Sexy si draga

Citeam prostii pe net cand m-am izbit (inca o data) de o veche idee: persoana draga iti ridica parul de pe mana sau  nivelul de trai, la o simpla atingere.

Conteaza ce porti? Cum arati in acel moment?

„Imi e tare de ma doare” datorita fustitei sau datorita fetitei?

….

Pai, daca ar fi de vina fustita, ti-ar flutura steagul la fiecare femeie cat de cat aratoasa. Adica mai tot timpul. Toti  barbatii sanatosi ar face coada la medici…

Daca ar fi de vina muschii din camasa si nu zambetul  animalutului, ar fi mai multe cabine in buda barului decat locuri la mese….

….

„Rochia asta te face mai…..”, „ce pi…tpalac e rochia asta!”….”ba, da ce fund misto iti face perechea asta de blugi…”

Ma scuzi, draguta, dar fundu’ mi l-o facut natura (cel putin mie, ca poate voua vi-l face nitel si mersul la sala…), rochia aia nu face decat sa sada pe mine, si poate am nimerit marimea potrivita…

….

Te intrebi uneori  de ce urata aia (recunosc, ma intreb si io de multe ori, ca doar sunt aroganta) e cu frumuselul ala. Sau de ce bunaciunea aia e cu mititelu’…

Persoana care te iubeste, indrageste (sau cum altfel iti e confortabil sa spui), te considera sexy si in pijamale, si in capot si in rochia „aia mizda…”. Si in pantaloni scurti, si in costum, si in tricou… (Si cu aroma de ceapa, si cu aroma de usturoi, si cu respiratia aia cretina pe care o avem dimineata). Pentru ca cel care te iubeste stie cum arati. Orice material si croiala bine aleasa nu e decat un bonus. Sau mai multe.

Si daca azi esti mai frumos/frumoasa decat in alta zi, e pentru ca zambesti. Pentru ca „rochia noua” sau „camasa preferata” se aseaza frumos pe trupul tau care freamata. Ochii lui zambesc, molipsiti de zambetul tau. Buzele ei schiteaza un zambet, molipsite de zambetul tau. Si in loc sa ii spui ca te bucuri ca il/o vezi pur si simplu, ii admiri tinuta. Si te bucuri. Ca ii place.

Fara sa ii spui si fara sa-ti spuna.

….

Ti-e sexy sau ti-e drag/a???

 

Anunțuri

„Daca te prind…”

Nu am mai scris de mult…

Am uitat sa scriu, am uitat sa alunec pe taste…noroc de Silva…ar trebui sa le cer bani pentru reclama…

As vrea sa scriu o poveste…dar mi-am pierdut recent fetita. Si coerenta. Si viata.

As fi avut o pereche frumoasa…Vlad intelege….a inteles tot….

E trist si nu despre asta as vrea sa scriu.

….

Imi fuge mintea catre ceva frumos, catre copilarie, catre sosetele umplute cu cirese inca verzi, furate din gradinile din cartier. Am crescut intr-un cartier cu multe case. Cu multi copaci. Cu flori si fructe. Si copii nebuni, asa cum nu mai vezi acum. Pe vremea mea, copiii cadeau din copaci, nu pierdeau vieti in jocuri.

Obisnuiam sa fur din placere, mai mult decat din necesitate. Si dupa intalnirea cu Mia, obisnuiam sa fur pentru ea. M-a fascinat mereu…si am incercat sa o castig, sa o pastrez in viata mea, desi nu intelegeam niciodata ca ea era acolo PENTRU MINE, pentru fata, femeia, care a oprit intr-o dimineata geroasa de ianuarie sa o conduca pana la scoala… credeam mereu ca ea e acolo pentru NFS-ul din calculatorul lui Alex, pentru ciocolata pe care i-o ofeream de fiecare data, pentru plimbarile in masina mea lucioasa…nu m-am gandit niciodata ca m-ar putea iubi cineva pentru MINE. Asa, pur si simplu. Pentru ca exist. EU… Am aflat asta tarziu, prin 2015, cand …cand!

….

„Nici nu m-am indragostit de tine…prea devreme”…..obisnuia sa imi spuna Nick in copilarie. Si am crezut mereu ca  nu pot fi iubita.

„Iubirea sta in gesturile marunte”,  spunea Alex, inainte sa plece si sa ma lase singura in lumea asta mare.

….

Imi amintesc o poveste, un laitmotiv care ma face sa rad…

Incerc sa respir in fiecare zi, sa trec peste, sa ma bucur de clipe….si clipele se inghesuie in mintea mea, oricat le-as alunga…se inghesuie in paharul de bere, ma gadila pe gat si imi urca incet in creier, cate o idee in fiecare bula de acid, cate un rand in fiecare inghititura de culoarea chihlimbarului…povestile se descompun si se amesteca, asemeni unei tablou semnat de Dali…asemeni unui suprarealist „mic dejun in blana”…asemeni unui…apus pe malul unui lac, intr-un leagan, in racoarea serii, cu o patura pe solduri si cu o caramida de sub care tot incearca sa iasa un greiere, pe suflet…

….

