SPA de luni

lunea e o zi anosta, zic eu, spun angajatii, se plang prietenii…

lunea e ziua in care iepuru are treaba, mia are draci, mama nu vrea sa faca placinte, tata pleaca in delegatii, alex vine la mine.

alex vine mereu cu aceeasi poveste, in care (cred ca din greseala doar), mai schimba din cand in cand personajele…

cand nu e Ea, e Ioana, cand nu e Ioana, E sora lui Iepuri, cand nu e sora, e verisoara….

…iar eu il ascult de fiecare data, cu un pahar de ceva in mana, cu tigarile alaturi, cu o cafea inceputa pe masuta neagra, cu picioarele stranse sub mine si cu mana libera mangaind suvitele carliontate ale fratelui ratacitor.

imi e drag sa il tin asa, sa il alin, ma linisteste pe mine, imi calmeaza furiile si dorurile nebune, ma duce cu gandul departe si ma face sa zambesc a tinerete…

Ian ma intristeaza si ma infurie lunea….nu e niciodata dispus sa iasa, sau cel putin, nu cu mine…, e ofuscat si nelinistit.

alex e un ghem de nebunie pura, inchis intr-o mutrita inocenta, dar sarmanta.

e mai destept decat mine, nu inteleg niciodata de ce trebuie sa auda de la mine, lucrurile pe care le stie el mai bine…ma simt de multe ori mama, nu sora mai mare, il simt ca pe un copil ce trebuie ocrotit.

as vrea macar sa il pot feri de tot ce e rau in lume, dar eu nu pot, iar el nu vrea…ii place sa traiasca in suspans, in nelinisti, in doruri si dureri ciudate. alex e un om al drumului. nu ii place sa stea prea mult pe loc, e mereu agitat, in cautare de ceva-nici el nu stie ce-, undeva-nici el nu stie unde-, atat timp cat stie ca mereu va exista un „acasa” in bratele surorii singuratice…

ma intreaba ceva de Ian, ii spun ca ne-am certat iar si ca de data asta nu il mai iert asa usor. imi ia paharul din mana, se rasuceste si se uita in ochii mei :

„auzi, tu il mai iubesti???”

incep sa rad, si sorb din cafeaua veche, uitata si rece: „ihi”

imi da vinul inapoi: „bea, caci treaza aberezi!…”

rad din nou si il ciufulesc. pe marginea canapelei se infiinteaza motanul meu paros si alex incearca sa il prinda de coada.

ma simt ca o mama cu 2 copii: unul care miauna si altul care miorlaie!

alex are un semn din nastere pe frunte…o mica cicatrice aproape invizibila, ascunsa uneori sub buclele mai lungi. incerc sa nu ma gandesc, dar imi e ciuda pe cicatricea aia ca ii marcheaza chipul fin si tanardevin constienta de sirul primaverilor mele cand ma gandesc la tineretea lui si a fetitelor pe care mi le fataie pe sub nas in fiecare poveste.

am cunoscut cateva si personal, dar nu m-au atras cu nimic…in afara de Ea…Ea, era o treaba buna! din pacate, ERA si atat!

nu imi mai place vinul, ii spun sa se ridice, sa ma lase sa merg in bucatarie sa imi torn altceva, dar ma prinde de mana si ma intreaba de ce sunt asa de buna cu el.

rad din nou si arat spre poza lui tati.

nu ma crede!

se agata de piciorul meu, ca un lenes, si ma roaga sa ii aduc si lui ceva bun. imi scutur piciorul si il refuz. aud un „zdup” nervos si vad motanul zburlit cum fuge spre dormitor: l-a prins de coada.

pana sa ma intorc, copilul meu o zbugheste pe usa, strigandu-mi ca ma pupa si ca se intoarce tarziu…

dau animalul jos de pe perna si ma intind dupa o carte. mi-e somn. mi-e lene…

si mi-e dor de Ian…

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s