Floarea, fereastra si sarutul pe obraz

Suna a „leul, vrajitoarea si…”, dar de fapt e vorba de o cu totul alta poveste.

Povestea mea e despre copiii mei. Cu fetita in brate, intr-o paturica roz si pufoasa, il intreb intr-o dimineata pe Vladut ce poveste ar vrea sa ii spun.

„Inventeaza una”…

-Despre?

„Despreeee…(si isi roti privirea prin camera)…despre o floare, o fereastra si….” si se apropie de geam, se urca pe canapeaua pentru povesti si privi cateva secunde afara, apoi, intorcandu-se spre noi cu o mutrita mirata adauga: „…si…. un pupic pe obraz.”

M-a incurcat complet. Nu am mai primit flori de cel putin un an, nu am mai citit langa fereastra de cand era el mic si…si nu am inspiratie.

Fetita a inceput sa miaune incet. M-am ridicat sa pornesc micul carusel muzical de langa patut si, trecand pe langa fereastra, m-am oprit cateva secunde. Vlad era tot acolo, privind scena de afara, uitand de povestea mea si ignorand scancetul micutei. In cateva secunde am uitat de ce ma ridicasem, fetita adormise, iar Vlad ma privea intrebator.

Afara, un baiat si o fata. Un barbat atragator si o femeie frumoasa. Imbujorati ca doi copii prosti. El tocmai ii daduse o floare, ramanand amandoi blocati, cu cate un zambet care le imbujora obrajii. El ii vorbea, tinand inca floarea, un deget mai jos de locul in care se termina mana ei pe tulpina. In secunda in care micuta mea a incetat sa scanceasca, el i-a intins obrazul, ca un pustan timid dintr-o alta epoca. Ea l-a atins cu varful buzelor, cu ochii cand la el, cand la floare…apoi, au plecat in directii diferite fara a privi in urma.

O scena banala daca ar fi avut varsta pe care o sugera schimbul de gesturi. O scena ciudata pentru doi adulti trecuti usor de prima tinerete.

Pana si un copil a inteles povestea. Nu si protagonistii.

El nu a intors al doilea obraz, iar zambetul ei calm si trist s-a transformat rapid int-o micuta picatura de roua.

Nu mi-am dat seama ce mi-a calmat instant copilita. O apropiasem mai tare de mine, o mangaiasem pe obraz cu mana libera, o privisem cu mai multa duiosie?

Apoi, ca trezit dintr-o transa, Vlad ma intreaba:

„Si cum ziceai ca e povestea aia?”

Am pus pisoiul in patut, am pornit caruselul, m-am asezat langa fereastra si am inceput sa aberez…

 

Anunțuri

„Buna dimineata, buna dimineata, buna dimineata!…..”

Cate vise incap intr-o noapte senina? Dar intr-o mana intinsa?

Buna dimineata, soare! Tu cand ai zambit ultima oara lumii intregi?

Ce-i pasa soarelui de noi, de micile furnici terestre, pierduti in lupta noastra continua cu morile de vant ale societatii…. Indiferent de partea pe care ne trezim, el e acolo, sus, nepasator si cald.

Buna dimineata, copil cuminte! Cand te-ai simtit tanar ultima oara?

Copiii cred ca viata e un joc etern, un sir nesfarsit de felii de paine cu marmelada… Ne deranjeaza copiii altora, pentru ca ne amintesc de copiii din noi…de acei copii care au uitat sa se joace, sa se bucure, sa traiasca, sa rada, sa viseze.

Buna dimineata, om frumos! Tu cand te-ai privit ultima oara prin ochii luminosi ai altcuiva?

Ne raportam mereu la „societate”, la regulile altora, ne ajustam sufletul sa incapa in Patul lui Procust… Uitam ca cea mai buna oglinda e zambetul ce se naste in ochii celor care ne privesc…uitam sa simtim, uitam sa credem, uitam sa iubim.

……..

Un prieten drag, prieten bun si atat, spunea mereu, zambind, ca el vrea sa ne daruiasca noua, celor dragi lui, cate un pic din energia lui pozitiva, din optimismul lui si din fericirea lui… Ne prindea mana in palmele lui mari si o strangea zambind, cu ochii plini de lumina, cu zambetul cald, cu inima buna. Energie sau nu, prietenie sau incredere, lumina sau autosugestie, functiona! Nu puteai sa fii trist, cand Omul Bun iti transmitea caldura.

……..

Si soarele rasare pentru toti. Pentru cei veseli, pentru cei tristi, pentru cei sinceri, pentru cei falsi, pentru cei mici si pentru cei mari…dar bucuria de a fi viu, si tanar in suflet, o simt doar cei ce isi rup din timpul lor sa se opreasca si sa admire, sa se opreasca si sa asculte valul care se izbeste de tarm…

Ne temem de valuri, de necunoscut, de apa rece, de diminetile fara soare. Ne temem ca vom pierde tot imperiul din carti de joc pe care l-am cladit atat de greu. Ne temem pentru slujbe, pentru prieteni, pentru materie. Uitam adesea de suflet! Uitam ca putem numi „prieten” doar pe cel ce ramane langa noi cand totul in jur se prabuseste, uitam ca suntem capabili de mai mult, uitam ca muncim pentru a trai, nu ca traim pentru a munci, uitam de iubire, de viata, de „a trai” cu adevarat…

……..

