vin fiert

cand sunt racita, beau. cand beau, scriu. cand scriu, nu stiu despre ce.

imi trebuie nitica inspiratie, o muza. de preferinta cu picioare paroase, frumoase si bagate intr-o pereche de blugi de calitate…

din nu stiu ce motiv (posibil piperul din vin) mi l-am imaginat pe motan in blugi pentru matze…am ras de am dat vin pe mine.

acu ca tot veni vorba si picioarele mele sunt introduse in blugi…noi…, sunt frumoase si…si atat! (ahemm!)

pastrez sentimentul asta de ceva, de dor de ceva, de chef de ceva…

mi s-a spus mai demult ca nu sunt tocmai un exemplu de mama, ca imi traiesc viata…ca scriu prostii…

well, stii, e viata mea…si o traiesc, si o scriu, asa cum imi place mie!

scriu, visez, amestec realitatea cu povestile, scortisoara cu vinul…

Vlad rade….i-am  povestit despre blugii pentru motani. Ar merge de-o poveste: motanul imbracat.

suna mai degraba a poveste de oameni mari.

………

Vlad doarme si eu visez la povestile mele: gradina cu nuc si narcise, nisipul cu scoici, malul cu vise…si narile imi sunt gadilate de scortisoara din cana.

Imi e dor sa ma imbrac frumos, sa fiu stralucitoare si zambitoare in rochita neagra, sa cobor din masina si el sa imi sarute mana. imi e dor sa ii zambesc si sa pasim pe trepte, imi e dor sa ma prinda in brate si sa imi spuna ca stelele sunt pe cer pentru mine, dar ca ochii mei le eclipseaza pe toate…imi e dor sa ma uit in oglinda si sa ma vad pe mine…

imi e dor sa ii simt privirea in suflet, ochii lui blanzi si tristi, sa ii simt buzele moi tremurand, sa simt ca imi curge prin vene si sa nu fim decat noi in mijlocul a sute de oameni.

imi e dor sa fiu ridicata pe un piedestal, pusa intr-un dulap cu vitrina din vise, libera sa cobor, libera sa raman, libera sa iubesc!

imi e dor sa fiu ajutata la tablouri, sa vina si sa traga tuse negre dupa indicatiile mele, imi e dor sa il privesc pictand, in timp ce eu ma intind ca o matza pe canapeaua ingusta a tineretii mele…

imi e dor sa il simt atat de aproape si sa nu vreau mai mult, imi e dor sa il iubesc frumos si senin, imi e dor sa ma pierd in privirea lui si sa jucam un joc simplu, format din trei linii de text…

imi e dor sa sar prin baltoace, sa culeg melci, sa-i  zambesc ploii…

imi e dor de mine, de tine, de noi, de anii mei tineri, de povestile cu zane.

imi cobor privirea spre ibricul de ceai: plin cu vin.

si vinul fierbe. ca mine…

Anunțuri

free love

mda, inspirata de melodii, de viata si de povesti…

….

„noi stim sa iubim in doua feluri. noi prin ‘te iubesc’ intelegem afectiune, dar si dorinta. noi iubim si dorim, dar nu stii niciodata la ce se refera de fapt cel care o spune…iubirea noastra, in ambele situatii e plina de pasiune. probabil de asta nici nu avem cuvinte separate pentru cele doua stari…”

….

„nu, nu te iubesc! au fost doar copilarii…”

– dar mi-ai spus-o de nu stiu cate ori…mi-ai scris asta!

„am scris…unde?”

-pe un sir de stanci…

….

„nu, nu te iubesc….imi placi, esti un pachet complet, ma simt bine cu tine, totul e frumos…dar, ceva lipseste…”

– sincer, si eu simt la fel. de ce plangi?

„pentru ca mi-as fi dorit sa te iubesc!”

….

– cred ca incep sa….sa…sa te plac mai mult decat doar sa te plac…intelegi?

„spui ca ma iubesti?”

