(nu, nu e o poveste pentru copii, ci e o poveste despre niste adulti care au incetat sa mai creasca)
Viata mea a fost mereu un basm…
nu pentru ca ar fi fost frumoasa si plina de finaluri fericite, ci pentru ca am fost mereu fugarita de Vrajitoarea-Cea-Rea. Oricat am incercat -ani la rand- sa descopar cine se ascunde in spatele marului otravit, nu am aflat niciodata.
…
Si vrajitoarea din povestea noastra a luat uneori infatisarea tatalui meu vitreg, apoi s-a transformat in tatal lui ian si apoi a fost un caine urat si balos.
A trecut o groaza de timp si simt nevoia sa rup vraja ce m-a legat de NICKI. a murit si tot ce mai e acum intre noi se rezuma la vise, praf si stele…
toti oamenii au piticii lor. eu am avut 7.
si locuiau, asemeni cantecului, pe aceeasi ramura, in acelasi copac: inima mea.
era cam aglomerat…asa ca am chemat-o pe cenusareasa sa faca putina ordine.
dupa 13 ani, inca il mai aud pe NICK cantand pe creanga lui, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. si ian e langa mine si ma asteapta sa sar. sa sar in bratele lui, sa sar in lac, sa sar pur si simplu.
si drag mi-e ian, ca soarele dimineata, ca raza ce ma trezeste si imi mangaie nasucul, dar nu pot sa cobor din pom cu poza lui NIK agatata de glezna.
imi mai e dor de NI, si de tacerile noastre atat de pline de cuvinte, incat nu am fi putut vorbi nici daca am fi vrut…pentru ca aveam oprite in gat mii de litere…prinse de buze, sute de zambete si zeci de clipe de soare ce ne sticleau in priviri sub lumina blanda a lunii.
Noi doi am trait o poveste. pana la ora 12, cand, in fuga calestii, cu vrajitoare pe urme, cu rochia sfasiata in bucatile de parbriz, cu mainile reci, bostanul ma durea ingrozitor si ambulanta a venit greoi. Ian imi zambea dimineata si pentru o clipa de tacere am crezut ca e N, ca a venit sa ma mai vada o data, poate ultima oara, dar nu era el…
Si am plecat in bratele lui Ian, fara sa mai pot privi inapoi, cu picioarele goale, cu sufletul amar si cu pumnul inclestat in jurul unei pietre.
…………..
Mi-au spus “Alba-Ca -Zapada” cand m-am nascut…pentru ca eram cea mai frumoasa fetita din maternitate…sau cel putin cea mai alba.
Si mi-au facut-o cadou de aniversare pe mica vrajitoare.
Si unde se putea ascunde mai bine decat in sufletul meu???
Multi imi spun ca vrajitoarea sunt eu insami….cu pielea mea alba si inima mea acoperita de praf negru.
TU ii crezi?
………………..
Am 7 pitici pe creier. si Pam mi-a spus sa ii dau afara…pe rand…cate unul. Si o sa incep cu tine!
…………..
Esti pregatit?
Esti primul?