„Ne facem mai buni”…spunea un rand dintr-o carte…

Curajul copiilor inchisi in noi, lipsa lor de teama de necunoscut, dorinta lor de a sti si de a invata, puritatea gandului lor, intrebarile lor fara raspuns, reprezinta motorul lumii. Motorul  lumii noastre interioare pe care o ignoram in mod constant.

Ne temem de noi insine mai mult decat de cei din jur. O poveste de groaza buna de spus la un picnic de seara in padure ar trebui sa inceapa cu: „si mi-am dat seama ca….”. Ne e teama sa inchidem ochii, sa cautam pe rafturile mintii, prin camarutele sufletului, ne e teama ca stim ce vom gasi si preferam sa inchidem micul monstru si sa aruncam cheia in oceanul realitatilor absolute.

Ne temem de noi insine!

………

Nu ne e teama de razele diminetii pentru ca ne alunga visul,… ne temem de visele lucide, ne temem de viata!

………

Oamenii frumosi sunt o specie rara. Oamenii sinceri, placuti, ale caror defecte devin cu atat mai mici, cu cat descoperim mai multe.

M-am hotarat de atat de multe ori sa fiu rea, incat am devenit mai buna… Si nu, nu mai accept din partea niciunui individ lipsit de rabdarea de a ma cunoaste, sa imi spuna ca sunt frumoasa, dar rea. Poti petrece zeci de ani langa un om, fara sa ajungi sa il cunosti. Pentru a cunoaste un om, trebuie sa il lasi sa iti alerge prin suflet, sa alergi cu el prin vise, sa treci de zidul exterior si sa ajungi la esenta.

Orice am face, etichetam.

Spunea, candva, un om bun si cald: „sa nu mai putem etichete, stim ce prieteni apropiati avem si fara a-i imparti in categorii….”

……….

Ce inseamna o dimineata buna?

O dimineata buna inseamna in primul rand, o zi irosita in minus! O dimineata buna poate veni si dupa un somn prost. O dimineata buna are aroma de cafea, de marmelada, sau de ceai de tei.

O dimineata buna e cea in care te trezesti zambind.

O dimineata buna, e ca raza de soare din ochii unui copil frumos…

O dimineata buna, se traduce in aberatii pe blog 🙂

……….

Ce facem cand incepem sa fim mai buni, cand ne simtim inca tineri, plini de vise si plini de intrebari?

Iesim la soare si incepem sa traim!

„Buna dimineata, buna dimineata, buna dimineata!”…

Cum iti mai este viata?

copii mari si copii mici

suntem copii de cand ne formam in burtica mamei si pana cand ne cuibarim pentru ultima oara in jurul pernei preferate.

nu crestem, ci doar ne schimbam.

nu ne schimbam felul de a fi, ci doar il cizelam.

invatam sa ascundem, sa lustruim, sa disimulam.

si, nu, timpul NU FACE NIMIC SA DISPARA!

cel putin, nu nimic important!

Noi, invatam sa ne descurcam cu amintirile, cu durerile si fericirile noastre trecute, sa le indosariem in zeci de foldere si subfoldere complicate, pentru a le accesa cat mai greu, dar NU, nu, le pierdem , doar le acoperim!

capriciile de bebelus le pastram la „maturitate” ca rautati.

ne imbrancim, piscam, lovim ca la gradinita. ne certam ca la usa cortului. ca la gradinita. ne param la tovarasha educatoare…fix ca la gradinita!

alti copii, mici, nasc …

in timp ce copiii mari, pierd…

unii copii invata sa jongleze cu viata mai tarziu, altii mai devreme…

important e ca si cei mai mici ajung sa invete la un moment dat.

unii raman copii. cu suflet de copil mor altii.

eu sunt un copil mediu: nu sunt mare, pentru ca nu vreau sa invat sa imi indosariez corect viata, dar nu sunt  nici  copil mic, pentru ca sufletul meu si-a pierdut stralucirea.

azi am aplaudat un copil mare; duminica am plans un copil mic-mic…

……………..

eu sunt un copil-Eu, ceva unic si irepetabil, pentru ca atetea aberatii nu pot incapea decat intr-un singur creier…

……………….

P.S.: oare cum ar fi sa ne tinem toti de manutze, sa gangurim si in loc sa ne certam, sa ne strangem in brate si sa ne pupam pe obraz, asemeni copiilor mici???

copii cu probleme

inca de cand eram mica imi doream sa ajut batranii, cainii maltratati de stapan si copiii. in primul rand copiii…

ma gandeam sa merg la o preselectie la „dansez pentru tine” (me like to dance) si sa zic „stiti…aaa, eu nu am un caz clar…eu vreau sa dansez pentru niste copii”…oare as putea?

m-ar lua cineva in seama sau m-ar considera o nebuna in cautare de publicitate???

am gasit pe blogul lui Cabral niste copii cu probleme…am vrut sa trimit ceva bani, dar, din pacate, cel mai micut a murit. era un bebe…

nu am curaj sa ma duc la preselectia mai sus amintita, dar ii rog pe cei care ajung/intra intentionat pe aceasta pagina, sa dea cu ochiul prin cazurile prezentate pe blogul lui Cabral.

cei care inca mai sunteti sanatosi…hai sa ne bucuram de viata!

si hai sa incercam sa ii mai ajutam si pe altii!