adam si eva sau problema parului

parul…..

intr-o noapte, inainte sa adorm, imi plimbam ochii prin cap de la usa in balcon si invers, pana imi veni o idee…

de ce, pana ma-sii, o fi fost creati oamenii asa parosi?????????????

apoi, uite de ce:

si ma apucai sa ii povestesc fetii gandu cu blana.

dadeam din maini frenetic in timp ce ii explicam (mai bine zis „in timp ce ea se tavalea prin pat de ras”) si imi sustineam ideea mai ceva ca proiectu de diploma:

„si, deci, facu El femeia si se uita la ea, si din fatza si din spate, si zise…hmmm, parca nu merge…ii prea scurt parul…si trase de el sa mai creasca…nu-i bun…inca….hopaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa, prea multtttt!….

acu, ce facem? hopa, foarfec!

taiem o tzara…inca o tzara…inca..inca….gata, stop joc!

bun….acu ce facem cu tot paru asta taiat/tocat asa marunt????”

-il punem inapoi! sari fata mea…

nuuu…adica da, dar nu tot acolo…o leaca pe aici…pe sub brat..o leaca pe picioare, pe maini….pe unde mai stii si tu ca trebe sau nu…”

-si pe sani, nu?

„nu, ca acolo nu trebe, bre!…

si apoi….veni randu barbatului sa fie aranjat…si aici aparu marea problema…de tuns l-am tuns, de pus pe picioare i-am pus…de pus pe spate i-am mai pus cate ceva…pe burta…prin fund…si cu asta mult, mult ce facem?

punem aicea, punem aicea, punem aicea!”

la faza asta, fata mea era deja pe sub pat, cu gandul la „mustatile” „vienezului” si la paru de pe spate.

mda, stiu, fara datul frenetic din maini, fara tarie cu acid colorat (twist, desigur) si fara sunetul mirific de ratza panicata al vocii povestitorului n-are nici un farmec…

well, go shush!

Anunțuri

direct proportional…

cheful meu creste direct proportional cu cantitatea de (fug la frigider sa verific daca il scriu corect) baileys pe care mi-o torn in cafea,  si invers proportional cu cantitatea pe care o torn pe langa.

se imprastie frumos peste frisca si cade artistic pe masa, sub masa, pe mana.

ma gandeam sa pun si faza cu adam si eva.

o s-o pun.

judecata…

unii o au, altii nu!

unii judeca fapte, altii judeca aparente.

esentele nu!

alea nu ies pe nas cu o bere sau cu un fum, nu apar prin cearsaf dimineata si nici nu se scoala prin bude…

greu si cu memoria.

unii uita dimineata nopti intregi…

altii nu pot uita niciodata o noapte in care au fost umiliti.

unora le place sa rada de altii…altora le place sa se rada de ei.

unii judeca hainele. altii persoana.

unii confunda capacitatea de socializare crescuta cu sculatu pu.ii!!

e usor sa judeci, sa cataloghezi, sa pui etichete nasoale, sa iti creezi un grup de cretini care sa se dea cocosi intr-o parcare de mini-market…

dar unde-i judecata voastra, frate, in buzunar? o tineti in mana in timp ce va ganditi la femeile despre care inventati povesti?

ce va pasa voua cat de des/cu cine/unde/cine/cand?

se plangea frati-miu intr-o vreme ca e luat la pu.a de unii mai cu motz la co.ie,  pe motiv ca e prea „de casa”….asa, si???

nu-ti poti bea tu berea de grija altuia?? ti-o fi stand in gat!?

lasase bietu om masina in parcarea mini-market-ului si-o gasi „pictata” misto de unu tare in gura (cand o tii mult intre dinti, devine de-a casei), pe motiv de revolta…

…ca frati-miu (fustangiu discret de altfel) nu isi publica aventurile in presa cartierului, ca e labar, ca o fi homo….

sapiens???

invatasem candva despre judecatile astea…”de valoare” si „despre valoare”…

nu pot sa mai zic decat ca „valoarea voastra…ma shush pe ea”!

hai sa infiintam un partid al celor cu motzuri tari si sa ne apucam de judecat lumea, sa in impartim in tabere colorate, in acord cu personalitatea sau cu imaginea aparenta si sa ne jucam cu ei pe o tabla mare de „risk”, in care noi facem lumea dupa bunul nostru plac…

hai, sariti cu judecatul postului…care-i primu?

