un robert

am gasit un robert….l-am vazut stand in genunchi in fata mea cu un servetel proaspat scos din pachet intins spre mine….ma intreba daca sunt ok pentru ca a vazut ca plang…

era blond, poate putin mai tanar decat mine, foarte frumos si zambitor.

un robert perfect!

si singura replica idioata de care am fost in stare a fost: „multumesc, am si eu servetele”….

ca-n filmele cu prosti…pe bune….

Stam sau emigram?

Uite ca dupa ani si ani de aberatii, mi-a venit si mie chef sa scriu chestii serioase.

Ma obosesc toate discutiile astea cu si despre cat de naspa e pe afara.

Locuiesc in Romania, traiesc in Germania! Da, traiesc acolo, pentru ca aici nu imi este nici sufletul, nici mintea. Acolo, cu toata raceala si „armata” lor, imi permit sa stau pe iarba in mijlocul parcului, in spatele blocului sau pe cam orice petec gasesc (cam peste tot de altfel), pot sa beau bere pe iarba, in parc, pe o banca, in picioare uitandu-ma la artificii…(si da, se poate bea si civilizat…depinde de individ, nu de lege!), imi permit sa port fuste. Scurte, daca astea imi plac. Fara sa fiu fluierata, judecata, atinsa de toti dobitocii. Obtin cel mult cateva zambete. Si alea, cel mai des de la alti straini.

Da, neamtul e rece. Dar nu te exclude! Nu ti-l faci prieten in zece secunde, dar daca iti este prieten, te ajuta.

Se iese in echipa after work, se fac evenimente in companii, se discuta si despre altceva decat munca.

Si, cel mai important, e ca ei se respecta! Isi respecta viata, familia, timpul petrecut cu cei dragi… Ai ce face, ai parcuri, ai piste adevarate pentru biciclisti, ai evenimente, ai autostrazi, ai bilete de tren foarte avantajoase, ai oferte de grup la transportul in comun, ai transport in comun foarte bine pus la punct.

Da, e mai frig. Mai traibil, as spune eu. Si mai cald iarna. Si mai circulabil.

Si da, nu vorbesc decat in engleza, desi stiu germana binisor, tocmai pentru a observa reactiile celor din jur. Multi sunt amabili din reguli de protocol (vanzatorii din supermarket, magazine), altii sunt pur si simplu ‘de treaba” de felul lor.

Ma descurc perfect vorbind numai in engleza in orasele mari, iar unde nu dau decat de mosuleti fac playback in nitica germana…sau limbaj prin semne.

De ce prefer eu personal, Germania? Pentru ca pot sa sed pe iarba, avand castile de la mp3 (mda, io-s de aia anti-tehnologie recenta) in urechi, sa desenez. Sau pentru ca pot sa las camera fara grija pe orice cutie iesita in cale, pentru o poza cu timer. sau poate pentru ca stiu exact la ce ora tre sa ies pe usa ca sa ajung fix la fix la nush-care adresa. sau poate pentru ca pot sa imi vad de felul meu de a fi, de gustul meu vestimentar si de politica mea anti-tocuri fara sa fiu agasata de comentariile vreunei tance neantarcate, pitzi wannabe…

Sau poate ca asa sunt eu, un mic Hitler, organizata, punctuala si obsedata de detalii…

……………..

Si pentru ca mi-a venit chef sa scriu despre asta dupa ce am citit pareri pro si contra prin diverse pagini…o sa le citez pe cele care mi se par interesante. Morala…o gasiti voi in fiecare…

 

1) Ralf Genort Alexer în februarie, 2013

A trebuit sa lucrez acum vreo 12 ani, fiind delegat de firma germana unde lucram, 3 ani
de zile in Belgia si colegii belgieni, la firma belgiana unde fusesem detasat, ma intrebau
cateodata, cum i-mi place in Belgia.

Sigur ca am dat niste rapsunsuri de convenienta ce nu puteau supara pe nimeni.

Eram in echipa cu un programator belgian f. retras si tacut, dar in felul lui f. amabil
si care analiza cu multa profunzime lucrurile.
Insa trebuia sa-i scoti vorbele cu clesetele din gura.

