Pierdem timpul

Ma trezesc in fiecare dimineata cu ideea ca pierd timp daca dorm.

Pierd din timpul de munca, pierd din timpul de relaxare, pierd timpul visand in loc sa traiesc…

….

De unde toata nebunia asta cu pierdutul timpului???

Pentru ca AZI trebuie sa termin un tablou?

Pentru ca maine trebuie sa predau o lucrare?

Pentru ca joi va trebui sa fac ordine in casa???

Si cand termin? Apare alt tablou, alta lucrare, alt strat de praf, alt teanc de haine de spalat, alt teanc de facturi de platit, alt…STAI!…alt om de vazut…

….

Muncim in loc sa iubim, caci de iubit vom avea timp mai tarziu…si in fond, ce atata batut de apa in piua cu iubirea asta? O simpla (well, nu chiar atat de, dupa parerea mea, dar..meh…) reactie chimica! O pierdere de timp! O piedica pe scara spre succes in afaceri, factorul X in relatia cu familia, o slabiciune, ceva caracteristic oamenilor slabi. I U B I R E A, iubirea….nu e pentru cei de sus, iubirea e a muritorilor de rand…si cine naiba ar mai vrea sa fie MURITOR…de rand

Iubirea nu tine de cald, nici de foame…nici de sete….(ba da, poate de sete…de sete de viata, dar viata nu e pentru cei ce muncesc…viata e un lux pe care banii nu il pot cumpara, viata e ceea ce se intampla in jur in timp ce suntem prea ocupati sa ne gandim la viata buna de dupa

Cum sa pierzi timp strangand in brate femeia iubita? Cum sa pierzi timp privind un film in timp ce el iti doarme in brate? Cum sa pierzi timp dimineata cu vorbe dulci si sarutari?

Banul vine muncind. Muncind aliniat, mecanic, dar cu o imensa placere. Muncim cu drag si spor, sictir si sete de viata, dar n-avem timp de stat, de imbatat cu apa rece  a unui basm posibil.. Muncim…

…..

Uitam ca tineretea, iubirea, oamenii, toate acestea trec. Se ofilesc, dispar, raman in urma.

Pierdem timpul gandind, crezand ca un drum gresit ne va face sa pierdem mai mult timp pretios decat acel scurt….mileniu de tocare a problemei…. A ne gandi e o treaba, a ne fi frica de decizii, e o cu totul alta!

Pierdem timpul plangand, in loc sa ne adunam si sa mergem mai departe. Pierdem timpul judecand, in loc sa intelegem si sa ne vedem de borsul de pe propria plita. Pierdem timpul inventand probleme, in loc sa le rezolvam pe cele reale.

Stiu! Si eu pierd timp..scriind, visand (si da, visez mai mult decat traiesc, scriind in gand, traind in vis, visand ca traiesc). Pierd timp spunandu-va voua sa nu mai pierdeti timpul, sa le spuneti celor dragi ca va sunt dragi, sa le oferiti caldura voastra celor ce o asteapta, sa luati decizii, sa invingeti teama, sa va traiti viata, sa nu considerati ca viata este eterna si timpul este o bucla!

Momentele pierdute nu se mai intorc, lacrimile curse nu fac privirea mai clara si obrazul mai fin, iar cei lasati in urma raman de cele mai multe ori in trecut!

Uitam, uitam ca scopul nostru in viata e altul. Uitam, IGNORAM…pana cand, singuri si tristi, cazuti in genunchi la capatul iernii, privim in urma.

Cu totii am vrea ca timpul sa fie elastic. Ba nu! sa fie o cheie. O cheie prinsa de gat. Sub un cap bine infipt intre umeri…

SA NU IL MAI PIERDEM!

Anunțuri

Suflet pe nisip

As vrea sa imi inchid sufletul intr-o clepsidra….sa il las sa curga, putin cate putin.

Astepti sa curga nisipul, sa scoti plicul de ceai din cana….3, 4, 5 minute. Dar la fiecare golire a clepsidrei de 3 minute, intorci jucaria.

Nu stim sa fim rabdatori, nu stim sa fim punctuali.

Si sufletului ii pasa fix in cot de noi si de masura timpului nostru terestru.

