traieste nebunia. O manifesta mai putin, dar o simte la fel.

Nu ne maturizam niciodata, mimam doar maturitatea…pentru a ne conduce afacerile, vietile si familiile conform…societatii. Lasand la o parte limbajul sofisticat, duritatea aparenta, indiferenta afisata, suntem copii cu totii. Vrem liniste, confort, iubire, siguranta, reconfirmare… Si cand nu le primim incep razboaiele, concedierile, luptele pentru diverse placeri efemere… Inlocuim bucuriile simple ale vietii cu tot ce putem cumpara.

Si fericirea? Si fericirea! Ne-o refuzam constant…cel mai adesea din teama. „Si pe urma?…sunt fericit, si apoi… daca fericirea dispare? daca se stinge? daca e prea mult? daca atat e maximul pentru mine?”

TEAMA e cel mai mare dusman al iubirii. Teama si SINDROMUL SACRIFICIULUI….”pentru ca asa cred eu ca  e mai bine pentru X sau Y”. Dar pentru tine???

…………..

Iubesti de fiecare data cand o privire iti opreste inima, cand uiti sa respiri, cand un sarut iti schimba intreaga perspectiva, cand timpul n-are sens „decat”…cand vrei sa fii mai bun, cand diminetile iti devin nopti si noptile iti devin zile…

…………..

Si „marea dragoste”? Nu stiu…

Tu cum compari? In ani, in zile senine, in numarul de fluturi? Unde se ascunde raspunsul?

In durerea pierderii? Sa iubesti si sa pierzi constant doar pentru a te intrece in dureri?

🙂

Mai bine nu!

…………..

Ia si traieste, simte, invata! Iubirea e complexa, ciudata si nu prea are treaba cu ratiunea.

„Cate iubiri <adevarate, puternice, pentru totdeauna> traieste un om intr-o viata?

Nu stiu…dar le-am trait pe ale mele…pe marginea prapastiei, cu bratele intinse.

Tu?

 

 

ciocolata si dragoste

De ce asociem iubirea cu ciocolata?

De ce asociem prietenia cu ciocolata?

De ce asociem ciocolata cu placerea?

Iubirea e dulce, iubitul iti aduce o cutiuta frumoasa de bunatati gustoase, cremoase, irezistibile. E cel mai simplu mod de a spune „te plac”, „multumesc”, „m-am gandit la tine”, „iarta-ma”, „crede-ma”, „te iubesc”, „vreau sa te vad zambind”, „am vazut ca esti trista”, „vreau sa impart totul cu tine”, „te vreau langa mine”, „esti dulce”…si alte asemenea.

Prietenii ne daruiesc dulciuri in semn de prietenie, pe post de suvenir din excursii, pe post de cadou, la o vizita, la o cafea, sau pur si simplu pentru ca vor si pot…

Placerea….placerea, dincolo de endorfine si chimicale, vine din linsul degetelor pe care a curs/s-a topit crema, din simplul gest al impartirii, din timpul pierdut de celalalt pentru gasirea aromei preferate…Pentru mine, placerea provocata de ciocolata obisnuia sa aiba un nume ciudat: „biblioteca”…

Prima iubire o voi inchide intr-o carte scrisa de mine. O voi dezveli complet si o voi imbraca in praf, ani si adevaruri incomode.

Prima ciocolata am consumat-o zambind, impartind-o cu un iepure drag, i-am pastrat hainuta lucioasa intr-un album, sa nu uit ca a fost „din partea bibliotecii, cu complimente”….

Da, iubirea e dulce…, fragila, sensibila, influentabila de starea vremii, perisabila, frumos ambalata, simpla, prezentata cu surle si trambite, discreta, plina de surprize, o poti cauta, o poti primi, poti cauta zadarnic un anume sortiment…poate aduce bucurie, lacrimi, iertare, tradare…poate fi amara, iute, veche, alba, neagra, marmorata, cu capsuni, cu cirese, cu alune, cu lapte, cu alcool…

Ciocolata poate fi o poveste, o pagina dintr-o carte, o amintire, un moft. Ciocolata poate umple un frigider, un raft de magazin, un magazin intreg…

Iubirea poate fi o fila de poveste, o carte, o trilogie, un film, un intreg univers.

Un zambet de copil…

Ciocolata poate insoti o carte buna, poate indulci o despartire…

Iubirea poate scrie o biblioteca intreaga!

 

„What is love?”

mhmmm….greu!

Iubirea exista in atetea forme si nuante incat e greu de inchis intr-o definitie simpla si seaca.