„Cred ca mi-ai furat niste mere din curte cand eram copii…sunt sigur…si mi-am promis ca daca te prind…”

Stiu sigur ca am furat zarzare din curtea ta. Si flori. Trandafiri rosii si roz. Stiu sigur, pentru ca iti recunosc gardul… L-am mai sarit in trecut si imi amintesc bucati de scandura vajaind pe langa urechile mele…si cred ca era si un mar…cu mere verzi si acre….

La fel de acre. Dar verzi!

….

„Daca te prind!…”

Pierdem timpul

Ma trezesc in fiecare dimineata cu ideea ca pierd timp daca dorm.

Pierd din timpul de munca, pierd din timpul de relaxare, pierd timpul visand in loc sa traiesc…

….

De unde toata nebunia asta cu pierdutul timpului???

Pentru ca AZI trebuie sa termin un tablou?

Pentru ca maine trebuie sa predau o lucrare?

Pentru ca joi va trebui sa fac ordine in casa???

Si cand termin? Apare alt tablou, alta lucrare, alt strat de praf, alt teanc de haine de spalat, alt teanc de facturi de platit, alt…STAI!…alt om de vazut…

….

Muncim in loc sa iubim, caci de iubit vom avea timp mai tarziu…si in fond, ce atata batut de apa in piua cu iubirea asta? O simpla (well, nu chiar atat de, dupa parerea mea, dar..meh…) reactie chimica! O pierdere de timp! O piedica pe scara spre succes in afaceri, factorul X in relatia cu familia, o slabiciune, ceva caracteristic oamenilor slabi. I U B I R E A, iubirea….nu e pentru cei de sus, iubirea e a muritorilor de rand…si cine naiba ar mai vrea sa fie MURITOR…de rand

Iubirea nu tine de cald, nici de foame…nici de sete….(ba da, poate de sete…de sete de viata, dar viata nu e pentru cei ce muncesc…viata e un lux pe care banii nu il pot cumpara, viata e ceea ce se intampla in jur in timp ce suntem prea ocupati sa ne gandim la viata buna de dupa

Cum sa pierzi timp strangand in brate femeia iubita? Cum sa pierzi timp privind un film in timp ce el iti doarme in brate? Cum sa pierzi timp dimineata cu vorbe dulci si sarutari?

Banul vine muncind. Muncind aliniat, mecanic, dar cu o imensa placere. Muncim cu drag si spor, sictir si sete de viata, dar n-avem timp de stat, de imbatat cu apa rece  a unui basm posibil.. Muncim…

…..

Uitam ca tineretea, iubirea, oamenii, toate acestea trec. Se ofilesc, dispar, raman in urma.

Pierdem timpul gandind, crezand ca un drum gresit ne va face sa pierdem mai mult timp pretios decat acel scurt….mileniu de tocare a problemei…. A ne gandi e o treaba, a ne fi frica de decizii, e o cu totul alta!

Pierdem timpul plangand, in loc sa ne adunam si sa mergem mai departe. Pierdem timpul judecand, in loc sa intelegem si sa ne vedem de borsul de pe propria plita. Pierdem timpul inventand probleme, in loc sa le rezolvam pe cele reale.

Stiu! Si eu pierd timp..scriind, visand (si da, visez mai mult decat traiesc, scriind in gand, traind in vis, visand ca traiesc). Pierd timp spunandu-va voua sa nu mai pierdeti timpul, sa le spuneti celor dragi ca va sunt dragi, sa le oferiti caldura voastra celor ce o asteapta, sa luati decizii, sa invingeti teama, sa va traiti viata, sa nu considerati ca viata este eterna si timpul este o bucla!

Momentele pierdute nu se mai intorc, lacrimile curse nu fac privirea mai clara si obrazul mai fin, iar cei lasati in urma raman de cele mai multe ori in trecut!

Uitam, uitam ca scopul nostru in viata e altul. Uitam, IGNORAM…pana cand, singuri si tristi, cazuti in genunchi la capatul iernii, privim in urma.

Cu totii am vrea ca timpul sa fie elastic. Ba nu! sa fie o cheie. O cheie prinsa de gat. Sub un cap bine infipt intre umeri…

SA NU IL MAI PIERDEM!

De cate ori iubim?

„De cate ori iubim cu adevarat? Cate mari iubiri are un om intr-o viata? Nu era numai una? Si atunci…?”

Si atunci…iubim din nou.

Iubim diferit, traim diferit. Pe varste, pe culori, pe sunete diverse.

……………

Ar trebui sa spun ca fiecare varsta are marea ei iubire…dar, daca ar fi asa, cum de unii iubesc o data si bine? Oare iubesc O DATA sau (de fapt) NICIODATA, cu intensitatea acccea amara, care ne macina, ne distruge si ne recompune cu fiecare intarziere, cu fiecare zambet, cu fiecare raza de soare si cu fiecare nor…

Cei care se arunca in bratele iubirii fara teama, fara regret, fara intrebari si fara raspunsuri, sunt nebuni! Nebuni vii!

