LA MULTI ANI!

well…au trecut 4 ani…uitasem…sa-mi traiasca blogul meu mic si ingrat!

Anunțuri

cat o sa mai suferi?

„femeie, da tu cat o sa mai suferi?” am intrebat-o. mi-a aruncat o privire taioasa si am inteles…

e inutil sa intrebi asa ceva.

nu poti contoriza durerea, nu poti sa spui: „o sa treaca”!

pentru ca…nu trece.

TIMPUL – marele  nostru medic, SPERANTA -medicul meu de suflet, si UITAREA – cel mai mincinos leac posibil, nu pot opera acolo unde glontul nu a fost scos.

o vrabiuta si-a facut cuib in balconul ei. ii canta la geam cand e trista.

un fluture s-a ratacit asta vara in gradina mea cu flori. a zambit, pe moment, apoi si-a lasat colturile gurii in jos…asa cum obisnuieste sa le poarte in ultima vreme.  nu zambeste aproape niciodata cu toti dintii,   dar atunci cand o face, poti fi sigur ca e de-a dreptul fericita!

o mare dezamagire a nimerit-o in piept, i-a luat putinul oxigen pe care il mai avea si a lasat-o in coma. „a self-inflicted coma”-vorba versului…

si NU, NU o poti trezi cu doar un sarut, ca pe Aurora, pentru ca Aurora a primit sarutul unui luptator, a unui indragostit pur (cel putin asa e povestea), in timp ce tu ii  rezervi un sarut plictisit, obosit de ani si lipsit de dragoste…

si nu, nu ii poti cere sa uite, pentru ca acolo unde ar trebui sa fie un intreg rubiniu nu e decat o piatra fisurata. la prima vedere vezi doar perfectiunea afisata in vitrina.

o judeci fara sa o cunosti. o crezi Regina-cea-Rea doar pentru ca nu ai stat niciodata sa sapi in zidul de piatra din jurul ei sa vezi ce ascunde…nu ti-ai pus niciodata intrebarea de ce i-a trebuit un zid in primul rand? de cine se apara, pe cine apara de fapt, de ce se teme atat??

tu, Printul-cel-Lenes astepti sa se trezeasca singura, sa ii sclipeasca ochii a soare in loc de roua vesnica si sa te sarute duios pe frunte ca o mama…in timp ce ea asteapta un gest eroica, o lupta cu zmeul, un munte mutat din loc, un palos infipt in inima Zgripturoaicei-de- peste- padure, un scut de diamant in care sa isi inchida inima.

si o sa apara sfetnicul intelept si o sa repete iar, ca in fiecare seara, ca lumina vine din noi si trebuie sa o caute in propriul suflet distrus…

si ea o sa planga iar, ca-n fiecare seara, pentru ca in inima ei otravita nu mai gaseste Iertare, Bunatate si nici un strop de Lumina.

raul se extinde si imbraca totul in gri.

„intunericul se extinde nu pentru ca luminile s-au stins, ci pentru ca ochii luminosi s-au inchis!”

FEMEIE, deschide-ti ochii, umple-i cu Lumina si…”priveste inainte”!

cat o sa mai suferi?