pentru

pentru Mia eu sunt de neinteles in ultima vreme. imi spune ca nu mai intelege ce scriu, ca nu mai prinde faza, ca am devenit cam dramatica…

well,…frati-miu era psihologul meu…de cand a plecat, am ramas cu toate ideile in dezordine.

ar trebui sa ma acceptati asa cum sunt, nu pentru ca n-as vrea sa redevin Eu, ci pentru ca traim intr-o lume limitata, care chiar si parintilor cu posibilitati le inchide copiii intre peretii opaci ai convenientelor.

pentru ca sunt fiica cui nu trebuie, sunt urmarita semi-permanent.

pentru ca sunt „iubita” (pauza de ras) cui nu trebuie, am multi dusmani puternici.

pentru ca mama si tata s-au iubit, la varsta lor, indeajuns de mult incat sa imi puna mie in carca tot viitorul lor!

frati-miu e inca mic, e baiat, il doare in beci.

nu stiu niciodata daca ma asculta de dragul lelii, de plictiseala, sau de dragul meu.

iau totul ca atare, fara intrebari si fara raspunsuri, la fel ca prietenia celor care nu ma inteleg, la fel ca eforturile „sustinute” ale lui ian de a gasi o finalitate pentru povestea cu taica-su.

imi pare rau, mia, daca tu consideri ca m-am schimbat…

poate ca am fost asa tot timpul dar erai prea ocupata cu prostiile tale pentru a-ti da seama!

nu vreau sa ma gandesc la nimeni, o sa imi inchid telefonul, deschid o carte si las televizorul deschis.

mi-e frig. in casa e cald, dar mie mi-e frig.

am primit o scrisoare (ma mira s-a gandit sa imi scrie abia acum, pe foaie, nu pe net, folosind vechiul cod)…

 

Reclame

o scrisoare prafuita

prin hartiile mamei am gasit o scrisorica din care, patate de timp, mai sunt lizibile doar cateva fragmente. mi s-a parut fascinanta, motiv pentru care o sa o si public:

„Cu ocazia trecerii in noul mileniu, am reusit sa stau mai mult de o ora fara sa ma gandesc la tine. (…) Dar stiu ca am doar 17 ani si ca nu are sens sa vorbesc acum despre copii, dar de cand eram mica visam un bebelus al meu. Verisoara mea preferata e insarcinata. Ea nu se prea bucura. Considera ca e prea tanara (la 26 ani???). ma bucur eu pentru ea.

(….)

Imi suna cunoscut : Andreea si iubirea, A. Si nunta, …daca ar auzi maica-sa, s-ar face verde! (ea discuta cu bunica si nasa ei, mama fiind mai “conservatoare”).

Si, deci tot eu ma gandesc prea departe, da? Eu vorbeam despre un viitor normal, al unui om oarecare, dar ea vorbeste altfel…si suna atat de ciudat unele cuvinte…

De ce baietii se sperie de modul de gandire al fetelor?

Toata lumea spune ca sa ajungi avocat e ffffffff. Greu. Dar mie asta-mi place…ce sa fac? mai am timp sa ma orientez in alta directie, dar unde? Si iar ajung sa te invidiez pentru ca stii ce vrei de la viata. Totusi, este ceva ce imi  bucura sufletul: bebelusul Simonei. Se va naste prin iunie.

Ai avut dreptate, O FOTOGRAFIE NU ITI POATE AMINTI DE CINEVA ASA CUM ESTE…O imagine e doar o imagine.

Viata isi spune cuvantul: baietii sunt obsedati de s_x, iar fetele de baieti. Fiecare incearca sa para cat mai interesant si nu mai conteaza daca ii fac pe unii sa sufere.

Am crescut si am uitat visele copilariei. Incerc sa raman in lumea copilariei, dar am aproape 18 ani si nu mai pot fi copil. Nu ma mai pot urca in copaci, nu mai pot sari din podul casei matusii, nu mai pot sa sar garduri. Trebuie sa invat si sa ma comport ca o fata de 17 ani…

Tu ce crezi?

Ma gandeam ce nume sa ii puna Simona bebelusului. Si mi-a venit o idee. Ea crede ca e baiat. Dar daca e fata? Nu-mi vin idei. Ea nu s-a gandit la nume. De ce-mi bat capul cu asta? Ca sa treaca timpul.

De ce sa treaca timpul ? Ca sa nu mai visez. Ce ?”