Daca traiesti cu teama, traiesti pustiu.

Mancatul, dormitul, muncitul si rutina ne asigura doar supravietuirea. A trai nu inseamna doar a fi capabil sa respiri…A TRAI inseamna A SIMTI, A IUBI, A INVATA, a fi capabil sa risti.

„Cap ou pas cap!”, vorba filmului….

Sa risti din iubire. Sau prostie. Dar sa ai curajul de a risca.

Iubirea….cine pana mea poate defini iubirea? Aveam in plan un post lungggg tare pe tema asta….dar timpul, cheful si viata nu se aliniaza corect pentru a incepe sa-l astern pe…taste.

…………..

Cum stii ca esti indragostit? Cum poti separa pasiunea trecatoare, atractia fizica de iubire? Cum poti separa iubirea de dependenta? Dependenta de nebunie?

Da, FIECARE VARSTA ARE O MARE IUBIRE. Si fiecare mare iubire are TIMPUL EI…dar asta nu inseamna ca un cuplu de 70 de anisori nu mai traieste nebunia. O manifesta mai putin, dar o simte la fel.

Nu ne maturizam niciodata, mimam doar maturitatea…pentru a ne conduce afacerile, vietile si familiile conform…societatii. Lasand la o parte limbajul sofisticat, duritatea aparenta, indiferenta afisata, suntem copii cu totii. Vrem liniste, confort, iubire, siguranta, reconfirmare… Si cand nu le primim incep razboaiele, concedierile, luptele pentru diverse placeri efemere… Inlocuim bucuriile simple ale vietii cu tot ce putem cumpara.

Si fericirea? Si fericirea! Ne-o refuzam constant…cel mai adesea din teama. „Si pe urma?…sunt fericit, si apoi… daca fericirea dispare? daca se stinge? daca e prea mult? daca atat e maximul pentru mine?”

TEAMA e cel mai mare dusman al iubirii. Teama si SINDROMUL SACRIFICIULUI….”pentru ca asa cred eu ca  e mai bine pentru X sau Y”. Dar pentru tine???

…………..

Iubesti de fiecare data cand o privire iti opreste inima, cand uiti sa respiri, cand un sarut iti schimba intreaga perspectiva, cand timpul n-are sens „decat”…cand vrei sa fii mai bun, cand diminetile iti devin nopti si noptile iti devin zile…

…………..

Si „marea dragoste”? Nu stiu…

Tu cum compari? In ani, in zile senine, in numarul de fluturi? Unde se ascunde raspunsul?

In durerea pierderii? Sa iubesti si sa pierzi constant doar pentru a te intrece in dureri?

🙂

Mai bine nu!

…………..

Ia si traieste, simte, invata! Iubirea e complexa, ciudata si nu prea are treaba cu ratiunea.

„Cate iubiri <adevarate, puternice, pentru totdeauna> traieste un om intr-o viata?

Nu stiu…dar le-am trait pe ale mele…pe marginea prapastiei, cu bratele intinse.

Tu?

 

 

Teste, ganduri si proteste…

Mi-am trait copilaria in universul povestilor. Nu pentru ca as fi avut o copilarie de poveste…ci pentru ca fantasticul era refugiul meu preferat.

Mi-am imaginat ca voi avea  parte de o singura, mare si eterna poveste de iubire. Aia de te pocneste caramida la momentul fix, in locul ideal…si el e pe felie…pardon, vroiam sa spun: „la momentul potrivit, printesa isi ridica privirea…printul statea in fata ei cu mana intinsa…cu pachetul de servetele…aaaa, cutia cu inel cu diamant deschisa…(om prevazator, umbla cu serve…diamantu’ in buzunar…), asteptand ca zambetul senin al printesei sa se transforme intr-un <da> de toata frumusetea…printul avea evident un cal (nu neaparat alb), un castel (la dracu-n praznic, probabil) si o minunata bratara de aur batuta-n nestemate (a se citi „slujba buna, onorabila, si de ce nu, de bani aducatoare”).

Urmand firul povestii, asa ca in orice basm clasic, a trebuit sa sarut niste…hmmm….specii dragalase de animalute blanoase, pufoase, ranchiunoase, fitoase, prietenoase, acre, acide, tepoase, dragastoase, frumoase…

Si intr-o buna zi cu soare, mi-am pierdut pantofiorul…pe scarile restaurantului, in mana „hotilor” de mirese.

Am fost Belle, transformand bestia nelinistita, tanara si fara directie in „ceva ce nu sunt eu” (un tanar barbat atent si nitel mai stapanit). Am fost Arielle, salvand de la inec un suflet pierdut prin salile de joc. Am fost Jasmine…fugind din turnul meu pe un covor fermecat. Am fost Alba-ca-zapada. Prea alba, prea fragila, prea a nimanui, fugind dintr-un castel in care parea ca ii incurc pe toti, fugind prin padurea de cuvinte urate si inecandu-ma intr-un final cu o bucata de mar…

Am fost Rapunzel…stand in turn si asteptand printul…doar, doar l-oi pocni suficient de tare cu tigaia-n cap…si m-o lua de nevasta…sau de bucatareasa. Ceva pe acolo…:)

Am fost Cinderella, schimband straie vechi cu diademe sclipitoare…statuie numai buna de pus in vitrina.

