teme, refrene, amintiri si probleme

aveam oricum chef de scris, dar nu m-am putut abtine abia cand am citit ca lumea cauta “argumentarea poeziei -de-abia-placasesi-”….

well….

poezia asta am bagat-o ca refren de cateva ori…

ca sa stea, ca sa se intoarca…

problema e ca as scrie pagini intregi pe tema asta, dar n-am timp!

cat despre “argumentarea poeziei”:

…”el o iubea si o privea plecand. ea cobora scarile, emotionata, fara vreun gand de plecare…urma sa se intoarca a doua zi, urma ca el sa vina sa o vada…

dar el nu a inteles nimic. EI nu inteleg niciodata nimic…el a strigat-o, ea s-a intors si i-a zambit…

….

el a coborat scarile suparat, confuz si a iesit in strada. ea l-a urmat, nestiind ce sa spuna…s-a agatat de geamul masinii si l-a salutat. el a plecat si ea s-a intors la problema de acasa, sa continue cearta si sa caute cu disperare

50 bani ca sa isi poata cumpara linistea.

….

statea pe banca, in curtea localului, isi spanzura picioarele in lateral si le balanganea intr-un ritm enervant. cu fusta ei de fetita avea aerul unui copil agitat. el s-a apropiat si a scos o tigara din buzunar. ea a zambit sec, a coborat si l-a intrebat. nu i-a raspuns. ce ii putea spune?

de ce ar opri-o, de ce l-ar fi oprit? si totusi ea era acolo, cu el, in loc sa faca timpul sa stea in loc.

ar fi alergat dupa autobuz, s-ar fi fasticit si i-ar fi spus ceva…..

ar fi ajuns inainte de a fi prea tarziu si i-ar fi spus o poezie.:

…”de ce-ai mai fi ramas???”…

 

p.s. fratilor, trezirea!

daca si la poezia asta aveti nevoie de comentariile altora, traiti degeaba!

poezie pura

cuvintele astea 2 pot fi luate la impins vagoane sau la o cafea pe terasa.

poezie de terasa cu aroma de somn lenes, atarnand intr-un picior pe-o margine de geam, am gasit pe un blog (www.lupalb.wordpress.com)

fac reclama, fiindca-mi place.

poezie de teius (cu t mare nu merge la cat de mica-i gara in cauza), gasim in fiecare gluma de birou.

“pot sa ti-o pun? unde?”

“unde vrei! atata doar sa nu dai peste monitor!”

asta era dintr-o revista cu faze de speriat smecherasii…

poezie pura a fost azi in jocul frunzelor arse, pe care un copil mare le-a confundat cu primii fulgi, poezie veche, poezie noua, cu versuri tocite, cu texte muncite, cu intrebari atarnate in neantul timpului oprit in loc pentru o fractiune de secunda…

si vantul ducea in cercuri turbate gandurile mele mici si amintiri furate…

au trecut poate 5 ani de cand am ascultat ultima oara fosnetul frunzelor!

de-abia plecasesi…

e o poezie scrisa de nenea tudor arghezi.

prima oara cand am citit-o, eram prin liceu, si ma identificam cu personajul ratacit printre versuri de parca as fi scris-o eu cu cateva luni inainte.

imi amintesc si acum senzatia pe care am avut-o la intalnirea cu versul intai…

pentru curiosi, ioti poezia:

De-abia plecasesi. Te-am rugat să pleci.

(si aici o vedeam pe ea, dura si neplangacioasa. timp de o secunda)
Te urmăream de-a lungul molatecii poteci,
Pân-ai pierit, la capăt, prin trifoi.
Nu te-ai uitat o dată înapoi!

(nu era trifoi, ca erau in oras, dar merge si asa…)
Ti-as fi făcut un semn, după plecare,
Dar ce-i un semn din umbră-n depărtare?

(semnul lasat dupa plecare l-a simtit ea mai tarziu in suflet, iar imediat numai pe buze)

Voiam să pleci, voiam si să rămâi.

(ba nu, vroia doar sa ramana, dar se simtea un fel de “ghita-durul ” pe-atunci)
Ai ascultat de gândul ce-l dintâi.

(orgoliul)
Nu te oprise gândul fără glas.

(ba da, dar aici a intervenit al doilea orgoliu: al ei)

De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?

Pai, nu???

Morala povestii? Pai ce, toate tre sa aiba o morala?

Iaca n-o stiu!

Da stiu epilogu: “dragi copii luati seama/daca-i capra mama/nu uitati un lucru: ca nu-i tata lupu!…”

Merge?