poezie pura

cuvintele astea 2 pot fi luate la impins vagoane sau la o cafea pe terasa.

poezie de terasa cu aroma de somn lenes, atarnand intr-un picior pe-o margine de geam, am gasit pe un blog (www.lupalb.wordpress.com)

fac reclama, fiindca-mi place.

poezie de teius (cu t mare nu merge la cat de mica-i gara in cauza), gasim in fiecare gluma de birou.

„pot sa ti-o pun? unde?”

„unde vrei! atata doar sa nu dai peste monitor!”

asta era dintr-o revista cu faze de speriat smecherasii…

poezie pura a fost azi in jocul frunzelor arse, pe care un copil mare le-a confundat cu primii fulgi, poezie veche, poezie noua, cu versuri tocite, cu texte muncite, cu intrebari atarnate in neantul timpului oprit in loc pentru o fractiune de secunda…

si vantul ducea in cercuri turbate gandurile mele mici si amintiri furate…

au trecut poate 5 ani de cand am ascultat ultima oara fosnetul frunzelor!

sub o ploaie de petale, sufletul imi ratacea… sau morala pisicii

se intampla intr-o toamna devreme, cand frunzele cadeau la prima adiere, intr-un orasel istoric, cu un farmec aparte, desprins dintr-o carte cu povesti pentru copii.

ea era o tinerica nehotarata, care nu stia decat ca ii simte LUI lipsa, iar el era un baiat frumusel, mai matur si mai hotarat.

se plimbau pastrand „o anumita distanta standard” intre talpi si intre mainile care tanjeau sa se atunga. se straduiau sa ramana rigizi, reci, desi vantul i-a intampinat cu o spirala de frunze jucause.

inca mai era cald.

ea se framanta nestiind cum sa ii spuna, in timp ce el isi ascundea gandurile in spatele ochelarilor de soare.

ea era imbracata intr-o rochie lunga crem.

iar el intr-un costum negru.

nu stiu de ce, dar nu mi-i pot aminti niciodata imbracati altfel…

era o rochita lejera, din material gros, cu 2 buzunare mari, cu fundite, in care fata isi indesa mainile in timp ce se opri sa il priveasca.

se opri si el, isi puse ochelarii intr-un buzunar, o privi timp de o secunda, apoi isi relua sirul de pasi fara stapan, spunandu-i rece, cu pauze scurte si egale intre propozitii:

„ajungem mereu la povestea cu bobul…trebuie intai sa crezi…eu ti-am spus intotdeauna ce sa faci…”

iar ea a ramas acolo, in urma, privindu-l cum pleaca,  intorcandu-si buzunarele pe dos, scuturandu-si frunzele agatate in volanele rochiei, ridicand umerii, batand cu talpile in asfalt, realizand ca pisica fusese tot timpul in ograda ei.

acu…pisica asta era in copac…ca sa cada, trebuia scuturat!