Si, intr-un final, dupa alte si alte povesti, am ajuns sa ma trezesc asemeni Aurorei, cu un sarut…sa simt o raza de soare jucandu-se pe obrajii mei, sa simt parfumul natural al vietii si linistea inimilor zbuciumate.

…..

Fiecare poveste a fost o lectie. Fiecare suferinta a fost un test de rezistenta. fiecare gand a fost un protest.

…..

Am ajuns sa le dau teste oamenilor din viata mea, mai des decat apuc sa ma infing in ciocolata… Am ajuns sa analizez viata mai mult decat o traiesc. Am ajuns sa numar zilele proaste, ignorand bucatile senine.

Am sarit prin povesti, adunand povete pe care le-am inchis prin vreun sertar. Am fugit prin viata, mereu nelinistita, mereu nefericita, mereu incompleta, cautand piesa lipsa. Am iesit din basme cu pantofii tociti, cu bratele goale si cu mintea pestrita.

Am privit mereu in urma, am trait in trecut, m-am temut de viitor.

…..

A observat cineva ca Aurora pare a fi imaginea lui Alice, nitel mai matura…visand printi in loc de iepuri, dormind in mijlocul unei paduri fermecate…?

Toate printesele noastre s-au maritat rapid. Cu primul (lor) print.

Desi, in basmele noastre, alea mai romanesti, printul trece prin ‘nspe probe de curaj, rezistenta si vointa…

…..

…teste, ganduri….si proteste…

 

Vanilla Sky

Titlu de film, pentru ca filmul asta m-a facut sa ma gandesc pentru prima oara la cat de fragila e viata, iubirea…si la cat de prosteasca e amanarea….

Si totusi, desi am fost cam singura din grup care a inteles ceva (mai mult) din film, nu m-am putut abtine sa nu aman.

Au trecut 10 ani. Fix zece de cand privirea mi s-a oprit pe o raza de soare, intr-o dimineata devreme, intr-o seara tarzie…cred ca m-am indragostit instant…ma impresionase de pe la inceputul serii. Paharul de sampanie varsat pe covor, zambetul, rabdarea, nebunia, chipul senin…

Nu imi doream decat sa traiesc, sa fiu vie, sa ma bucur de el, de viata, de primavara. Eram fericiti, nebuni, liberi printre cursuri, examinari si explicatii pentru parinti. Traiam un vis presarat cu ciocolata, surprize, capsuni si soare. Nu m-am gandit ca l-as putea pierde…nu m-am gandit ca timpul nostru infinit va fi limitat. Eram tineri si frumosi.

Si la orice intrebare despre sentimentele lui pentru mine incepeam acel joc cu „iti spun dupa”…”dupa ce?”…”dupa!”…

Mi-a spus de ziua mea, printr-un buchet mai mare ca mine. Apoi prin viu grai, in parc, pe-o banca…l-am pus sa repete, mai tare, mai tare si mai tareeeee…tot universul era al meu, iar soarele la asfintit facea ca cerul sa para desprins dintr-o poveste, desprins dintr-un film.

Omul meu drag imi curgea prin vene, imi dansa pe neuroni, imi facea fiecare por sa vibreze. Si nu i-am spus! Nu in cuvinte. Nu i-am cerut sa uite de sine in bratele mele, nu i-am cerut nici o promisiune, nu i-am insirat in versuri sau proza toate trairile si povestile. Nu i-am cerut decat bani atunci cand mi s-a furat telefonul. Mi-as fi dorit sa nu o fac, dar nu aveam alta solutie…

A mai durat o luna, cam cat programul de la facultate…apoi iubirea lui „s-a topit” de pe o zi pe alta. In timp ce eu fierbeam. (Povestea e mai lunga, dar e o alta poveste 🙂 )

„Amanarea placerii”…amanarea…ce prostie!

…..

Voi spune povestea asta in mii de feluri si de mii de ori, pana cand voi invata EU,  si vom invata NOI, si veti invata VOI, sa nu mai aman, sa nu mai amanam, sa nu mai amanati!

…..

Cate nopti am plans „dupa” el???

Cat i-am scris „dupa”? (doar vreo 3 carti…)

…..

Daca m-a iubit? Da! Poate prea putin, poate prea mult…

Mi-ar fi placut sa stiu, sa imi spuna intreaga poveste.

Atunci, nu „dupa”…

…..

O iubesti? Spune-i acum!

Il placi? Vorbeste cu el!

Ai o problema? Discuta!

…..

Teama de trecut, de prezent, de viitor, de greseli, de viata, ne transforma in umbre. In loc sa traim, gandim.

…..

Primavara isi asterne incet peste noi cerul de vanilie…cat vom mai astepta? Pana va fi prea tarziu???