Pe la 12 ani scriam ca dragostea e atunci cand primesti o pereche de ciubotele. Nu mai stiu de unde pornise asta. Poate din vreun desen animat…

Pe la vreo 24 simteam  ca dragostea e sa privesti un om imperfect si sa stii ca il vrei in viata ta, cu problemele lui cu tot.

Ma intreb ce o sa spun la 36…mai e putin si o sa aflu :p

Ne iubim prietenii, colegii, parintii, copiii, partenerii de viata, bunicii.

Iubim pentru o clipa, o luna sau o viata.

Credem ca iubim, suferim, trece. Vom sti sigur vreodata daca am iubit???

Iubim intens, iubim suav, melancolic, cu pasiune…

Iubim???

De ce ne temem sa ne definim  sentimentele?

De ce ti-e teama sa ii spui unui om ca il iubesti?

De ce nu ne asumam riscul?

De ce ni se pare aiurea sa daruim flori, sa daruim din timpul nostru celor dragi, sa ii imbratisam atunci cand  vrem asta, sa reconoastem ca ne lipsesc, sa in infruntam pe cei care au alte pareri?

Nu stiu cum sa continui postarea asta. Nu stiu daca sa vb despre mine sau despre oameni in general.

Sa va spun ca eu cred in prietenia sincera dintre doi oameni de sex opus? Ca eu cred ca poti iubi un om pentru ceea ce este el si nu pentru ca te atrage fizic?

Mi-ati spune ca atractia exista, dar ca e reprimata.

Conteaza???

Atat timp cat sufletul imi cere sa pastrez anumite persoane in viata mea (indiferent daca prima prietena isi mai aminteste de mine sau nu, indiferent daca un prieten e atras sau nu de mine, indiferent daca un om drag imi scrie mesaje de sarbatori din politete sau din suflet), ma doare fix in cot de parerile altora!

„De ce argumentez daca nu imi pasa?”

Pentru mine, pentru voi…pentru cei traiesc fara aripi.

Nu stiu. Cand simt scriu. Cand scriu simt.

Cat de mult iubesti o persoana? „Afli abia dupa ce o pierzi” ar spune unii. „Iti dai seama cand persoana in cauza nu te mai iubeste”  ar spune altii. Nu stii niciodata cred eu.

Omul nu e robot sa aiba totul programat, sentimente la portie si portiile egale.

Iubirea se termina???

„Iubirea se transforma” spunea profesoara mea de limba romana prin clasa a doispea. „Se transforma in respect, in admiratie, in prietenie. Pasiunea e cea care se potoleste. Iubirea, senzatia ca lumea ta nu poate ramane intacta cu o piesa lipsa, asta e un sentiment de cursa lunga”.

-Si fantomele din trecut, cu ele cum te descurci?

” Aici depinde de puterea fiecaruia de a-si ordona prioritatile”.

…………..

Am trait iubirea atat de intens si in atatea forme incat revin mereu si mereu la ea ca tema, dar nu sunt nici experta in relatii si nici in controlul inimii.

Stiu doar ca pot iubi in mii de feluri.

Si poate, candva, undeva, cumva, te-am iubit si pe tine!

Cine iubeste si lasa…

Poate cineva sa îmi spuna de ce îi parasim pe cei pe care îi iubim? (*)

De ce ALEGEM (alegem, oare???) sa ii abandonam in favoarea banilor, constransi de parinti sau agasati de „gura lumii”???

Oare i-am iubit suficient? Oare ne-a fost teama? Oare nu ne-am considerat suficient de buni?

Poate ca i-am parasit fiind bolnavi. Ne temeam de un viitor sumbru si plin de spitale. Pentru noi, pentru ei.

Poate ca i-am parasit din concepte gresit adaptate despre religie, viata si iubire.

Poate a fost un simplu capriciu, o simpla revolta de moment, care a ajuns sa ne coste prea mult in final.

Oare am fi procedat diferit daca ni s-ar fi spus la momentul potrivit ca suntem idioti???

………….

Poate ca de fapt iubirea chiar trece de pe o zi pe alta. Poate ca azi te iubesc de nu mai am stare…iar maine ma trezesc rece si indiferent/a… Asa crezi?

„Manole nu s-a zidit pe sine, ci sufletul ce il iubea” -citat dintr-un „mare clasic in viata”. Dar DE CE?

Ce ti s-a promis dragul meu „Manole„, mai important decat iubirea???

Iti tin banii de cald noaptea? Te pierzi dimineata la rasarit in adancimea unei sticle de vin? Iti fierbi mintea in jocurile de cuvinte ale subalternilor???

………….

