lonely….

…I feel so lonely…

http://www.youtube.com/watch?v=_tyMy0hw0sw

„peretii nu imi mai zambesc”…

mi-e dor de tine, cand imi spuneai ca esti fericit! cand ma priveai, pierdut in ochii mei. imi e dor sa te vad indragostit de mine. imi e dor de prostioare, de cadouri, de felicitari, de barbatul care mi-a cumparat in prima luna de relatie o rochita rosie si o matza de plus…imi e dor de diminetile in care ma trezeai cu o cafea cu frisca, de chipul tau somnoros si vesel…imi e dor de sarutarile adevarate si de miile de cuvinte siropoase. imi e dor de micile tale trasnai…ca cea cu puiul de matza de plus, imi e dor de iubire!

…”iubirea se transforma…. in timp…devine respect si afectiune….pasiunea dispare, dar respectul e frumos”, spunea profa de lb romana, citindu-mi poeziile si stergandu-mi lacrimile…

doar ca noi am uitat sa ne iubim, am uitat sa ne respectam, am uitat sa fim sinceri.

noi am uitat ca tineretea nu e vesnica, ca munca nu tine de cald nici in haine de blana, ca mancatul e mai frumos in doi, ca bucataria e pentru a gati nu doar pentru a incalzi apa, am uitat ca diminetile  trebuie traite nu dormite, am uitat sa ne privim, am inceput sa vedem doar defecte si am incetat sa mai visam impreuna.

am inceput sa urcam dealul cu visele in spate, impingandu-ne incet la deal, cu zambetul pe buze si cu vantul prin freza….si ne-am trezit la prea putin timp dupa, atarnand la poalele unui munte, fara vise, fara vant, fara harta, fara vreun zambet…

am pornit la drum cu palma plina de stele, cu telefoanele pline de poze cu pisici si cu ochii plini de lumina si ne-am trezit in pom, fara vreo creanga de care sa ne agatam la coborare, cu palmele  pline de rani, cu telefoanele pline de non-sens si cu ochii plini de lacrimi.

imi amintesc inainte de a incerca inutil sa adorm, in fiecare seara, de tineretea mea in care saream prin balti, peste melci, prin ploaie, visand si zambind la lume…imi amintesc, in fiecare dimineata dupa ce pleci grabit, de tineretea ta, in care aveai timp si pentru mine, chips-uri langa pat si tubul cu frisca in frigider. imi trag patura peste cap si adorm plangand, ma trezesc tarziu si cobor din pat doar pentru a-mi bea cafeaua.

mi-am lasat copilul si animalul de casa in grija altora.

obisnuiam sa am un frate…obisnuia sa isi bea paharul de bere cu mine, sa glumim si sa ma certe/ sa-l cert, sa povestim…

obisnuiam sa citesc, sa scriu, sa rad, sa fiu fermecatoare si toata lumea juca dupa cantecul meu…

…pana cand Cherie, lumea si norii au transformat micuta noastra bula de sapun intr-un desert arid.

si ma intreb uneori cum ar fi fost daca…

i feel so lonely…so lonely with you…

 

greseli

„am gresit”…

am auzit de atatea ori cuvintele astea…dar le-am crezut de prea putine.

am gresit atunci, demult, cand l-am lasat pe Nick sa plece.

am gresit atunci, demult, cand nu am strigat dupa el.

am gresit atunci, demult, cand nu i-am spus.

am gresit atunci, in acel iunie plin de capsuni, in care nu l-am tinut pe Ian in brate…

am gresit atunci, in acea seara cand l-am lasat sa-mi scape printre lacrimi…

am gresit atunci, in acea dimineata in care nu am fost sa il vad.

am gresit de mii de ori, am mii de regrete si cred ca pot sa trec peste ele. dar ele sunt dale care ard si care imi indruma pasii spre alte poteci.

as vrea un drum din caramizi aurii si o pereche de pantofiori rosii, o inima de leu, un creier de paie, nitica benzina pentru gramada de tabla, un caine curajos si o zi cu soare.

