sa treci peste…

mi-a spus „soacra” sa trec peste moartea lui nicky…

ian e ian

zice ea.

ian e nicky. sau invers.

zic eu.

sa treci peste povestea cu accidentul

sa treci peste plecarea lui alex.

sa treci peste problema cu dezastrul din casa (poveste noua).

sa treci peste (ultima) despartire (de ian)…

sa treci peste…

dar peste balta in care ti se reflecta chipul palid….cum o sa treci?

o sa calci in plina figura?

o sa sari?

o sa zbori???

sa treci peste toate/cat inima mai poate/sa treci peste nori/ sa-ti amintesti sa zbori.

o sa trec.

dar azi nu.

nici maine.

maine imi voi imagina ca e ieri. si ca ian e nicky. ca alex e in camera de alaturi. ca motanul nu e bolnav. si ca nu mi s-a terminat rezerva de vin bun….

sa trecem, asadar, peste ziua de azi!

De teresa1999 Publicat în aberatii Etichetat

brittany murphy, anca parghel si „azi”

am decis azi, din nou, pentru a nu stiu cata oara, sa imi scriu povestile. adica macar una

anul asta au murit o gramada de oameni buni, de „vedete” adevarate.

mi-a placut mult brittany, am descoperit-o in filmul „uptown girls„. avea un chip inocent, ca de copil pierdut intr-o piata mare, prea mare pentru ea.

pana si nenea ashton k. zise despre ea ca era ca un ingeras.

am citit ieri dimineata despre infarctul ei si mi-am dorit sa cred ca o iau razna ziarele de la noi, ca e o gluma proasta, o informatie gresita, un preinfarct macar…

pe anca parghel am descoperit-o intr-un maxi-taxi imbacsit, pe drumul de la fostul job spre casa, dupa vreo 40 minute de asteptat prin statii…era vara, era zamorena si mi-a placut. mi s-a parut o voce remarcabila, straina.

am aflat apoi ca e romanca. canta jazz. are succes, dar la noi nu o stiau multi.

am cautat pe youtube. am gasit. am ascultat.

mi-am schimbat apoi job-ul, si am dat radio-ul din maxi pe un playlist din birou.

apoi a murit

nici nu stiam ca era bolnava atat de grav…nu stiam nici de problemele mele de sanatate.

apoi am aflat de ambele.

…..

au urmat alti oameni buni, actori de la noi, „de la ei”, apoi m. j.

apoi alin.

ar fi trebuit sa termin cartea la care lucrez de vreo 5 luni, dar n-am putut. m-a parasit forta interioara la fel cu m-a parasit inspiratia.

totusi, azi m-am trezit cu chef de a scrie. voi asterne povestea pe foi de dictando, o voi lega cu o pamblica, asemeni unei scrisori, si i-o voi inmana destinatarului.

azi avem totul, dar maine nu ne garanteaza nimeni nici macar o portie de timp...

„azi” e singurul timp care ne apartine

„azi” n-a murit nimeni!

despre humus

el, dimineata: „ce e humusul?”

ea: nush!

 

el la telefonul de pranz: „ce mancam azi?”

ea: „nush!”

ea  seara, acasa: „ce ti-ai luat?”

el: „humus!”

ea: ai aflat ce-i asta pana la urma???”

el: „nu! am intrebat vanzatoarea, care mi-a spus ca nu stie…asa ca am cerut 200 de grame…”