nu stiam cum sa denumesc postul asta: „8 ani”, „10 minute”, „11 ani”…etc…
de unde a pormit?
dintr-un maxi de pacurari, in care a urcat la un moment dat un tip la palton, slabut, cu pantofi cu varf ascutit, cu manusi maro inchis si cu o umbrela cu varf metalic.
l-am studiat involuntar, atrasa fiind de lipsa de luciu a pantofilor si de fizionomia semi-cunoscuta…
avea aceeasi fatza pe care o vad mereu, de cate ori ma uit in jur, oriunde, fatza aia clasica de „doamne cat de prost is/am fost!” m-am intrebat initial ce cauta tipul asta in maxi..apoi am observat cureaua usor uzata a paltonului, lipsa acuta a luciului pantofilor, gradul de uzura al manusilor si aerul usor trecut al plovarului.
3 statii mai incolo, masinuta se umpluse, vocile se amestecau de peste tot, ma uitam in spate dupa alex, care-l injura pe ala de ne-a busit masinuta personala, pe tipul din service „care e un incompetent”, pe tata ca nu ne mai cumpara una si pe toti concetatenii ingramaditi in mijloace de transport in comun cu limita legala de 18 locuri…
am cazut pe ganduri…compuneam lista de cumparaturi, dar m-a trezit vocea tipului cu umbrela:
„…si am vazut-o azi…stii, e o coincidenta foarte interesanta…e ciudat…ne-am despartit pe 21 si ne-am reantalnit tot pe 21…
(pana aici nimic nu m-ar fi pus pe ganduri)
…dupa 8 ani …”
si vocea (care parea de femeie) de dincolo de telefon i-a raspuns:
„asa mult a trecut?”
„da, spuse el, 8 ani…nu am mai vazut-o de atunci…si a venit acum, special ca sa se intalneasca cu mine…stii, i-a zis lu catalina ca se intalneste cu mine azi si era foarte entuziasmata…fericita…mi-a zis catalina”
„bun, si acu tu ai plecat..ea? ”
„am plecat… a plecat si ea si l-am sunat pe stefan sa-i zic…apoi pe catalina sa imi zica ce a zis ea…apoi pe tine…”
moment in care atentia mi-a variat brusc spre dreapta, pe bancheta lui alex, unde tipul de langa tocmai spusese:
„…si ce-ai fi vrut? sa ma invart in jurul blocului pana dadeam de tine????…sa te astept atata? am plecat…nu stiu cand ne vedem…nu mai am timp sa vin…poate marti”
tipul era imbracat destul de diferit de celalalt, asta nu tinea la aparente, era bine facut, dar cam degeaba!
faza si morala dragii mei 2 cititori (in)fideli este sa nu lasati sa treaca 8, 10, 11 ani sau o viata intreaga pana a spune ce aveti de spus persoanei in cauza…
si daca ati foat atat de prosti incat sa lasati sa treaca atat de mult timp, dar persoana respectiva e inca acolo, in fata blocului sau de aiurea prin lume, just do it!!!
mai tarziu, peste o viata intreaga, s-ar putea ca la intalnirea de 10 ani sa ajunga numai unul, strangand in mana o poza, asemeni batranicii dintr-o emisiune dragastoasa de pe la tv care si-a gasit mosul drag la 2 metri sub pamant…
nu, nu-s sadica, nici idealista, am dat un sfat. daca simte careva ca are nevoie de el. atat.
in rest, „la multi ani” tuturor! fericiti, sau nu… depinde unde v-ati lasat tupeul ultima oara!
Teresa's Blog 