La categoria povesti cu morala (si cu monezi), o sa bagam azi istorioara urmatoare:
mi-a povestit frati-miu ca avea candva o pretena care pusese ochii pe o moneda asa-zice-se din argint, pe care o avea unul din pretenii sus-numitului frate.
Tantea respectiva s-a milogit/mieunat/enervat timp de vreo 3-4 ore intr-o seara pentru a-l determina pe individ sa ii dea/vanda moneda, dar respectivul era de neclintit in decizia lui de a o pastra.
Dupa cele cateva ore trecute, in timp ce ea butuna ceva la calculatorul din incapere, stapanul monedei se apropie incet si ii sopti:
“o sa primesti moneda ATUNCI CAND NU TI-O VEI MAI DORI, sau atunci cand vei incepe sa uiti de ea!”
Dupa vreo zi-doua, cand mintea ei zbura pe alte file, iar mana i se odihnea lenes in mana lui frati-miu, mergand in pas voios de gasca spre “beraria” din colt, tanti din poveste se trezi ca cineva ii prinde mana, ii pune ceva in palma si ii strange degetele in jurul acelei piese…
a fost atat de rapid, incat nici n-a avut timp sa perceapa prea bine conturul obiectului, inainte de a i se sopti:
“cand nu mai astepti…”
Cand se dezmetici, deschise pumnul si ii explica iubitului: “incetasem sa ma mai gandesc la moneda!”