Aberez iar, asteptand sa cada noaptea, desi abia e pranz.

Dintr-o clepsidra poti face un motor. Un soi de perpetuum mobile… Un motor care nu zbarnie, care toarce incet.

Ce vezi intr-o ceasca de nisip? Vezi marea, vezi cerul? Vezi scoicile sparte?

Adaug apa. Si vad inceputul unui castel placat cu scoici. Fragil, dar frumos! Durabil, daca il protejezi de valuri.

Mi se invarte in cap o clepsidra. Astept sa scot plicul din ceasca si sa simt aroma. Fructe de padure in ianuarie…intr-o dimineata cu cer intunecat si grade multe.

As vrea sa fie vara. Sa fiu desculta si sa alerg pe nisip. Sa alerg dupa pescarusi, sa intind mainile spre ei si sa ma opresc razand.

M-as uita la valuri, pana m-as plictisi de reflexia lunii in apa….si apoi as simti ca sunt vie, si ca timpul fuge.

As vrea sa imi inchid mintea intr-o clepsidra, sa las sa umble liber doar cate un gand!

brittany murphy, anca parghel si „azi”

am decis azi, din nou, pentru a nu stiu cata oara, sa imi scriu povestile. adica macar una

anul asta au murit o gramada de oameni buni, de „vedete” adevarate.

mi-a placut mult brittany, am descoperit-o in filmul „uptown girls„. avea un chip inocent, ca de copil pierdut intr-o piata mare, prea mare pentru ea.

pana si nenea ashton k. zise despre ea ca era ca un ingeras.

am citit ieri dimineata despre infarctul ei si mi-am dorit sa cred ca o iau razna ziarele de la noi, ca e o gluma proasta, o informatie gresita, un preinfarct macar…

pe anca parghel am descoperit-o intr-un maxi-taxi imbacsit, pe drumul de la fostul job spre casa, dupa vreo 40 minute de asteptat prin statii…era vara, era zamorena si mi-a placut. mi s-a parut o voce remarcabila, straina.

am aflat apoi ca e romanca. canta jazz. are succes, dar la noi nu o stiau multi.

am cautat pe youtube. am gasit. am ascultat.

mi-am schimbat apoi job-ul, si am dat radio-ul din maxi pe un playlist din birou.

apoi a murit

nici nu stiam ca era bolnava atat de grav…nu stiam nici de problemele mele de sanatate.

apoi am aflat de ambele.

…..

au urmat alti oameni buni, actori de la noi, „de la ei”, apoi m. j.

apoi alin.

ar fi trebuit sa termin cartea la care lucrez de vreo 5 luni, dar n-am putut. m-a parasit forta interioara la fel cu m-a parasit inspiratia.

totusi, azi m-am trezit cu chef de a scrie. voi asterne povestea pe foi de dictando, o voi lega cu o pamblica, asemeni unei scrisori, si i-o voi inmana destinatarului.

azi avem totul, dar maine nu ne garanteaza nimeni nici macar o portie de timp...

„azi” e singurul timp care ne apartine

„azi” n-a murit nimeni!

schimbul schimbarii schimbarilor…

in viata fiecaruia apare un moment, 2, 3, etc, in care simte nevoia sa schimbe ceva, sau tot, sa o ia de la capat, pentru a nu-stiu-cata oara…

poate fi o decizie la nervi, la rece, proprie, dupa indemnul cuiva drag, sau nu, buna, rea, potrivita sau nu.

eu incep intotdeauna cu parul.

ii schimb usor nuanta.

ultima data m-am enervat in negru.

dar, exact ca in bancul lupului, nu se schimba decat blana si altceva nik…

de fiecare data ma intreb daca ar trebui sa fiu maqi buna sau mai rea.

mai rea de atat inca e posibil, deci e totusi o decizie de luat.

unii isi imagineaza cum ar fi sa se intoarca in timp, sa schimbe un moment, sau 2, sau 3, sau pe toate…

dar cine are tupeu sa puna pariu cu mine ca daca s-ar intoarce ar fi prea las sa mai schimbe ceva?

nu suntem niciodata multumiti cu/de ceea ce avem, dar ne temem de necunoscut mai ceva decat de fericire…

ajuns in momentul decisiv, te-ai intreba daca sa retraiesti ceea ce stii deja sau sa te abandonezi „destinului”. dar tot „destinul” putea sa te aduca frumos-frumusel si in starea din care ai vrut sa evadezi initial.

nu e nici o concluzie…e doar eterna problema a timpului, a acelui „dar daca” amplificat zilnic de filme, reviste si muzici placute…

TU ce ai schimba? Crezi ca ai avea curaj sa schimbi ceva?