Pare ca e ceva personal, nu-i asa? Pare desprins din mine, din suflet, din tacere, ca un repros tardiv adresat unui carierist convins. Pare…?

………….

Iti traiesti viata, te lasi dus de val, dezmierdat de cate un nou rasarit, intristat de fiecare apus si mangaiat de fiecare cladura umana care te cuprinde fie si o clipa. Ai nevoie sa fii alintat, iubit, sau doar admirat. Te complaci sa traiesti asa, ignorand, uitand, acoperind cu altceva.

Si valurile vin si pleaca, impingandu-te in bratele dragi ale cuiva nou. O noua iubire, o noua iluzie, un nou proiect.

Si cand noul design isi cere jertfa ce faci?

Mai zidesti o persoana?

………….

Si ajungi sa te trezesti singur. Cu soarele jucandu-se pe pereti, aproape de miezul zilei, aproape de miezul vietii, sa ai un palat frumos, o mina de diamante cu o armata de pitici bine dresati, un animal de companie…sau mai multe…, un munte de haine de firma, sa mirosi numai a parfumuri „fine”, te trezesti pe iahtul tau de vacanta, frumos si inca in forta, dar singur.

Si intr-un laptop prafuit (la dracu, nu mai merge sa spun „cufar” in zilele noastre!), un pachet vechi de poze cu ziduri…

………….

Si ajungi sa te trezesti intr-o casa decenta, cu un om  frumos alaturi, poate cu unu-doi copii, urmand drumul ce ti-a fost indicat, dar cautand cu infrigurare cufarul vechi.

………….

Si ajungi sa te intrebi, oriunde ai fi in prezent, cum ti-ar fi fost viitorul cu un pic de curaj din trecut…

Si daca nu ti-ai pus niciodata aceasta intrebare, esti un fericit!

„Dar daca”…

 

 

 

–––––––––––

Nu obisnuiesc sa scriu cu diacritice…imi taie din avant, imi strica ideea si concentrarea…pun numai unde ma irita lipsa lor…

Si NU, NU cred ca poate cineva sa explice DE CE.

nu iti spune nimeni, dar simti….

nu iti spune nimeni cand sa te culci, dar simti ca esti obosit;

nu iti spune nimeni cand sa parasesti un job, dar simti ca nu mai esti dorit acolo;

nu iti spune nimeni cand subtitrarea de la viata ta se termina, dar simti cum literele cad sub pagina;

nu iti spune nimeni cand ti se va rupe tocul in plina strada, alergand spre un examen, proces sau eveniment, doar simti gustul de asfalt si mizeria ce-ti roade palmele;

nu iti spune nimeni ca mergi pe gheata, dar uneori te simti ridicat…uneori…pentru ca de obicei ti se lustruieste gheata in fata pasilor…

nu iti spune nimeni cand urmeaza sa mori, dar stii…iti simti organismul cedand, creierul refuzand sa mai lupte, lumina iti dispare din privire…

nu iti spune nimeni cate trepte ai de urcat spre fericire, doar simti piedicile din drum si scara rasucindu-se;

nu iti spune nimeni ca in spatele tau e o balta, doar te lasa sa aluneci in ea ca sa rada…

nu iti spune nimeni cand iubirea pleaca din semnul tau zodiacal…dar simti frigul si veninul adanc in vene, in inima, in jurul tau, asemeni tremurului provocat de fantome… fantoma a ceea ce a fost relatia din care ai iesit fara sa stii, alunecand incet pe gheata lustruita, coborand in somn treptele fericirii, murind cate un pic in fiecare zi, incercand in fiecare dimineata sa te ridici din balta tristetii, alergand cu tocul rupt in palma, incercand sa aduni in poala bluzei toate literele strambe, lasand in urma slujba pe care nu o mai iubeai -dar poate inca o doreai stabila-, incercand sa adormi -tarziu in noaptea trista si degeaba-, si pur si simplu stii!

Din cugetarile tineretii…

gasii azi, in camera copilariei mele, printre multe amintiri frumoase, urate, prafuite, adormite si vii, textul ce urmeaza:

„Incearca sa reflectezi asupra iubirii si iti vei pierde judecata”

Sunt momente in viata noastra in care trebuie sa luam decizii ce ne vor afecta intreaga viata. de cele mai multe ori trebuie sa renuntam la un vis in favoarea altuia…sa alegem un liceu, o facultate, locul in care ne vom petrece vacanta….si, oricare ar fi alegerea facuta, vom regreta mereu cate ceva.

in cazul meu a fost alegerea sortii, sau poate ca in mod inconstient, a fost alegerea mea. a fost facultatea…dar cea mai grea alegere e alegerea persoanei langa care iti vei petrece restul vietii. si aceasta alegere este grea, deoarece intervine mereu intrebarea: „ce inseamna de fapt iubirea adevarata, cum pot fi sigur ca e ceea ce simt acum si nu ceea ce am simtit candva, pentru altcineva?”