astept!…

verb reprezentativ…

…pentru tauri:

„A DORI”

eu…imi doresc perdeaua aia de 1 metru latime si 1 milion de lei vechi lungime.

imi mai doresc si chitara aia „folk” de 2 jumate, de pe care nu imi mai puteam desprinde mana in supermarket. fetita vroia sa zdrangane si ea, dar nu ajungea la corzi. i-am luat manuta si ea s-a ridicat pe varfuri. a zdranganit numai o data si a fugit la mami.

mi-as dori sa pot iesi o data din supermarket  cu portofelu intact.

dar nu pot.

e mai plin decat panarama de „G magazin” si ma tenteaza sa las de fiecare data acolo cate o perdea, o jumate de chitara sau o jumate de palton lung…

am cam tot ce imi doream.

n-am o casa.

nici piscina

nici macar „mertzan 1300″…

n-am copii

nici caine…

mica maimuta e a bunicii, nu a mea!

n-am bicicleta, role,

permis auto,

chef de ceva,

cizme sexy de iarna,

menajera,

acvariu cu pesti pe post de perete in living,

living,

chirie mai mica,

salar mare,

realizari majore,

sanatate de fier,

masele „bune”,

par stralucitor,

masa extensibila,

masa robusta,

pat king size,

decor oriental,

cada mare,

rabdare, calm…

si nici macar habar de ce intampla in lumea asta mare…

dar am aproape tot ce mi-am dorit.

pentru ca „a dori” e verbul reprezentativ pentru tauri…

„in 10 ani lumea se mai schimba”

l-am reintalnit pe Alin I., cand veneam de la cumparaturi (cu ditamai plasa in mana), asteptand la semaforu’ din colt.

m-am holbat la el , nesigura, s-a holbat inapoi si m-a salutat.

fara nume, ca poate am gresit amandoi persoana(se mai intampla).

-„buna, ce mai faci? tot pe aici stai?”

„buna!…aaa, un pic mai incoace, cu barbatu, in chirie…”

-„te-ai mutat???”

„de vreo 2 ani…tu?”

-„si eu…m-am insurat, am divortat…”

„nasol…dar de ce?”

-„eee, in 10 ani lumea se mai schimba!!!”

„pai cam de 10 ani nu te-am mai vazut…”

-„pai stau in pacurari acu, dar am venit sa ma tund…daca ma tund aici de cand aveam 10 ani…”

„te-am vazut, dar daca nu te intorceai spre mine nu eram sigura ca esti tu…”

de fapt arata la fel, acelasi zambet cu gropita in coltul gurii, aceeasi privire, acelasi fel de-a vorbi, doar ca pare acum ceva mai matur, mai inalt si mai lat in spate.

nici eu nu mai sunt pustoaica, dar parca nu asa matura ca el.

-„si tu ce faci, lucrezi?”

„da, la un birou de alea-alea…”

-„interesant…”

„tu?”

-„si eu lucrez (rade)…la o firma din germania (zambesc eu in ras)…asta.., daca ai auzit de ea, daca ai fost pe afara, prin germania…tie iti merge bine?”

„pai, am cam fost pe acolo, stiu firma…imi pare rau pentru esecul sentimental…mie as putea spune ca imi merge bine (rad)…de cat timp erati casatoriti?”

-„pai, suntem impreuna de prin ’99 si ne-am casatorit prin 2005…”

„nasol…bafta in toate…ma bucur ca te-am vazut!”

-„si eu!”

–-

in 10 ani lumea se schimba mult. asta o stiu si eu foarte bine.

de alin imi placea cu vreo 12 ani in urma. eu eram „pustoaica” si el era „marinarul”. a terminat economia in schimb.

iar eu am crescut.

in 10 ani de cand l-am vazut ultima oara (si aia tot din intamplare), s-au schimbat total si de multe ori vietile multor oameni…

chiar ma intrebam intr-o zi ce mai face, trec de atatea ori pe langa blocul lui si nu il vad niciodata. am vreo 10 fosti colegi in cartier si nu vad pe niciunul niciodata.

pe unde or fi fugit toti???

ma intreb pe cine o sa vad peste inca 10 ani.

vroiam sa ii dau o carte de vizita „in caz ca ii trebe vreodata un specialist in domeniul meu…”, darrr, mi-am amintit ca nu (mai) am carti de vizita.

m-a amuzat o idee: sa ma intorc la vechiul job ca sa reactivez fostele carti? sau sa imi fac unele noi???

intalnirea din seara asta mi-a dat o tema de gandire:

daca ai vrea cu adevarat sa revezi pe cineva (un coleg, un amic, un prieten, o ruda, o pila), CATI ANI ai astepta pana sa faci un pas??? si cate se vor mai schimba in urmatorii 10 ani?

