vin fiert

cand sunt racita, beau. cand beau, scriu. cand scriu, nu stiu despre ce.

imi trebuie nitica inspiratie, o muza. de preferinta cu picioare paroase, frumoase si bagate intr-o pereche de blugi de calitate…

din nu stiu ce motiv (posibil piperul din vin) mi l-am imaginat pe motan in blugi pentru matze…am ras de am dat vin pe mine.

acu ca tot veni vorba si picioarele mele sunt introduse in blugi…noi…, sunt frumoase si…si atat! (ahemm!)

pastrez sentimentul asta de ceva, de dor de ceva, de chef de ceva…

mi s-a spus mai demult ca nu sunt tocmai un exemplu de mama, ca imi traiesc viata…ca scriu prostii…

well, stii, e viata mea…si o traiesc, si o scriu, asa cum imi place mie!

scriu, visez, amestec realitatea cu povestile, scortisoara cu vinul…

Vlad rade….i-am  povestit despre blugii pentru motani. Ar merge de-o poveste: motanul imbracat.

suna mai degraba a poveste de oameni mari.

………

Vlad doarme si eu visez la povestile mele: gradina cu nuc si narcise, nisipul cu scoici, malul cu vise…si narile imi sunt gadilate de scortisoara din cana.

Imi e dor sa ma imbrac frumos, sa fiu stralucitoare si zambitoare in rochita neagra, sa cobor din masina si el sa imi sarute mana. imi e dor sa ii zambesc si sa pasim pe trepte, imi e dor sa ma prinda in brate si sa imi spuna ca stelele sunt pe cer pentru mine, dar ca ochii mei le eclipseaza pe toate…imi e dor sa ma uit in oglinda si sa ma vad pe mine…

imi e dor sa ii simt privirea in suflet, ochii lui blanzi si tristi, sa ii simt buzele moi tremurand, sa simt ca imi curge prin vene si sa nu fim decat noi in mijlocul a sute de oameni.

imi e dor sa fiu ridicata pe un piedestal, pusa intr-un dulap cu vitrina din vise, libera sa cobor, libera sa raman, libera sa iubesc!

imi e dor sa fiu ajutata la tablouri, sa vina si sa traga tuse negre dupa indicatiile mele, imi e dor sa il privesc pictand, in timp ce eu ma intind ca o matza pe canapeaua ingusta a tineretii mele…

imi e dor sa il simt atat de aproape si sa nu vreau mai mult, imi e dor sa il iubesc frumos si senin, imi e dor sa ma pierd in privirea lui si sa jucam un joc simplu, format din trei linii de text…

imi e dor sa sar prin baltoace, sa culeg melci, sa-i  zambesc ploii…

imi e dor de mine, de tine, de noi, de anii mei tineri, de povestile cu zane.

imi cobor privirea spre ibricul de ceai: plin cu vin.

si vinul fierbe. ca mine…

Reclame

SPA de luni

lunea e o zi anosta, zic eu, spun angajatii, se plang prietenii…

lunea e ziua in care iepuru are treaba, mia are draci, mama nu vrea sa faca placinte, tata pleaca in delegatii, alex vine la mine.

alex vine mereu cu aceeasi poveste, in care (cred ca din greseala doar), mai schimba din cand in cand personajele…

cand nu e Ea, e Ioana, cand nu e Ioana, E sora lui Iepuri, cand nu e sora, e verisoara….

…iar eu il ascult de fiecare data, cu un pahar de ceva in mana, cu tigarile alaturi, cu o cafea inceputa pe masuta neagra, cu picioarele stranse sub mine si cu mana libera mangaind suvitele carliontate ale fratelui ratacitor.

imi e drag sa il tin asa, sa il alin, ma linisteste pe mine, imi calmeaza furiile si dorurile nebune, ma duce cu gandul departe si ma face sa zambesc a tinerete…

Ian ma intristeaza si ma infurie lunea….nu e niciodata dispus sa iasa, sau cel putin, nu cu mine…, e ofuscat si nelinistit.

alex e un ghem de nebunie pura, inchis intr-o mutrita inocenta, dar sarmanta.

e mai destept decat mine, nu inteleg niciodata de ce trebuie sa auda de la mine, lucrurile pe care le stie el mai bine…ma simt de multe ori mama, nu sora mai mare, il simt ca pe un copil ce trebuie ocrotit.

as vrea macar sa il pot feri de tot ce e rau in lume, dar eu nu pot, iar el nu vrea…ii place sa traiasca in suspans, in nelinisti, in doruri si dureri ciudate. alex e un om al drumului. nu ii place sa stea prea mult pe loc, e mereu agitat, in cautare de ceva-nici el nu stie ce-, undeva-nici el nu stie unde-, atat timp cat stie ca mereu va exista un „acasa” in bratele surorii singuratice…

ma intreaba ceva de Ian, ii spun ca ne-am certat iar si ca de data asta nu il mai iert asa usor. imi ia paharul din mana, se rasuceste si se uita in ochii mei :

„auzi, tu il mai iubesti???”

incep sa rad, si sorb din cafeaua veche, uitata si rece: „ihi”

imi da vinul inapoi: „bea, caci treaza aberezi!…”

rad din nou si il ciufulesc. pe marginea canapelei se infiinteaza motanul meu paros si alex incearca sa il prinda de coada.

ma simt ca o mama cu 2 copii: unul care miauna si altul care miorlaie!

alex are un semn din nastere pe frunte…o mica cicatrice aproape invizibila, ascunsa uneori sub buclele mai lungi. incerc sa nu ma gandesc, dar imi e ciuda pe cicatricea aia ca ii marcheaza chipul fin si tanardevin constienta de sirul primaverilor mele cand ma gandesc la tineretea lui si a fetitelor pe care mi le fataie pe sub nas in fiecare poveste.

am cunoscut cateva si personal, dar nu m-au atras cu nimic…in afara de Ea…Ea, era o treaba buna! din pacate, ERA si atat!

nu imi mai place vinul, ii spun sa se ridice, sa ma lase sa merg in bucatarie sa imi torn altceva, dar ma prinde de mana si ma intreaba de ce sunt asa de buna cu el.

rad din nou si arat spre poza lui tati.

nu ma crede!

se agata de piciorul meu, ca un lenes, si ma roaga sa ii aduc si lui ceva bun. imi scutur piciorul si il refuz. aud un „zdup” nervos si vad motanul zburlit cum fuge spre dormitor: l-a prins de coada.

pana sa ma intorc, copilul meu o zbugheste pe usa, strigandu-mi ca ma pupa si ca se intoarce tarziu…

dau animalul jos de pe perna si ma intind dupa o carte. mi-e somn. mi-e lene…

si mi-e dor de Ian…