Asteptam o floare…

Femeile isi doresc sa fie iubite. Femeile isi doresc sa poata iubi din toata inima (sau, ma rog, mintea)… Femeile asteapta flori.

Ne dorim sa fiu iubite, respectate, privite cu admiratie. Oracat de multi altii ne-ar admira munca, aspectul, mintea, nu ne dorim decat aprecierea celui de alaturi. Sa fim admirate de cel pe care il iubim.

Cand barbatul pe care il tinem noaptea in brate admira munca unei alte femei, incercam sa o imitam, sa o depasim, sa se uite si la noi, sa ne spuna noua ca desenam frumos, ca avem voce, ca aratam bine, ca vorbim frumos, ca ne-am descurcat exemplar in nu-stiu-ce-situatie, ca suntem sufletul petrecerii, ca am gatit bine. Nici un premiu nu are mai mare importanta pentru noi decat aprecierea si zambetul persoanelor dragi…

Da, e (oarecum) aiurea! Ar trebui sa muncim , sa traim si sa ne bucuram pentru noi. Nu pentru altii… Dar care ar mai fi atunci sensul traitului in doi???

……

Ne dorim sa putem iubi din toata inima. Nu putem fi fericite atunci cand nu iubim. Atunci cand nu ni se permite…. atunci cand nu ne putem permite. Sa traiesti blocandu-ti sentimentele, entuziasmul, cuvintele, e ca si cum ai manca fara sa mesteci.

Placerea vine din traire, linistea din priviri si cuvinte…fericirea din siguranta zilei de maine.

Cand nu ne permitem iubirea, ne inchidem intr-o colivie.

……

Asteptam flori…asteptam sa le vedem inflorind in gradini, asteptam sa ne bucure privirea intr-o poienita, dupa un drum lung si obositor, asteptam sa le primim de la omul iubit…

Locul florilor e in natura. Dar cand natura e inlocuita cu beton si sticla, iar florile deja taiate se ofilesc pe mese improvizate pe asfalt, ne-ar placea sa le putem vedea intr-o vaza, in apa, pe o masa adevarata, intr-o casa senina, sa ne intampine dimineata.

Asteptam flori…in semn de iubire, prietenie, respect.

……

Nu stiu sa scriu postul asta. Ploua, e frig si sufletul meu canta numai jumatati de nota. As vrea sa zbor, sa cant, sa sar, sa dansez…as vrea o gradina.

Am vazut intr-un film foisorul din mintea mea. Si florile, si copiii.

Visez, visam si ne dorim cu totii sa fie primavara!

……

Acum multi ani, am primit de ziua mea un buchet de trandafiri mai mare decat mine. Mai mare decat el, mai mare decat bugetul meu pe o intreaga luna!

Dar nu m-am bucurat de el…

Pentru ca asteptam o floare ce nu avea sa mai vina. Si minunatii mei trandafiri s-au ofilit sub greutatea acelui gand… Stupid!

…..

Femeile asteapta flori, declaratii, cadouri. Ignoram de cele mai multe ori micile dovezi de afectiune reala…Pentru ca asa ne-au invatat altii.

Aveam in fata un buchet de poveste si eu asteptam un boboc…

…..

Daca as fi pus diacritice in text, in titlu,  ideea ar fi fost simpla, postul inteligibil si criticii multumiti…dar n-ati fi inteles niciodata, ca noi, femeile, asteptam o floare!

Cuvinte

Mergand prin carti, alunecand prin povesti, idei si povete, obisnuiam sa adun cuvinte cu talc.

Copil fiind, citeam despre mistere. Aveam sa descopar un pic mai tarziu ca cel mai mare mister al vietii e iubirea…

Si-am inceput sa o studiez. Pe viu!

Am trait iubirea si am scris despre ea, inainte de a citi despre iubirile celorlalti…povestile clasice  mi-au creat un filtru usor prafuit, usor atipic pentru zilele noastre, usor cam prea diferit. Am cautat povestile mele in timpuri apuse, am cautat povestea suprema intr-o epoca lipsita de timp pentru visare, cunoastere, profunzime. in timp ce altii isi construiau cariere, eu imi traiam povestile. In timp ce toti alergau dupa forme, culori si haine de iarna, eu pierdeam timpul traind, citind, iubind, visand, plangand, asteptand, sperand…si viata mea era o panza de Monet, un concert de pian fara public, o poveste scrisa de mine pentru mine, pentru voi, pentru ei.