P.s.: trecand in sus pe strada, am observat pe partea cealalta un grup de vreo 3 autocare galbene de campanie electorala. din dreapta, m-a trezit brusc de pe ganduri un strigat de tigani tineri: „hai …escu!”…numai ca astia tineau cu alta culoare. un galben mai inchis.

…tot un escu…

„nu-mi fac eu griji pentru tine”

am auzit treaba asta chiar mai des decat laudele la adresa ochilor mei!

adevarul e ca am ochi frumosi, vicleni si mult mai focusati decat neuronul de serviciu…

cat despre neuroni, ion e cu vaca de multi, multi ani (cam de pe vremea cand l-am descoperit de altfel), iar „ailalti 2″ fac sex non-stop cu  speranta de reproducere rapida.

din pacate, doar vaca e fertila. da n-are cu cine. asa ca paste.

de mica am fost mai moale, dar nu era om pe care sa il fixez cu privirea care sa nu cedeze cererilor mele telepatice. (n-am inca, capacitatati de astea, era vorba exclusiv de modul de fixare a tintei cu privirea).

cand mai crescui, imi doream atentia unui baiat anume…”capitanul echipei” cum se zice pe la americani. buba era ca tot de la americani citire „capitanul echipei de-ce-ma-sa-o-fi-fost-echipa, iesea cu „miss popularitate”.

prin adolescentza centrala, un tip cu vreo 6 ani mai mare, coleg de dansuri, imi zise: „bla, bla, bla…daca iti place cineva…bla, bla, tupeu…bla, bla, nu-mi fac eu griji pentru tine!”

eram, totusi, copchila. slaba, uratica (nu sustin asta, da nu-i cool sa ma laud), saracuta (nu cu firea) si deloc populara (clasic, nu?).

apoi, se facu asa misto intr-o seara ca ma facui cu preten de cursa lunga. nici nu apucasem sa ies cu el ca auzii iar celebra expresie de la un amic, in contextul relatiei mele de viitor.

apoi mai crescui nitel si ma dusei sa-mi serbez ziua si recent castigata libertate intr-o discosfecla locala. asteptam un amic dupa care imi cam fugisera ochii intr-o vreme (numa ochii, ca picioarele erau blocate in altceva), cand veni la mine patronu localului mirific sa ma intrebe ce mai fac, alea, alea. (nu va ganditi la prostii, eram vecini in bloacele parintilor).

i-am zis lu nea patronu ca astept un cocktail ceva din partea casei pt mine si cei 2-3 preteni cu care eram si apoi i-am zis ca-s trista ca nu apare amicu-minune.

replica omului fu simpla:

„nu-mi fac eu griji pentru tine!”

apoi au urmat n-spe (fata, da mai sunt multi?) fosti preteni, toti cu aceeasi replica in diverse imprejurari, vreo 2 babe, 3 tanti, 2 copchii, care mi-au intarit respectul de3 sine atat de mult incat a inceput sa mi se cam scoale…pardon, urce la cap.

apoi…a venit maturitatea, cu grijile de rigoare, urlete, dureri, bucurii, baute, esecuri, reusite, excursii, relatie stabila si zero admiratori auxiliari. (v-am zis mai inainte ca mi se urcase la cap deja…)

…si uite asa am ajuns incet incet de la celebra gluma cu „n-ai varsta legala de bere…ha,ha,ha, ba am si ceva mai mult peste”, la „ai atata!”, rostit cu siguranta si cu maaare precizie, uneori in plus, niciodata in minus.

incepusem sa uit si de treaba cu ochii, pana cand, intr-o intalnire „avec le medic”, medica (adica o ea) imi zice: „…aaa, tu erai, donsoara cu ochii aia superbi!”.

clipa in care, vanitatea mea suferinda s-a inseninat brusc, si-a luat rochia buna de duminica, s-a boit pe fatza si a inceput sa se hlizeasca din nou la luna.