Intr-una din zile m-a invitat de ziua lui de nastere la restaurant, dupa program, la masa
de seara.
I-mi era groaza numai de faptul ca nu stiam ce-asi fii putut vorbii cu el la restaurant.
Oricum de abia spunea un cuvant. Ne intretineam in limba germana pe care o poseda perfect.
Era un talent “lingvistic” dupa cum aveam sa constat mai tarziu.

Si evident ca dupa ce noi am facut comanda…Noah, asa il chema, a tacut.

“Na, Noah, daca nu spui altceva” il intrebai eu razand “ai putea macar sa ma intrebi ca
si colegii tai, daca i-mi place in Belgia”.

“Ralf, nu te intreb asa ceva” i-mi replica el “pt. ca tu nu TRAIESTI in Belgia” raspunse
Noah.

“Dar ce naiba fac, daca nu traiesc in Belgia?” ripostai eu razand.

“Tu Ralf, muncesti in Belgia, dar tu nu traiesti in Belgia, sorry!”

Am priceput ce vrea sa spuna. Cuvintele alese de el aveau un inteles mult mai adanc.

“Cum ti-ai dat seama?” l-am intrebat.

“Este f. simplu Ralf. Tie nu-ti place Belgia si intr-o tara care nu-ti place nu poti
sa traiesti decat daca este patria ta”.

Am amutit complet, dupa replica asta.

Totusi, dupa inainte sa ne ridicam de la masa l-am mai intrebat o data:

“Si cum ti-ai dat seama, Noah, ca mie nu mi-ar place Belgia?”

“Pt. ca desi tu ne intelegi limba, chiar daca nu 100%, nu te concentrezi mai mult asupra
lucrului tau, ca atunci cand vorbim la servici, uneori, despre viata din Belgia. Dar cum
spune unul ceva despre Germania esti numai ochi si urechi. Tu nu traiesti in Belgia,
Ralf. Si nu traiesti in Belgia pt. ca nu-ti place Belgia”.

N-am mai replicat nimic. Avea dreptate. Un excelent observator!

Dupa 3 ani de stat in Blegia, am organizat o mica agapa, dupa program, cu colegii belgieni
si seful belgian mi-a spus, formal, ca-i pare rau ca plec. “Si mie i-mi pare rau” am
raspuns eu politicos.

M-au intrebat cand decoleza in 2 zile avionul, dar nimeni nu mi-a spus ca m-ar insotii
la aeroport. Le-am spus, desigur, datele de zbor.

2 zile au trecut repede si a venit si ziua plecarii.
Dupa ce am facut check-inul la aeroport, vad un tip ce se apropia in mare graba de mine.
Era…..Noah.

Am fost perplex caci nu spusese nimic in sensul acesta, dar..m-am bucurat f. mult.
I-si luase liber in dimineata aceea.

“Noah, tu…aici? Nu mi-ai spus nimic ca ai venii la aeroport.”

“Nu, nu avea rost. Spune-mi Ralf, stii unde sant nascut eu?”

Nu vedeam sensul intrebarii lui, taman in momentul acela. Nu avea nici un sens si
intrebarea era total rupta de situatia momentana. Ridicol.

Mi se parea chiar deplasat. Dar de politete replicai:

“Nu stiu exact. Antwerpen?”

“Nu, in Timisoara.”

“Tu?”

“Da”

“Si…”

“Nici un si… Doream numai sa ma intelegi de ce mie i-mi place Belgia….”.

Sotia lui era beligiana din Bruxelles.

“Ah, da. Te pomenesti ca stii si romaneste….”.

“Drum bun Ralf….” i-mi raspunse Noah in …….limba romana. “Tie nu-ti place….nici
Romania…Tu traiesti in Germania” si asta mi le-a spus…in romaneste.

3 ani de zile insa..n-am stiut ca Noah stie romaneste….

A fost o experienta inedita. Si zborul a trecut in zbor…gandindu-ma la Noah.

I-am mai scris dar nu a mai raspuns. Decat daca-i scriam ceva legat de serviciu.

Deci este f. important “unde traim”….