In timp ce altii isi numarau diplomele, atestatele si certificarile, eu imi asterneam pe caiete povestile cu soare, cu ochi plini de viata, cu zambete, cu ras cristalin, cu sarit peste balti si rame, cu printi si broaste. Si ma opream uneori sa ma intreb de ce nu pot sa fiu si eu in rand cu lumea…si ma gandeam mereu ca scopul meu in viata e sa traiesc, sa scriu, sa descopar. Sunt o fiinta creata pentru a aduna informatii, pentru a privi lumea, pentru a analiza viata, pentru a lasa in urma cel putin o poveste…

Si mi-am trait iubirea, iubirile, deceptia, deceptiile, uitarile, problemele, depresiile si prieteniile cu o pasiune de copil prost. Pentru ca si femeile destepte isi pierd capul. Ele in mod special…

Si mi-am trait majoritatea povestilor pe fundalul unei mari iubiri, a unui mic regret…cu un orgoliu imens. Pana cand…pana cand soarele a rasarit singur, fara sa-l chem, fara sa-l caut, fara sa cer. Si daca am fi trait intr-o carte, as fi scris continuarea in avans, sa le dau un destin, sa inchid liberul arbitru in penita mea, sa nu stiu fiecare capitor, dar sa cunosc epilogul…

Traind in epoca moderna, penita e degetul cu care apas pe taste…pentru ca eu tastez cu un  singur deget, liberul arbitru e strans cu usa de timp, iar epilogul e mai neclar decat un cod rosu de ceata.

S-au scris atatea carti despre iubire, despre viata, despre noi, incat ma intreb ce sens ar avea inca una…ce sens mai am eu, fiinta care se hraneste cu povesti, fiinta care traieste in propriile povesti, ce loc mai am in lumea asta dominata de intrigi, dorinta de putere, rautate, prostie, interese??? Mai este loc de povesti intre miile de pagini cu poze, intre miile de filmulete urmarite zilnic, intre miile de chipuri fara expresie din jur?

Mai suntem capabili sa simtim, sa constientizam, sa traim? Avem curaj sa mai privim in noi fara ochelarii de soare, sa descoperimn adevarul si sa ni-l afisam pe chip? Avem curaj sa fim sinceri, reali, sa ne infruntam teama, sa recunoastem ca ne temem, sa ne prindem strans de maini si sa sarim in abisul vietii? Avem curaj sa spunem un „te iubesc” sincer si pur???

Cuvintele…

Cuvintele curg simplu cand sunt intai gandite, alese, servite de pe un platou comandat in avans. Automatismele, banalitatile de zi cu zi, raspunsurile date de „pilotul automat” al fiecaruia dintre noi…

Cuvintele…ne raman in gat, ne ineaca, se poticnesc, ne umplu privirea de lacrimi, mintea de furtuni, zambetul de culoare…cuvintele care vin din inima, sunt cele mai dificile.

Am invatat sa compun, sa disec, sa separ, sa adun, sa simt, sa citesc in priviri, sa simt un zambet inainte de a-l vedea, sa prind un cuvand in drumul lui, chiar daca se opreste la jumatatea drumului, am invatat sa inteleg gesturi, priviri, dar n-am putut sa uit sa visez, sa zbor, sa astept, sa cer, sa imi doresc sa aud oglinda vorbind…

Nu vreau sa aud un ecou, vreau sa simt mana care ma tine cand pasul imi e nesigur. Vreau sa simt mana care ma strange usor si ma incurajeaza cand scandurile imi cad de sub picioare, vreau sa vad zambetul senin si cald, si ochii care ma indeamna sa merg in continuare…

Cuvintele curg prin noi, ne traverseaza porii.

Sunt un copil prost, care viseaza ziua. Pentru ca cei ce viseaza ziua vad lucruri necunoscute celor ce viseaza doar noaptea…si de fiecare data cand inchid ochii…visez un zambet senin.

E timpul sa astern pe aici fragmentele ce m-au facut sa scriu aceasta postare. Inspiratia, linistea si furtuna….

…………

” Alaturi de tine ma simt mai inteligent, mai vioi, mai usor, mai generos, mai intreg, ca si cum as patrunde in timpul poetic al vietii mele.”

……

„A te schimba nu inseamna a deveni un altul, ci a ramane cel care esti, acceptandu-te!”

……

„Te vreau pe tine, pentru ca-i mai simplu decat sa imbratisez omenirea intreaga – de care as avea nevoie ca sa te inlocuiesc”.

…..

„E totusi cam greu sa incepi conjugand viata cu A AVEA (am o nevasta, am un sot) si sa incerci s-o traiesti cu A FI (sunt cu o femeie, sunt cu un barbat).”

…..

„Contactul inseamna aprecierea deosebirilor” (F. Perls)

…..

„Infidelitate: nu ma inseli cu altcineva, ma inseli cu tine, prefacandu-te a crede ca eu raman importanta, pe cand totul in tine ma preface-n neant.”

…..

„Vreau sa fiu gata sa ma mir, gata de imprevizibila certitudine ca maine vei continua sa ma iubesti pentru inca o zi, nu pentru totdeauna, nu in vesnicie, ci doar maine, pentru a avea inca o data cu ce umple ziua de azi.”

…..

„Intimitatea va spori prin grija reala de a-l valoriza pe partener, de a-l stimula si de a-l aprecia fara demagogie sau intentii ascunse. Intimitate inseamna de asemeni a fi in contact, adica a fi exact acolo unde ma aflu eu, in ceea ce fac si cat mai aproape de ceea ce spun. Sa fiu pe de-a-ntregul in situatia data, neimpartit intre trecut si viitor”

…..