Se spune ca intalnim iubirea adevarata o singura data in viata…si atunci de ce spunem ca iubim din nou? ca iubim ACUM mai mult decat altadata?

Iubire adevarata, „iubire unica”, cu incercari de retraire a unor secvente din trecut…

Si cand ceea ce reprezinta „trecutul” iti defileaza prin minte si prin fata ochilor, cum mai poti spune ca „prezentul e unic”, ca aceasta ULTIMA (???) iubire e acea „IUBIRE ADEVARATA” care te-a obsedat mereu?

Iubirea e un sentiment nascut din ganduri, ganduri ce urmeaza unei imagini ce ti-a ramas imprimata pe retina…imaginea unui zambet, a unei priviri care ti-a facut inima sa bata mai tare pentru o secunda…Sau poate fi Dorinta…

Si aici apare intrebarea: iubirea adevarata e ceea ce ai simtit demult, in epoca primului sarut, a primei atingeri, a primei priviri, acel sentiment de liniste si pace, acea fericire copilareasca, SAU pasiunea din „prezent”, sarutarile care nu te lasa sa respiri, imbratisarile pasionale si noptile pe care le pierzi amintindu-ti???

Ce e mai important pentru tine: amintirea a ceea ce „a fost” , cu vechile scrisori de dragoste, sau parfumul prezentului, concretizat in alte scrisori, biletele si cadouase? Daca poti sa le separi in inima si in minte, lasand trecutul in urma, in umbra, uitandu-l, de ce atunci,  in sertarul biroului tau, trecutul si prezentul sunt amestecate? (si trebuie sa recunoastem cu totii ca avem prin sertare cel putin o amintire „prafuita”…)

Vom putea sti care e adevarata IUBIRE doar atunci cand in sertarele mele, ale lui, sau ale voastre, va fi ordine!

Si poate ca aceasta „clipa a revelatiei” va sosi prea tarziu… cat de tarziu?

„Poate intr-o alta viata!”

……………..

Cum poti opri frunza ce cade/ din pomul care s-a uscat?

Cum poti opri nisipul, care,/ de valuri verzi este purtat?

          Cum poti opri ceasul ce bate/ in fiecare clipa-o zi, 

          Cum poti schimba in lume toate, cum fericirea poti gasi?

liant universal

care e liantul pentru vaze sparte?

‘ce e iubirea?”

aud tot mai des intrebarea asta, recent mi-a pus-o ron. (ah, Doamne, suna porno, dar asta e limba romana, nu stau acu sa caut sinonime….)

iubirea e (spun sectantii) „ca o banda adeziva…prima oara se lipeste foarte strans, a doua mai putin si tot asa pana cand ajunge sa nu se mai lipeasca deloc…”

nu spun sa iubim si sa imbatranim acolo, ci sa respectam.

cand nu mai iubim, plecam. ANUNTAT!

cand nu mai respectam, plecam. CIVILIZAT!

cand nu mai stim ce e ce noi, discutam. IMPREUNA!

…………….

iubirea e liantul universal al povestilor comice, tragice si dramatice, dar vaze sparte nu mai lipeste.

e ca in piesa aia-zi-i film-is-varza: „alice nu mai locuieste aici”…

……………..

„am un pitic pe creier care ma tine rational…ii zice constiinta…”

well, Ron, toti ar trebui sa avem, dar unora le lipseste cu desavarsire. o fi la pascut…

ca-n piesa fara zahar: o fi si el, ca piticu’, „c-o mana in alta lana…” (ce ma mai hlizeam de piesa asta la birou cand n-aveam treaba!)

…………….

„mie imi place sa fiu aici”….tie unde iti place sa fii? ce presiuni si temperaturi iti place sa reglezi?

suna porno? am un unchi instalator…

……………

liantul vietii e iubirea, liantul iubirii e mintea.

…………..

„de nu pacatuieste cineva mai intai cu mintea, nu va pacatui nici cu fapta” (iarta-ma, Parinte, ca te citez asa tam-nesam!)

