Livada cu ciresi

Mi-am amenajat sus, pe un colt de vis plapand, o livada cu ciresi. I-am aliniat in fata unei casute cu perdelute de culoarea nisipului si draperii groase, de culoarea marii…

Perdeaua de la birou tremura incet, lasand sa intre in camera un parfum suav de primavara. Nu mai pot scrie…mintea imi zboara afara, printre copaci, pe alei…trec pe sub petalele care cad si ajung in gradina cu narcise.

In stanga, aproape de gard, e nucul batran cu bancuta mica si veche. Acoperita cu o patura mare si groasa. Pe patura, Azorel, un nume mic pentru un caine mare, viseaza miscandu-si incet urechiusele.

Il mangai si merg mai departe pe micile alei taiate intre ronduri de trandafiri. In spate de tot sunt castanii. Apoi brazii. In dreapta, cativa tei tineri, un foisor si un gratar. Pe sub brazi curge apa, limpede si rece, si imi aud copiii razand si alergand prin apa.

Un iepuras mi-a taiat drumul. Doi! Fug dupa el si ma impiedic. Am cazut si micii dracusori se uita si rad. Cand ma ridic, am fusta plina de flori.

In foisor, am mica biblioteca de vara. Un sal alb si o tava cu dulciuri si cafea.

Deschid volumul de pe masa. O floare presata si o poza mica imi cad pe genunchi. Zambesc.

Ma intind spre cafea si vad o scrisoare. O simpla foaie alba cu o fatza vesela. Rad zgomotos si ma trezesc cu micii nazdravani sprijiniti de stalpii de lemn, cu ochii lor mari atintiti la foaia pe care inca o mai tin in mana, desculti si uzi, frumosi si senini.

In dulapiorul bibliotecii ascund mereu hainute si papucei curati, un pieptan si doua prosopele. Imi scot cateva flori din par si ii impletesc doua codite. Rade cu dintisorii ei mici si dragalasi si fuge spre casa. Langa mine, tacut si concentrat, micul terorist studiaza poza, apoi floarea, apoi foaia de pe masuta: „o fatza vesela???”

Zambesc din nou. Rad. Il sarut pe frunte si il trimit la joaca. Se opreste, se sprijina de stalpul foisorului si se incrunta.

„O fatza senina!”

Se lumineaza si fuge. Si raman sa citesc, in parfum de gradina, in parfum de vis, in fatza unei masute mici si vechi, aproape de o casuta cu perdelute de culoarea nisipului, cu draperii de culoarea marii, inconjurata de o livada cu ciresi…

Anunțuri

Poezie

Pe o creanga vie,

Scriu o poezie.

Plina de parfum,

Soare, nori si drum…

Pe o cararusa,

Iesind din cenusa,

Soarele zambeste,

Mintea se trezeste.

Intr-o dimineata,

Vag citand din viata,

Cu pasul grabit,

Nitel zapacit,

Mi-a intins o mana,

Raza calatoare,

Si-a plecat in nori,

Mama lui de soare!

Visez la narcise,

Camp cu flori si vise,

Construind cetati,

Din frunze si bucati…

Peste primavara,

Soarele rasare,

Mana o sa intind

Si-o sa fug la mare!

Nu mai fug de nori,

Nu mai fug de soare!

2014…

…Am adormit undeva prin 2012 si m-am trezit tarziu, tarziu de tot….prin 2014. Cum a trecut timpul? Cum am putut sa pierd atat de mult din mine?

Am strans perna in brate si mi-am promis sa dorm mai putin si sa visez mai mult.

…Si m-am trezit cu 2014 ganduri, povesti si idei. Si am reusit, intr-un final, sa dorm  si eu bine!

20 de cititori

„….ai vreo  20 de cititori….”

Oi avea….

Nu conteaza cati oameni imi trec pragul mintii, conteaza cati pleaca cu un zambet, cu o emotie, cu o poveste sau cu o povata!