„Daca pot trece dincolo de teama de-a fi judecat sau de teama de-a nu te rani, sunt dator fata de mine sa trec dincolo de tacerile, de indoielile mele. sunt dator fata de mine sa dezvalui intimitatea descumpanirii, a deznadejdii mele, sa-mi marturisesc vulnerabilitatea (care nu inseamna slabiciune sau fragilitate) fara ca tu sa te simti neaparat vizata sau vinovata de starea mea.”

…..

„Numai persoana pe care o iubim, cea fata de care suntem apropiati are puterea de-a ne narui, de-a ne inabusi si chiar de-a ne ucide, sporindu-ne si cultivandu-ne angoasele…dar tot ea e singura in masura a ne ingadui sa descoperim fortele cele mai ascunse, cele mai uitate”

…..

„Se va ivi intr-o zi o faptura cu privirea atat de adevarata, incat realul o va urma” (Joe Bousquet)

…..

„Te urasc nu inseamna ‘nu te mai iubesc’, ci inseamna: ‘nu am numai sentimente pozitive fata de tine'”.

……

„Raspunsul „fa ce vrei” e o capcana considerabila, nepermitand delimitarea dorintelor mele de dorinta ta, doleanta, intentia ta de a mea.”

…..

„Drumurile ce nu fagaduiesc tara de destinatie sunt cele mai iubite”

…..

„E mai usor sa ne lipsim de ceva ce iubim decat sa induram ceva ce nu iubim.”

…..

„Intr-un cuplu, poate ca important nu e sa vrei sa-l faci fericit pe celalalt, ci sa vrei sa te faci pe tine insuti fericit, oferind aceasta fericire celuilalt”

…..

„Totul e sa spui tot, dar imi lipsesc CUVINTELE.” (Paul Eluard)

………………………….

(citate din „Vorbeste-mi …am atatea sa-ti spun”, de Jacques Salome)

 

Pur si simplu

Toata lumea scrie despre iubire. Mai ales eu. Nu ca e azi mega-chestie-trestie-importa(n)ta, ci pentru ca azi mi-a venit sa scriu.

Pur si simplu!

Ma intrebam, azi dimineata pe la un zece jumate, asteptand schimbarea culorii la semafor, cu muzica in urechea dreapta si cu vreo trei buchetele de ghiocei in mana stanga, daca mai exista iubire si prietenie neconditionata.

Iubirea neconditionata nu e atunci cand iubesti PENTRU CA….

….”pentru ca si tu ma iubesti”….

….”pentru ca arati bine”…

….”pentru ca ai”…

Iubire neconditionata e atunci cand iubesti PUR SI SIMPLU! Atunci cand stai si tu si te intrebi: „da, de ce?”…atunci cand te trezesti cu el/ea in gand, atunci cand adormi cu gandul la el/ea, atunci cand persoana iubita iti insoteste fiecare gand, cand iti alearga prin minte, prin vene, prin planurile de viitor.

Iubirea ne face mai buni, mai rai, mai fericiti, mai deprimati, mai prosti, mai intelepti, mai visatori, mai nechibzuiti…

Cat timp ne ia sa ne dam seama ca iubim??? Daca ne ia prea mult…inseamna ca nu!

……….

Prietenia neconditionata, linistea, pacea, intelegerea si timpul pe care prietenii adevarati ni-l ofera fara sa cerem nimic…

Da, traim intr-o lume condusa de interese, de goana eterna dupa bani, o lume in care uitam de noi, de sentimente, de oameni. Dar, fara prieteni, suntem singuri si goi. Suflete pustii, robotei prinsi ca hamsterii in eterna roata a vietii de zi cu zi. Nu ne oprim, nu privim in jur, nu intindem o mana…

……….

Ne temem! Ne temem de orice ne-ar putea scoate din ritm, de orice fisura in programul zilnic, de orice sentiment marunt si necontrolat…ne indragostim la comanda, ne casatorim ca „sa avem mai multi bani, sa platim o singura rata/chirie”, „sa intram in randul lumii”, „sa scapam de eterna intrebare a rudelor”, „sa facem copii…ca avem si noi o varsta”, „oricum ne e lene sau teama sa cautam altceva” sau „pentru ca era si timpul”…

Si uitam sa simtim, sa traim, sa fim vii!

Ne e teama sa recunoastem ca sentimentele mor. Ca sentimentele se nasc fara cele 9 luni de „sarcina”. Ne temem sa ne aruncam in necunoscut.

„Iubim” pentru ca e confortabil, caldut, cunoscut.

Ramanem intr-un cerc de prieteni cu care nu mai avem de mult nimic de impartit doar pentru ca „pe astia ii cunosc”, „oricum…m-am obisnuit cu ei asa cum sunt” si „ce, altii or fi mai buni???”

Ignoram, uitam, negam.

Refuzam sa iubim PUR SI SIMPLU!

„Buna dimineata, buna dimineata, buna dimineata!…..”

Cate vise incap intr-o noapte senina? Dar intr-o mana intinsa?