– da. nu! te sperii?

„putin…”

-nu, nu iubire…doar…doar te plac foarte mult!

….

„nu, nu te mai iubesc!”

-asa, pur si simplu, de pe azi pe maine?

„da! cand m-am culcat te iubeam si cand m-am trezit…nu te mai iubeam. asa simplu!”

-si atunci de ce m-ai tinut de mana, m-ai sarutat, m-ai tinut in brate si mi-ai mangaiat mana tot drumul spre casa?

„ca sa vad daca mai simt ceva…”

– ok…deci spui ca nu mai simti nimic. uite partea mea de consumatie…

„nu mi-i indesa in buzunar ca ma supar…”

– de ce?

” ca ma gadili…”

….

” nu vreau sa mai fim nici macar prieteni…nu imi pasa de problemele tale”

– ok…te inteleg…imi pare rau ca te-am sunat dar nu stiam cu cine sa vorbesc…

” …cobor in 5 minute”

….

” iti fac un masaj la picioare?”

– nu, stai langa mine. vreau sa ma intind putin…

” nu-mi place ca lucrezi…”

– de ce?

” te oboseste foarte mult…”

– si nu mai am timp de tine….

„nu mai ai timp sa te odihnesti!”

….

– de ce ne-am oprit?

„vezi stelele?”

– da….

„vroiam sa iti spun ca…ca eu te cam iubesc…”

– deja?

„de fapt nu…nu de acuma, ci din prima seara”

….

– ma intreb de ce nu te superi niciodata ca te sun doar cand am probleme…

„pentru asta sunt prietenii!”

– dar stii, intr-o prietenie sunt doi oameni, nu un profitor si un binevoitor…

” nu ma deranjeaza! daca tu te simti mai bine…eu sunt ok”

….

” deci tie ti-e frica sa nu se indragosteasca cineva de tine…”

– cam…da….

„ti-e frica de iubire…”

– nu-mi place sa fac oamenii sa sufere…

„e problema lor…problema ta e ca ti-e frica”

….

– ma iubesti?

” nu…inca…tin la tine…am nevoie de timp…”

– nu e corect…nu-mi spui nimic clar…da sau ba?

” nu stiu…la mine sentimentele se dezvolta in timp”

– si nu a trecut destul?

….

– spune-mi te rog ce mai simti acum pentru mine…

„stii ce simt!”

– nu, nu stiu daca nu-mi spui!

………….

We’ve been running from love 
We’ve been running from love 
And we don’t know what we’re doing here 
No we don’t know what we’re doing here…

 

cu sau fara fericiri efemere

Fericirile marunte, bucuriile de zi cu zi, fericirile lumesti…

dureaza putin, pleaca repede, le uiti si le calci in picioare.

Am cautat toata viata iubirea, in cea mai pura forma a sa, forma pe care am cunoscut-o intaia oara.

Prima mangaiere, prima inrosire a obrajilor, primul tremur adus de prima raza de soare, prima barca a diminetii la tarm, primul val. Acolo e fericirea!

Fericirea aceea adevarata, statornica, inchisa intr-un curcubeu, sub un fir de nisip pe care obisnuim sa il scapam printre degete…

Drumul spre fericire e ca un mal cu scoici: te apleci sa culegi fiecare bucatica, sa iti umpli pumnul cu o varietate de forme si nuante, pana cand, avand pumnul plin, te apleci spre o bucata de marmura alba, ovala si frumos slefuita de valuri, desfaci 2 degete si te intinzi sa o culegi din calea apei… si pumnul ti-e plin…

si il deschizi o fractiune de secunda sa cantaresti continutul: stii ca-ti va fi spalat de val.

Si treci mai departe, multumit de caldura scoicilor din palma, sau risti un pumn plin de culoare, pentru o piatra alba, perfect slefuita.

Si-o strangi in pumn, si o tii bine, caci e tot ce mai ai in mana…

sau pierzi mergand, scapand printre degete, incet si fara durere, fiecare nuanta, fiecare fir de nisip pe care mana nu il mai poate cuprinde.