 

2) nelly în aprilie, 2013

parerea mea este ca nu conteaza unde traiesti, pe aceasta planeta avem toti loc si este bine sa avem mai multe experiente ca sa putem face diferenta…

 

3) Constantin  în mai, 2013

Nimeni nu se imbogateste peste noapte dar cu siguranta reuseste ceva mai mult decat intr-o tara slab dezvoltata. Cu un salariu minim acolo iti permiti sa platesti si chirie, si asigurare, sa mananci, si altele.

Pentru cei care ati avut ocazia sa vizitati macar Germania, Austria… nu vi se pare ca oamenii sunt mult mai relaxati, mai bucurosi, mai luminosi, mai veseli, mai cu bun simt?!

Caz concret: la mine in bloc daca nu salut eu, nu saluta nimeni. Sunt unii care tresar cand salut, de parca i-as trezi dintr-un cuget adanc. Se uita la mine ciudat… “Oare ce a vrut sa zica asta?”
Pe cand acolo ziceam Hallo! de nu stiu cate ori pe zi, la necunoscuti…

Concluzia e clara, situatia materiala dicteaza majoritatea aspectelor din viata noastra!

Daca ai putin respect fata de propria persoana “cauti fericirea-n alta parte”. Nu e vorba de patriotism sau alte prostii de genul.

Cum e cand va vedeti parintii murind prin spitale si stiti ca nu va permiteti un doctor mai bun, un spital privat, un tratament de ultima generatie?!
Cum ar fi fost daca ati fi fost “in afara” si mama (tatal) putea beneficia de ingrijiri medicale cu adevarat curative?!

Cei care prefera sa stea langa parinti sau glie sunt cei care de regula nu sunt capabili sa faca primul pas, indiferent de domeniu.

Viel Glück!

 

4) Banala întrebare “Cât câştigi?” este una dintre cele mai mari gafe pe care o puteţi face în relaţia cu germanii. Practic, când auzi ce discută nemţii între ei, poţi avea senzaţia că aici nimeni nu are bani! Germanii urăsc musafirii nepoftiţi, care nu îşi anunţă vizita cu câteva zile înainte. Nemţii supăraţi nu-i înjură pe cei care le-au cauzat supărarea, aşa cum fac românii, ci discută cu aceştia prin intermediul avocaţilor. Germanii sunt şocaţi de unele obiceiuri româneşti, precum efectuarea vizitelor neaşteptate, stabilirea unor relaţii excesiv de apropiate cu colegii de serviciu sau adresarea ingenuă a unor întrebări care privesc intimitatea interlocutorului. Astfel, în Germania nu trebuie să întrebaţi niciodată despre veniturile persoanei cu care vorbiţi sau despre cât a costat vacanţa din care tocmai s-a întors. Mai mult, este contraindicat să daţi buzna la uşa cuiva din Germania fără să stabiliţi data şi ora cu câteva zile înainte.

 

5) Nemţii consideră că îşi ajută copiii dându-le o educaţie bună, învăţându-i să fie puternici şi să se descurce singuri, nu luându-le la 18 ani o maşină Audi Q7.

 

6)  În Germania, bicicliştii „înrăiţi”, chiar cei cu funcţii importante, vin la serviciu pe două roţi, parcurgând zilnic zeci de kilometri. Ei poartă căşti şi costum special (mulat pe corp) iar când ajung la muncă fac duş, se schimbă în costume şi arată ca scoşi din cutie. Bineînţeles că pe traseul lor nu sunt urmăriţi şi „perforaţi” de haite de căţeluşi hipnotizaţi de vârtejul spiţelor roţilor sau „juliţi” de şoferi, aşa cum se întâmplă pe la noi. De asemenea, în Germania nimeni nu le fluieră pe miile de alergătoare blonde din parcuri cu apelative de genul „Psst, psst, păpuşico!” sau le urează cu drag „Cazi, fă!”.