Buna dimineata, soare! Tu cand ai zambit ultima oara lumii intregi?

Ce-i pasa soarelui de noi, de micile furnici terestre, pierduti in lupta noastra continua cu morile de vant ale societatii…. Indiferent de partea pe care ne trezim, el e acolo, sus, nepasator si cald.

Buna dimineata, copil cuminte! Cand te-ai simtit tanar ultima oara?

Copiii cred ca viata e un joc etern, un sir nesfarsit de felii de paine cu marmelada… Ne deranjeaza copiii altora, pentru ca ne amintesc de copiii din noi…de acei copii care au uitat sa se joace, sa se bucure, sa traiasca, sa rada, sa viseze.

Buna dimineata, om frumos! Tu cand te-ai privit ultima oara prin ochii luminosi ai altcuiva?

Ne raportam mereu la „societate”, la regulile altora, ne ajustam sufletul sa incapa in Patul lui Procust… Uitam ca cea mai buna oglinda e zambetul ce se naste in ochii celor care ne privesc…uitam sa simtim, uitam sa credem, uitam sa iubim.

……..

Un prieten drag, prieten bun si atat, spunea mereu, zambind, ca el vrea sa ne daruiasca noua, celor dragi lui, cate un pic din energia lui pozitiva, din optimismul lui si din fericirea lui… Ne prindea mana in palmele lui mari si o strangea zambind, cu ochii plini de lumina, cu zambetul cald, cu inima buna. Energie sau nu, prietenie sau incredere, lumina sau autosugestie, functiona! Nu puteai sa fii trist, cand Omul Bun iti transmitea caldura.

……..

Si soarele rasare pentru toti. Pentru cei veseli, pentru cei tristi, pentru cei sinceri, pentru cei falsi, pentru cei mici si pentru cei mari…dar bucuria de a fi viu, si tanar in suflet, o simt doar cei ce isi rup din timpul lor sa se opreasca si sa admire, sa se opreasca si sa asculte valul care se izbeste de tarm…

Ne temem de valuri, de necunoscut, de apa rece, de diminetile fara soare. Ne temem ca vom pierde tot imperiul din carti de joc pe care l-am cladit atat de greu. Ne temem pentru slujbe, pentru prieteni, pentru materie. Uitam adesea de suflet! Uitam ca putem numi „prieten” doar pe cel ce ramane langa noi cand totul in jur se prabuseste, uitam ca suntem capabili de mai mult, uitam ca muncim pentru a trai, nu ca traim pentru a munci, uitam de iubire, de viata, de „a trai” cu adevarat…

……..

„Ne facem mai buni”…spunea un rand dintr-o carte…

Curajul copiilor inchisi in noi, lipsa lor de teama de necunoscut, dorinta lor de a sti si de a invata, puritatea gandului lor, intrebarile lor fara raspuns, reprezinta motorul lumii. Motorul  lumii noastre interioare pe care o ignoram in mod constant.

Ne temem de noi insine mai mult decat de cei din jur. O poveste de groaza buna de spus la un picnic de seara in padure ar trebui sa inceapa cu: „si mi-am dat seama ca….”. Ne e teama sa inchidem ochii, sa cautam pe rafturile mintii, prin camarutele sufletului, ne e teama ca stim ce vom gasi si preferam sa inchidem micul monstru si sa aruncam cheia in oceanul realitatilor absolute.

Ne temem de noi insine!

………

Nu ne e teama de razele diminetii pentru ca ne alunga visul,… ne temem de visele lucide, ne temem de viata!

………

Oamenii frumosi sunt o specie rara. Oamenii sinceri, placuti, ale caror defecte devin cu atat mai mici, cu cat descoperim mai multe.

M-am hotarat de atat de multe ori sa fiu rea, incat am devenit mai buna… Si nu, nu mai accept din partea niciunui individ lipsit de rabdarea de a ma cunoaste, sa imi spuna ca sunt frumoasa, dar rea. Poti petrece zeci de ani langa un om, fara sa ajungi sa il cunosti. Pentru a cunoaste un om, trebuie sa il lasi sa iti alerge prin suflet, sa alergi cu el prin vise, sa treci de zidul exterior si sa ajungi la esenta.

Orice am face, etichetam.

Spunea, candva, un om bun si cald: „sa nu mai putem etichete, stim ce prieteni apropiati avem si fara a-i imparti in categorii….”

……….

Ce inseamna o dimineata buna?

O dimineata buna inseamna in primul rand, o zi irosita in minus! O dimineata buna poate veni si dupa un somn prost. O dimineata buna are aroma de cafea, de marmelada, sau de ceai de tei.

O dimineata buna e cea in care te trezesti zambind.

O dimineata buna, e ca raza de soare din ochii unui copil frumos…

O dimineata buna, se traduce in aberatii pe blog 🙂

……….

Ce facem cand incepem sa fim mai buni, cand ne simtim inca tineri, plini de vise si plini de intrebari?

Iesim la soare si incepem sa traim!

„Buna dimineata, buna dimineata, buna dimineata!”…

Cum iti mai este viata?