………….

si, ca un fel de incheiere, mergand pe ideea de „aici nu avem carne-alaturi nu avem peste”,

lipici, vaze si globuri de cristal gasim la magazinul universal (evit reclama), aici gasim doar iluzii.

iubirea, iarasi iubirea…

…si cati copaci au fost pusi pe foc pentru ea!

cu versuri scrise-n scoarta, cu foi mazgalite, cu furii acoperite de lungi pete de cerneala, cu blesteme arse-n ceara, cu magii vechi, cu suferinte noi…

si pentru ce?

pentru cateva clipe in care iubirea iti zambeste tamp?

urasc iubirea!

urasc sa iubesc!

m-am saturat s-o tot insir pe mii de foi…si apoi, io pentru cine scriu? pentru mine, pentru VOI? voi, CARE???

mia si iepuru…

iubirea e o chestie de gust…iar mie nu imi place gustul sarii de pe obraji…

iubirea e o chestie de politici si combinatii mai mult sau mai putin chimice…

politica nu-i de mine, iar la chimie abia ma taram prin liceu…

………

„sa fii iubita!”…ce formula stupida!

decat sa ma iubesti si sa ma faci sa sufar, mai bine lasa-ma neiubita!

……….

„iubeste-ti prietenii!”…ca doar si ei te iubesc pe tine…unii mai ortodox, altii mai in stil musulman…

si cutitul ala de mi l-am scos recent din spate era pictat cu stelute si imi zambea prietenos din spatele unui aparat de pozat gravat pe maner…

……….

„iubeste-ti dusmanii!” aici e ok. macar de la ei stii la ce sa te astepti.

……….

nu ursasc iubirea de dragul urii, cum nu iubesc ura de dragul iubiri…nu imi plac trandafirii pentru ca sunt „trendy”, ci prentru ca au „o suta de petale”; nu imi place soarele pentru ca iubesc sa merg dezbracata, ci pentru ca e cald si ma minte frumos o vara intreaga….nu iubesc luna pentru ca e rotunda, ci o urasc pentru ca e rece…

……….

iubesc si eu, ca omul normal, la randul meu, paralel cu al tau.

……….

am iubit si desi tu nu m-ai pierdut, eu m-am pierdut, am fost pierduta, si m-au regasit altii, m-au recompus din bucati si acum incerc sa nu ma sparg in bucati.

urasc puzzle-ul cu mii de bucati, urasc schimbul de carti pe sub mana, urasc pajistea cu oi!

………..

alex imi spunea multe, avea dreptate sa ma certe…dar nu il ascult niciodata.

obisnuim sa ne ignoram intens.

il tin pe vlad in brate si ma intreb cum o sa ii spun ca il iubesc. o sa creasca, o sa plece si o sa (re)devin o baba cu o matza.

……….

iubirea e o stare de moment, un moment fde nebunie intre 2 pahare de vin, un moment de extaz intre doua picioare fine si calde, un moment de respiro intre doua slujbe obositoare…

iubirea e un basm modern.

iubirea e o minciuna.

……….

„si-n basme?”

-si-n basme! tu n-ai citit niciodata cu atentie? ia o carte in mana….o sa vezi zane, imparati si averi; lacomii si incantari de moment, prostie si dezmat….

si doua cuvinte legate de gat cu o piatra.

………..

-auzi, da tu mi crezi in ele?

………

si curcubeul rasarea frumos peste oras, ca si cum nici n-ar fi plouat vreodata, cu-o fata de inocent nestiutor, cu vantul alergand prin el si cu neuronul meu prins intr-un raspuns sifonat:

Nu Stiu!

4 prietene….

nu, nu e vorba nici despre o poveste cu blugi calatori si nici despre o poveste cu sex in oras (prea mult, adica:p)…si nici macar despre vreo bila neagra.

e vorba (acu si aici) despre o dilema a mea, cat se poate de reala, vizavi de 4 prietene (cat se poate de reale, care nu e eu in 4 situatii), care au cate o povestioara…

interesanta!

– prima, isi vede iubitul o data pe luna. da-l vede, e al ei, il are, il pastreaza, o iubeste.

– a doua, il vede o data pe saptamana. il asteapta, il iubeste, il viseaza, dar saptamanile nu-i apartindecat intr-o alta lume…

– a treia, il vrea, poate ca l-ar putea avea, il iubeste, il uraste, il alunga, il cheama, il vede o data pe trimestru…maxim. cred!

– a patra il cheama fara sa vina, il cauta fara sa vrea, il roaga nici ea nu stie ce, il vede in amintiri, nu-l urmareste niciodata cand el ii vorbeste, il vede unde nu este si il evita cand l-ar putea vedea.

o data sau de 2 ori pe an, viseaza la fel ca celelalte.

acum dilema mea ar fi cam urmatoarea:

CARE DIN ELE E CEA MAI (ne)FERICITA? de ce?

pare simplu? nu-i! pe bune ca nu!