Oameni care fac jogging, walking sau tracking în toate parcurile, săli de întreţinere arhipline, biciclişti la tot pasul. Sportul este una dintre realităţile vieţii de zi cu zi în Germania. Fiecare face sport în ritmul său, fie că este tânăr sau are părul nins. Sportivii cu căştile pe urechi sunt atât de obişnuiţi în „peisajul” marilor oraşe, încât nimeni nu-i mai bagă în seamă. Fiecare om aleargă în ritmul său, nimeni nu-l urmăreşte, nu-l critică şi mai ales nimeni nu încearcă să-l prindă, să-l privească intens, să-l fluiere sau să-i taie calea, gesturi mitocăneşti întâlnite frecvent în parcurile noastre şi care îţi stârpesc din faşă orice gând că ai putea face sport.

 

7) Vârstnicii germani ies din case singuri, chiar dacă au nevoie de sprijin pentru a putea merge. Ei folosesc un fel de căruţ pe patru roţi, cu două „coarne” de care se pot ţine în timpul mersului, care seamănă întrucâtva cu un cărucior mai mic de supermarket. Deşi acest dispozitiv numit “Rollator” a apărut şi în România, pentru a le face oamenilor viaţa mai uşoară, mulţi dintre vârstnicii români care îşi permit să-l cumpere nu renunţă la baston, „de ruşine” că vecinii şi cunoscuţii i-ar putea considera neputincioşi. Laitmotivul este “mă râde lumea”

 

8)Diferenţele dintre mentalitatea germană şi cea românească apar şi în ceea ce priveşte rolul femeii în familie şi creşterea copilului. Atunci când vedem că o mamă germană nu „face totul” pentru copiii săi în concepţia românească (în ideea de dăruire până la sacrificiu sau de “sclavie în familie”), trebuie să interpretăm în mod corect comportamentul ei, prin prisma educaţiei germane. Cu timpul putem înţelege că noi, româncele, chiar avem ceva de învăţat de la nemţoaică, în loc să o judecăm. O mamă germană se simte împlinită, are un moral ridicat şi o bună dispoziţie deoarece are grijă şi de ea, îşi face program cu prietenele sau îşi rezervă un timp doar al său pentru o activitate care îi face plăcere (hobby).

 

 

9)

În general, germanii sunt calmi şi se exteriorizează foarte puţin. Dacă se enervează, preferă să se plimbe decât să ridice tonul. Au puţini prieteni, dar buni, şi nu simt nevoia de a-şi face mereu alţii. Când intră cu cineva în contact, nemţii au nevoie de timp pentru a se deschide, chiar dacă interlocutorul le este simpatic. Ei nu comunică uşor încă de la primele întâlniri, aşa cum fac românii.

Nu-i judecaţi “româneşte”

Pentru a nu-i judeca greşit, trebuie să înţelegeţi că germanii se deosebesc de noi. Respectul lor de sine este atât de bine dezvoltat, încât la unii dintre ei îmbracă haina egoismului. Germanii nu-şi sacrifică timpul şi confortul în favoarea nimănui, cu excepţia cazului în care acest sacrificiu ar fi benefic  şi pentru ei.

Nemţii gândesc întotdeauna practic. Din toate soluţiile care li se înfăţişează pentru rezolvarea unei probleme, o aleg pe cea mai simplă şi mai convenabilă pentru ei, potrivit dictonului „doresc să am liniştea mea”.

 

10) Bunul simţ este la mare preţ peste tot în lume, inclusiv în Germania. Dacă uneori în România atunci când vă comportaţi cu bun simţ sunteţi “luat de fraier”, în Germania nu veţi da greş în relaţiile interumane dacă adoptaţi această atitudine. Dacă veniţi sau locuiţi deja în această ţară, puteţi face liniştiţi tot ce vă  dictează bunul simţ şi nu aveţi cum să greşiţi.

 

……….

Partile mai putin minunate ar fi: – job-urile care cer neaparat cunoasterea limbii germane la nivel destul de avansat;

– taxele care cam musca din salar daca intr-un cuplu lucreaza doar un individ (cheltuieli duble + venituri medii + chirie mare daca vrei comfort cat de cat = dezastru daca nu stii sa administrezi banii rational);

– tre sa ai (ma scuzati) „bile” ca sa fii in stare sa iti lasi prietenii, parintii si confortu’ de la scaunelul de la birouas ca sa pleci in cautarea unui trai mai sanatos pe „afara”…

……………

si, evident, pareri pro si contra sunt cu miile/milioanele….totul e sa ai un creier propriu si sa vezi niste realitati, nu sa citesti orice aberatii (nu, nu le exclud pe ale mele) intalnesti prin „scrisorile” de pe net…

 

(articole preluate de aici: http://romaningermania.ro/category/mentalitati-familie-si-copii-educatie-sanatate-locuinte-biserici-diaspora-utile/mentalitate-germana/ )

 

caut un Robert

Robert este….noul meu personaj. Nu are inca un chip.