eu, personal, imi fac o droaie de griji pentru mine. ce dracu am mancat azi pentru ca nu mi-e foame si mancatul la mine e un fel de gest reflex, ce dracu imbrac azi (e greu cand n-ai ce pune pe tine, da cel mai al dracu e cand ai prea multe!), cu ce dracu asortez fardu asta/bijuteria asta/oja-minune, cand puii mei imi mai vopsesc claia de par, cand vin facturile, de ce ma incarca iar astia la plata, de ce dracu vaca aia nu se uita pe unde merge, de cand dracu e painea asta, cum puii mei o scot la capat cu examenu, cand dracu ma culc (am insomnii).

si, trezindu-ma impotriva oricarui bun obicei de-al meu, intr-o sambata la ora 9, ca sa ajung la timp la intalnirea cu medicutza, avui mareata surpriza sa reantalnesc in pragul de plecare al cabinetului, un zambet senin si fraza mea preferata:

„NU-MI FAC EU GRIJI PENTRU TINE!!!”

d-apoi, cine isi face?????

 

cea mai simpla solutie…

-„pune-ti ideile in ordine…fa-ti o lista ca tot iti place tie sa scrii…ca sa fac asta trebuie mai intai sa fac asta…pentru care trebuie sa fac asta…”

„zi-mi sa iti scriu un roman pana maine pornind de la un cuvant si o sa ti-l scriu…numai nu ma pune sa fac proiectul, pt ca il urasc, ma enerveaza, ma deprima…”

-„pai, scrie romanul proiectului asta…imagineaza-ti ca te duci acolo in vacanta cu El si scrie cum ti-ar placea sa fie locatia!”

…..

ma intreb de multe ori de ce ma ajuti totusi. sfaturile de azi chiar au fost bune, ai dreptate, eu tre sa muncesc mai cu chef, toate alea…

…..

„eu sunt naspa, stii…nici macar nu am chef sa ma apuc sa lucrez la chestia asta!”

-„daca incepi asa, ca esti naspa, te afunzi si mai tare in butoiul tau…trebuie sa gandesti pozitiv…sa pornesti de la faptul ca trebuie si poti sa treci si de asta!”

…..

eu am ales intotdeauna solutia cea mai usoara

eu am fugit intotdeauna

am fugit de mine, de dentist, de sentimentele mele, de tot ce ma face sa ma simt mica si neajutorata.

ma simt mica.

inutila de cele mai multe ori.

mai am rabufniri de „MINE” din cand in cand, dar cam prea rare.

reusesc sa ma adun pentru cateva clipe, atat cat imi trebuie sa nu imi stric machiajul cu lacrimi, dar apoi cedez.

clachez…

…….

-„tie iti place sa o tii tot asa sa o faci pe victima, sa dai vina pe aia sau pe ailalta…cand te duci la culcare repeta-ti ca POTI face asta sau ailalta, nu ca nu poti!”

–„buna, ce faceti? ziceai ca faci o solutie, ceva…unde-i?”

-„pai, pe ea o ajutam…solutia e acolo…adica nu-i, e in lucru…”

„o sa fie!…ma duc si eu, va las cu ale voastre…te sun cand o sa am ceva!”

………

solutia cea mai usoara e pentru lasi.

pentru mine.

am fost lasa mereu.

plecand, vantul m-a facut sa scap un picur de transpiratie printre gene. n-a nins, a fost doar vantul de iarna.

solutia cea mai usoara pentru mine  sa ma inchid in universul meu imaginar, in care putini au putut sa patrunda si sa inteleaga cate ceva despre mine, sa imi trag plapuma peste cap si sa numar oi in timp ce imi imaginez ca asta o sa ma ajute sa dorm mai bine.

„tu esti uneori mai dur, vrei sa pari mai dur, dar ma ajuti fara sa stii, fara sa vrei chiar, uneori…”

solutia cea mai simpla e sa fug…

sa fug la birou intr-o incercare noua de a gasi o solutie grea la problema mea simpla, sa fug de data asta in sens invers, din plapuma afara, sa las dracului oile si somnul meu vesnic inutil si sa ma agat de o foaie de hartie.

„e simplu sa spui ca de azi, de maine, de nush-cand o sa te schimbi, o sa te apuci de treaba, o sa ai mai mult chef…mai greu e cand tre sa faci asta!”