Momentul „x”, la timpul lui a fost doar o chestie de sansa ratata sau luata, ca atunci cand dai cu banul. ACUM ar fi o decizie. Iar deciziile sunt pentru cei care au „cojones” serioase!

Se baga careva la pariu?

Nu de alta, dar am visat as-noapte cum se asambleaza Masina Timpului…

fiecare lucru are timpul lui…

indiferent daca e vorba despre florile si fructele care NU infloresc/se coc in extra-sezon in tara noastra draga, de cuvintele pe care nu ai curaj sa le spui, de examenul pe care nu ai curaj sa il dai, sau de hainele pe care le-ai uitat intr-un sac in dulap…

am vazut narcise, de vreo saptamana incoace, si cum ele reprezinta idealul meu de floare (bine, bine, nici trandafirii nu ma deranjeaza…), am decis sa merg cu tupeu sa caut buchete la juma de pret.

n-am gasit…decat extra-lungi, la triplu-pret…asta este…

m-am inarmat cu 3 fire si o punga de legume autohtone (m-au saracit narcisele, de unde bani de rosii turcesti???) si am plecat in pas obosit spre casa.

sambata trecuta, niste cuvinte trebuiau spuse, inghitite sau ingropate.

partea cu „la multi ani celor cu nume de floare cu ocazia Floriilor la Catolici” a ramas nespusa. din uitare. partea cu sentimentele unei ea pentru un el, idem. partea cu mintea lui parelela cu ea, idem.

in schimb, nu au putut fi inghititi „porumbeii” din alte intamplari de zi cu zi, apropo de tara in care traim.

de ingropat, am ingropa cu bucurie unele fraze, daca nu le-am dezgropa ca niste zombilezi cretini, in noaptea imediat urmatoare…

despre examene, stim cu totii cum sta treaba…iar aia care s-au lovit de lipsa sinapselor intre neuronii imbatraniti si presati sub tonele de informatie inutila depozitata peste farama de utilitate cautata, stiu despre ce e vorba…

pentru ca desigur, si in privinta teoriei, tot in romania traim!

in dulap am facut ordine pur intamplator. ocazie cu care mi-am gasit rochia de gala plina de dungi colorate, ca si cum frati-miu ar fi luat in pruncie o paleta de acuarele si ar fi aruncat cu prastia cate o pata colorata ici-colo, pata care s-a scurs cu darnicie pe tot materialul, de sus pana jos…

intai m-am scarpinat in cap.

apoi m-am enervat.

apoi am urlat la frati-miu. care mi-am amintit intre timp ca nu mai e prunc de ceva vreme incoace…

apoi am bagat rochia in chiuveta sa testez efectul apei asupra materialului.

bingo!

iese!

am umplut cada si am mutat temporar rochia inauntru.

acu e pe sarma.

fiecare lucru are un timp al lui.

pe care daca il depasesti, incepi sa expiri.

dupa un numar de „x” expirari consecutive sau concomitente, incepi sa intelegi.

si atunci iti bagi sutul in melancolie, iti scoli dracu capu de pe perna si il muti mai aproape de parc, atasat de corpul care taraie dupa el o pereche de role, iti iei cainele la plimbare sa se incolaceasca in jurul unui stapan de dalmatian mioritic, iti iei cardul si fugi sa cumperi detergent-de-ala-minune-de-care-poarta-tantele-din-reclame-in-poseta-cand-intra-in-discoteci, deschizi messu, scrii un offline cu toata forta si furia, dai ignore si iti inchizi telefonul…

fiecare lucru are timpul lui…

timpul expira, dar nu se termina…nu inca…