Conteaza ca eu imi descarc sufletul, ca imi insir neuronii (cei 3 ai mei de poveste) pe ata gandurilor…

Conteaza ca spun povesti pentru Iepure…si Iepurul rade. Conteaza ca unii inteleg ce spun, ce simt.

Universul meu, povestile mele, bucuriile si tristetile, lumina si intunericul din mine, ura, iubirea, toate sunt aici. Desfasurate, ascunse, expuse, asa cum le transmit prin taste.

Ca si in povestea cu romanul („cati crezi ca vor citi povestea ta scrisa ciudat?”)….conteaza acel UN cititor care a ramas cu ceva dupa ce mi-a rasfoit mintea. Daca am facut fie si un singur om sa inteleaga ceva, sa invete ceva, sa zambeasca atunci cand imi citeste aberatiile, scopul a fost atins!

Si daca ajung in zilele bune la 20 de cititori…inseamna ca Iepuru imi citeste postarile din vreo 20 de locatii :))

…………..

Si stiu, sunt copil…important e ca stiu 🙂

 

Suflet pe nisip

As vrea sa imi inchid sufletul intr-o clepsidra….sa il las sa curga, putin cate putin.

Astepti sa curga nisipul, sa scoti plicul de ceai din cana….3, 4, 5 minute. Dar la fiecare golire a clepsidrei de 3 minute, intorci jucaria.

Nu stim sa fim rabdatori, nu stim sa fim punctuali.

Si sufletului ii pasa fix in cot de noi si de masura timpului nostru terestru.

Aberez iar, asteptand sa cada noaptea, desi abia e pranz.

Dintr-o clepsidra poti face un motor. Un soi de perpetuum mobile… Un motor care nu zbarnie, care toarce incet.

Ce vezi intr-o ceasca de nisip? Vezi marea, vezi cerul? Vezi scoicile sparte?

Adaug apa. Si vad inceputul unui castel placat cu scoici. Fragil, dar frumos! Durabil, daca il protejezi de valuri.

Mi se invarte in cap o clepsidra. Astept sa scot plicul din ceasca si sa simt aroma. Fructe de padure in ianuarie…intr-o dimineata cu cer intunecat si grade multe.

As vrea sa fie vara. Sa fiu desculta si sa alerg pe nisip. Sa alerg dupa pescarusi, sa intind mainile spre ei si sa ma opresc razand.

M-as uita la valuri, pana m-as plictisi de reflexia lunii in apa….si apoi as simti ca sunt vie, si ca timpul fuge.

As vrea sa imi inchid mintea intr-o clepsidra, sa las sa umble liber doar cate un gand!

„Buna dimineata, buna dimineata, buna dimineata!…..”

Cate vise incap intr-o noapte senina? Dar intr-o mana intinsa?

Buna dimineata, soare! Tu cand ai zambit ultima oara lumii intregi?

Ce-i pasa soarelui de noi, de micile furnici terestre, pierduti in lupta noastra continua cu morile de vant ale societatii…. Indiferent de partea pe care ne trezim, el e acolo, sus, nepasator si cald.

Buna dimineata, copil cuminte! Cand te-ai simtit tanar ultima oara?

Copiii cred ca viata e un joc etern, un sir nesfarsit de felii de paine cu marmelada… Ne deranjeaza copiii altora, pentru ca ne amintesc de copiii din noi…de acei copii care au uitat sa se joace, sa se bucure, sa traiasca, sa rada, sa viseze.

Buna dimineata, om frumos! Tu cand te-ai privit ultima oara prin ochii luminosi ai altcuiva?

Ne raportam mereu la „societate”, la regulile altora, ne ajustam sufletul sa incapa in Patul lui Procust… Uitam ca cea mai buna oglinda e zambetul ce se naste in ochii celor care ne privesc…uitam sa simtim, uitam sa credem, uitam sa iubim.

……..