Si te intorci!

Nimic nu te asteapta vesnic! Si valurile vin si pleaca, schimband plaja, slefuind pietrele, stergand cuvintele scrijelite sub ele…anii trec, si trec prin pietre, prin apa, prin NOI!

… Si intr-o dimineata, deschizi borcanele cu pietre si scoici si incepi sa aduni.

Ai un borcan cu o piatra mare si alba, ai cate un pumn de scoici pentru fiecare vara trecuta, ai cativa melci insirati pe o ata…

eu nu sunt „doamna cu pisici”, eu sunt „doamna cu scoici”…

nu mi-a placut niciodata sa am pumnul gol.

Si l-am umplut cu vise, cu nori, cu spuma marii, cu nisip si cu pietre. Anii au trecut si am ramas cu palmele goale si cu un dulap de amintiri, dar in palmele mele sunt urme de scoici, de pietre si soare.

Fericirea mea e un castel de nisip pe care il las in urma in fiecare seara si pe care incerc sa il ridic din nou in fiecare dimineata, sperand ca intr-o zi, voi gasi la portile lui piatra cea mare si alba pe care am lasat-o pe mal!

Fericirea e buna intreaga, dar si intregul se transforma in bucati…..

un sentiment

Am sentimentul asta nedefinit…sentimentul de „ceva”, dar fara „nimic” in el.

Simt nevoia sa las tablourile si sa vin sa scriu. Dar despre CE?

Am o senzatie de bine si rau, o nuanta de rautate in privire si un zambet usor imprastiat…

Incerc sa definesc starea asta si ma uit in jur: motanul patratos si flocos sta tolanit pe locul meu preferat de pe canapea, cu mustatile inmuiate in smantana si cu privirea lui suava de „nu stiu, nu vad, nu aud”. Vlad construieste un zid din piese lego si rade singur de fiecare data cand muntele de blana incepe sa toarca…

Pe undeva prin bucatarie am inchis cainele lui Ian. Mi l-a lasat pe cap cateva zile si nu vreau sa-i vad mutra in preajma copilului. deschid usa incet si ma astept sa imi sara in brate, dar doarme si asta, cu laba stanga in castronel.

Pe biroul meu, in spatele vopselelor, hartiilor si schitelor, troneaza o poza de la nunta.

Pe masuta de cafea am laptop-ul, Cu o mare de boabe imprastiate pe imaginea de fundal. Pe taste am niste blana de matza, 2 omuleti mici din plastic, un fir lung de par roscat si o bucata de biscuite.

Frigiderul e plin si zbarnie agasant. Vlad rade si trage motanul de mustati.

Afara, un grup de tineri zgomotosi.

Ce simt, ce-mi umple mintea, ce mi-o goleste? E plina? E goala? E aici?

Nici nu imi face inima zgomot ca un card de vrabii tinere, nici nu imi simt viata plina ca un frigider incarcat, nu am nici macar o boaba de cafea in sistem. Nu imi simt inima plina, nu-mi simt venele vii.

Nu am nici chef de somn si nici ca sa stau treaza…nu vreau sa pictez, nu imi e foame, mi-e sete.

Nu seman cu motanul, nu vreau sa rad cu Vlad, nu ma simt rau, si nici nu imi e bine.

Nu imi lipseste nimic, desi ceva lipseste. Nu am nimic in plus, desi ma simt mai senina.

Nu am baut nimic si nu ma simt ametita, nu am iesit din casa si nici nu vreau sa ies, nu m-am uitat in oglinda, dar imi simt zambetul tamp insirat de la o ureche la alta. Si imi  simt ochii tristi, uscati, dar tristi.

Si am sentimentul ala de….de….de nu stiu ce sentiment am!

M-am trezit obosita, insetata si zambind la tavan!

Si vreau sa scriu ceva, dar nu stiu ce!