Robert are o anumita statura si un anumit statut. Nu stiu cum arata, dar stiu cum isi face freza.

Robert conduce o masina relativ scumpa, mereu stralucitoare. Mananca prin restaurante cu amicii si poarta intotdeauna camasi cu maneca lunga.

Lui Robert ii sta bine cu manecile suflecate. Este singur, dar impacat cu sine.

Lui Robert ii plac femeile frumoase, dar e satul de extensii, silicon in buci si alte artificuri… Daca si-ar mai darui sufletul…ar face-o doar pentru o femeie „naturala”.

Robert are prieteni usor imaturi, obsedati de idealul in plastic. El e serios, cu simtul umorului si cu simtul raspunderii…

I-am inventat lui Robert o relatie cu o femeie frumoasa, complicata, dar naturala. Stiu cum arata ea, cum arata chipul ei, stiu totul despre femeia asta care pozeaza in statuie fara pic de efort…dar nu stiu cum arata chipul lui.

Robert e ceea ce ar fi fost Ian daca nu ar fi uitat sa iubeasca, daca ar fi continuat sa se maturizeze si daca…si-ar fi tinut pantalonii inchisi la toti nasturii.

Am o femeie perfecta. Pentru Robert.

Il caut in fiecare metrou, in fiecare statie ma uit atent la toti cei care au statura potrivita. Nu ii cunosc chipul, dar nici nu l-am zarit pe nicaieri…

Il caut pe Robert…

Daca il vedeti pe undeva, va rog sa dati un semn! E inalt, frumos, finut, elegant, are un zambet fermecator, ochi frumosi, poarta camasi scumpe, are o atitudine degajata, un glas placut… si… un loc liber la mine in poveste…

desteapta+frumoasa =pedeapsa…

Barbatii nu vor aprecia niciodata o femeie frumoasa pentru inteligenta ei. Barbatii se insoara cu femei frumoase si inteligente pentru ca….sunt frumoase pentru ei si despepte pentru societate… Si o vor insela intotdeauna cu o individa urata si proasta. Barbatul e un animal. Merge pe instinct si pe impaunare. Sentimente?

Cand ati vazut voi, in realitate nu in filme, un barbat frumos si cat de cat inteligent insurat cu o tipa al dracu de desteapta, dar uratica si cu o slujba de cacao?

Am crezut mereu ca barbatii ma vor pentru modul meu de a gandi, pentru ca toti mi-au spus ca sunt „altfel”, diferita de celelalte femei frumoase…si mult mai frumoase… Uitasem insa ca si slujba mea era atractiva.

Si cel mai trist e sa ai o femeie frumoasa si desteapta pe care sa o tii in casa…ca tu n-ai chef si timp de ea… da si sa dea dracu sa se uite vreounul dupa ea pe strada…

A, uitam sa precizez: naivitatea nu e prostie! daca incerci sa nu vezi, sa treci peste, sa ignori dovezile de lipsa de iubire, de sinceritate sau de tradare ale partenerului, nu inseamna ca esti prost si o meriti….ci ca esti un visator care nu inceteaza dracului sa spere!

Nu, nu spun acilea ca barbatii is dracu si femeile ingeri! Postul asta e despre inteligenta femeilor si prostia barbatilor…doar atat.

Urasc sa fiu desteapta. Prostii te izoleaza si arunca in tine cu pietre pentru simplul fapt ca tu stii cat face unu plus unu… Urasc sa fiu frumoasa. Aduce numai invidii si invitatii la „cafeaua de dupa”…. Urasc sa fiu eu…pentru ca sunt femeie, pentru ca iubesc, gandesc, traiesc si ma misc intr-o lume falsa.