era odata o tara frumoasa, “land of choice” i se spunea…
si in tara asta ase misto, erau atatea chestii faine, de nush cu care sa incep a va plictisi…
fusei io azi, deci, la o pretena de-a domniei mele, sa ma spovedesc about avioane, maxi-taxi-uri, cabluri, trotuare “renov-sparte”, pitzi-vanz-taranci, …si alte nebunii…
am inceput spovedania cu reclama-de-reclama pe care o vazui io pe undeva in afara granitelor traditionale (intr-un loc in care, sincer, numa la chestii de astea nu ma asteptam), reclama care trebe redata pentru a fi inteleasa:
(exercitiu de imaginatie)…rai…pufos, frumos, alb (deci costa reclama, s-a inteles?)… un nene-de-ala-de-p-acolo cauta si tot cauta el ceva, ba prin pufosimea ceea de sus, ba prin aburimea asta de jos, si dupa multe imaginute tocatoare de eurici si euroi, gaseste el concluzia:
(avertisment! persoanele slabe de inima sa sara randul!)
“ce-i lipseste poporului???????
…noua DA CIA SAN DE ROOOOOOOO….
only 5000 euro!”
(faza la care pretena mea a ramas in blocaj cateva secunde…bune)
acu ca v-am prezentat decoru, sa trecem la intriga.
ma plimbam eu cu omu meu pe strazi si ne tot papa pe noi undeva sa ne uitam in jur (mai ceva ca nenea din reclama), cautand de zor un nush-ce lipsa.
“ce lipseste, uei?”
“civilizatia!”
“nu, in afara de asta…”
“aaaa….noi avem cabluri…peste tot….trotuare-lipsa, gauri vesele in asfalt, cretini-garla si aglomeratieeeeeeeeeeee”
aglomeratie, asa ca-n maxi-taxi cand se lipeste tot poporu de usa, chit ca 3/4 coboara la capatu-capatului si in spate se mai poate merge…
aglomeratia asa ca-n tramvai, cand te imping toti sa cazi de pe scara…
asa ca la coada la tichete-cadou in mall, cand vine tata-floarea cu echivalentu a 20 bonuri, incercand sa convinga duduile de la stand ca ea a executat cumparaturi de n-spe milioane/rde intr-o singura zi, intr-un singur magazin, in nush-cate reprize…
hai sa trecem la punctul culminant al avionului…aaa…povestii (nu va ganditi la prostii in avion, ca nu e loc in budele , PARDON, BUDA din TATAROAME pentru asa ceva…phiu, drace!)
so…suna telefonu, il scot tacticos, in timp ce probam niste farduri prin mall, ma chinui sa-l deschid fara sa imi stric frumoasa compozitie psihedelica de pe incheietura, zic “alo” si astept…
“am ajuns!…’
“unde?” (ma asteptam, cum era firesc, sa imi spuna ca a ajuns acolo unde trebe, oras de legatura cu o alta cursa, intr-o alta directie, la putin timp distanta)
“in CLUJ!”
“da ce puii mei treaba are cluju cu “prefectura”?”
“pai…cum zburam noi ase frumos, zise stewardesa: acu, dragi calatori o vom lua nitel in dreapta, sa ridicam niste persoane a caror cursa nu mai poa sa decoleze…”
…ne pare rau daca va busim voua zboru de legatura…
O sa las deznodamantu pe alta data, ca ma grabesc sa ma ingramadesc intr-un maxi pan la frati-miu, sa imi ridic masina din parcarea dumisale.
Ni auzim maine, din avionul de viena, via calarasi!