– ” eu inteleg, ca am fost si eu asa intr-o vreme, dar trebuie sa vrei totusi sa faci ceva!”

……

de MAINE, o sa imi pun ideile in ordine! azi tre sa ma apuc de treaba…

solutia cea mai simpla e in noi insine, problema e ca n-o vedem niciodata.

 

una de romantism pueril

EL: (1:43:56 AM): stai putin

Ea: (1:44:56 AM): nu fug…

imi rup mana curatand plansele

EL ( 1:52:17 AM): eu fug, ma duc la papica

ramin online, just in case

EA: (1:52:30 AM): ok

El: ( 1:52:33 AM): fii atenta la manuta ta

o iubita am si eu, nu?

Ea: (1:52:43 AM): ihi…

El: (1:52:52 AM): as vrea sa o gasesc intr-o bucata…

Ea: (1:52:57 AM): fac bataturi la degete

El: ( 1:53:02 AM): nuu…

iubito…

of.

Ea: ( 1:53:09 AM): o sa am un deget in coma..

El: ( 1:53:19 AM): il sarut ca sa treaca

Ea: (1:53:36 AM): cand sterg se freaca de foaie si face batatura

si ustura

El :(1:53:55 AM): stiu, stiu…

Ea: ( 1:53:58 AM): fugi si papa

EL: ( 1:54:03 AM): mda…

vreau in bratele tale!

of!

Ea: ( 1:54:14 AM): idem

El:  (1:54:21 AM): we all wish what we can’t have (just yet)

–––––––––––

sa zicem ca discutia asta a fost… far, far away, in tara lui tanar-imparat, intre un el si o ea (cred….).

importanta e concluzia.

cred.

la multi ani blogului meu!

rusine sa imi fie mie!

in primul rand pt ca am cam un an de cand scriu (si lene mi-e ca dracu sa ma uit exact de cand);

in al doilea rand pt ca nu am cititori…multi…trafic…

si in al treilea si cred ca ultimu de acu, pentru ca nu vreau sa scriu mai comercial.

sa-mi fie rusinica si sa imi dau singura palmute la funduletu gol (nu de alta, da de la atata stat pe scaun si uit ca-l mai am…)!

la multi ani, blogule, oricand o fi fost ziua aia a ta, ca tare leni mi-i sa ma uit in arhiva! hai-ho!

profund…

mai citesc si eu blogurile altora. pentru ca pe nimeni nu ma citeste nimeni. pentru ca eu traiesc in cubuletul meu patrat, pentru ca eu ma invart intr-un cerc cu aere de spirala…

blogurile altora sunt profunde. iar altii se asteapta sa gaseasca profunzimi pe blogul meu.

dar n-am!

profund e blogu de poze (www.perspectivesinuprea.wordpress.com)…lung a dracu titlu!

adorm cu un profund sentiment de inutilitate in fiecare seara si ma trezesc cu greu, insotita de inutilul strigat de ajutor al ceasului.

plec la servici la 10 si 10 ca sa ajung la 10 fix.

am un servici profund…adica face bine la buci. sau nu…

stau jos. timp in care imi fac unghiile, beau cafeaua, fumez ganduri…

din cand in cand munca mea e ceva de detaliu. abstract. profund…sacaitor!

ma chinui sa scot ceva profund din varful unghiilor cu care bat frenetic in taste, dar nu vrea sa iasa. naturaletea cu care scriu altii mie imi vine cam ca si pantofii cu toc ai mamei la varsta de 7 ani…

mai era loc in ei si de niste apa pe care colegu de joaca a uitat sa o toarne.

pe atunci ma jucam cu sabii din plastic si luam rigle de lemn peste fund in recreatii de la colegul pe care mi se pusese durerea…si acum nici fundul nu ma mai doare…

acu ma gandesc fara nici un fel de profunzime la anii din viata care au trecut in pas vioi pe langa mine.

mi-am recomandat un psihiatru…care sa aprofundeze aparenta mea paranoia, dar n-a mers (si asta chiar inainte de a incepe) pentru ca eu nu sunt profunda!

sunt o fetita cu cizmulite roz si unghii mov intr-o mare de tanti gri si neni albastri…

sunt o baba comunista pe o insula condusa de tineretul uniform…

sunt „nonconformista” intr-o lume profunda.

si ma abtin de fix 30 de randuri…