Un prieten drag, prieten bun si atat, spunea mereu, zambind, ca el vrea sa ne daruiasca noua, celor dragi lui, cate un pic din energia lui pozitiva, din optimismul lui si din fericirea lui… Ne prindea mana in palmele lui mari si o strangea zambind, cu ochii plini de lumina, cu zambetul cald, cu inima buna. Energie sau nu, prietenie sau incredere, lumina sau autosugestie, functiona! Nu puteai sa fii trist, cand Omul Bun iti transmitea caldura.

……..

Si soarele rasare pentru toti. Pentru cei veseli, pentru cei tristi, pentru cei sinceri, pentru cei falsi, pentru cei mici si pentru cei mari…dar bucuria de a fi viu, si tanar in suflet, o simt doar cei ce isi rup din timpul lor sa se opreasca si sa admire, sa se opreasca si sa asculte valul care se izbeste de tarm…

Ne temem de valuri, de necunoscut, de apa rece, de diminetile fara soare. Ne temem ca vom pierde tot imperiul din carti de joc pe care l-am cladit atat de greu. Ne temem pentru slujbe, pentru prieteni, pentru materie. Uitam adesea de suflet! Uitam ca putem numi „prieten” doar pe cel ce ramane langa noi cand totul in jur se prabuseste, uitam ca suntem capabili de mai mult, uitam ca muncim pentru a trai, nu ca traim pentru a munci, uitam de iubire, de viata, de „a trai” cu adevarat…

……..

„Ne facem mai buni”…spunea un rand dintr-o carte…

Curajul copiilor inchisi in noi, lipsa lor de teama de necunoscut, dorinta lor de a sti si de a invata, puritatea gandului lor, intrebarile lor fara raspuns, reprezinta motorul lumii. Motorul  lumii noastre interioare pe care o ignoram in mod constant.

Ne temem de noi insine mai mult decat de cei din jur. O poveste de groaza buna de spus la un picnic de seara in padure ar trebui sa inceapa cu: „si mi-am dat seama ca….”. Ne e teama sa inchidem ochii, sa cautam pe rafturile mintii, prin camarutele sufletului, ne e teama ca stim ce vom gasi si preferam sa inchidem micul monstru si sa aruncam cheia in oceanul realitatilor absolute.

Ne temem de noi insine!

………

Nu ne e teama de razele diminetii pentru ca ne alunga visul,… ne temem de visele lucide, ne temem de viata!

………

Oamenii frumosi sunt o specie rara. Oamenii sinceri, placuti, ale caror defecte devin cu atat mai mici, cu cat descoperim mai multe.

M-am hotarat de atat de multe ori sa fiu rea, incat am devenit mai buna… Si nu, nu mai accept din partea niciunui individ lipsit de rabdarea de a ma cunoaste, sa imi spuna ca sunt frumoasa, dar rea. Poti petrece zeci de ani langa un om, fara sa ajungi sa il cunosti. Pentru a cunoaste un om, trebuie sa il lasi sa iti alerge prin suflet, sa alergi cu el prin vise, sa treci de zidul exterior si sa ajungi la esenta.

Orice am face, etichetam.

Spunea, candva, un om bun si cald: „sa nu mai putem etichete, stim ce prieteni apropiati avem si fara a-i imparti in categorii….”

……….

Ce inseamna o dimineata buna?

O dimineata buna inseamna in primul rand, o zi irosita in minus! O dimineata buna poate veni si dupa un somn prost. O dimineata buna are aroma de cafea, de marmelada, sau de ceai de tei.

O dimineata buna e cea in care te trezesti zambind.

O dimineata buna, e ca raza de soare din ochii unui copil frumos…

O dimineata buna, se traduce in aberatii pe blog 🙂

……….

Ce facem cand incepem sa fim mai buni, cand ne simtim inca tineri, plini de vise si plini de intrebari?

Iesim la soare si incepem sa traim!

„Buna dimineata, buna dimineata, buna dimineata!”…

Cum iti mai este viata?