nu as porni nicaieri. as sta si as astepta un ceva, nu stiu bine ce, dar drumul ar fi acolo, masina pregatita si pantofiorii ar straluci in cutie…

am gresit ca i-am spus.

am gresit ca l-am strigat.

am gresit ca nu am incetat sa ma uit in urma!

am gresit in acel iunie plin de capsuni…si capsunile s-au revarsat din cutiuta lor pe blugii mei vechi si pe proiectul meu si am ras…

am gresit in acea seara pentru ca am vrut sa am povestea, uitand de personaj…si am plans.

am gresit in acea dimineata in care i-am lasat flori langa usa…nu am stiut niciodata cand sa renunt…si am renuntat cand nu am mai stiut…

si ma intreb uneori cum ar fi fost casuta cu perdelute si flori si cum ar fi fost vacanta de vara…si cum as fi fost eu insami dar nu as fi uitat sa mai fiu???

a gresi e omeneste, a ierta e divin…dar a te ingropa sub regrete…inseamna a-ti bea cafeaua cu matza in brate pe un fotoliu vechi si trist, intr-o seara veche si trista, in fata unui articol vechi si optimist.

Robert „al ploii”

din fericire, inca mai exista cate un Robert ascuns pe dupa cate-un teanc de foi prafuite…

apar cand ploua. ca aurul spiridusilor.

Robert al ploii nu poarta camasi cu maneca lunga. si nici nu are succesul lui Robert al povestii in toate. dar Robert al ploii e ca cerul senin dupa furtuna: cald si albastru!

si multi broscoi pozeaza in Roberti…dar numai un Robert stie cand sa apara si cand sa dispara si cand sa nu spuna nimic. si cand sa nu observe rasaritul, sau apusul, sau luna.

Robert nu oracaie la stele, Robert le inchide intr-un zambet trist si le transforma intr-o perla.

cine e Robert? e tipul care-ti zambeste in timp ce te scarpini incurcata dupa ureche, e tipul care iti tine sacosa in timp ce te intrebi ce sa cumperi si e timpul care iti spune ca esti frumoasa atunci cand esti trista…

lista ramane deschisa: caut un Robert de poveste 🙂

 

 

prin ploaie, cu trenul de mana…

mergeam prin tren, in asteptarea statiei cu flori si floturi. am urcat scarile in graba, asteptand. m-am trezit in fata unor porti inchise…nici flori, nici fluturi! doar ploaie care se scutura din copaci. in spate era „biserica cu oglinda”. azi nu…azi nu….  un avion….

am mers in jurul gardului, fara vreo tinta si fara vreun pic de chef. era frig si ploaia tot cadea de pe frunze. nu-mi dorisem eu frig? na frig! sa-mi ajunga.

ridic privirea si vad la vreo 20 pasi mai in fata un cuplu (?) alergand. imbracati de vara. ea, cu picioarele cam paranteze, supla si cu sanii expusi nitel peste linia bluzei. cu parul ud si dezordonat-aranjat. el, usor cam prea suplu, cu muschii adecvati staturii, cu un chip atragator si o privire intensa.  au trecut de mine si am ramas intrebandu-ma ce m-a oprit sa nu il trag de mana si sa il sarut, acolo, sub copaci, in ploaie.

mi s-a fixat adanc in minte imaginea lui, si-am suprapus-o cu a mea: un copil ascuns in corp de femeie, un corp de femeie ascuns in haine de copil si mainile mele uscate usor de trecerea anilor…

am mers mai departe, cu ploaia in ochi si cu trenul in minte. am coborat treptele ce duc la statie si ochii mi s-au oprit in fluturarea fustitei femeii de langa usa. si usa s-a inchis dupa mine si eu am inchis ochii dupa cuplul tanar. un copil se rotea in jurul barei. cu ochii goi si tristi, cu bretonul dezordonat, cu miscari lente si somnoroase. o blonda frumusica isi postase decolteul sub ochii mei….si mie imi zburau toti fluturii din stomac spre tanarul slab cu tricou subtire…

si am iesit, lasand trenul sa plece fara zbucium. si m-am trezit pe scara, in fata fustitei scurte. nimic interesant…doar o fusta si-o pala de vant!